ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 decembrie 2024

Deliberând asupra apelului declarat de inculpata A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 115 din data de 19 iunie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 322 alin. (1) din C. pen., a stabilit pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare față de inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și, în baza art. 83 din C. pen., a amânat aplicarea față de inculpată a pedepsei stabilite pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 din C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., a obligat pe inculpată ca, pe durata termenului de supraveghere, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării și executarea pedepsei în cazul comiterii de noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (6) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de B..

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desființat înscrisul - contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpată la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 2000 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că, la data de 12.03.2013, s-a încheiat între Cabinet de Avocat A., în calitate de prestator, și persoana vătămată C., pentru persoana vătămată B., în calitate de beneficiar, contractul de asistență juridică nr. x/12.03.2013, având ca obiect "redactare, reprezentare, depunere acte", în cuprinsul căruia a fost menționat onorariul în sumă de 1.000 de RON.

S-a reținut că, urmare a încheierii acestui contract de asistență juridică nr. x/12.03.2013, inculpata a promovat o acțiune civilă pentru persoana vătămată B., înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie pentru stabilirea unor despăgubiri către persoana vătămată B., aferente unui imobil preluat în mod abuziv în timpul regimului comunist.

Ulterior, dosarul nr. x/2013 a fost declinat la secția I Civilă a Tribunalului Dolj și reînregistrat sub nr. x/2013*, fiind suspendat la data de 24.01.2014, suspendare menținută prin încheierea din 5.09.2014.

S-a mai arătat că, la 4 iulie 2017, inculpata a promovat o altă acțiune pentru persoana vătămată B. având ca obiect validarea dispoziției de despăgubire nr. 10444/24.06.2005 a Primăriei Municipiului Craiova, formându-se dosarul nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, iar prin sentința civilă nr. 708/5.10.2018 s-a constatat perimată cererea.

Prin Decizia de compensare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor nr. 18253/12.01.2018, avându-se în vedere Dispoziția nr. 26608/12.11.2010 emisă de Primarul Municipiului Craiova în ceea ce o privește pe B., în legătură cu imobilul situat în mun. Craiova, str. x, jud. Dolj, în dosarul de despăgubiri nr. x/25.08.2008, ca urmare a aprobării de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în ședința din data de 28.11.2017, s-a decis validarea dispoziției Primarului Municipiului Craiova și emiterea deciziei de compensare prin 192.000 puncte în favoarea doamnei B., indicându-se că un punct are valoarea de 1 leu, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. În aceeași decizie s-a menționat că poate fi atacată în condițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 la secția civilă a Tribunalului București, în termen de 30 de zile de la comunicare și că decizia poate fi valorificată în condițiile art. 31 din Legea nr. 165/2013.

La data de 12.07.2019, inculpata A. a depus la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. și E. o cerere prin care a solicitat executarea silită a persoanei vătămate B. în baza titlului executoriu constituit de contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018, contract atașat în original cererii de executare silită.

S-a reținut că, în contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018, încheiat între Cabinet Avocat A., în calitate de prestator, și persoana vătămată C. (în calitate de fiu, procurator) pentru clientul B., se menționează că obiectul îl constituie "reprezentare ANRP și Comisia Națională pt. compensarea imobilelor, redactare acte, asistență și reprezentare juridică formulare cereri, acțiuni în justiție, operațiuni fiduciare, consultații juridice, punere în executare, asistare notar", fiind indicat un onorariu în cuantum de 16.000 RON (cu mențiunea "Plata se va efectua în luna mai a anului 2019, respectiv 05.05.2019") precum și cheltuieli de 1.000 RON.

Prin încheierea din 12.07.2019, executorul judecătoresc D. a admis cererea formulată de Cabinet de Avocat A., a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al B.E.J.A. D. și E. și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2019, împotriva debitorului B., pentru realizarea obligației de plată a sumei de 16.000 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu, respectiv contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018, la care se adaugă cheltuielile de executare.

La data de 16.07.2019, prin cererea adresată Judecătoriei Craiova, executorul judecătoresc D. a solicitat încuviințarea executării silite prin toate formele împotriva debitorului B. pentru realizarea obligației de plată a sumei de 16.000 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu și a cheltuielilor de executare ocazionate în dosarul de executare silită nr. x/2019, atașând în copii certificate, printre altele, cererea creditorului și a titlului executoriu, respectiv contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018.

Prin încheierea nr. 6582 din 17.07.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Craiova a admis cererea de încuviințare a executării silite, a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018 privind pe creditorul Cabinet de Avocat A. și pe debitorul B. și a autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu prin oricare din modalitățile prevăzute de lege.

