Decizia nr. 2178/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1401/2021 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a refuzat plata diferenței de daune morale pretinse prin cererea de plată, în cuantum total de 500.000 RON, pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.11.2015.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în parte; a fost anulată decizia atacată cu privire la respingerea diferenței solicitate; a fost obligat pârâtul FGA să plătească reclamantului încă 200.000 RON cu titlu de daune morale; s-au respins în rest pretențiile reclamantului.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (4) din Constituție, art. 11 și art. 13 alin. (3) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, aspect ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Astfel, în opinia sa, instanța de fond a suplimentat suma daunelor morale având în vedere un act nou, ce nu a fost prezentat FGA, act ce identifică o nouă consecință a accidentului rutier, cu caracter permanent și care, prin natura sa, schimbă criteriile de apreciere ale FGA, respectiv scurtarea piciorului cu 2 cm. Or, nici în cererea de plată și nici ulterior, nu s-a adus la cunostința FGA existența acestei consecințe a vătămării, Fondul neavând cum să aprecieze asupra cuantumului despăgubirilor în raport de această situație, pe care instanța de fond a analizat-o în baza expertizei medico-legale efectuată în cauză, respectiv un înscris nou. Prin urmare, soluția este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și a limitelor învestirii - de vreme ce trebuia să aprecieze asupra legalității deciziei având în vedere înscrisurile pe care FGA le avea la dispoziție la momentul soluționării cererii de plată. În fine, enunțând dispozițiile art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015, art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, recurentul a apreciat că sentința recurată este dată cu încălcarea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, prin raportare la care, în cazul accidentului produs din culpă comună, răspunderea contractuală a asigurătorului este de jumătate din suma cuantificată cu titlu de daune, critici încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat lipsa taxei de timbru; excepția tardivității recursului, arătând că, în opinia sa, calea de atac este declarată peste termenul legal de 15 zile; excepția nulității recursului invocând faptul că dispozițiile art. 488 fiind indicate generic, nefiind aduse critici punctuale cu privire la nelegalitatea sentinței recurate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. În ședința publică din data de 30 martie 2023, apărătorul intimatului-reclamant a aratat că nu mai susține excepția netimbrării și excepția tardivității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant, constatând că în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul-pârât a expus argumente de ordin critic privind nerespectarea dispozițiilor art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (1) și (2), art. 11 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și neaplicarea dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 prin raportare la împrejurarea că în cauză este vorba despre o culpă comună a conducătorilor auto implicați în producerea accidentului, care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., indicate în mod expres ca temei al căii de atac de față. 2. Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, la data de 04.11.2015 a avut loc un accident de circulație in care a fost implicat conducătorul autospecialei de stins incendii cu nr. de inmatriculare x, care, fiind in misiune cu semnalele acustice si luminoase in funcțiune, a pătruns in intersecție pe culoarea roșu a semaforului si a intrat in coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, rezultând vătămarea corporală a petentului A., care se afla în calitate de pasager în autospecială. La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x BGK era asigurat RCA la S.C. B. S.A., conform poliței de asigurare nr. x (constituindu-se dosarul de daună nr. x - număr unic x), societate care ulterior a intrat în faliment. Petentul s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraților cu cererea de plată nr. x/11.05.2018, prin care a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile acestuia cu suma de 540.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.11.2015. Prin Decizia nr. 20250/13.06.2019, cererea a fost admisă în parte, în sensul ca s-a aprobat si plătit intimatului suma de 45.987 RON, având în vedere faptul că în cauza s-a stabilit culpa comună a conducătorilor auto implicați în accidentul rutier reclamat. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat anularea deciziei pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a refuzat plata diferenței de daune morale pretinse prin cererea de plată, în cuantum total de 500.000 RON, pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.11.2015. Astfel, reclamantul a contestat suma de 45.987 RON acordată de pârâtul FGA, întrucât a apreciat că, raportat la suferința îndurată, la intervențiile chirurgicale și tratamentele medicale în vederea recuperării, la afectarea capacităților fizice, la prejudiciul estetic și la durerea psihică, toate acestea lipsindu-l de beneficiile unei vieți normale, această sumă este foarte redusă, raportat și la plafonul legal stabilit prin Legea nr. 213/2015. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, Fondul de Garantare a Asiguraților, care a fost obligat să plătească reclamantului încă 200.000 RON cu titlu de daune morale urmare a anulării deciziei contestate, a formulat recurs din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte nu poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. În cauză, nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive de altfel, în susținerea acestui motiv recurenta invocând faptul că instanța de fond a încălcat prevederi ale C. proc. civ. privind limitele învestirii instanței și ale Legii nr. 213/2015, care urmează să fie analizate în continuare, alături de celelalte critici, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurentul-pârât a criticat, astfel cum s-a reținut anterior, cuantumul daunelor morale stabilit de instanță ca urmare a analizării unui înscris nou, respectiv raportul de expertiză medico-legală prin care s-a stabilit o nouă consecință a vătămării suferită de reclamant (membrul inferior mai scurt cu 2 cm) și neadusă anterior la cunoștința Fondului, cu nerespectarea dispozițiilor art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (1) și (2), art. 11 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum și ca urmare a neaplicării dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, cu privire la drepturile persoanelor păgubite prin accidente rutiere care se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligație acestuia, față de împrejurarea că în cauză este vorba despre o culpă comună a conducătorilor auto implicați în producerea accidentului în discuție. Înalta Curte apreciază că primul set de critici privind nerespectarea dispozițiilor art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 14 alin. (1) și (2), art. 11 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 sunt nefondate, urmând să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Instanța de control judiciar amintește că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului. Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege. În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial. Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material. Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale. În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. În lumina acestor considerații, în cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului total al acestora în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță. Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea a apreciat că prejudiciul moral ce s-ar cuveni reclamantului este superior sumei de 45.987 RON, acordată prin decizia FGA contestată, stabilind o suplimentare a acestei sume cu încă 200.000 RON, pe motiv că reclamantul a suferit mai multe fracturi și intervenții chirurgicale; în prezent starea sa fizică nu este recuperată, a rămas cu membrul inferior stâng mai scurt cu 2 cm, conform noii expertize medico-legale ceea ce implică condiționări specifice în viața zilnică, și prin aplicarea cauzei CEDO Tolstoy Miloslovsky cu privire la proporționalitatea dintre atingerea adusă și gradul de lezare a valorii sociale ocrotite (integritatea fizică a reclamantului). Instanța de fond a omis însă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în raport de împrejurarea că în cauză s-a stabilit o culpă comună a asiguratului RCA la asigurătorul aflat în faliment și a celuilalt conducător auto implicați în producerea accidentului care a avut ca urmare vătămarea reclamantului, critici aduse de recurentul-pârât pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate. Instanța de control judiciar reține că potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 "Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia." Art. 28 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule prevede că "În situația în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă." Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, art. 11 din Legea 213/2015 stabilind că "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege". Totodată, la art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, se prevede că în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență." Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația de a asigura efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, în limitele obligației asiguratorului de răspundere civilă intrat în faliment. Or, în speță, Înalta Curte constată că din Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul penal nr. x/2016 rezultă că a existat o culpă comună a conducătorului autospecializatei și a conducătorului autoturismului cu care a intrat în coliziune, în urma căreia a rezultat vătămarea reclamantului, în ceea ce privește generarea stării de pericol, a cauzei producerii accidentului, ambii conducători auto având posibilitatea de evitare a accidentului, aspect recunoscut ca atare de către reclamant prin contestația cu care a sesizat instanța de fond, în cuprinsul cărei a precizat și faptul că împotriva numitului C. care a condus autospecializata de stins incendiu, asigurată la D. a formulat acțiune pe cale separată înregistrată la Tribunalul București sub nr. de dosar x/2018 Prin urmare, în raport de situația de fapt reținută, de limitele răspunderii astfel stabilite, prin aplicarea dispozițiilor legale antereferite, Înalta Curte apreciază că se impune reducerea la jumătate a cuantumului daunelor morale stabilite de prima instanță, respectiv de la suma de 200.000 RON la suma de 100.000 RON, sentința recurată urmând să fie reformată în acest sens. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant; va admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va reduce cuantumul daunelor morale de la suma de 200.000 RON la suma de 100.000 RON; va menține în rest sentința recurată.