ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 253/S din 17 noiembrie 2022 a Tribunalului Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen.. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. cu referire la art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. coroborat cu art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 594.912,27 RON cu titlu de daune materiale, la care se vor adăuga accesoriile fiscale prevazute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data efectuarii fiecărei plăți până la data efectuării plății integrale a debitului principal.

În baza art. 397 alin. (2) și (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., a fost instituită măsura asigurătorie a popririi asupra conturilor bancare aparținând inculpatei A. deschise la B., C., D., E., F. română, G. până la achitarea integrală a prejudiciului în cuantum de 594.912,27 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data efectuării plății integrale a debitului principal, cu aplicarea art. 729 din C. proc. civ.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, solicitarea lui H. de a fi obligată inculpata A. la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând prejudiciul la care a fost obligat de către APIA în urma unui control efectuat în anul 2012.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Brașov a reținut, ca stare de fapt, în esență, că inculpata A. a determinat-o cu intenție pe mama sa I., în prezent decedată, cu care în aparență a încheiat contractul de arendă din 01.04.2011, având ca obiect 133 ha situate în extravilanul localității Boholț, ce a fost înregistrat la Consiliul Local al Comunei Beclean sub numărul x/19.04.2011, să depună la A.P.I.A. – Centrul Județean Brașov cereri unice de plată, prin care au fost solicitate plăți atât pentru pachetul 1: pajiști cu înaltă valoare naturală și pentru pachetul 2: practici agricole tradiționale în campaniile agricole din anii 2011-2014, respectiv cererile nr. x din 26.04.2011, nr. 15.632 din 11.05.2012 și nr. 15.432 din 29.04.2013, toate depuse prin mandatar J. și cererea nr. x din 14.05.2014, depusă prin mandatar K., ambii mandatari fiind angajații lui A., declarând în mod nereal că folosește efectiv, prin desfășurarea unor activități agricole proprii, toate suprafețele declarate și că și-a respectat angajamentele și obligațiile asumate prin cererile formulate, în condițiile în care suprafețele de teren pentru care au fost solicitate și obținute plăți nu au fost exploatate în mod efectiv, urmărind și obținând pe nedrept fonduri din bugetul U.E. în sumă de 594.912,27 RON, cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar A. a fost beneficiarul real al acestor sume de bani.

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și cea de judecată, Tribunalul Brașov a reținut că situația de fapt reținută în rechizitoriu este confirmată de probele administrate în cauză.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatei A. care a determinat-o cu intenție pe mama sa I., în prezent decedată, după ce a încheiat contractul de arendă din 01.04.2011, având ca obiect 133 ha situate în extravilanul localității Boholț, comuna Beclean, județul Brașov, înregistrat la Consiliul Local al Comunei Beclean sub numărul x/19.04.2011, să depună prin mandatari, angajați ai societăților administrate de inculpată, la A.P.I.A. – Centrul Județean Brașov cereri unice de plată, prin care au fost solicitate plăți atât pentru pachetul 1 - pajiști cu înaltă valoare naturală și pentru pachetul 2 - practici agricole tradiționale în campaniile agricole din anii 2011-2014, respectiv cererile nr. 12.206/26.04.2011, nr. 15.632/11.05.2012 și nr. 15.432/29.04.2013, toate depuse prin mandatar J. și cererea nr. 17.326/14.05.2014, depusă prin mandatar K., declarând în mod nereal că folosește efectiv, prin cosit, suprafețele declarate (în realitate fiind exploatate prin pășunat de către H. și L.) și că și-a respectat angajamentele și obligațiile asumate prin cererile formulate, urmărind și obținând pe nedrept fonduri din bugetul UE în sumă de 594.912,27 RON, cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar A. a fost beneficiarul real al acestor sume de bani, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale instigării la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În ceea ce privește incidența prescripției răspunderii penale, s-a reținut că inculpata A. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., infracțiune de rezultat și consumarea acestei infracțiuni are loc în momentul în care se produce o pagubă în patrimoniul subiectului pasiv.

