ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.05.2019, reclamanta A. Romania S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în principal:

- anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 71/14.12.2018 privind constatarea încălcării prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și ale art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și sancționarea A. România S.A., B. România S.A., C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., prin care A. a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 36.563.004 RON, reprezentând 0,7% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2017, și, pe cale de consecință, exonerarea A. de la plata acestei amenzi;

- anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 482/17.10.2014 prin care s-a dispus declanșarea din oficiu a unei investigații având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței și a art. 101 alin. (1) din TFUE de către A. România S.A., B. România S.A., C. S.A., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și, pe cale de consecință, anularea Deciziei 71, ca fiind emisă în baza unui ordin de investigație nelegal;

sau, în subsidiar:

- reducerea amenzii în cuantum de 36.563.004 RON, reprezentând 0,7% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2017 impuse A. prin Decizia 71/2018, cu obligarea Consiliului Concurenței la achitarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 alin. (1) C. proc. civ. și art. 453 C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, Curtea a respins proba cu înregistrarea dezbaterilor din cadrul ședinței de audiere din data de 06.12.2018, apreciind că această probă nu este utilă întrucât acest aspect reiese din motivarea Deciziei nr. 71/14.12.2018, nefiind relevantă audierea atâta timp cât toate apărările reclamantei au fost efectuate prin observațiile scrise, audierea în fața consiliului având loc pentru a dezbate oral raportul de investigație.

Prin încheierea din 27 iulie 2020, Curtea a respins solicitarea reclamantei privind suplimentarea probei cu înscrisuri, apreciind că, în raport cu capetele de cerere formulate și tezele probatorii, documentele depuse și care au stat la baza emiterii deciziei Consiliului Concurenței în ceea ce o privește pe reclamantă sunt suficiente, nefiind utilă cauzei documentația care a stat la baza verificărilor cu privire la o altă întreprindere.

Prin sentința civilă nr. 741 din 6 august 2020, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamanta A. România S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

1.2. Împotriva încheierii din 19 noiembrie 2019, a încheierii din 24 iulie 2020 și a sentinței civile nr. 741 din 6 august 2020 ale Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. Romania S.A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 15.12.2021.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 51 alin. (1) și alin. (3) și art. 60 alin. (6) din Legea nr. 21/1996 a concurenței raportate la art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

1.3. Prin notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din 27.09.2023, recurenta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la 17.10.2014, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, solicitând sesizarea Curții Constituționale și suspendarea judecății până la soluționarea excepției.

Prin încheierea de ședință din 10 ianuarie 2024, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă A. România S.A. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la 17.10.2014, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, recurenta-reclamantă A. România S.A. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitatea a dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare la 17.10.2014, cu cheltuieli de judecată.

A susținut recurenta că, în dosarul nr. x/2019, a atacat Ordinul de declanșare a investigației la 17.10.2014, reclamând ca nelegală conduita Consiliului Concurenței care a acționat cu exces de putere la momentul debutului investigației.

În considerarea excesului de putere invocat, prin notele de ședință depuse la 26.04.2023 în dosarul de recurs, a solicitat Înaltei Curți să facă aplicarea directă în cauză a Deciziei nr. 58/2021 a Curții Constituționale având în vedere că disputa dintre părți este o veritabilă facta pendentia și decizia Curții Constituționale este obligatorie pentru cauzele pendinte.

Față de apărările invocate de Consiliul Concurenței, prin care a invocat dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, a invocat excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții și a solicitat suspendarea judecării cauzei ca o apărare față de opunerea de către Consiliul Concurenței a pretinsei legalități a Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 482/17.10.2014.

Contrar art. 425 C. proc. civ., încheierea recurată nu arată de ce apărările sale față de poziția Consiliului Concurenței, care se prevalează de dispoziții neconstituționale, nu ar reprezenta o legătură suficientă conform art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Conform art. 9 și art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., instanța urmează a se pronunța asupra tuturor aspectelor invocate de parte.

Prezentarea raționamentului instanței, fără a explica de ce apărările sale nu sunt relevante, este insuficientă, soluția instanței fiind nemotivată prin raportare la art. 425 C. proc. civ. și pronunțată cu încălcarea dispozițiilor procedurale anterior indicate, în cauză fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 13 și 14 C. proc. civ. în ceea ce privește reținerea de către Înalta Curte a lipsei de interes a A. în formularea excepției de neconstituționalitate. O astfel de lipsă de interes nu a fost pusă în discuția părților, fiind reținută direct în cuprinsul încheierii recurate.

