ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 506/2024

Ședința publică din data de 04 iulie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor constată următoare:

Prin încheierea penală nr. 8/A din data de 23 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 250

2

C. proc. pen.., s-a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților inculpații A., B., C., D., E., F., G., H., S.C. I. S.R.L. prin Ordonanța procurorului din data de 03.05.2018 în raport cu infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. până la concurența sumei de 12.863.382,07 RON, ale inculpaților J. și S.C. K. S.R.L. până la concurența sumei de 1.272.687 RON corespunzător infracțiunii de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și ale inculpaților L. și S.C. M. S.R.L. până la concurența sumei de 326.316 RON corespunzător infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

S-au menținut măsurile asiguratorii astfel instituite.

S-au respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpatul J. și persoana interesată N. de restrângere a măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului J. exclusiv asupra imobilului teren intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x) proprietatea exclusivă a inculpatului J. și ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra celorlalte bunuri imobile aparținând inculpatului J. în proprietate comună devălmașă cu persoana interesată N..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a constatat că prin sentința penală 204/S/16.10.2023 a Tribunalului Brașov s-a dispus, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen.. cu aplicarea art. 153 și 154 C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul E. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) și art. 5 C. pen. întrucât a intervenit prescripția extinctivă a răspunderii penale;

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen.. cu aplicarea art. 153 și 154 C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul J. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. (3 acte materiale) întrucât a intervenit prescripția extinctivă a răspunderii penale.

Împotriva sentinței penale anterior indicate au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov, atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile [criticând lăsarea nesoluționată a laturii civile în raport cu infracțiunea de abuz în serviciu precum și neobligarea inculpaților la plata dobânzilor și penalităților de întârziere până la momentul recuperării efective a prejudiciului în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală]; inculpatul J., atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile; inculpatul E., atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile, ș.a.

La termenul de judecată din data de 13.05.2024, inculpatul J. a solicitat restrângerea măsurii sechestrului asigurător și a popririi asiguratorii instituite prin Ordonanța procurorului din 03.05.2018 și aplicat prin procesul-verbal din 04.05.2018 precum și prin Ordonanța procurorului din 05.10.2018 și aplicat prin procesul-verbal din data de 05.10.2018, solicitând scoaterea de sub sechestru a tuturor bunurilor indisponibilizate cu excepția bunului constând în teren intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x), astfel cum acesta este identificat în cuprinsul procesului-verbal din 04.05.2018.

Persoana interesată N. a solicitat ridicarea măsurii sechestrului asigurător și a popririi asiguratorii instituite prin Ordonanța procurorului din 03.05.2018 și aplicat prin procesul-verbal din 04.05.2018, precum și prin Ordonanța procurorului din 05.10.2018 și aplicat prin procesul-verbal din data de 05.10.2018, solicitând scoaterea de sub sechestru a tuturor bunurilor indisponibilizate respectiv: teren intravilan în suprafață de 496 mp, cu nr. cadastral/nr. topografic x și construcția situată în localitatea Tulcea, Al. Simfoniei, nr. 11, jud. Tulcea cu nr. cadastral/nr. topografic x – C1, conform extras de carte funciară nr. x Tulcea; teren intravilan în suprafață de 1946 mp, cu nr. cadastral/nr. topografic x situat în localitatea Tulcea, județul Tulcea, conform Extras de carte Funciară nr. x Tulcea; teren intravilan în suprafață de 2450 mp situat în localitatea Tulcea, conform Extras de Carte Funciară nr. x Tulcea și respectiv restrângerea măsurii sechestrului asigurător exclusiv asupra terenului intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x), astfel cum acesta este identificat în cuprinsul procesului-verbal din 04.05.2018

Instanța de apel a analizat cu prioritate cererea formulată de inculpatul J. la care au achiesat și persoana interesată N., precum și inculpații F., G., S.C. I. S.R.L., A., B., D., H., L., E., S.C. K. S.R.L. și S.C. M. S.R.L. prin care a solicitat să se constate că măsurile asiguratorii dispuse au încetat de drept ca urmare a faptului că acestea nu au fost verificate în termen de 1 an în cursul judecății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen.

Cum hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 16.10.2023, iar prezenta verificare are loc în cursul lunii mai 2024 este evident că termenul de 1 an referit de dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen.. nu s-a împlinit.

