ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4808/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.04.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 4731/06.03.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plății despăgubirii în cuantum de 322.367,65 RON, compusă din suma de 3.288,65 RON reprezentând prejudiciu material, suma de 6.956 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 312.123 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu moral.

Prin sentința civilă nr. 4086 din 2 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată și a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4086 din 2 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1023 din 20 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4086 din 2 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal; s-a casat în parte sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, menținând în rest sentința recurată.

Prin sentința civilă nr. 390 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

A anulat în parte Decizia nr. 473 din 06.03.2017, emisă de pârâtul F.G.A., respectiv în ceea ce privește suma de 19.250 RON acordată reclamantului cu titlu de daune morale;

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale;

A respins în rest ca neîntemeiată contestația, cu consecința menținerii deciziei nr. 473 din 06.03.2017 în ceea ce privește suma acordată reclamantului cu titlu de daune materiale.

Împotriva sentinței civile nr. 390 din 21 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre soluționare, în sensul respingerii în tot a acțiunii formulate de reclamant, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011 prevede că despăgubirile în cazul deceselor vizează și daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudenta din România, iar în lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, în raport cu consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei.

Arată că, din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, când au avut de soluționat cauze similare, au procedat în echitate, iar pentru a asigura o analiză și o soluționare în echitate a acestei categorii de cereri, FGA a adoptat o procedură internă pentru soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din vătămări corporale sau decese.

Susține că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment.

Consideră că nu se poate reține refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamant, având în vedere dreptul de apreciere de care dispune recurentul, care nu a fost exercitat discreționar sau abuziv, ci în baza unei proceduri cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Menționează că recurgerea la o procedură internă, standardizată, nu contravine vreunei prevederi legale, ci are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative a tratamentul echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Față de aceste aspecte, susține că instanța de fond a avut în vedere aceleași criterii reținute și de către recurenti în procedura de soluționare amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din vătămări corporale sau decese, procedură folosită și de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală în procedura de faliment a B. S.A., criteriu neluat în considerare de către instanța de fond.

Precizează că la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a raportat la procedura internă și la conținutul Normei ASF nr. 14/2011.

Recurentul-pârât susține că suma de 100.000 de RON, acordată de către instanța de fond cu titlu de daune morale, este excesivă, în condițiile în care a acordat reclamantului suma de aproximativ 2.000 RON pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, iar salariul minim net lunar în România este de 1.386 RON.

Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temenică și legală, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

În esență, arată că în mod corect instanța de fond s-a raport, în acordarea daunelor morale, la jurisprudență și la împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate și acordând despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă, în conformitate cu art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 4731/06.03.2017 și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plății despăgubirii în cuantum de 322.367,65 RON, compusă din 3.288,65 RON prejudiciu material, 312.123 RON prejudiciu moral și 6.956 RON taxă judiciară de timbru.

Cu titlu preliminar, se impune a se constata faptul că prin decizia de casare, nr. 1023 din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de reclamantul A., a casat în parte sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, menținând în rest sentința recurată.

Prin urmare, obiect al analizei recursului de față îl constituie doar acordarea daunelor morale, celelalte aspecte fiind soluționate definitiv și intrând în autoritatea de lucru judecat în primul ciclu procesual.

2.1.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal, fără ca prin cererea de recurs să se critice faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

2.1.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Examinând decizia de casare nr. 1023 din 20 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, se constată că instanța de recurs a reținut că prima instanță și-a însușit daunele morale deja acordate de către FGA prin decizia atacată, fără a analiza conținutul dispozițiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014; că deși la momentul intervenirii accidentului rutier, respectiv la data de 25.06.2012, Norma A.S.F. nr. 23/2014, reținută de către instanța de fond nu era în vigoare, dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în vigoare la acel moment, aveau un conținut identic cu cele ale art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014; că instanța de fond nu a avut în vedere nici practica judiciară depusă la dosar și nici nu a întreprins vreun demers de cercetare a jurisprudenței instanțelor judecătorești cu privire la stabilirea daunelor morale; că instanța de fond nu s-a referit la consecințele suferite de către reclamant, raportat la jurisprudența instanțelor, din perspectiva intervenirii suferințelor reclamantului și incapacității acestuia de a desfășura anumite activități.