Ulterior, la data de 29.08.2019, executorul judecătoresc a emis mai multe acte în vederea executării silite a debitoarei B.:

- încheierea din data de 29.08.2019, prin care a stabilit suma de 1.984,00 RON, ca reprezentând cheltuieli de executare silită,

- înștiințarea de declanșare a urmăririi silite împotriva debitoarei B. în baza titlului executoriu, respectiv contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018 cuprinzând invitația de prezentare la sediul executorului;

- somația adresată debitoarei B.;

- adresă de înființare a popririi către F. S.A. asupra tuturor conturilor pe care debitoarea B. le avea deschise la unitatea bancară;

- înștiințare privind măsura popririi adresată debitoarei.

Comunicarea actelor s-a făcut către persoana vătămată B. la adresa din județul Dolj, unde aceasta figura cu domiciliul, însă s-a constatat că destinatarul sau alte persoane îndreptățite la predare nu sunt prezente, iar actele au fost depuse în cutia poștală.

La data de 09.09.2019, executorul judecătoresc a emis o adresă de înființare a popririi către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asupra sumelor de bani deținute pentru/datorate persoanei vătămate debitoare B. și înștiințare privind măsura popririi adresată debitoarei, comunicarea făcându-se către persoana vătămată la aceeași adresă la care s-a constatat, din nou, că destinatarul sau alte persoane îndreptățite la predare nu sunt prezente, iar actele au fost depuse în cutia poștală.

La data de 09.10.2019, executorul judecătoresc a emis o adresă de înființare a popririi către Ministerul Finanțelor Publice asupra sumelor de bani deținute pentru/datorate persoanei vătămate debitoare B. și înștiințare privind măsura popririi adresată debitoarei, comunicarea făcându-se către persoana vătămată la aceeași adresă la care s-a constatat, din nou, că destinatarul sau alte persoane îndreptățite la predare nu sunt prezente, iar actele au fost depuse în cutia poștală.

La data de 11.11.2019, executorul judecătoresc a emis o adresă de înființare a popririi către G. S.A. asupra tuturor conturilor pe care persoana vătămată debitoare B. le avea deschise la unitatea bancară și înștiințare persoană vătămată debitoare privind măsura popririi, comunicarea făcându-se către persoana vătămată la aceeași adresă la care s-a constatat, din nou, că destinatarul sau alte persoane îndreptățite la predare nu sunt prezente, iar actele au fost depuse în cutia poștală.

La datele de 07.01.2020 și 20.01.2020, executorul judecătoresc a emis alte două adrese înființare poprire către G. S.A. asupra tuturor conturilor pe care persoana vătămată debitoare B. le avea deschise la unitatea bancară.

Potrivit recipiselor de consemnare aflate la dosarul de urmărire penală, ca urmare a popririi, persoanei vătămată debitoare B. i-au fost reținute următoarele sume de bani: la data de 25.11.2019 a fost reținută suma de 851,12 RON; la data de 13.12.2019 a fost reținută suma de 273,63 RON; la data de 13.01.2020 a fost reținută suma de 273,63 RON; la data de 14.02.2020 a fost reținută suma de 273,63 RON; iar la data de 26.02.2020, a fost reținută suma de 16.585,62 RON.

La data de 26.02.2020, Cabinet de Avocat A., reprezentat prin inculpata A., a formulat cerere către Biroul Executorilor Judecătorești D. și E., prin care a solicitat eliberarea sumei de 16.000 RON, recuperată în dosarul de executare nr. 168/E/2019, fiind indicat un cont bancar deschis la H., în care să fie virați banii.

La data de 27.02.2020, executorul judecătoresc a emis:

- adresă privind ridicarea/sistarea popririi instituite asupra conturilor debitorului B. către F. S.A.;

- încheierea prin care a dispus eliberarea către creditorul Cabinet Avocat A. a sumei de 16.020,00 RON, urmând ca suma de 273,63 RON, reținută în plus, să fie eliberată către persoana vătămată debitoare B. la cerere, dispunându-se și reținerea sumei totale de 1.964,00 RON, cu titlu de cheltuieli de executare silită neavansate;

- încheierea din data de 27.02.2020, prin care a dispus încetarea executării silite pornite la cererea creditorului Cabinet Avocat A., împotriva persoanei vătămate debitoare B., în dosarul execuțional nr. x/2019, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de asistență juridică nr. x din data de 22.03.2018, întrucât s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, fiind achitate și cheltuielile de executare.

Prin ordinul de plată nr. x din 27.02.2020 s-au virat cheltuielile de executare către Biroul Executorilor Judecătorești D. și E., iar prin ordinele de plată nr. x din 27.02.2020 și 1737 din 27.02.2020 s-au virat sumele reprezentând debitul recuperat și eliberat către Cabinet de Avocat A..

La data de 22.11.2019, B. și C. au formulat plângere penală împotriva inculpatei A. invocând, printre altele, că semnătura aplicată pe contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018 nu aparține persoanei vătămate C., înscrisul fiind fals.