Din modul de incriminare a faptei de obținere pe nedrept de fonduri europene rezultă că această faptă penală reprezintă o formă atipică a infracțiunii de înșelăciune, care este o infracțiune simplă și la care este posibilă forma tentată. În concret, inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., activitatea sa infracțională derulându-se în perioada 2011-2014. Infracțiunea continuată se epuizează la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni din componența infracțiunii. Tribunalul Brașov a notat că, la 14.05.2014, I., prin mandatar K., cu participația sub forma instigării a inculpatei A. a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cererea unică de plată pe suprafața 2014, iar rezultatul efectiv al acțiunii sale s-a produs la 10.11.2014 când a fost achitată prima tranșă din suma totală aferentă anului 2014, respectiv prin O.P. nr. x/10.11.2014 a fost virată în contul lui M. suma de 41.722,43 RON cu titlu de plată S.A.P.S.

Văzând deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 67/25.10.2022, potrivit căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen., Tribunalul Brașov a constatat că s-a împlinit termenul general de prescripție al răspunderii penale.

Prima instanță a reținut că termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data săvârșirii ultimului act material al infracțiunii continuate, respectiv 10.11.2014, intervenind la 09.11.2022, după trecerea unui interval de 8 ani (pedeapsa prevăzută pentru art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi).

Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. Tribunalul Brașov a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatei A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 253/S din 17 noiembrie 2022 a Tribunalului Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Brașov și inculpata A..

Prin apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție s-a invocat netemeinicia soluției de încetare a procesului penal pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatei.

S-a susținut, în esență, că prima instanță a apreciat în mod greșit ca fiind obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă, prin considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, fără a avea în vedere că, în cazul prescripției răspunderii penale, Curtea Constituțională a pronunțat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

Altfel spus, în vederea respectării acestui principiu, din moment ce infracțiunea ce face obiectul cauzei este una care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, cu privire la care, cu respectarea drepturilor fundamentale, trebuie aplicate sancțiuni efective și disuasive, instanța trebuia să lase neaplicată decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, cu consecința condamnării inculpatei pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, câtă vreme aplicarea deciziei menționate anterior conduce la un risc sistemic de impunitate.

La rândul său, inculpata A. a invocat, de asemenea, netemeinicia soluției de încetare a procesului penal, solicitând desființarea în tot a sentinței apelate și pronunțarea unei soluții de achitare pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. În subsidiar, inculpata a solicitat să se constate incidența cazului de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Verificând sentința apelată, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, prin prisma motivelor de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel Brașov a reținut, printre altele, următoarele:

Instanța de fond a analizat în mod just probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, reținând în mod corect și complet situația de fapt, în ceea ce privește existența infracțiunii pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată și comiterea acesteia cu vinovăția cerută de lege.

Referitor la motivul de apel formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov privind netemeinicia soluției de încetare a procesului penal în ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatei, având în vedere împlinirea termenului de prescripție generală a răspunderii penale, Curtea de Apel Brașov a apreciat că acesta este neîntemeiat.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că termenul general al prescripției răspunderii penale curge de la data săvârșirii ultimului act material al infracțiunii continuate, respectiv 10.11.2014, intervenind la 09.11.2022, după trecerea unui interval de 8 ani (pedeapsa prevăzută pentru art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi).

Pentru a reține astfel, instanța de apel a avut în vedere că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518/25.06.2018), s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale "31. (…) sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale".

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că "55. (…) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancționează «soluția legislativă» pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, (…), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau (s.n.)".

Potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 71/2022 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022): "La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins: «(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.»".

Având în vedere considerentele obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, instanța de apel a constatat că decizia instanței de contencios constituțional nr. 297/2018 a alterat activitatea substanțială a normei unice pe care textul o conține, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. prin O.U.G. nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, deoarece unica soluție legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la 1 februarie 2014 intră sub puterea general obligatorie a declarației de neconstituționalitate exprimate ca atare prin actul de jurisdicție constituțională.

Așadar, până la 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică ce va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte.

Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile O.U.G. nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/2022, prin care a statuat următoarele: "1. Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României".

Prin urmare, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. au natura unei legi penale substanțiale supuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) C. pen. și în cazul actelor normative declarate neconstituționale.

S-a reținut că, în cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022).