Astfel, instanța de recurs din primul ciclu procesual a reținut că, întrucât elementul esențial al unei hotărâri judecătorești este motivarea, iar obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, omisiunea instanței de fond de a analiza în mod efectiv cererea de chemare în judecată cu privire la daunele morale, raportat inclusiv la jurisprudența instanțelor, nu satisface exigențele desfășurării unui proces echitabil și nu permite instanței de control judiciar analiza celorlalte motive de recurs, echivalând cu nejudecarea fondului cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în rejudecare, prima instanță a respectat dispozițiile deciziei de casare, conform art. 501 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., reținând suferința cauzată reclamantului de suportarea mediului spitalicesc, purtarea unui fixator de bazin timp de douăzeci și nouă de zile, două intervenții chirurgicale, folosirea scaunului cu rotile timp de trei luni, prezența problemelor de echilibru, limitările pe care leziunile din accident le-au generat în planul vieții sale personale, în special în sfera activităților fizice; că leziunile suferite i-au cauzat reclamantului și un prejudiciu estetic constând în dizarmonia înfățișării sale generate de mersul defectuos, greoi, șchiopătat, de natură a provoca o suferință psihică suplimentară, acesta devenind, în urma accidentului suferit, o persoană tristă, irascibilă și depresivă.

De asemenea, a mai reținut instanța de fond în rejudecare că pentru toate aceste suferințe, sentimente și emoții negative pe care reclamantul le-a simțit, ca rezultat al evenimentului rutier, cuantumul daunelor morale acordate de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților este insuficient, iar pe de altă parte, suma solicitată de către intimatul-reclamant cu titlu de daune morale, în cuantum de 312.123 RON este excesivă, astfel că a procedat la acordarea unor daune în sumă de 100.000 RON, apreciind că în acest mod se stabilește un echilibru între prejudiciul moral produs și despăgubirile acordate, în măsură să permită reclamantului atenuarea suferințelor morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect s-a raportat la circumstanțele concrete ale cauzei și a stabilit cuantumul daunelor morale acordate cu respectarea normelor incidente și a limitelor fixate prin decizia de casare.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, în condițiile în care recurentul-pârât critică faptul că daunele morale nu au fost acordate conform sumelor stabilite în procedura internă, adoptată de Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor și acordarea daunelor morale izvorâte din vătămări corporale sau decese, or, prima instanță a respectat sub acest aspect dispozițiile deciziei de casare, stabilind un cuantum al daunelor morale în raport cu consecințele accidentului rutier asupra intimatului-reclamant, fără a se limita la procedura internă stabilită de către FGA.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că în ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și, de aceea, nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Cu alte cuvinte, întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, în rejudecare, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport cu circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând pragurile valorice stabilite prin Anexa nr. 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, emisă de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraților. A susținut recurentul că, raportat la numărul de 50-55 zile de îngrijiri medicale, stabilit prin certificatul medico-legal, necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice suferite de reclamant, precum și consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., acesta se încadrează în situația acordării unei sume de 350 de RON pe fiecare zi de îngrijire medicală, însă instanța de fond a apreciat că vătămarea suferită de reclamant a produs un prejudiciu moral mai mare.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluției de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri în sumă de 100.000 RON pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, în condițiile în care instanța a motivat în mod corect soluția adoptată, iar pe de altă parte, aceasta s-a conformat deciziei de casare.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinței recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în cuantumul stabilit de către recurentul-pârât să fie inadecvată situației relevate în speță.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei, aspecte avute în vedere de către instanța de fond la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Prin urmare, pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 390 din 21 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 390 din 21 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2022.