În faza de judecată, inculpata a susținut, în declarația dată, că numitul C. a semnat în fața sa contractul de asistență juridică nr. x din data de 22.03.2018, onorariul consemnat în cuprinsul acestui contract fiind convenit anterior de cei doi și reflectând activitățile juridice prestate de inculpată atât anterior emiterii Deciziei de compensare a Comisiei Naționale pentru Compensare Imobilelor nr. 18253/12.01.2018, cât și ulterior acesteia (constând în demersurile care urmau a fi efectuate pentru primirea efectivă a sumei de bani), precum și că respectivul contract a fost încheiat ca urmare a înțelegerii anterioare la care au ajuns A. și C..

În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că situația de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă: raportul de expertiză criminalistică nr. 77/03.08.2021, efectuat de experți din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Craiova; raportul de expertiză criminalistică grafoscopică nr. 21/28.03.2022, întocmit în cauză de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Craiova, supliment la raportul nr. x/2021; opinia expertului parte I. la raportul de expertiză criminalistică nr. 77 din 03.08.2021 și suplimentul acestuia; declarațiile persoanei vătămate C.; declarațiile inculpatei A.; raportul de constatare criminalistică nr. 141829/3.01.2022.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei A., care, în perioada 2018 - 12.07.2019, în calitate de avocat în cadrul Baroului Dolj, a falsificat, cu prilejul întocmirii, contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018 încheiat între Cabinet de Avocat A., în calitate de prestator, și persoana vătămată C., mandatar pentru persoana vătămată B., în calitate de beneficiar, având ca obiect servicii de natură juridică într-o procedură privitoare la obținerea unor despăgubiri pentru proprietăți confiscate abuziv în timpul regimului comunist, prin contrafacerea semnăturii atribuite cocontractantului C. și prin atestarea astfel a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la faptul că persoana vătămată C. a fost de acord cu încheierea contractului, inclusiv cu privire la stabilirea unui onorariu fix în sumă de 16.000 RON și a folosit contractul falsificat într-o procedură de executare silită demarată la data de 12.07.2019, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, curtea de apel a reținut, în esență, că, în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (reflectată în deciziile penale nr. 407/23.11.2017, nr. 156/2018, nr. 449/8.12.2015 și nr. 245/30.06.2017), prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în fața unei autorități (autoritatea judecătorească) iese din sfera relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea faptei de înșelăciune, dar poate face obiect al altor infracțiuni, cum sunt cele de fals (incriminate în Titlul VI al C. pen.), cele contra înfăptuirii justiției (incriminate în Titlul IV al C. pen.) sau cele prevăzute în legile speciale (Legea nr. 78/2000, Legea nr. 241/2005, Codul vamal).

Astfel, "inducerea în eroare a unei autorități" aduce în discuție alt tip de relații nesocotite și alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declarații, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.

Curtea de apel a reținut că folosirea înscrisurilor falsificate în fața executorului judecătoresc sau instanței de judecată este faptă prevăzută de legea penală subsumată infracțiunii de fals și/sau uz de fals, iar nu infracțiunii de înșelăciune, obiectul juridic al celor două fapte penale fiind diferit. Sub acest aspect, s-a reținut că obiectul juridic al infracțiunii de înșelăciune îl constituie protejarea relațiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracțiunilor de fals se referă la protejarea relațiilor sociale în legătură cu încrederea publică acordată anumitor categorii de înscrisuri.

S-a mai reținut că o instanță de judecată chemată să înfăptuiască actul de justiție sau un executor judecătoresc chemat să îndeplinească un serviciu de interes public (punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii) nu stabilește cu părțile aflate în litigiu o relație cu caracter patrimonial și nu i se poate atribui calitatea de persoană indusă în eroare în sensul dispozițiilor art. 244 din C. pen.. Hotărârea judecătorească pe care o pronunță instanța este rezultatul procesului de deliberare în cadrul căruia cererile unei părți sunt examinate, prin raportare la materialul probator administrat și prin luarea în considerare a susținerilor părților, în cadrul procedurilor judiciare, iar actul emis de executor reprezintă un act de autoritate publică ce poate fi contestat în condițiile legii de persoana interesată.

Astfel, s-a apreciat că prezentarea mincinoasă a faptei de către una dintre părțile implicate într-o procedură judiciară desfășurată în fața unei instanțe de judecată sau un executor judecătoresc nu generează în mod direct o anumită soluție în cauza respectivă și, cu atât mai puțin, un rezultat prejudiciabil pentru partea adversă. Acest rezultat este efectul mediat al derulării procedurii judiciare în ansamblul său, iar nu al poziției procesuale incorecte adoptate de un participant procesual și indiferent dacă instanța/executorul judecătoresc a descoperit sau nu că înscrisurile depuse de acesta nu corespund adevărului, fiind false.