În consecință, instanța de apel a apreciat că prevederile art. 155 alin. (1) C. pen., ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă în cauză, iar prescripția specială nu operează, prescripția răspunderii penale urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 C. pen.

În concret, în ceea ce privește fapta de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A., s-a constatat că termenul general al prescripției răspunderii penale curge de la data săvârșirii ultimului act material al infracțiunii continuate, respectiv 10.11.2014 și s-a împlinit la 09.11.2022, după trecerea unui interval de 8 ani (pedeapsa prevăzută pentru art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi).

Instanța de apel a apreciat că nu este aplicabilă hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție Uniunii Europene la 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, pentru a se putea lăsa neaplicat standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale, cu consecința constatării neîmplinirii termenului special de prescripție a răspunderii penale.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Din considerentele acestei hotărâri, Curtea de Apel Brașov a apreciat ca fiind deosebit de relevante cele statuate de instanța europeană în următoarele paragrafe:

Prin urmare, din considerentele hotărârii menționate, se desprinde ideea că aplicarea principiului legii penale mai favorabile nu poate justifica repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție efectuat anterior datei publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (s-a constatat, astfel, că instanța europeană nu pune în discuție, prin hotărârea din 24.07.2023, cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022, subliniind chiar că, în ceea ce privește intervalul 25.06.2018-30.05.2022 instanțele naționale nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale), astfel că, în cazul existenței unor acte de procedură cu efect întreruptiv de prescripție anterior datei de 25.06.2018, se ia în considerare termenul special de prescripție a răspunderii penale.

În cauza de față organul de urmărire penală nu a efectuat acte de procedură cu efect întreruptiv al termenului de prescripție a răspunderii penale anterior datei de 25.06.2018, urmărirea penală fiind începută prin ordonanța nr. 36/P/2019 din 13.05.2019 pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., astfel că, în cauză, este incident doar răspunsul emis de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la prima întrebare.

Prin urmare, reținând că nu este incident în cauză răspunsul la a doua întrebare din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție Uniunii Europene la 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, pentru a se putea lăsa neaplicat standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, s-a constatat caracterul nefondat al apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov împotriva sentinței apelate, instanța de fond apreciind în mod just împlinirea termenului de prescripție generală a răspunderii penale.

În ceea ce privește latura civilă, Curtea de Apel Brașov a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect că sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1357 C. civ. Astfel, există faptele ilicite ale inculpatei, așa cum au fost descrise, rezultatul păgubitor constând în sumele de bani acordate fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege precum și legătura directă de cauzalitate între acțiunile inculpatei și acest rezultat. Din punct de vedere al vinovăției, aceasta există sub forma intenției directe. Pe cale de consecință, în mod corect s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu consecința obligării inculpatei A. la plata sumei de 594.912,27 RON cu titlu de daune materiale.

În ceea ce privește plata accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, Curtea de Apel Brașov a constatat că prima instanță a dispus obligarea inculpatei la plata penalităților calculate de la data efectuarii fiecarei plati până la data efectuarii platii integrale a debitului principal. Cu privire la acest aspect, s-a constatat că inculpata A. a consemnat la 08.06.2021, într-un cont bancar special deschis, suma de bani reținută ca prejudiciu în cauză, respectiv 594.912,27 RON, astfel că Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a preluat în administrare suma de bani depusă de inculpată, astfel cum rezultă din adresa nr. x/15.06.2021.

În aceste condiții, Curtea de Apel Brașov a reținut că inculpata poate fi obligată la plata accesoriilor calculate de la data fiecărei plăți și până la 08.06.2021, care reprezintă data consemnării sumei de bani reținută ca prejudiciu în cauză în subcontul bancar deschis de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate pe numele inculpatei A., în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 318/2015. Instanța de apel nu a putut reține susținerile reprezentantului Ministerului Public în sensul că aceste accesorii se impun a fi calculate și în continuare, având în vedere că partea civilă nu a intrat în posesia acestei sume de bani, întrucât plata efectuată de inculpata a fost realizată voluntar, în contul special deschis de ANABI, cu titlu de consemnare a prejudiciului, astfel că nu se justifică calcularea unor accesorii și după data de 08.06.2021, cu atât mai mult cu cât potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (5) din Legea nr. 318/2015, sumele de bani virate în conturile deschise pe numele Agenției, în conformitate cu art. 27 alin. (3), sunt purtătoare de dobânzi.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că apelul declarat de inculpată se impune a fi admis sub acest aspect.