În ceea ce privește termenul de 1 an prevăzut de art. 250

2

C. proc. pen.., instanța de apel apreciază că prin instituirea acestui termen legiuitorul a instituit o obligație pozitivă în sarcina organelor judiciare de a analiza periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportat la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Cu toate acestea, instanța constată că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres nicio consecință, în sens de sancțiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurii asiguratorii care să se răsfrângă asupra celor potențial neverificate în intervalul de timp impus iar dispozițiile art. 241 C. proc. pen.. – aplicabil în materia măsurilor preventive nu poate fi aplicat prin analogie în materia măsurilor asiguratorii.

De asemenea, instanța de apel a observat că, deși legea enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia analizării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asiguratorii, în cuprinsul art. 250

2

C. proc. pen.. nu se face referire și la cea a constatării încetării de drept, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării acestora. În același sens pledează și faptul că legiuitorul a prevăzut o singură ipoteză în care măsurile asiguratorii încetează de drept, respectiv în cazul în care în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, persoana vătămată nu a introdus acțiune la instanța civilă.

Ca urmare, solicitarea inculpaților și a persoanei interesate N. de constatare a încetării de drept a măsurilor asiguratorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 (un) an prevăzut de 205

2

C. proc. pen.. este neîntemeiată și din această perspectivă.

Curtea a avut în vedere Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), a Curții Constituționale, Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016), Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017, dar și jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, care statuează că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Pentru menținerea măsurilor asiguratorii, fiind necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, formale și substanțiale, instanța de apel a constatat că există un proces penal în curs – cauza aflându-se în faza soluționării apelurilor declarate în cauză împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond; au fost respectate normele de competență și procedura prevăzută de art. 249 alin. (1) teza I C. proc. pen.. și măsurile asiguratorii au fost instituite asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților în raport cu infracțiunile pentru care fiecare dintre aceștia au fost trimiși în judecată și în raport cu sumele pentru care în cauză au fost formulate acțiuni civile.

Condițiile substanțiale țin de temeinicie și impun un triplu test: de necesitate, de oportunitate și de proporționalitate. Acest triplu test este argumentat tocmai de intruziunea pe care măsurile asiguratorii o interferează în dreptul de proprietate al persoanei/persoanelor vizate și, în aceeași timp, impune organului judiciar să își motiveze decizia adoptată.

În ceea ce privește testul de necesitate, instanța a constatat că inculpații A., B., C., D., E., F., G., H., S.C. I. S.R.L. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea în calitate de autori respectivi complici a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., Consiliul Județean Brașov constituindu-se în cauză parte civilă cu suma de 12.863.382,07 RON, iar potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 78/2000, dispunerea măsurilor asiguratorii nu este lăsată la aprecierea organului judiciar, ea decurgând direct din lege.

Similar în ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (pentru care au fost trimiși în judecată inculpații G., S.C. I. S.R.L., L. și S.C. M. SRL), respectiv prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (pentru care au fost trimiși în judecată inculpații G., S.C. I. S.R.L., J. și S.C. K. SRL) potrivit art. 11 din Legea 241/2005, dispunerea măsurilor asiguratorii nu este lăsată la aprecierea organului judiciar, ea decurgând direct din lege.

Cu privire la proporționalitatea măsurilor asiguratorii, s-a constatat că măsurile asiguratorii au fost instituite exclusiv în limita cuantumului acțiunilor civile formulate pentru fiecare dintre infracțiunile ce fac obiect al cauzei, chiar dacă, în aceste limite grefează totalitatea bunurilor mobile și imobile ale inculpaților.

S-a constatat, de asemenea, că măsurile preventive au fost instituite în cursul anului 2018 prin Ordonanțe ale procurorului și că în raport de complexitatea cauzei (raportat la numărul persoanelor inculpate și a problematicii vizate de urmărirea penală și cercetarea judecătorească), natura faptelor și prejudiciile afirmativ produse, cu faptul că nu au existat perioade de inactivitate în derularea procedurilor judiciare, presupusele prejudicii nu au fost recuperate și nu s-a depășit un termen rezonabil în derularea procedurilor judiciare, astfel încât nu a fost încălcat art. 1 Protocolul nr. 1 din CEDO.