Curtea de apel a reținut că, în cauză, acuzația adusă constă în aceea că inculpata A. a folosit contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018, falsificat, într-o procedură de executare silită demarată la data de 12.07.2019, la cererea Cabinetului de Avocat A., obținând în baza acestui înscris fals, dar prezentat ca autentic de către inculpata A., prin inducerea în eroare a executorului judecătoresc și a instanței de executare, care a încuviințat cererea executorului în acest sens, executarea silită a onorariului pretins pentru servicii juridice care nu au fost solicitate și nici prestate în realitate, la care s-au adăugat cheltuielile de executare, acțiuni care au avut ca rezultat prejudicierea persoanei vătămate B. cu suma de 17.984 RON, sumă reținută în mai multe tranșe, la datele de 25.11.2019, 13.12.2019, 13.01.2020, 14.02.2020 și 26.02.2020, prin poprire instituită de executorul judecătoresc, din veniturile realizate de persoana vătămată B., cu titlu de pensie și din sumele de bani acordate acesteia din urmă cu titlu de despăgubire în baza deciziei de compensare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor din 12.01.2018.

Curtea de apel a reținut că, într-o decizie de speță, întrucât nici executorul judecătoresc și nici instanța care a încuviințat executarea silită nu au stabilit relații de natură patrimonială cu vreuna dintre părțile implicate în procedurile judiciare desfășurate în fața lor, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de înșelăciune, întrucât lipsește obiectul juridic special al acestei fapte penale.

Conchizând, curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută în art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., motiv pentru care va achita pe inculpata A., în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

La individualizarea sancțiunii, curtea a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., perioada de timp pe durata căreia fapta a fost săvârșită și de lipsa oricăror demersuri ale inculpatei în vederea înlăturării urmărilor faptei coroborat cu împrejurarea că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, vârsta acesteia (42 ani la data epuizării activității infracționale), faptul că are studii superioare, starea civilă, conduita în familie și comunitate, și a apreciat că riscul de reiterare a unui comportament infracțional este redus.

Astfel, procedând la individualizarea pedepsei cu privire la infracțiunea reținută în sarcina inculpatei, raportat la criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., curtea a constatat că fapta săvârșită este caracterizată de o gravitate medie, și, ca atare, pedeapsa cu închisoarea de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., orientată spre limita minimă prevăzută de lege, este aptă de a aduce la îndeplinire scopul coercitiv și educativ stipulat prin prevederile art. 3 din Legea nr. 254/2013.

În ceea ce privește individualizarea modalității de executare, curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 83 din C. pen. ce vizează amânarea aplicării pedepsei.

În acest sens, curtea de apel a constatat că pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpata A. este mai mic de 7 ani închisoare, iar inculpata nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Totodată, curtea de apel a reținut că inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii și și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Prin urmare, evaluând elementele care caracterizează persoana acesteia (vârsta sa, integrarea socială și profesională deosebită, studiile superioare, educație suficientă pentru a-i releva consecințele antisociale ale faptei), ținând cont și de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii (lipsa oricăror antecedente penale - potrivit fișei de cazier judiciar aflate la dosarul cauzei), precum și posibilitățile sale de îndreptare, inculpata prezentând suficiente resurse în acest sens, curtea de apel a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, însă se impune supravegherea conduitei inculpatei pe un termen de supraveghere de 2 ani și prin impunerea de obligații în sarcina acesteia.

Cu privire la latura civilă, curtea de apel a constatat că persoana vătămată B., prin plângerea depusă la 22.11.2019, a invocat că a fost prejudiciată cu suma totală de 17.984 RON, compusă din 16.000 RON constând în onorariul avocațial la care inculpata nu era îndreptățită și 1.984 RON cheltuieli de executare. Prin aceeași plângere și persoana vătămată C. a invocat că este prejudiciat ca urmare a faptului că a fost indicat ca mandatar, deși nu a existat un mandat și că sora sa, B., se poate îndrepta împotriva sa, ca urmare a contractului de asistență juridică falsificat.

Prin declarația din 10.10.2022, persoana vătămată C. a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal pentru B. (care a decedat la 3.11.2021) cu suma de 19.000 RON, arătând că nu a fost parte în vreo procedură succesorală notarială sau judecătorească referitoare la succesiunea surorii sale, B..

Potrivit procesului-verbal din 13.11.2023, persoana vătămată C. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 17.984 RON, reprezentând debitul nedatorat primit prin executare silită de către inculpată, la care se adaugă cheltuielile de executare care sunt nejustificate, solicitând actualizarea sumei, până la plata efectivă, cu rata inflației și cu dobânda legală.

Reținând dispozițiile prevăzute de art. 24 și art. 25 alin. (6) din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că, în cauză, persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă la data de 10.10.2022 pentru B., după trecerea unei perioade mai mari de 2 luni de la data decesului acesteia, precum și faptul că persoana vătămată C. nu a probat că ar avea calitatea de moștenitor al defunctei B., pentru a putea exercita în nume propriu acțiunea civilă cu privire la prejudiciul material provocat acesteia prin infracțiunea comisă de inculpată.