Ca urmare a admiterii acțiunii civile, s-a reținut că se impune și menținerea măsurii asigurătorii a popririi instituită prin sentința penală nr. 253/S, pronunțată de Tribunalul Brașov la 17.11.2022, astfel cum a fost restrânsă prin încheierea din 20.02.2023 a Curții de apel Brașov, cu privire la contul deținut de inculpata A. la G., în vederea garantării plății accesoriilor aferente debitului principal în cuantum de 594.912,27 RON. Măsura asigurătorie va fi menținută până la concurența sumei de 571.222,15 RON, care reprezintă contravaloarea accesoriilor calculate de către A.P.I.A. de la data efectuării plății și până la 08.06.2021, potrivit fișei de calcul al accesoriilor atașată la dosarul instanței de apel.

Drept urmare, prin decizia penală nr. 16/Ap din data de 11 ianuarie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul formulat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 253/S/17.11.2022 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2021, care a fost desființată, în parte, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii civile formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și, rejudecând, în aceste limite:

S-a constatat că inculpata A. a consemnat la A.N.A.B.I. debitul principal în valoare de 594.912,27 RON, conform ordinelor de plată atașate la filele nr. x, d.u.p., Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură urmând să recupereze acest prejudiciu prin eliberarea sumei de bani din acest cont.

A fost obligată inculpata A. să plătească părții civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură suma de 571.222,15 RON, reprezentând accesoriile fiscale calculate pentru debitul principal în cuantum de 597.912,27 RON, de la data efectuării plății și până la data de 08.06.2021.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen.., a fost menținută măsura asigurătorie a popririi instituită prin sentința penală apelată, astfel cum a fost restrânsă prin încheierea din 20.02.2023 a Curții de Apel Brașov, cu privire la contul deținut de inculpata A. la G., în vederea garantării plății accesoriilor aferente debitului principal în cuantum de 594.912,27 RON, până la concurența sumei de 571.222,15 RON.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel au declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov la data de 02 februarie 2024 (dată e-mail) și inculpata A. la data de 08 februarie 2024 (dată e-mail).

Prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov a arătat că instanța de apel a dat o interpretare eronată celor statuate prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție Uniunii Europene la 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, în sensul că în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018) și 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022) dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă în cauză, motiv pentru care prescripția specială nu a operat. Deopotrivă, s-a arătat că au fost interpretate greșit și efectele O.U.G. nr. 71/2022 care, în opinia instanței de apel, trebuie aplicate numai cu privire la faptele comise începând cu 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, actul legislativ neavând natura unei legi penale mai favorabile.

S-a arătat că, în speță, acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatei pentru o infracțiune săvârșită contra bugetului Uniunii Europene, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în formă consumată și sub forma de participație a instigării.

Față de natura infracțiunii, termenul de prescripție a răspunderii penale trebuie calculat în conformitate cu toate prevederile legale, naționale și ale Uniunii Europene aplicabile în materie. Astfel, în dreptul intern, termenele de prescripție a răspunderii penale sunt prevăzute în art. 154 C. pen., iar cursul acestui termen poate fi întrerupt, conform art. 155 C. pen. În ceea ce privește dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., conform cărora cursul termenului de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de urmărire penală în cauză, urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării deciziei nr. 297/2018 și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2002, C. pen. român nu a prevăzut vreun caz de întrerupere a răspunderii penale. Potrivit art. 5 alin. (2) C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile în timpul judecății se face și în cazul actelor normative declarate neconstituționale. Mai mult, prevederile art. 155 C. pen., având în vedere interpretările instanței constituționale, pot fi apreciate ca fiind lege penală mai favorabilă conform art. 5 C. pen. De altfel, prin Decizia 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (HP) cu referire la interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen. și a art. 426 lit. b) din C. proc. pen.., s-a stabilit că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal substanțial supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prev. de art. 3 din C. pen. cu excepția dispozițiilor mai favorabile din art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen..".

