ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 547/2024

Ședința publică din data de 25 iulie 2024

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 9/A din data de 21 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurator formulată de inculpatul A. .

În temeiul art. 250

2

din C. proc. pen. raportat la art. 250

1

din C. proc. pen., a fost restrânsă măsura asiguratorie dispusă în cauză față de inculpatul A. prin sentința penală nr. 16/1.02.2024 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022 până la concurența sumei de 42.514 RON, reprezentând accesorii aferente sumei de 30.960 RON achitată de inculpatul A. cu titlu de prejudiciu prin chitanța seria x nr. x din data de 13.01.2022.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat următoarele:

În ceea ce privește condițiile de legalitate și temeinicie a măsurii sechestrului asigurator, s-a reținut că acestea au fost expuse pe larg în cuprinsul încheierii penale nr. 2/A/18.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2022. Astfel, s-a notat că aceste aspecte nu vor mai fi analizate în motivarea soluției de respingere a cererii de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, întrucât în cele 13 zile scurse de la momentul soluționării contestației împotriva încheierii penale nr. 2/A/18.04.2024 și până la momentul formulării noii cereri de ridicare, respectiv restrângere a sechestrului asigurator, nu au intervenit elemente noi care să conducă la o concluzie contrară.

În continuare, instanța a apreciat fondată cererea de restrângere a măsurii sechestrului judiciar formulată de inculpatul A. pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește întinderea sumei până la care se menține măsura sechestrului asigurator, instanța a făcut următoarele precizări:

În dosarul nr. x/2015, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, inculpatul A. a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

În cursul urmăririi penale, prin adresa nr. x/11.10.2021, ANAF - DGRFP Brașov - AJFP Mureș s-a constituit parte civilă împotriva reprezentantului legal al S.C. B. (inculpatul A. n.n.) cu suma de 51.600 RON din care suma de 20.640 RON reprezentând impozit pe profit și suma de 30.960 RON reprezentând TVA, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la data stingerii efective a sumei datorate.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș s-a dispus între altele trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că inculpatul, în cursul anului 2010, în calitate de administrator al S.C. B., în baza aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a dispus înregistrarea în evidența contabilă a 2 facturi emise de S.C. C. S.R.L. Bistrița, reprezentând achiziții fictive în sumă totală de 159.960 RON, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 30.960 RON constând în TVA.

În cursul procedurii de cameră preliminară, inculpatul a achitat suma de 30.960 RON reprezentând prejudiciul reținut prin actul de sesizare prin chitanța din 13.01.2022 .

Cu ocazia soluționării cererii de ridicare/restrângere a sechestrului asigurator formulată de inculpatul A. au fost solicitate relații suplimentare Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin adresa nr. x din 17.06.2024, partea civilă ANAF a confirmat achitarea debitului în cuantum de 30.960 RON de către inculpatul A. cu chitanța TS476 nr. x din 13.01.2022, dar a precizat că au fost stabilite obligații fiscale accesorii aferente acestei sume, în cuantum de 42.514 RON, din care suma de 25.384 RON reprezentând dobânzi de întârziere și suma de 17.130 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 13.02.2022, astfel cum rezultă din anexa 1 la adresa ante-menționată.

În consecință, apreciindu-se îndeplinite condițiile de legalitate și temeinicie cu privire la măsura asiguratorie instituită asupra patrimoniului inculpatului A., aceasta a fost menținută în vederea garantării acoperirii prejudiciului, însă cuantumul sumei a fost restrâns la 42.514 RON reprezentând suma rămasă neachitată de către inculpat.

Împotriva încheierii nr. 9/A din data de 21 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, a formulat contestație inculpatul A..

Contestatorul A. a solicitat, în esență, admiterea contestației și ridicarea sechestrului asigurător, apreciind nelegală sentința penală nr. 16/01.02.2024 prin care au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor acestuia pentru sume presupus datorate de alt inculpat, respectiv de inculpatul D..

A susținut că sentința anterior menționată conține vădite contradicții și confuzii în ceea ce îi privește pe cei trei inculpați, respectiv societățile administrate de către aceștia.