Chiar și în considerarea faptului că acesta ar avea calitatea de moștenitor al defunctei, declarația din data de 10.10.2022 are caracterul unei opțiuni de a continua exercitarea acțiunii civile formulate de B. prin plângerea penală, curtea constatând că, fiind formulată după trecerea termenului de 2 luni prev. de art. 24 din C. proc. pen., opțiunea exprimată este tardivă.

Prin urmare, în temeiul art. 25 alin. (6) din C. proc. pen., instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de B..

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desființat înscrisul constând în contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpata A., care a criticat soluția instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel depuse la dosar, inculpata a solicitat, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., apreciind că se impune reevaluarea probelor administrate în cursul procesului penal.

În privința expertizelor întocmite în cauză, apărarea a arătat că acestea nu au exclus, în mod absolut, posibilitatea ca semnătura aferentă rubricii "client" din cuprinsul contractului de asistență juridică nr. x/22.03.2018 să aparțină numitului C. și nici nu s-a stabilit cu certitudine dacă apelanta inculpată a executat sau nu semnătura în litigiu.

A mai arătat inculpata că, ulterior încheierii contractului de asistență juridică, intimatul a apelat în continuare la serviciile sale de consultanță în vederea finalizării întregii proceduri ANRP, prin primirea efectivă a despăgubirilor acordate în cauză.

De altfel, din declarațiile date în cursul procesului penal, intimatul nu a negat niciodată faptul că s-au purtat discuții cu privire la primirea unei sume de bani drept onorariu de către inculpată, ci doar că suma respectivă este într-un cuantum prea mare.

Ca atare, în opinia apărării, motivul pentru care intimatul C. a executat o semnătură fantezistă pe contractul de asistență juridică a fost acela de a nu mai plăti onorariul avocatului pentru serviciile prestate, ulterior emiterii deciziei ANRP, însă de a beneficia de asistența juridică a acestuia până la începerea procedurii recuperării primelor tranșe de bani aferente despăgubirii.

Deopotrivă, apărarea a susținut că prima instanță a înlăturat în mod greșit concluziile formulate de expertul parte, iar în ceea ce privește testul poligraf, a apreciat că acesta nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

În subsidiar, inculpata a criticat sentința atacată sub aspectul modalității de executare a pedepsei și a solicitat renunțarea la aplicarea pedepsei, conform art. 80 din C. pen.

Desfășurarea cercetării judecătorești în apel

În al doilea grad de jurisdicție, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 iulie 2024, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 03 octombrie 2024, când Înalta Curte a încuviințat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apelanta inculpată A. pentru angajarea unui apărător și pregătirea apărării, a amânat cauza și a fixat termen de judecată la data de 14 noiembrie 2024.

La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2024, la interpelarea instanței de apel, inculpata a precizat că solicită continuarea procesului penal și că nu dorește să facă declarații, fiind administrată proba cu înscrisuri solicitată de aceasta, motiv pentru care constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri și a stabilit termen pentru pronunțare, în condițiile art. 391 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 406 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 12 decembrie 2024.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte reține următoarele:

Se reține, în prealabil, că obiectul judecății în apel, este limitat la partea care l-a declarat și vizează exclusiv soluția de condamnare pronunțată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., hotărârea primei instanțe fiind definitivă în privința soluției de achitare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cât și în privința acțiunii civile aferente.

În ce privește acuzația adusă inculpatei circumscrisă acestei infracțiuni, aceasta constă în aceea că inculpata A., avocat în cadrul Baroului Dolj, a falsificat, cu prilejul întocmirii, contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018 încheiat cu C., mandatar al persoanei vătămate B., având ca obiect servicii de natură juridică într-o procedură privitoare la obținerea unor despăgubiri pentru proprietăți confiscate abuziv în timpul regimului comunist, prin contrafacerea semnăturii cocontractantului C. și prin atestarea acordului semnatarului cu privire la stabilirea unui onorariu în sumă de 16.000 RON.

Subsecvent, inculpata A. a folosit contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018, având semnătura contrafăcută, pe care l-a depus în procedura de executare silită demarată la data de 12.07.2019, la cererea sa obținând în baza înscrisului falsificat, executarea silită a onorariului pentru servicii juridice care nu au fost solicitate și nici prestate, la care s-au adăugat cheltuielile de executare, acțiuni care au avut ca rezultat prejudicierea persoanei vătămate B. cu suma de 17.984 RON.

Premergător analizei temeiniciei soluției atacate, Înalta Curte constată incidența cazului de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., având în vedere că pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind împlinit termenul general de 5 ani, calculat de la data săvârșirii faptei, respectiv data folosirii înscrisului falsificat -12 iulie 2019.

Astfel, în jurisprudența obligatorie relevantă a Curții Constituționale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) și nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022) s-a statuat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, au avut conținutul "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestei interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte notează că, pe durata soluționării prezentei cauze în cursul urmăririi penale, Președintele României a emis două decrete care au avut ca efect suspendarea termenului de prescripție a răspunderii penale, respectiv, Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 212/16.03.2020) și Decretul nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 311/14.04.2020).