Sub aspectul dreptului Uniunii Europene, s-a arătat că, în materia prescripției răspunderii penale, prin Hotărârea Preliminară din 24 iulie 2023, pronunțată în cauza C-107/23 Lin (PPU), Curtea de Justiție (Marea Cameră) a admis sesizarea privind interpretarea unor prevederi din dreptul unional primar și secundar, cu privire la protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, implicând o situație națională cu totul particulară privind prescripția răspunderii penale.

Instanța de apel a apreciat, pe de o parte, că această hotărâre nu este aplicabilă speței, pentru a se putea lăsa neaplicat standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, prin raportare la faptul că în cauză nu au fost identificate acte de procedură potrivit cărora, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 să se poată pune problema invalidării efectului întreruptiv al prescripției, iar, pe de altă parte, cu referire la actele ulterioare acestei decizii, a apreciat că ar fi incident doar primul răspunsul emis de CJUE la prima întrebare.

În opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov, instanța de apel nu a valorificat în mod corespunzător interpretarea dată de CJUE dispozițiilor de drept al Uniunii Europene aplicabile în mod evident obiectului speței.

Chiar dacă Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a inserat în răspunsurile formulate la întrebările instanței de trimitere și situația efectelor ce trebuie recunoscute actelor de procedură efectuate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 (aceasta ca urmare a faptului că instanța de trimitere nu a urmărit în concret o astfel de situație juridică, ci doar cea vizată de litigiul în care a fost sesizată privind actele procesuale efectuate anterior perioadei în care se poate aprecia un vid legislativ) aceasta nu înseamnă că hotărârea preliminară analizată nu oferă suficiente elemente de interpretare a normelor europene de interes pentru prezenta cauză, fiind evident că, în procesele referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, trebuie aplicată aceeași regulă de punere în balanță, pe de o parte a standardului național de protecție referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile și, pe de altă parte, a dispozițiilor art. 325 alin. (1) TFUE și ale art. 2 alin. (1) din Convenția PIF.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov a apreciat că de esența acestei interpretări este exclusiv efectul aplicării principiului legii penale mai favorabile, iar nu modalitatea în care aceasta ar putea să-și producă efectele în timp, retroactiv sau ultraactiv. Doar procedând la o astfel de interpretare se poate aplica, într-un mod eficient, efectul direct al dispozițiilor prevăzute de Dreptul Uniunii.

Cu titlu prealabil, s-a menționat că din considerentele Hotărârii preliminare rezultă că aceasta a avut în vedere starea dreptului român în acea perioadă cu referire la intervalul 25 iunie 2018, data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, perioadă în care dreptul român nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale (pct. 75, 77).

Analizând explicațiile furnizate de instanța de trimitere, așa cum au fost rezumate la punctele 23-32 din hotărâre, Curtea Europeană a reținut că, pe de o parte, în temeiul deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării deciziei nr. 297/2018, și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, dreptul român nu prevedea nicio cauză care să permită întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale și că, pe de altă parte, potrivit deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, această jurisprudență constituțională poate fi invocată ca lege penală mai favorabilă (lex mitior), iar aceasta inclusiv pentru a repune în discuție hotărâri definitive de condamnare (pct. 87).

Așadar, Curtea Europeană a avut în vedere efectele aplicării reglementării din legislația națională din perioada 2018-2022, ca lege penală mai favorabilă, iar referirea la perioada anterioară a fost necesară doar prin raportare la solicitarea concretă formulată de instanța de trimitere.

Răspunsul formulat la prima întrebare, în sensul că instanțele naționale nu sunt obligate să lase neaplicate dispozițiile legislative naționale, vizează exclusiv situația efectelor actelor de procedură efectuate în perioada 2018-2022, întrucât Curtea Europeană face referire la încălcări ale principiului legalității infracțiunilor si pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, din considerentele hotărârii rezultând că doar pentru această perioadă se poate admite că ar fi fost încălcate aceste principii.

Intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, la 30 mai 2022, reprezintă momentul de la care trebuie apreciat în sensul că legea penală națională îndeplinește condițiile de previzibilitate și precizie și, în consecință, actelor de procedură efectuate sub imperiul acestei reglementări trebuie să li se recunoască efectul produs - întreruperea termenului de prescripție, iar nu să le fie anihilat acest efect sub pretextul aplicării legii penale mai favorabile. În acest sens, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov a făcut trimitere la pct. 98 al Hotărârii C.J.U.E.

S-a apreciat că instanța de apel a dat o interpretare greșită Hotărârii prealabile și, în consecință, normelor Dreptului Uniunii, apreciind în sensul că dacă în speță nu au fost efectuate acte de procedură în perioada anterioară datei de 25 iunie 2018 (primele acte de procedură fiind efectuate în interiorul perioadei), legea penală mai favorabilă (constatată ca urmare a încălcării principiilor legalității infracțiunilor și pedepselor, previzibilitații și preciziei legii penale) din perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 ar produce consecința anihilării efectelor (în concret efectul întreruptiv al termenului de prescripție) actelor de procedură efectuate în baza unei noi regelementări legale - reglementare aptă să răspundă standardelor menționate.

Întrucât, în speță, de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 (30 mai 2022) au fost efectuate numeroase acte de procedură, inculpata participând în toată această perioadă, în mod activ, în cadrul procesului penal derulat în fața instanțelor de fond și de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov a apreciat că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripție, instanța de apel dispunând în mod greșit încetarea procesului penal.

În cauză, inclusiv sentința instanței de fond, atacată cu apel de inculpată, a fost pronunțată și comunicată acesteia în interiorul termenului general de prescripție (prin luarea în considerare inclusiv a celor două luni în care cursul judecății a fost suspendat justificat de perioada pandemiei de Covid 19).

Având în vedere această interpretare, ținând seama de necesitatea punerii în balanță, pe de o parte, a standardului național de protecție și pe de altă parte, a dispozițiilor art. 325 alin. (1) TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția PIF, Curtea de Apel Brașov, pentru a nu compromite supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, trebuia să lase neaplicat standardul național de protecție referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile, care ar fi presupus anihilarea efectului întreruptiv al termenului de prescripție a actelor de procedură efectuate în baza unei reglementări legale conforme principiilor de drept și să pună în aplicare dispozițiile de drept al Uniunii Europene care impun luarea măsurilor necesare pentru pedepsirea comportamentelor care constituie o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov a arătat că Hotărârea nr. 107/C/23 a CJUE, a cărei aplicare o solicită, vizează, în principal, interpretarea normelor europene privind protecția intereselor financiare ale UE, precum art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (Convenția PIF).

S-a învederat că hotărârea preliminară vizează interpretarea normelor de drept unional, prev. de art. 325 TFUE și art. 2 alin. (1) Convenția PIF, cu referire la combaterea fraudei la bugetul Uniunii și sancțiunile în materie, care trebuie să prevadă pentru frauda gravă doar sancțiuni privative de libertate, inclusiv pentru comportamente precum complicitatea, instigarea sau tentativa la acest gen activități, astfel cum se prevede expres în art. 2 alin. (1) teza I din Convenția PIF.

Față de obiectul prezentei cauze, care vizează infracțiuni contra bugetului Uniunii, cu un prejudiciu în cuantum de 597.912,27 RON - debitul principal, în forma consumată și ca participație penală în forma instigării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov a concluzionat că hotărârea preliminară este pe deplin aplicabilă în speță.

În ceea ce privește modalitatea de aplicare a normelor din dreptul Uniunii incidente în speță, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov a susținut că art. 325 alin. (1) TFUE și art. 2 alin. (1) din Convenția PIF sunt formulate în termeni clari și preciși și nu sunt însoțite de nicio condiție, astfel încât ele au efect direct în cauză, astfel cum a constat în mod expres Curtea de Justiție (pct. 96 și 97).

În speță, inculpata ar urma să răspundă penal în baza articolului ce prevede infracțiunea în dreptul intern, prin raportare la art. 155 C. pen. (care devine incident prin prisma prescripției răspunderii penale ca instituție de drept material), cu aplicarea în mod direct a dreptului unional incident, prev. de art. 325 TFUE și art. 2 din Convenția PIF, astfel cum a fost interpretat prin decizia Curții de Justiție.

