ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2519/2024

Ședința publică din data de 14 mai 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a refuzat plata diferenței de daune morale pretinse prin cererea de plată, în cuantum total de 500.000 RON, pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.11.2015.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, fiind anulată decizia atacată cu privire la respingerea diferenței solicitate și obligat pârâtul FGA să plătească reclamantului încă 200.000 RON cu titlu de daune morale, respingându-se în rest pretențiile reclamantului.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 2178 din 27 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant.

Totodată, s-a admis recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a casat în parte sentința recurată și, în rejudecare, s-a redus cuantumul daunelor morale de la suma de 200.000 RON la suma de 100.000 RON, menținându-se în rest sentința recurată.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2178 din 27 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a formulat contestație în anulare contestatorul A. invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În susținerea contestației în anulare, contestatorul arată că în etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt prin prisma elementelor de probatoriu, o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac

În legătură cu obiectul recursului, această cale de atac poate fi exercitată și exculsiv împotriva considerentelor hotărârii, în condițiile 461 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că recursul exercitat exclusiv împotriva hotărârii atacate trebuie să se întemeieze pe unu dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (recursul împotriva considerentelor trebuie fondat pe unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 48Ł alin. (1) C. proc. civ..diverg însă în ceea ce privește posibilitatea încadrării în motivele de casare prevăzute de lege a recursului împotriva considerentelor care cuprind constatar de fapt ce prejudiciază partea. Se apreciază că recursul nu poate fi formulat împotriva considerentelor care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, deoarece, în acest caz, art. 461 alin. (2) C. proc. civ. este incompatibil cu natura recursului de cale de atac»»] care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.(O Spinteani Matei, în G. Boroi Noul Cod voi II p. 128). Or, în recursul ce a făcut obiectul analizei Înaltei Curți prin Decizia nr. 2178 nu există constatări de fap ce prejudiciază partea.

Recursul nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate a hotărârii deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și c rejudecare a fondului(atat în fapt cat și în drept) în apel. Astfel, de lege lata, C. proc. civ.. reglementează exclusiv motive care vizează nelegalitatea hotărârii.

Niciunul dintre motivele de recurs nu permite reexaminarea situației de fapt și nici nu mai există un corespondent al fostului 304 C. proc. civ. 1865 astfel încât instanța de recurs nu va putea niciodată să schimbe situația de fapt reținută de instanța de fond Dec. nr. 3/2020.

O cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată omisso medio.

Mai susține contestatorul că în prezentul dosar instanța de recurs a apreciat că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanțial (material) încălcare care poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străii situației de fapt: extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică oi restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia(de exemplu: aplicarea une norme de drept comun la situații pentru care există o normă specială, aplicarea une norme speciale prin analogie, la situații ce nu cad sub incidența ei etc); textului de legi corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită (inclusiv in cazul în cari norma juridică este obscură și deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dat; în speță nu este justă); violarea unor principii de drept.

Acest motiv de casare își are corespondentul în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865. însă spre deosebire de acesta din urmă, actualul art. 488 alin. (1) pct(8) C. proc. civ. precizează fără echivoc că reprezintă motiv de casare numai încălcarea sau aplicarea greșitș normelor de drept material. Prin urmare, susține contestatorul că invocarea pe calea acestui motiv a nerespectării unor reguli de procedură nu este posibilă.

Și în cazul acestui motiv de casare trebuie să se facă distincție între caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei de drept material ce a fost nesocotit; pentru a se putea stabili partea care are dreptul să invoce motivul de recurs, precum condițiile ce trebuie îndeplinite. De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile ai 488 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, în cazul hotărârilor susceptibile de apel, acest motiv nu poate fi invocat pentru prima oară în recurs, chiar dacă încălcarea sau aplicarea greșii a legii substanțiale privește o normă de ordine publică, în schimb, dacă motivul vizeai chiar hotărârea instanței de apel, va putea fi invocat direct în recurs.

Instanța de recurs a redus la jumătate ceea ce deja era redus la jumătate din plafonarea răspunderii, prin care "Fondul efectuează" plăți di indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, ci respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege de 450.000 RON pe ui creditor de asigurare al asigurătorului în faliment" conform art. 15 din Lege; 213/2015.

Lipsa creditorilor de asigurări este limitativă, nu exemplificativă și nu se poate deduce pe cale de interpretare.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare în această cale de atac.