Potrivit art. 43 alin. (2) și (8) din Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (5), (13) din Decretul nr. 240/2020, pe durata stării de urgență instituite pe teritoriul României în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020, procesele penale aflate pe rolul instanțelor de judecată au fost suspendate de drept, pe aceeași durată fiind suspendată și prescripția răspunderii penale, suspendare care a operat în baza decretului, fără a fi necesară întocmirea unei încheieri.

Considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, circumscriu caracterul executoriu și general obligatoriu al decretelor emise de Președintele României în exercitarea atribuțiilor mandatului constituțional, potrivit art. 100 alin. (1) din Legea fundamentală și cadrului normativ infraconstituțional care reglementează regimul stării de asediu și al stării de urgență, reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999.

Prin această decizie, instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 care reglementa contravenții și a O.U.G. nr. 34/2020 prin care s-a modificat și completat actul normativ menționat exclusiv sub aspectul dispozițiilor ce reglementau regimul contravențional. În considerentele deciziei amintite, parte integrantă a ordinii constituționale, Curtea Constituțională a statuat asupra naturii juridice a decretelor în discuție și a poziției acestora în ierarhia actelor normative care consacră materia stării de urgență, în sensul că, din perspectiva conținutului, acestea au rang constituțional și constituie acte administrative cu caracter normativ, subsecvente legii, dar emise "potrivit legii", care reglementează regimul juridic al stării de urgență, respectiv al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999, Președintele României acționând ca organ de stat, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.

Cum decretele prezidențiale nr. 195/2020 și nr. 240/2020 au fost încuviințate de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 3 din 19 martie 2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 19 martie 2020, și, respectiv, Hotărârea nr. 4 din 16 aprilie 2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 16 aprilie 2020, în conformitate cu art. 93 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile instituite de acestea se impun atât pentru autoritățile statului, însărcinate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, cât și pentru persoanele fizice și juridice cărora le revine obligația de a respecta regulile statuate în cuprinsul lor -în acest sens a se vedea și Decizia nr. 59/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, par. 74.

Ca atare, atât timp cât decretele menționate, acte administrative normative au beneficiat de prezumția de legalitate, acestea și-au produs efectul suspensiv asupra proceselor penale în curs, declararea ca neconstituționale a dispozițiilor privind regimul contravențional cuprinse în actele normative în baza cărora au fost emise decretele respective neavând aptitudinea de a afecta obligația organelor judiciare de a respecta măsurile instituite prin acestea.

Prin caracterul lor normativ, executoriu și general obligatoriu, dispozițiile din decretele menționate se circumscriu noțiunii de "dispoziții legale", atât timp cât sintagma folosită de art. 156 alin. (1) din C. pen. nu restrânge sfera actelor normative la "Legea penală" a cărei definiție este explicitată de art. 173 din C. pen. și care are în vedere strict actele normative primare.

Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dat eficiență acestor prevederi atât timp cât pe durata stării de urgență nu s-au efectuat acte de procedură în prezenta cauză, constatându-se că ea nu face parte din categoria situațiilor de excepție, în care, potrivit normelor anterior evocate, nu a operat suspendarea procesului penal. Sub acest ultim aspect trebuie precizat că procurorul de caz i-a adus la cunoștință inculpatei A. înștiințarea din data de 13 martie 2020 (în care sunt menționate obiectivele expertizei grafoscopice dispuse în cauză) la data de 28 septembrie 2020, întrucât nu s-a reușit comunicarea acesteia prin poștă, respectiv ulterior perioadei pentru care a fost instituită starea de urgență.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin. (1), (2) din C. pen., în intervalul 16.03.2020 - 14.05.2020, termenul de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat, el reluându-și cursul începând cu data de 15.05.2020.

Potrivit art. 186 alin. (1) teza finală din C. pen., luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă. Socotirea termenului ca împlinit cu o zi înainte de data corespunzătoare momentului de debut ia în calcul atât ziua de la care începe să curgă termenul, cât și ziua de împlinire a acestuia.

În acest context factual și normativ, se constată că termenul general de prescripție de 5 ani, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. a început să curgă la data săvârșirii faptei -12.07.2019 și s-a împlinit la data de 11.09.2024.

Prin urmare, împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale pentru acuzația de fals în înscrisuri sub semnătură privată atrage incidența cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și impune analizarea criticilor pe fondul acuzației și aplicarea corespunzătoare a soluțiilor alternativ prevăzute de art. 396 alin. (7), (8) din C. proc. pen., în considerarea faptului că inculpata a solicitat continuarea procesului penal.

Înalta Curte constată că, referitor la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută în sarcina inculpatei, aceasta a vizat întocmirea în fals a unui contract de asistență juridică și punerea sa în executare de către apelanta inculpată, care a cerut executarea silită a debitoarei B., pentru realizarea obligației de plată a sumei de 16.000 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu, respectiv contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018, aflat în litigiu, la care se adaugă cheltuielile de executare.