Astfel, făcând o prezentare a situație de fapt reținute prin hotărârea sus menționată, a precizat că, prin această sentință, s-a dispus obligarea inculpaților, pe latura civilă, la restituirea prejudiciului, penalităților și accesoriilor aferente, inculpatul A. fiind obligat la plata sumei de 57.210 RON (reprezentând prejudiciu nerecuperat) precum și la plata accesoriilor aferente debitului calculate din luna noiembrie 2010 până la stingerea efectivă a sumei datorate, în relația cu SC. B.. În acest context, a susținut că prejudiciul în cuantum de 57.210 RON reținut în sarcina inculpatului este aferent activității desfășurate de inculpatul A. ca administrator al S.C. E. S.R.L.

Totodată, a menționat că presupusul prejudiciu în cuantum de 30.960 RON, produs de inculpatul A., ca urmare a calității sale de administrator, a fost achitat pentru ca acesta să beneficieze de cauza de nepedepsire în dosarul nr. x/2021, dovadă fiind chitanța seria x cu nr. x din data de 13.01.2022.

A mai menționat că instanța de fond face grave confuzii în ceea ce îi privește cei doi inculpați A. - fost administrator al societatii S.C. B. S.R.L. și D., administrator al societății S.C. E. S.R.L., imputând inculpatului A. obligațiile fiscale ce-i revin de pe urma societății S.C. E. S.R.L., adică a societății la care deține calitatea de administrator celălalt inculpat.

Contestatorul a mai susținut că, prin apelul formulat împotriva sentinței penale a Tribunalului Mureș, a contestat sumele pentru care a fost instituită raspunderea civilă și măsura sechestrului asigurător, neexistând o coerență logică în stabilirea cuantumului acestora.

În continuare, a mai precizat că dreptul la proprietate este un drept fundamental garantat de art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 44 din Constituția României, însă, atât în hotărârea apelată, cât și în încheierea de menținere a măsurii primează interesul "superior" al statului.

S-a mai susținut că, potrivit disp. art. 249 C. proc. pen., dispariția sau modificarea temeiurilor inițiale în luarea măsurii sechestrului asigurător, reclamă intervenția organului judiciar pentru restabilirea legalității, or, în speță, prin instituirea acestei măsuri se încălcă flagrant dreptul la un proces echitabil și dreptul la proprietate, fiind instituită măsura sechestrului pentru o suma nedatorată.

Împrejurarea că a achitat deja presupusul prejudiciu constituie, în opinia acestuia, un temei justificat al cererii de ridicare a măsurii asigurătorii, având în vedere că nu mai există un raport rezonabil de proporționalitate între măsura instituită și obiectivul urmărit la instituirea acesteia, fiind aplicabile disp. art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 1 par. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, precum și art. 53 alin. (2) din Constituția României.

Totodată, a făcut trimitere la jurisprudența C.J.U.E. și C.E.D.O. care statuează că procedurile și deciziile naționale care afectează în vreun fel dreptul de proprietate, fac obiectul dreptului la un proces echitabil. În acest sens, a făcut trimitere la următoarele hotărâri: Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunțată în Cauza Raimondo împotriva Italiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza British - American Tobacco Company Ltd împotriva Țărilor de Jos ori Hotărârea din 10 aprilie 2012, pronunțată in Cauza Silickiene împotriva Lituaniei, susținând că întreaga reglementare referitoare la măsurile asiguratorii este menită să dea eficiență dreptului la un proces echitabil pe parcursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul beneficiind de toate garanțiile procesuale specifice.

Totodată, s-a susținut că procedura judiciară vizând măsurile asigurătorii nu este una independentă, ci conexă procedurii penale principale, soluționată după regulile instituite de C. proc. pen. și, în completare, în măsura compatibilității, după cele ale C. proc. civ.. Consecința este că, și această procedură, trebuie să aibă caracter echitabil, prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor europene și a celor interne privitoare la dreptul la un proces echitabil, ceea ce impune atât existența garanțiilor de ordin general: dreptul de acces la o instanță independentă și imparțială, instituită de lege; egalitatea armelor și procedura contradictorie; motivarea hotărârii judecătorești; publicitatea procesului; termenul rezonabil, cât și a garanțiilor specifice, respectiv prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare.

Dintre aceste garanții, a susținut că o referire specială este necesară în privința motivării hotărârii judecătoresti prin care se soluționează solicitările de ridicare a măsurilor asigurătorii.