Cu titlu de practică judiciară vizând situația din prezenta speță, respectiv efectul întreruptiv al termenului de prescripție, efect ce trebuie recunoscut actelor de procedură efectuate în baza O.U.G. nr. 71/2022 din 30 mai 2022, s-a făcut referire la decizia penală nr. 962/Ap din 15 decembrie 2023 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Totodată, în situația în care se va aprecia în sensul că Hotărârea nr. 107/C/23 a CJUE și Ordonanțele Curții Europene ulterioare acesteia (ce vizează cauze ce au fie obiect diferit, fie se află într-un alt stadiu procesual) nu pot oferi date suficiente pentru a interpreta, fără nicio îndoială, normele de Drept al Uniunii Europene incidente în cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov a solicitat, în baza dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării cu titlu preliminar asupra interpretării dispozițiilor articolului 325 alin. (1) TFUE și articolului 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, adresând următoarea întrebare preliminară:

"Dacă instanțele unui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării ultraactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite anihilarea efectului întreruptiv al termenelor de prescripție a răspunderii penale, cu consecința reducerii la jumătate a termenelor maxime de prescripție, efect produs de acte de procedură efectuate în baza unei legislații (O.U.G. nr. 71/2022) emise urmare unei decizii a instanței constituționale naționale (decizia din anul 2022), intervenite pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțate în urma cu patru ani față de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanței constituționale în sensul posibilității întreruperii termenului de prescripție.".

Pentru aceste considerente, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., admiterea recursului în casație, desființarea, în parte, a deciziei atacate, și în rejudecare, înlăturarea greșitei aplicări a legii cu privire la inexistența termenului special de prescripție a răspunderii penale referitoare la infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A., aplicarea Hotărârii nr. 107/C/23 a CJUE și, în consecință, condamnarea acesteia la o pedeapsă cu închisoarea pentru instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale) și art. 5 C. pen.

La rândul său, invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurenta inculpată A. a arătat că este eronată construcția juridică a acuzării. Sub acest aspect, a susținut că instanța de apel, depășind obiectul si limitele judecății stabilite prin rechizitoriu, a constatat că actele de executare săvârșite de I. reprezintă încheierea procurilor notariale. Opinia parchetului este, însă, că actele de executare săvârșite de I. constau în depunerea la APIA - Centrul Județean Brașov a unor cereri unice de plată, declarând în mod nereal că folosește efectiv, prin desfășurarea unor activități agricole proprii, toate suprafețele declarate și că și-a respectat angajamentele și obligațiile asumate prin cererile formulate, în condițiile în care suprafețele de teren pentru care au fost solicitate și obținute plățile nu au fost exploatate efectiv. Așadar, trimiterea în judecată a vizat depunerea de către I. a acestor documente, nu de către alte persoane.

Elementul material al faptei deduse judecății constă în folosirea sau prezentarea de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete. Așadar, în opinia recurentei, încheierea unor procuri notariale prin care o persoană și-a delegat toate atribuțiile aflate în legătură cu un proiect nu poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma autoratului.

Recurenta a susținut că, din perspectiva calificării juridice, faptele descrise în rechizitoriu se circumscriu exclusiv unei participații sub forma instigării, în ceea ce o privește, iar referitor la I., sub forma autoratului. A precizat că nu a fost trimisă în judecată pentru nicio faptă comisă în forma autoratului și, de asemenea, că nu i s-a imputat prin actul de sesizare nicio altă formă de participație la faptele comise, eventual, de alte persoane decât I.. A arătat că această precizare este esențială pentru ca Înalta Curte să constate cadrul limitativ în care instanțele de fond și apel erau ținute să se pronunțe în prezenta cauză, acest cadru fiind cel care ar fi trebuit să fie avut în vedere la analiza juridică efectuată cu privire la fiecare dintre actele materiale componente ale infracțiunii continuate pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Recurenta a făcut trimitere la prevederile art. 349 alin. (1) C. proc. pen.., potrivit cărora instanța este obligată să soluționeze cauza dedusă ju