Totodată, instanța de fond a constatat că în privința niciunuia dintre inculpați nu există temeiuri de achitare, pronunțându-se soluții de încetare a procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale respectiv ca urmare a decesului inculpatei C.. Instanța de apel a apreciat că soluția instanței de fond, deși nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen.. în condițiile în care considerente primei instanțe au avut în vedere probele administrate cauzei.

În ceea ce privește cererile formulate de inculpatul J. și persoana interesată N. prin care aceștia solicită restrângerea măsurilor asiguratorii exclusiv asupra imobilului teren intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x) și ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra celorlalte bunuri imobile aparținând inculpatului în proprietate comună devălmașă cu persoana interesată N., instanța de apel a constată că, potrivit extrasului de CF eliberat la data de 21.02.2023 (cel mai recent dintre cele depuse la dosarul cauzei) acesta este într-adevăr proprietatea exclusivă a inculpatului J., fiind însă notate atât dreptul de ipoteca pentru valoarea de 300.000 euro și celelalte obligații de plată aferente unui contract de credit încheiat cu O. S.A. – în anul 2008 dar și că, în anul 2014, s-a notat urmărirea silită imobiliară în dosar de executare silită nr. x/2014 emis de executor judecătoresc P. pentru suma de 297.346,90 euro plus 20.110 RON reprezentând contravaloare credit restant, cheltuieli de executare în favoarea creditoarei O. S.A. precum și, că în anul 2023, s-a notat urmărirea silită imobiliară în dosar de executare silită nr. x/2014 emis de executor judecătoresc P. pentru suma de 123.880,30 CHF plus 14.622,92 RON reprezentând contravaloare credit restant, cheltuieli de executare plus dobânda penalizatoare în favoarea creditoarei O. S.A. prin mandatar S.C. Colectare Recuperare Creanțe Crc S.R.L.

Conform Raportului de evaluare întocmit la data de 15.03.2021 de expert tehnic judiciar Q., valoarea evaluată a imobilului teren era, la acel moment, de 579.744 euro echivalent 2.831.819 RON (curs valutar 4,8846 RON/EUR);

Prin sentința penală 204/S/16.10.2023 a Tribunalului Brașov, nedefinitivă, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă DGRFP Brașov, fiind obligați inculpații G., S.C. I. S.R.L., J. și S.C. K. S.R.L. la plata sumei de 2.631.832 RON (din care debit principal în cuantum de 1.376.367 și accesorii în cuantum de 1.255.465 RON).

Cu alte cuvinte suma dintre cuantumul presupusului prejudiciu (aproximativ 530.000 euro) la care se adaugă cuantumul sumelor aflate în executare silită în dosarele execuționale nr. x/2014 și y/2014 al Executorului judecătoresc P. (297.346,90 euro plus 20.110 RON reprezentând contravaloare credit restant, cheltuieli de executare în favoarea creditoarei O. S.A., respectiv 123.880,30 CHF plus 14.622,92 RON reprezentând contravaloare credit restant, cheltuieli de executare plus dobânda penalizatoare în favoarea creditoarei O. S.A. prin mandatar S.C. Colectare Recuperare Creanțe CRC S.R.L.) depășește valoarea evaluată a imobilului teren cu privire la care se solicită restrângerea măsurii asiguratorii, astfel încât, în situația în care măsurile asiguratorii ar fi instituite exclusiv asupra acestui bun, executarea silită conform mențiunilor din extrasul CF ar fi finalizată, iar acțiunea civilă formulată în prezenta cauză s-ar admite, există posibilitatea ca partea civilă să nu poată proceda la recuperarea creanței sale, motiv pentru care instanța de apel apreciază că cererea formulată de inculpatul J. și persoana interesată N. de restrângere a măsurii asiguratorii exclusiv asupra imobilului teren intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x) și ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra celorlalte bunuri imobile aparținând inculpatului în proprietate comună devălmașă cu persoana interesată N. este neîntemeiată motiv pentru care o va respinge.

În ceea ce privește susținerea persoanei interesate N., potrivit căreia prin instituirea măsurilor asiguratorii și asupra bunurilor aflate în proprietatea sa devălmașă i s-a încălcat dreptul de proprietate în cel mai real și efectiv mod, instanța de apel a constatat că atât la data instituirii măsurilor asiguratorii cât la acest moment bunurile la care acesta face referire se află și în proprietatea devălmașă a inculpatului J., fostul său soț, iar dispozițiile legale în materia măsurilor asiguratorii nu exceptează de la aplicarea acestor măsuri bunurile proprietate devălmașă a soților, astfel încât acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face. Ca urmare, instanța de apel a apreciat că cererea formulată de persoana interesată N., având ca obiect ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor proprietate comună devălmașă cu inculpatul J. este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o ca atare.