În continuare, a susținut că motivarea în fapt și în drept a hotărârii judecătorești în procesul penal constituie un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdictional. În acest sens, a mai susținut că hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, ca urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care se regăsesc în motivarea hotărârii judecătorești, ca proces al judecății realizate în cauză.

Prin raportare la aceste considerente, a susținut că instanța învestită cu verificarea legalității măsurii sechestrului asigurător a dispus menținerea măsurilor asigurătorii, fără a analiza în concret situația particulară a modalității prin care a fost instituit sechestrul, respectiv prejudiciul produs în cauză sau momentul la care partea civilă și-a precizat pretențiile față de inculpatul A. (în calea de atac a apelui), în dosarul de fond existând ca singură pretenție civilă, suma de 30.960 RON, care a fost achitată de inculpat anterior momentului citirii rechizitoriului.

În acest sens, a susținut că motivarea instanței învestită cu judecarea cererii de ridicare a sechestrului este generică, lacunară, lipsind o analiză efectivă, ce se impunea a fi realizată față de cuantumul prejudiciului pretins la acest moment procesual.

Totodată, a susținut că instanța nu a examinat în mod efectiv proporționalitatea măsurilor raportat la scopul acestora, respectiv asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizarea confiscării. S-a efectuat o analiză pur generică, fără a se examina în concret pentru fiecare dintre inculpați și fiecare măsură, că valoarea măsurilor asiguratorii este disproporționată raportat la categoriile de bunuri supuse măsurilor asiguratorii și valoarea prejudiciului nerecuperat.

În plus, a susținut că hotărârea atacată nu conține elemente de raționament juridic apte să susțină soluția dispusă, respectiv menținerea sechestrului asigurator pentru suma de 42.514 RON, în condițiile în care argumentația judecătorului nu este de natură a reflecta cu suficientă concizie considerentele esențiale pentru care acesta a apreciat necesară menținerea măsurii asiguratorii.

A apreciat că aceste aspect conduc la concluzia lipsei unei judecăți efective a cauzei și la necesitatea desființării măsurilor luate în asemenea condiții, nesocotindu-se astfel garanțiile instituite prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În opinia contestatorului, cerința proporționalității nu se confundă cu aceea a necesității măsurii, ceea ce înseamnă că raportul de proporționalitate trebuie să existe în toate situațiile, deci inclusiv atunci când se vădește necesitatea măsurii. Deși există o strânsă legătură între aceste exigențe, necesitatea nu presupune automat și existența proporționalității. Dacă legea impune luarea măsurii asigurătorii, organul judiciar verifică această măsură, fiind obligat să facă un examen al proporționalității.

Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că menținerea sechestrului nu poate fi dispusă doar în considerarea subzistenței necesității, cu ignorarea proportionalității, oricât de grave ar fi acuzațiile sau oricât de mare ar fi alegatul preiudiciu.

Verificarea proporționalității presupune o analiză aprofundată a tuturor factorilor relevanți, care sunt variabili de la o speță la alta, unii dintre acești factori au natură procedurală, respectiv posibilitatea contestării măsurii; posibilitatea analizării și aplicării unei alte măsuri mai puțin invazive sau, după caz, vizează aspecte de fond (prin raportare la circumstanțele speciale ale cauzei), respectiv durata măsurii; comportamentul părții; comportamentul autorităților statului; inexistența probelor din care să rezulte implicarea în activitatea infracțională și/sau cauzarea prejudiciului; consecințele menținerii măsurii asupra părții interesate; valoarea bunurilor sechestrate în raport de cuantumul prejudiciului, etc.

În fine, a susținut că niciunul dintre acești factori nu au fost avuți în vedere la dispunerea măsurii sechestrului și la menținerea acestuia, procedându-se astfel la adoptarea unei soluții incompatibile cu respectarea unor drepturi fundamentale ale inculpatului în cadrul procesului penal, hotărârea fiind lacunară, aparent motivată, lăsând loc arbitrariului, motiv pentru care a solicitat să se constate că menținerea măsurii sechestrului raportat la inculpatul A. ar fi contrară dreptului la un proces echitabil

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susținerea căii de atac, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16/1.02.2024 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022 s-au dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f), teza a II-a din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 și art. 5 din Noul C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (1), raportat la art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă a părții civile Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Mureș, și au fost obligați inculpații F., A. și D. la plata următoarelor sume cu titlu de daune materiale după cum urmează:

- inculpatul A. la plata sumei de 57.210 RON (reprezentând prejudiciu nerecuperat) și la plata accesoriilor aferente debitului calculate din luna noiembrie 2010 până la stingerea efectivă a sumei datorate, în relația cu S.C. B.

