ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3846/2024

Cauza dedusă judecății Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2019, reclamanta A. S.A.. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în principal: - anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2018 privind constatarea încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și ale art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene ("TFUE") și sancționarea A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. ("Decizia 71"), prin care A. a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 36.563.004 RON, reprezentând 0,7% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2017, și, pe cale de consecință, exonerarea A. de la plata acestei amenzi; - anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 482/17.10.2014 prin care s-a dispus declanșarea din oficiu a unei investigații ("Investigația" sau doua Investigație") având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din TFUE de către A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. ("Ordinul de investigație 482") și, pe cale de consecință, anularea Deciziei 71, ca fiind emisă în baza unui ordin de investigație nelegal; în subsidiar: - reducerea amenzii în cuantum de 36.563.004 RON, reprezentând 0,7% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2017 impuse A. prin Decizia 71, cu obligarea Consiliului Concurenței la achitarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ. și art. 453 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 741 din 6 august 2020, Curtea de apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 741 din 6 august 2020 pronunțate de Curtea de apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, precum și împotriva încheierilor de ședință din datele de 19.11.2019 și 24.07.2020 a formulat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 51 alin. (1) și alin. (3) și art. 60 alin. (6) din Legea nr. 21/1996 a concurenței raportate la art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. La termenul din 26 aprilie 2023, recurenta-reclamantă a formulat o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu privire la care partea adversă a solicitat respingerea ca inadmisibilă. Tot pentru termenul de judecată din 26 aprilie 2023, recurenta-reclamantă a depus note scrise, prin care înțeles să invoce un nou motiv de nelegalitate care vizează valabilitatea mandatului președintelui Consiliului Concurenței, raportat la Decizia CCR nr. 58/2021 și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1695/2022. Intimatul - pârât Consiliul Concurenței a depus punct de vedere cu privire la cererea privind motivele noi de nelegalitate invocate, prin care a invocat inadmisibilitatea solicitării și în subsidiar, tardivitatea formulării acesteia. De asemenea, a fost formulată de către reclamantă cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, având în vedere că recurenta-reclamantă a invocat nulitatea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 482/17.10.2014 și a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2018; La termenul de judecată din 27 septembrie 2023, recurenta-reclamantă a depus note de ședință, precum și o cerere de sesizare a CCR cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la 17.10.2014. Înalta Curte, în temeiul art. 104 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dispus formarea unui dosar asociat având ca obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de recurenta-reclamantă. Prin încheierea din 27 septembrie 2023, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurenta-reclamantă A. S.A. și cererea de suspendare a cauzei formulată de aceeași parte, fiind acordat termen pentru continuarea judecății la data de 10 ianuarie 2024. Prin Decizia nr. 398 din 25 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de suspendare a judecății și a respins recursul formulat de reclamanta A. S.A.. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2019, a încheierii din 24 iulie 2020 și a sentinței civile nr. 741 din 6 august 2020 ale Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva Deciziei nr. 398 din 25 ianuarie 2024 a Înaltei Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare reclamanta A. S.A.. prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei atacate și în rejudecarea cauzei, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 741/06.08.2020 și a încheierilor de ședință din 19.11.2019 și 24.07.2020 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, contestatoarea A. S.A.. a arătat că în cuprinsul paginilor 37-38/39 ale Deciziei atacate, Instanța Supremă a omis să cerceteze și analizeze motivul de casare invocat de recurenta A. S.A.. în cuprinsul Sub-secțiunii 7.5.4 neafectarea pieței/inexistența efectelor negative. În cuprinsul paginii 37 a Deciziei atacate, arată contestatoarea, Instanța Supremă a reținut că sunt 6 circumstanțe atenuante suplimentare pe care recurenta le-a invocat și le-a enumerat în penultimul paragraf din pagina referită: "absența oricăror beneficii economice, durata excesivă a procedurii, încetarea faptei la intervenția autorității de concurență, inexistența efectelor negative asupra pieței, neglijența și adoptarea unui comportament concurențial pe piață". Se mai arată că Înalta Curte a făcut o analiză punctuală și individuală a celor 6 circumstanțe, însă nu și cu privire la circumstanța atenuantă - neafectarea pieței/inexistența efectelor negative.

Apărările formulate Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia contestată, în raport de motivele de anulare invocate, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține, în prealabil, că legiuitorul a statuat în sensul că pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict și limitativ de prevederile legale incidente, iar nu cele referitoare la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Fiind o cale de atac de retractare, iar nu una de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost avute în vedere de instanțele anterioare. Așadar, dispozițiile legale cuprinse la art. 503 C. proc. civ. au un câmp de aplicare limitat, astfel încât ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs. Referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte amintește că acestea reglementează exclusiv contestația în anulare specială. Se reține, așadar, că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, nepronunțarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză). Din prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă în mod clar faptul că admisibilitatea unei contestații în anulare este condiționată de omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. În speță, contestatoarea a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele referitoare la principiul proporționalității, prin respingerea aplicării unor circumstanțe atenuante suplimentare (6 circumstanțe) – motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, ar fi omis cercetarea motivului de casare invocat în termen, în cuprinsul paginilor 44-45/48 ale recursului, sub-secțiunea 7.5.4 - neafectarea pieței/inexistența efectelor negative, fiind analizate doar 5 circumstanțe din cele

Pentru o apreciere legală asupra acestui motiv de contestație în anulare trebuie reținut că jurisprudența constantă a instanțelor (inclusiv CEDO) face deosebire între motive și argumente, astfel încât argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, iar art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la omisiunea de a examina motivul de casare, iar nu argumentele de drept (specifice recursului, conform art. 483 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ.), invocate de parte. În prezenta cauză, instanța de recurs a răspuns în mod global cu privire la incidența cazului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., astfel: "În privința respingerii a 6 circumstanțe atenuante suplimentare pe care recurenta reclamantă consideră că le poate primi (absența oricăror beneficii economice, durata excesivă a procedurii, încetarea faptei la intervenția autorității de concurență, inexistența efectelor negative asupra pieței, neglijența și adoptarea unui comportament concurențial pe piață), instanța de fond corect și argumentat a constatat că decizia contestată este legală, neputând fi reținute împrejurările indicate de recurentă prntru reducerea cuantumului amenzii." Faptul că instanța de recurs a procedat ulterior la întărirea argumentelor potrivit cărora instanța de fond în mod corect a respins motivul de casare nu înlătură concluzia redată mai sus, în care se verifică în mod evident că au fost avute în vedere toate cele 6 circumstanțe atenuante. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu este vorba despre existența unei omisiuni de cercetare a unui motiv de recurs, în realitate, contestatoarea urmărind o rejudecare a fondului, ceea ce încalcă principiul securității juridice. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. României și H. c. României), ipoteză ce nu se verifică însă în speță. Concluzionând în sensul că nu se confirmă criticile aduse de contestatoare deciziei nr. 398 din 25 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în prezenta cale de atac și având în vedere caracterul nedevolutiv al contestației în anulare, Înalta Curte urmează a menține decizia atacată, cu consecința imediată a respingerii ca nefondată a contestației în anulare de față, dându-se astfel eficiență dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.