Împotriva încheierii penale nr. 8/A din data de 23 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au formulat contestații inculpații J. și E. și persoana interesată N..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, fiind acordat termen aleatoriu la data de 04 iulie 2024.

În dezbateri, apărătorul ales al contestatorului inculpat J. a solicitat încetarea măsurilor asigurătorii, în temeiul dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen.., care statuează, cu titlu imperativ, asupra termenului de cel mult 1 an în care măsura asigurătorie trebuie verificată. Astfel, a arătat că verificarea măsurii asigurătorii a fost efectuată, inițial, la data de 13 mai 2024, data ultimei verificări fiind 20 martie 2023, motiv pentru care a susținut că aprecierea instanței de fond, în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen.., întrucât reprezintă unica prevedere legală referitoare la încetarea măsurilor asigurătorii, nu este corectă, textul făcând referire, în mod explicit, la situația în care instanța, pronunțând o hotărâre, a lăsat nesoluționată latura civilă și a dispus o soluție cu privire la măsurile asigurătorii. Concluziile apărării s-au referit și la contestatoarea persoană interesată N., având în vedere bunurile aflate în devălmășie.

Apărătorul ales al contestatorului inculpat E. a solicitat admiterea contestației și desființarea hotărârii atacate, susținând că a fost depășit termenul de 1 an de la ultima verificare a măsurilor, iar în subsidiar, a solicitat restrângerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor contestatorului.

Examinând încheierea atacată, în temeiul art. 250

2

C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, față de solicitarea inculpaților J. și E. și a persoanei interesate N., prin apărători aleși, de a se constata încetarea de drept a măsurilor asiguratorii dispuse prin Ordonanța din data de 03.05.2018, emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brașov, constată următoarele:

Apărarea a susținut că verificarea măsurii asigurătorii a fost efectuată, inițial, la data de 13 mai 2024, data ultimei verificări fiind 20 martie 2023, iar referirea instanței de fond la dispozițiile art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen.. nu este corectă, textul făcând referire, în mod explicit, la situația în care instanța, pronunțând o hotărâre, a lăsat nesoluționată latura civilă și a dispus o soluție cu privire la măsurile asigurătorii.

Înalta Curte reține că prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată și completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 250

2

C. proc. pen.. în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

Se observă că voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportat la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări. Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, și o consecință, în sens de sancțiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potențial neverificate în intervalul de timp impus.

În speță, solicitarea inculpați de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 (un) an prevăzut de art. 250

2

C. proc. pen.. este neîntemeiată.

În primul rând, se constată că prin sentința penală nr. 204/S/16.10.2023 a Tribunalului Brașov, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen.. cu aplicarea art. 153 și 154 C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul J. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005, forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. (3 acte materiale), întrucât a intervenit prescripția extinctivă a răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov prin președintele Consiliului Județean Brașov, cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu.

În baza art. 404 lit. c) rap. la art. 249 și art. 250

2

C. proc. pen.., s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanța procurorului din data de 03.05.2018 față de inculpați, printre care și J..

Prin urmare, data de la care începe să curgă termenul de 1 an este data pronunțării hotărârii de către instanța de fond (respectiv, 16.10.2023), acesta fiind, ultimul moment în care instanța a deliberat asupra subzistenței temeiurilor care au determinat luarea și, ulterior menținerea măsurilor asigurătorii, înăuntrul termenului de 1 an prevăzut de dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen.

În al doilea rând, în speță, nu se poate discuta de aplicabilitatea, prin analogie, în materia măsurilor de siguranță, a prevederilor art. 241 C. proc. pen.., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive. Natura juridică și consecințele fundamental distincte ale celor două categorii de măsuri procesuale asupra drepturilor individuale se repercutează și asupra temeiurilor și regimurilor juridice ale celor două instituții și exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituții în cadrul celeilalte. De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăsește în codificarea procesual penală și în privința măsurilor asigurătorii, situațiile de încetare de drept a măsurilor preventive prev. de art. 241 C. proc. pen.. nu pot fi extinse, prin analogie, și în privința celor dintâi.

În cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate și menținute și nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal. Mai mult, art. 250

2

C. proc. pen.. penală nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

În continuare, analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză, se constat că, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen.., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora (alin. (5).

Totodată, există și situații în care legea prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii, cu este cazul dispozițiilor din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, respectiv Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (în vigoare de la 21 iulie 2019) potrivit cărora, în cazul infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului se aplică dispozițiile din C. pen. privind confiscarea bunurilor, iar pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de C. proc. pen.

Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin noile dispoziții procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenței temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menținerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport de particularitățile fiecărei cauze, menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanța trebuie să se raporteze atât la dispozițiile legale care vizează condițiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și justiției (Decizia nr. 19/2017 pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii) dar și la principiile rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății.

Sub acest din urmă aspect, în jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 250

2

C. proc. pen.. îl reprezintă proporționalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziției juridice și materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reținut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

În cauză, se constată că prin Ordonanța din data de 03.05.2018, emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brașov și menținute de Tribunalul Brașov, au fost instituite măsuri asigurătorii, constând în sechestrul asigurator și poprirea asiguratorie asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie aparținând, printre alții, și inculpatului J., până la concurența sumei de 1.272.687 RON .

Prin sentința penală nr. 204/S/16.10.2023 a Tribunalului Brașov, în baza art. 404 lit. c) rap. la art. 249 și art. 250

2

C. proc. pen.., s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanța procurorului din data de 03.05.2018 față de inculpați, printre care și J..

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov, atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile [criticând lăsarea nesoluționată a laturii civile în raport cu infracțiunea de abuz în serviciu precum și neobligarea inculpaților la plata dobânzilor și penalităților de întârziere până la momentul recuperării efective a prejudiciului în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală], inculpatul J., atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile; ș.a.

Prin sentința penală nr. 78 din 21.02.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiției, pronunțată în Dosar nr. x/2024 al acestei instanțe, s-a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Brașov la Curtea de Apel Tg. Mureș.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Tg. Mureș a dispus întocmirea dosarului nr. x/2018 în vederea verificării, în temeiul art. 250

1

C. proc. pen.., pentru verificarea subzistenței temeiurilor care au determinat luarea respectiv menținerea măsurii asiguratorii.

Înalta Curte, evaluând actele dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen.., constată că, la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurilor asigurătorii. Deși prin raportare la primele măsuri dispuse în cauză, durata pare una excesivă, acesta nu este unicul element de analiză. Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, natura acuzațiilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații J. și E., dar și complexitatea ridicată a cauzei și stadiul de debut al cercetării judecătorești în apel, astfel că la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privința măsurilor asigurătorii menținute, precum și a celor instituite prin sentința apelată se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al acuzaților de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Critica apărătorului ales al contestatorului inculpat J. privind modul de soluționare a laturii civile nu poate fi evaluată la acest moment procesual, iar împrejurarea că prin sentința penală pronunțată instanța a avut în vedere valoarea bunului nu conduce la o lipsă de proporționalitate, aceste aspecte reprezentând un motiv de analiză al instanței de apel. Totodată, se constată că apărarea inculpatului E. nu a adus nicio critică concretă privind menținerea măsurilor asigurătorii, iar pentru restrângerea acestor măsuri, așa cum s-a solicitat, trebuie avut în vedere scopul legitim urmărit odată cu impunerea măsurilor asiguratorii și valoarea prejudiciului presupus a fi cauzat.

În ceea ce privește cererea formulată de contestatoarea persoană interesată N., potrivit căreia instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aflate în proprietate devălmașă i-ar încălca dreptul de proprietate, se constată că dispozițiile legale în materia măsurilor asigurătorii nu exclud această categorie de bunuri, iar scopul acestei măsuri și funcționalitatea sa nu sunt reparatorii, ci asigurătorii, prin aceasta nefiind încălcat dreptul de proprietate, consacrat constituțional.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații J. și E. și persoana interesată N. împotriva încheierii penale nr. 8/A din data de 23 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat E., în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații J. și E. și persoana interesată N. împotriva încheierii penale nr. 8/A din data de 23 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat E., în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 iulie 2024.