- inculpatul D. la plata sumei de 26.250 RON (reprezentând prejudiciu nerecuperat), 97.622 RON (accesorii calculate până la data de 14.04.2022) precum și la achitarea accesoriilor aferente debitului până la stingerea efectivă a sumei datorate, în relația cu S.C. E. S.R.L.;

- inculpatul F. la plata sumei de 19356 RON (reprezentând prejudiciu nerecuperat) și la plata accesoriilor aferente debitului calculate din luna decembrie 2010 până la stingerea efectivă a sumei datorate, în relația cu S.C. G. S.R.L.;

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 250 și urm. C. proc. pen. și Decizia RIL nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis cererea formulată de către partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Mureș și s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpaților F., A. și D. până la concurența sumelor la plata cărora au fost obligați în paragraful anterior.

S-a dispus aducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale ale Statului Român.

S-a constatat caracterul răspunderii solidare între inculpații F., A. și D. și numitul H. și s-a dispus ca prejudiciile să fie recuperate în mod unitar.

Prin încheierea penală nr. 2/A/18.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2022 s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 250

2

din C. proc. pen. raportat la art. 250

1

din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.

S-au menținut măsurile asiguratorii dispuse în cauză față de inculpații D., A. și F. prin sentința penală nr. 16/1.02.2024 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022.

S-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul F. de ridicare a măsurii sechestrului asigurator.

Pentru a dispune această soluție, Curtea de Apel a constatat că măsurile asiguratorii au fost instituite prin sentința penală nr. 16/1.02.2024 a Tribunalului Mureș numai după analizarea și constatarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale a inculpaților D., A. și F. față de partea civilă ANAF-DGRFP, la solicitarea părții civile.

De asemenea, s-a notat că au fost instituite măsuri asiguratorii strict până la concurența sumei pe care inculpații trebuie să o achite părții civile, fiind respectat un raport rezonabil de proporționalitate.

Curtea a mai reținut faptul că măsurile asiguratorii au grevat patrimoniul inculpaților de aproximativ două luni, astfel că este îndeplinită și condiția termenului rezonabil impus de jurisprudența instanței de contencios european.

Tototdată, s-a reținut că, în cauză nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii, iar inculpații nu au indicat aspecte noi, esențiale, care să justifice la acest moment procesual ridicarea acestor măsuri. În plus, s-a reținut că dosarul este în curs de soluționare în apel, iar durata de soluționare a acestuia nu a depășit un termen rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei. Așadar, s-a concluzionat că nu se pune problema lipsei de proporționalitate ori necesitate a măsurilor asigurătorii cu scopul urmărit.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații A. și F., contestațiile fiind respinse de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală prin decizia nr. 355/07.05.2024.

Analizând în concret contestația formulată prin raportare la motivele invocate, instanța de control judiciar reține următoarele:

Prioritar, Înalta Curte constată că, în contextul prezentei căi de atac, criticile contestatorului inculpat A. vizează soluția dispusă de instanța de fond prin raportare la cuantumul sumei până la concurența căreia a fost instituit sechestrul asigurător și modalitatea de soluționare a laturii civile, susținându-se, în esență, că prejudiciul în cuantum de 57.210 RON este aferent activității desfășurate de inculpat ca administrator al S.C. E. S.R.L. imputându-se acestuia obligațiile fiscale ce-i revin de pe urma societății administrate de un alt inculpat, respectiv D.. În plus, acesta a susținut că a achitat prejudiciul în cuantum de 30.960 RON în cursul procedurii de cameră preliminară, motiv pentru care, a apreciat că se impune ridicarea măsurilor asigurătorii.