În condițiile în care obiectul acuzației de fals se rezumă, în speță, la activitatea de întocmire și folosire a contractului de asistență juridică nr. x/22.03.2018, succesiunea restului documentelor care au precedat sau succedat înscrisului în litigiu nu va mai fi evidențiată în prezenta decizie, aceasta fiind amplu reținută de instanța de fond și prezentată ca atare în cele ce preced.

Procedând la reevaluarea probatoriului administrat în cauză în limitele arătate, Înalta Curte reține ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală din C. proc. pen., că, în perioada 2018 - 12.07.2019, inculpata A., în calitate de avocat, a falsificat, cu prilejul întocmirii, contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018 încheiat cu C. în calitate de mandatar al persoanei vătămate B., prin contrafacerea semnăturii atribuite cocontractantului C. și prin atestarea astfel a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la faptul că acesta din urmă a fost de acord cu încheierea contractului și cu stabilirea unui onorariu fix în sumă de 16.000 RON.

Subsecvent, inculpata A. a folosit contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018, având semnătura contrafăcută în procedura de executare silită demarată la data de 12.07.2019, la cererea sa.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că situația de fapt descrisă anterior rezultă în mod neechivoc din materialul probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în primă instanță și în apel, respectiv: declarațiile date de intimat în calitate de persoană vătămată; declarațiile inculpatei; contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018 – în original; adresă D. și E. cu înscrisuri din dosarul de executare silită nr. x/2019; raportul de expertiză criminalistică nr. 77 din 03.08.2021 al Institutului Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Craiova; raportul de expertiză criminalistică nr. 21 din 28.03.2022, supliment la raportul nr. x din 03.08.2021 al Institutului Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Craiova; raportul de constatare criminalistică nr. 141829/3.01.2022.

Notând pozițiile antagonice pe care se situează părțile, Înalta Curte reține, prioritar, că, potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză."

Așadar, aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, situație în care instanța este obligată să analizeze toate probele administrate în mod conjugat și nu independent una de alta.

Deopotrivă, se observă că practica judiciară a statuat în mod constant că mijloacele de probă administrate în cauză nu au o ordine de preferință, referitor la forța probantă, iar în situația în care există contradicții între declarațiile persoanelor audiate sub diferite calități procesuale (inculpat, persoană vătămată, martori), instanța de judecată este îndrituită să aprecieze fiecare declarație în contextul tuturor probelor administrate în cauză, cu care este necesar să se coroboreze și, pe cale de consecință, să rețină motivat ca reprezentând adevărul numai unele dintre acestea.

Potrivit art. 322 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice.

În ceea ce privește latura obiectivă, Înalta Curte reține că elementul material constă în acțiunea alternativă de contrafacere a scrierii ori a subscrierii unui înscris sub semnătură privată, prin producerea unui alt înscris menit să îl reproducă pe cel original sau de alterare a acestuia în orice mod, prin efectuarea de modificări, ștersături, adăugiri asupra înscrisului original.

Pentru întregirea elementului material trebuie îndeplinite în mod necesar și două cerințe esențiale: înscrisul falsificat să fie folosit de autorul falsului sau să fie încredințat de acesta unei alte persoane coroborat cu împrejurarea ca înscrisul să fie apt a produce efecte juridice.

În acest context normativ și interpretativ, instanța de control judiciar reține că, esențial în speță, este, așadar, a se stabili, prioritar, dacă numitul C. a semnat personal contractul de asistență juridică aflat în litigiu, care atestă asumarea obligației de plată a unui onorariu în sumă de 16.000 RON către inculpată.

Astfel, cu privire la semnătura de la rubrica "client" din contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018, atribuită lui C., probele tehnice administrate pe parcursul procesului penal au conchis cu certitudine că semnătura contestată nu a fost executată de către numitul C..

Sub acest aspect, se reține că în cuprinsul raportului de expertiză criminalistică nr. 77 din 03.08.2021 întocmit în cauză de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Craiova, expertul criminalist a concluzionat că semnătura de la rubrica "client/reprezentant" de pe contractul de asistență juridică aflat în litigiu nu a fost executată de către C., semnătura reprezentând o "execuție din fantezie". Totodată, a precizat că nu se poate stabili dacă inculpata a executat sau nu semnătura în litigiu.

Raportul de expertiză criminalistică grafoscopică nr. 21 din 28.03.2022, întocmit în cauză de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Craiova, supliment la raportul nr. x/2021, a exclus ipoteza efectuării semnăturii de către C., având în vedere deosebirile marcante între cele două categorii de grafisme contestate, reliefând următoarele:

- "semnătura în litigiu relevă o alcătuire semilaterală, executată cu un nivel de evoluție mediu, cu viteză moderată, presiune variabilă, continuitate maximă, linia de bază ascendentă; se remarcă supraînălțarea majusculei și a depasantei superioare; constructiv, semnătura debutează cu o majusculă "C" cu debut în croșet, din partea inferioară, formând aproape un oval prelung pe verticală; această majusculă este urmată de șase ghirlade, o minusculă "t" cu triunghi la bază și o parafă scurtă, descendentă.