Recurenta a mai susținut că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu ar exista o legătură cu fondul cauzei pentru că motivele privind mandatul Președintelui Consiliului Concurenței nu au fost invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Or, împrejurarea că invocarea argumentelor privind mandatul nu s-a făcut prin cererea de chemare în judecată nu înseamnă că aceste critici nu se impuneau a fi avute în vedere din perspectiva opunerii ca legal și temeinic a unui act emis cu exces de putere (fără a avea competența legală necesară) de către Președintele Consiliului Concurenței.

Câtă vreme i se recunoaște dreptul legal la o cale de atac, fie și extraordinară, rezultă că apărările față de pretinsa legalitate a Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 482/17.10.2014, legalitate opusă de către Consiliului Concurenței, dovedesc prin ele însele legătura relevantă a excepției de neconstituționalitate cu aspectele deduse judecății.

Pe de altă parte, împrejurarea că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se invocă excesul de putere sub forma segregării investigațiilor existente pe piața de retail, nu înlătură legătura de care s-a prevalat, și anume apărarea față de un act nelegal, opus de Consiliul Concurenței în vederea protejării investigației finalizate cu decizia a cărei anulare a solicitat-o în dosarul nr. x/2019.

Apreciind că, urmare a respingerii argumentelor invocate cu privire la mandatul Președintelui Consiliului Concurenței la momentul emiterii Ordinului de declanșare a investigației, nu ar mai exista legătura impusă de condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de recurs a făcut o greșită interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale, fiind incident în cauză și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor formulate de intimat, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin încheierea atacată, instanța a concluzionat că excepția invocată nu îndeplinește condiția de admisibilitate privind legătura acesteia cu soluționarea cauzei, cerință stipulată în mod expres prin dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța ar fi încălcat dispozițiile procedurale prevăzute de art. 9 și art. 22 C. proc. civ. și ar fi reținut lipsa de interes în formularea excepției de neconstituționalitate, excepție care nu a fost pusă în discuția părților.

Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care a atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Or, contrar alegațiilor recurentei, instanța de recurs a analizat cererea de sesizare a Curții Constituționale în limitele învestirii sale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și în raport cu obiectul acțiunii, conform principiului disponibilității procesului civil prevăzut de art. 9 C. proc. civ., neputându-se vorbi despre încălcarea normelor de procedură.

De asemenea, nu a fost analizată vreo așa-zisă excepție a lipsei de interes în formularea excepției de neconstiuționalitate, instanța referindu-se la interesul în invocarea excepției de neconstituționalitate în condițiile în care excepția nu are legătură cu obiectul cauzei și nu are nicio înrârurire/consecință în ceea ce privește soluționarea recursului. Or, asupra acestor aspecte, atât recurenta-reclamantă, cât și intimatul-pârât au avut posibilitatea de a formula puncte de vedere și de a aduce argumente.

Nici din punct de vedere al neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., nu sunt fondate criticile recurentei.

Conform acestui articol, hotărârea pronunțată va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Fără a relua considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că instanța de recurs a procedat la o analiză detaliată a argumentelor părților implicate în raportul juridic dedus judecății, iar hotărârea pronunțată satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în cuprinsul acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, care, printr-un raționament juridic propriu, a răspuns pe larg argumentelor recurentei-reclamante și a motivat soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.

De altfel, Înalta Curte apreciază corect raționamentul reținut prin încheierea recurată, după cum se va arăta în continuare, nefiind fondat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- 1. litigiul pendinte, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- 2. activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- 3. prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- 4. interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, se poate invoca o excepție de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului, și oricare ar fi obiectul acesteia, deci inclusiv în calea de atac extraordinară a revizuirii.

În cauza de față, se constată, în raport cu condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale și cu criticile de neconstituționalitate formulate de autoarea cererii, că, prin încheierea recurată, în mod legal s-a constatat că nu este îndeplinită cerința ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, normele legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate reglementează modalitatea în care membrii Consiliului Concurenței și președintele instituției își continuă activitatea până la expirarea mandatului în curs al acestuia.

Excepția de neconstituționalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, respectiv decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret în ceea ce privește soluționarea cauzei.