În ceea ce privește aspectele referitoare la cuantumul sumei până la concurența căreia a fost instituit sechestrul asigurător, respectiv cuantumul prejudiciului și modalitatea de soluționare a laturii civile, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că aceste critici au fost deja analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 355/07.05.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, având ca obiect contestația formulată, printre alții, de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 2/A din data de 18 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2022, prin care a fost verificată subzistența temeiurilor măsurilor asigurătorii.

Pe de altă parte, criticile vizând cuantumul eventualului prejudiciu sunt unele care privesc fondului cauzei, excedând prezentului cadru procesual și vor fi supuse analizei în calea de atac a apelului, iar în cazul în care, în urma examinării tuturor probelor, se va constata prejudiciul, acesta urmează a fi recuperat de la inculpat.

În ceea ce privește critica vizând nemotivarea încheierii prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurator, Înalta Curte reține că, în contextul analizei acestei cereri, instanța de fond nu a reluat argumentele pentru care a apreciat că, în cauză, nu se impune o soluție de ridicare a măsurilor asigurătorii prin raportare la împrejurarea că, prin încheierea nr. 2/A/18.04.2024 a expus motivele pentru care a considerat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii sechestrului asigurător. Având în vedere intervalul de timp foarte scurt între momentul verificării subzistenței temeiurilor măsurilor asigurătorii și noua solicitare de ridicare a acestor măsuri, s-a notat că aceste aspecte nu vor mai fi analizate în motivarea soluției de respingere a cererii ulterioare de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, întrucât în acest interval de timp nu au intervenit elemente noi care să conducă la o concluzie contrară.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond a expus, în cuprinsul încheierii nr. 2/A/18.04.2024, motivele care i-au format convingerea că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii și, implicit, că nu s-ar justifica ridicarea acestora, de la această dată neintervenind elemente noi care să conducă la o concluzie contrară.

În plus, Înalta Curte constată că, instanța de fond a analizat cu rigoare și solicitarea de restrângere a măsurilor asiguratorii formulată de inculpat, solicitatând în acest sens relații suplimentare Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În urma răspunsului primit, instanța de fond a dispus restrângerea măsurii sechestrului asigurător strict până la concurența sumei pe care inculpatul trebuie să o achite părții civile, fiind respectat un raport rezonabil de proporționalitate.

După cum se poate observa, în cauză fost admisă acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. (chiar dacă soluția nu este încă definitivă), inculpatul fiind obligat la plata sumei de 57.210 RON și a accesoriilor aferente debitului, calculate din luna decembrie 2010, până la stingerea efectivă a sumei datorate, fiind astfel estimat prejudiciul comis prin acțiunile inculpatului, măsura sechestrului fiind necesară pentru a se asigura repararea pagubei probabile produse prin infracțiune. În acest moment, nu este necesar a se constata existența unui prejudiciu absolut determinat, ci doar a unuia determinabil sau probabil, urmând ca măsurile asigurătorii să fie sau nu menținute în funcție de modul în care probatoriul administrat ulterior va dovedi sau nu veridicitatea acuzațiilor aduse inculpatului și existența sau întinderea prejudiciului cauzat de aceasta.

Fiind măsuri procesuale, măsurile asigurătorii nu constituie prin ele însele o reparare a pagubei, ci numai garantează acoperirea acesteia, în situația în care, prin hotărâre definitivă, se va stabili astfel.

La analizarea solicitării de ridicare a măsurilor asigurătorii, în concret, trebuie stabilit dacă subzistă condițiile de validitate prevăzute de lege care au stat la baza luării anterioare a acestora ori dacă au apărut împrejurări noi de natură a înlătura vreuna dintre aceste condiții și care afectează legalitatea viitoare a măsurii, urmând a se dispune, după caz, menținerea sau ridicarea ei.

Totodată, organele judiciare evaluează temeinicia actuală a măsurii asigurătorii, prin prisma subzistenței sau dispariției proporționalității acesteia cu scopul legal urmărit prin instituirea și aplicarea sa, urmând a dispune, după caz, menținerea sau ridicarea lor. Astfel, raportul de proporționalitate între gravitatea ingerinței prevăzute de lege prin dispunerea unei măsuri asigurătorii și scopul prevăzut de lege căruia aceasta îi servește trebuie să existe nu doar la momentul inițial al dispunerii acesteia, ci și pe toată perioada în care aceasta își produce efectele, așa încât dispariția sau dezechilibrarea vădită, ulterioară, a acestui raport impune încetarea de îndată a efectelor juridice ale măsurii asigurătorii, prin eliberarea bunului de sarcina indisponibilizării.