- grafismul de comparație, executat de C., este de nivel mediu, rapid, atât arcadat, cât și ghirlandat, executat cu presiune variabilă,în general moderată, de dimensiune medie, cu continuitate redusă și linie de bază orizontală.".

Expertul criminalist a constatat că examinarea comparativă a semnăturii în litigiu cu grafismele numitului C. relevă deosebiri, astfel: "dintre caracteristicile generale diferă continuitatea, mai ridicată la litigiu, supradimensionarea de la litigiu nu se regăsește la grafismele de comparație, iar linia de bază este ascendentă la litigiu, pe când la comparație este orizontală".

Deopotrivă, a arătat că se identifică deosebiri și la modul de construcție al semnelor grafice componente, precum:

- Majuscula "C":

Litigiu: un croșet simplu în debut și rotunjită în partea inferioară.

Comparație: debut bătătorit și unghiular în partea inferioară.

- Minuscula "n":

Litigiu: ghirlandată.

Comparații: arcadată sau zigzagată.

- Minuscula "t":

Litigiu: depasanta dublată și triunghi cu bucletă la bază.

Comparații: executată în două variante: cu depasanta dublată și bara orizontalătrasată separat sau cu depasanta simplă și triunghi de bază.

Înalta Curte constată că proba tehnică se coroborează cu declarațiile constante ale numitului C. care, atât prin plângerea penală formulată la data de 22.11.2019, cât și în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, a susținut că semnătura aplicată pe contractul de asistență juridică nr. x/22.03.2018 nu îi aparține, înscrisul fiind fals, precum și cu concluziile raportului de constatare criminalistică nr. 124049/31.05.2022, prin care s-a reținut că răspunsurile numitului C. la întrebările relevante nr. 4 și 7 ("Dumneata ai fost de acord cu încheierea contractului de asistență juridică nr. x din 22.03.2018" - răspuns: "NU" și "Dumneata ești persoana care a aplicat semnătura de la rubrica Client/Reprezentant de pe contractul de asistență juridică nr. x din 22.03.2018" - răspuns: "NU") nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat – subiect sincer.

Pe de altă parte, raportul de constatare criminalistică a evidențiat că răspunsurile la întrebările relevante adresate inculpatei au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat, fapt de natură a genera îndoială asupra sincerității susținerilor acesteia.

Ca atare, raportul de constatare oferă indicii privind nesinceritatea inculpatei apte să fundamenteze înlăturarea declarațiilor sale și oferă date privind sinceritatea numitului C..

Teza apărării, în sensul că numitul C. și-ar fi modificat voluntar forma scrisului este nepertinentă prin raportare la concluzia certă a expertizelor de specialitate criminalistică cu privire la metoda de contrafacere utilizată în speță și concordantă cu celelalte probe menționate anterior.

Înalta Curte observă, de altfel, absența oricărei motivații logice a pretinsei încercări a C. de a crea aparența contrafacerii propriei scrieri, contrar celor susținute de inculpată.

Sub acest aspect, se constată că în mod judicios a reținut instanța de fond că executarea din fantezie a unei semnături de către C. nu ar fi avut nicio logică în condițiile în care aceasta ar fi putut refuza pur și simplu semnarea unui contract de asistență juridică ulterior emiterii deciziei nr. 18253/12.01.2018, prin care se stabilise deja suma de bani care urma a fi compensată, astfel încât nu ar fi avut niciun interes să mai încheie un astfel de contract.

În schimb, Înalta Curte reține că doar inculpata A. justifica interesul prezentării unui înscris de tipul celui falsificat în procedura executării silite a debitorului.

Cât privește opinia exprimată de expertul parte în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că aceasta nu se coroborează cu nicio altă probă administrată mai mult, aprecierile expertului nu sunt susținute de argumente convingătoare, nefiind identificate, în mod convingător, suficiente elemente de identitate între grafisme, ca în cazul celor menționate în probele tehnice și expuse pe larg în cele ce preced.

În privința autorului contrafacerii semnăturii contestate din cuprinsul contractului de asistență juridică nr. x/22.03.2018, din coroborarea probatoriului testimonial cu raportul de expertiză criminalistică nr. 77/03.08.2021 efectuat de experți din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Craiova, raportul de expertiză criminalistică nr. 21 din 28.03.2022, supliment la raportul nr. x din 03.08.2021 al Institutului Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Craiova, prin care s-a stabilit cu certitudine că numitul C. nu a executat semnătura în litigiu, raportul de constatare criminalistică nr. 141829/3.01.2022 prin care nu s-au relevat modificări specifice comportamentului simula