Or, obiectul prezentei cauze nu privește anularea Deciziei nr. 71/2018 sau a ordinului nr. 482/2014 al președintelui Consiliului Concurenței din perspectiva mandatului persoanei cu atribuții în emiterea acestora sau a unor vicii referitoare la semnarea și adoptarea acestor acte.

După cum rezultă din actele și lucrările dosarului principal, nr. x/2019, obiectul acțiunii a vizat anularea Deciziei nr. 71/2018 din perspectiva următoarelor motive de nelegalitate punctate chiar de către reclamanta A. România S.A., respectiv I. acționarea Consiliului Concurenței cu exces de putere, II. încălcarea dreptului reclamantei la apărare prin neacordarea accesului la dosarul de investigație și prin nerespectarea termenului minim prevăzut de lege pentru depunerea apărărilor, III. încălcarea principiului egalității de tratament în comparație cu alt retailer investigat, IV. decizia nu probează la standardul necesar fapta reținută în sarcina sa (pretinsa înțelegere de fixare a prețurilor de revânzare), V. decizia încalcă principiul proporționalității și obligația de motivare la stabilirea sancțiunii.

De asemenea, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă A. România S.A. a susținut drept motive de nelegalitate următoarele aspecte: - instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 33 din Legea nr. 21/1996 a concurenței, - sentința recurată nu respectă standardul de motivare prevăzut de articolul 425 C. proc. civ., - instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la dreptul la apărare și la principiul egalității de tratament, - nu s-a permis administrarea întregului probatoriu necesar pentru dovedirea criticilor de nelegalitate invocate de reclamantă, - instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit normele referitoare la standardul de probă necesar pentru dovedirea unei încălcări a regulilor de concurență, - instanța de fond nu a analizat critica de nelegalitate invocată de A. referitoare la constatarea încălcării dreptului la apărare prin neacordarea unui termen suficient pentru formularea observațiilor și - instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit normele referitoare la principiul proporționalității în analiza capătului de cerere privind reducerea amenzii.

Prin urmare, prin acțiune, recurenta-reclamantă nu a invocat nelegalitatea actelor atacate pentru existența unor vicii privind procedura de emitere și de semnare a acestora din perspectiva mandatului președintelui Consiliului Concurenței sau a membrilor acestuia.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului instanței de contencios constituțional o dispoziție legală în privința căreia se susține că ar fi contrară normelor constituționale, ci partea trebuie să urmărească producerea unui efect în soluționarea pricinii sale, efect care trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată asupra litigiului în cursul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

După cum a reținut și instanța ce a pronunțat încheierea atacată, interesul invocării excepției de neconstituționalitate vizează înrâurirea excepției asupra soluționării cauzei, iar îndeplinirea acestei cerințe nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate prin prisma elementelor cadrului procesual și stadiului concret în care se află litigiul.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării motivelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Însă, aspectele invocate de recurentă în susținerea excepției de neconstituționalitate nu pot fi avute în vedere pentru soluționarea recursului și, implicit, interesul procesual concret al invocării excepției în această fază a judecății nu se justifică.

Cum, de altfel, a precizat însăși recurenta-reclamantă, dispozițiile ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate au fost invocate în apărare de către Consiliul Concurenței față de solicitarea sa de aplicare directă în cauză a Deciziei nr. 58/2021 emise de Curtea Constituțională.

Or, chestiunile de nelegalitate care vizează actele ce fac obiectul acțiunii trebuie invocate prin cererea de chemare în judecată, și nu în raport cu apărările formulate de partea adversă în faza procesuală a recursului, pentru că instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unor elemente ce nu au fost supuse analizei instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond conform cu pretențiile din cererea de chemare în judecată și cu argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului.

Nefiind vorba despre motive de nelegalitate care să fie de ordine publică, în sensul de a viza încălcarea unor dispoziții legale imperative, procesuale sau materiale, instanța de control judiciar nu poate analiza și nu poate avea în vedere critici invocate omisso medio de recurenta-reclamantă pe fondul cererii de chemare în judecată modificate, critici noi, care nu au fost supuse analizei instanței de fond.

Prin urmare, se constată că nu se pot reține elemente de nelegalitate a încheierii recurate, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, argumentele recurentei nefiind apte să determine casarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. România S.A. împotriva încheierii din 25 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.