Se constată că, în prezent, cauza se află în faza de judecată, iar verificarea subzistenței temeiurilor care au determinat menținerea măsurilor asigurătorii a fost făcută de instanță prin încheierea nr. 2/A din data de 18 aprilie 2024 cu respectarea termenului de 1 an, având în vedere că măsurile asigurătorii în ceea ce îl privește pe contestatorul D. au fost dispus prin sentința penală nr. 16 din 01.02.2024, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2022, constatându-se că se mențin condițiile de validitate și temeinicie care justifică măsurile asigurătorii. La aceeași concluzie a ajuns și instanța de control judiciar, care, prin încheierea nr. 355/07.05.2024, a respins contestația formulată, printre alții, de contestatorul A..

Pentru ca măsurile asigurătorii să fie legal instituite și menținute, trebuie respectate următoarele condiții: a) să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni; b) măsura să fi fost dispusă de organul de urmărire penală (procuror) sau de instanța de judecată; c) bunurile să nu fie exceptate de la instituirea sechestrului; d) bunurile să aparțină persoanelor prevazute de lege și e) măsura să fi fost dispusă pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării amenzii penale sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării prejudiciului suferit de persoana vătămată ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

Cu privire la prima condiție, respectiv să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, Înalta Curte reține că există la acest moment al procesului penal probe pentru a crea suspiciunea rezonabilă că s-a săvârșit infracțiunea imputată, astfel cum aceasta a fost reținută în sentința pronunțată în primă instanță.

Deși în cauză s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal, Înalta Curte constată că eventuala incidență a prescripției răspunderii penale nu este de natură a duce la concluzia că menținerea măsurilor asigurătorii nu ar fi necesară și proporțională, de vreme ce acțiunea civilă se soluționează și în condițiile intervenirii prescripției răspunderii penale.

Înalta Curte constată că există suficiente indicii care conduc la concluzia că în cauză este posibil să fi fost săvârșite faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, fapte ce au produs un prejudiciu ce urmează a fi stabilit în mod definitiv după efectuarea cercetării judecătorești în apel.

În acest context, având în vedere că nu au apărut împrejurări noi de natură a înlătura condițiile de legalitate și temeinicie a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată că în mod legal și temeinic, prin hotărârea contestată, instanța de fond a dispus respingerea cererii de ridicare a măsurii sechestrului asigurător formulată de inculpatul A..

Totodată, constată că în mod legal și temeinic s-a dispus restrângerea măsurii asigurătorii față de inculpatul A. prin raportare la adresa nr. x din 17.06.2024, prin care partea civilă a confirmat achitarea debitului în cuantum de 30.960 RON de către inculpat, precizând totodată că au fost stabilite obligații fiscale accesorii aferente acestei sume în cuantum de 42.514 RON din care suma de 25.384 RON reprezentând dobânzi de întârziere și suma de 17.130 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 13.02.2022.

În continuare, Înalta Curte constată că măsurile asigurătorii dispuse în cauză sunt proporționale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, în raport de valoarea prejudiciului probabil, așa cum a fost reținut și rezultă din probele administrate până în prezent, de natura infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de durata redusă a măsurii indisponibilizării și de necesitatea de a asigura o posibilă plată a prejudiciului, dacă soluția ce se va pronunța în cauză va fi în acest sens.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar observă că nu au fost administrate probe care să argumenteze schimbarea sau încetarea temeiurilor inițiale avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii și constată că temeiurile avute în vedere la dispunerea măsurii asigurătorii față de inculpat nu s-au modificat, acestea sunt proporționale cu scopul urmărit și se impune menținerea acestora.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, raportat la momentul procesual actual, se poate aprecia rezonabil că în privința măsurilor asigurătorii menținute se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al acuzatului de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate, motiv pentru care nu se impune ridicarea măsurii asigurătorii, astfel că, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 9/A din data de 21 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 9/A din data de 21 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iulie 2024.