Procedura de soluționare a contestației în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluția Președintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestația în anulare ce face obiectul judecății, din data de 18.12.2023, s-a fixat primul termen pentru soluționarea contestației în anulare la data de 14 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act solicitarea contestatorului, de judecare a contestației în anulare și în lipsa sa, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra contestației în anulare.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra contestației în anulare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivele invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare formulată de contestatorul A. este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare și nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestație în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca hotărârea ce face obiectul contestației în anulare să fie pronunțată de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului, ori instanța de recurs " respingând recursul… a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de către recurent în termen" (contestația în anulare specială art. 503 alin. (2) C. proc. civ.)

În cauza de față, aceste cerințe sunt îndeplinite, hotărârea ce face obiectul contestației în anulare fiind pronunțată " în recurs", soluția instanței fiind de admitere a recursului, de casare în parte a sentinței recurate și de rejudecare, sub aspectul cuantumului daunelor morale de la suma de 200 000 RON, la suma de 100 000 RON, cu menținerea în rest a sentinței de fond.

În ceea ce privește caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare.

Constatarea existenței sau inexistenței unei erori materiale ține de analiza în fond a contestației în anulare și nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestației în anulare.

Astfel, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestației în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

În raport de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și de argumentele expuse de contestator, Înalta Curte constată că în cauză nu se susține o greșeală materială a instanței de recurs cu privire la date sau elemente formale ale dosarului cauzei, ci motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la raționamentul instanței de recurs, contestând considerentele pe care se sprijină soluția de admitere a recursului, de casare în parte a sentinței de fond și de rejudecare a cauzei sub aspectul cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reține că prin motivele invocate au fost formulate veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii atacate. Or, în definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestator o greșeală materială în sensul strict și limitativ reglementat de ar. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., motivele prezentate în contestația în anulare referindu-se la însăși legalitatea deciziei atacate, astfel că, eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârșită de instanța de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Contestatorul invocă, așadar, o pretinsă greșeală de judecată, respectiv modul în care instanța de recurs a interpretat cadrul normativ incident litigiului dedus judecății, respectiv dispozițiile Legii nr. 213/2015, dar și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că " În cazul admiterii recursului, instanța de recurs, casând sentința va rejudeca litigiul în fond".

Eroarea materială la care face referire art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu trebuie confundată cu o eroare de judecată, pentru că s-ar ajunge astfel la rejudecarea fondului pricinii într-o cale extraordinară de atac .

Prin eroare materială ca temei al unei contestații în anulare trebuie înțeles orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși, la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara și, pentru verificarea acestor situații, nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului sau a unor aspecte asupra cărora instanța de recurs a statuat expres.

Eroarea materială privește îndeosebi aspecte care țin de investirea instanței, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanța care a solutionat calea de atac.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

Așadar, motivul de contestație în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, care au fost determinante în pronunțarea unei soluții greșite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

În afara acestor motive stricte, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești definitive pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive.

Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde și din practica instanței europene de contencios a drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să mai fie rejudecată, iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanța care a statuat în ultimă instanță (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).

În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desființarea unei decizii definitive și executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre cu privire la același litigiu.

Este cu consecvență statuat și în doctrină că noțiunea de " eroare materială" trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte, revenind la datele speței, constată că eroarea materială invocată de contestator și fundamentată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauza de față, unde instanța de recurs a efectuat, potrivit considerentelor deciziei pendinte atacate, o vădită judecată de valoare, un raționament juridic de aplicare a legii, atunci când aceasta a apreciat ca fondate criticile recurentului – pârât, stabilind că instanța de fond a omis a face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

În mod cert, ceea ce se invocă prin contestația în anulare formulată nu reprezintă o eroare materială în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci, o eroare de judecată, contestatorul criticând, de fapt, soluția pronunțată de instanță în rejudecare, modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente litigiului dedus judecății, în condițiile în care eroarea materială la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C.pr.,civ., este o greșeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, sau de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai reevaluarea cadrului normativ incident pe fondul litigiului și a ansamblului probator, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel, reține Înalta Curte că, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esențială.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiză a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestația formulată contestatorul încearcă obținerea unei noi judecăți, prin criticile formulate aceasta tinzând de fapt la o rejudecare a recursului, cu depășirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ.

Se constată, așadar, că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce se impune a fi menținută.

Pentru considerentele ce preced, contestatia în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

Temeiul legal al soluție adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca nefondată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2178 din data de 27 aprilie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.