ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96/S din data de 17.05.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Brașov, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., , pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19, și respectiv ale art. 1349 C. civ. și urm. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de B. S.R.L. (fostă C. SRL).

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost anulate înscrisurile falsificate, respectiv factura fiscală nr. x din data de 29.01.2014 în valoare de 33.363,42 RON, factura fiscală nr. x din data de 29.01.2014 în valoare de 113.176,23 RON, factura fiscală nr. x din data de 29.01.2014 în valoare de 33.081,70 RON, factura fiscală nr. x din data de 29.01.2014 în valoare de 52.898,46 RON, factura fiscală nr. x din data de 17.02.2014 în valoare de 142.884,83 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 62.474,44 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 89.894,11 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 23.049,36 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 7.472,22 RON, factura fiscală nr. x din data de 12.03.2014 în valoare de 45.625,37 RON, factura fiscală nr. x din data de 15.04.2014 în valoare de 31.905,02 RON, factura fiscală nr. x din data de 25.06.2014 în valoare de 212.460,40 RON, factura fiscală nr. x din data de 25.06.2014 în valoare de 176.734,34 RON, factura fiscală nr. x din data de 18.07.2014 în valoare de 155.648,78 RON, factura fiscală nr. x din data de 18.07.2014 în valoare de 18.267,48 RON, factura fiscală nr. x din data de 18.07.2014 în valoare de 27.401,23 RON, factura fiscală nr. x din data de 04.08.2014 în valoare de 102.551,56 RON, factura fiscală nr. x din data de 27.10.2014 în valoare de 49.000,95 RON, factura fiscală nr. x din data de 27.10.2014 în valoare de 75.044,32 RON, factura fiscală nr. x din data de 27.10.2014 în valoare de 253.304,01 RON, factura fiscală nr. x din data de 28.10.2014 în valoare de 112.330,22 RON, factura fiscală nr. x din data de 23.01.2015 în valoare de 49.500,17 RON, factura fiscală nr. x din data de 23.01.2015 în valoare de 119.808,44 RON, factura fiscală nr. x din data de 20.05.2015 în valoare de 111,60 RON, factura fiscală nr. x din data de 23.01.2015 în valoare de 47.392,66 RON, factura fiscală nr. x din data de 23.01.2015 în valoare de 284.978,57 RON, factura fiscală nr. x din data de 22.04.2015 în valoare de 205,79 RON .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost ridicate măsurile asiguratorii cu privire la inculpatul A. dispuse asupra:

sumelor existente în conturile bancare aparținând inculpatului A. deschise la D. S.A. și E. S.A. până la concurența sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei; conturilor bancare ale inculpatului A. deschise la D. S.A. și E. S.A. până la concurența sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei; cotei de 1/4 din imobilul - teren în suprafață de 458 mp și construcție (casă de locuit) în suprafață (desfășurată) de 189 mp situat în com. Sânpetru, str. x, înscris în CF nr. x a localității Sânpetru aparținând inculpatului A. până la concurența sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă S.C. B. .

Prin decizia penală nr. 161/AP din data de 23 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală în dosarul nr. x/2021, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă S.C. B. S.R.L. (fosta C. SRL) împotriva sentinței penale nr. 96/S/17.05.2023, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. x/2021, care a fost desființată în parte, sub aspectul soluției de achitare pronunțată față de inculpatul A. pentru infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (28 acte materiale), a modului de soluționare a acțiunii civile și a dispoziției de ridicare a măsurilor asiguratorii.

Rejudecând în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 153, 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a incetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1), (30)8 și 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (27 de acte materiale comise în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015), ca urmare a prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349, 1357 C. civ. au fost admise acțiunea civilă exercitată de S.C. C. S.R.L., actuala S.C. B. S.R.L., și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 1.698.421,8 RON cu titlul de despăgubiri.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. au fost menținute măsurile asiguratorii cu privire la inculpatul A. dispuse asupra:

- sumelor existente în conturile bancare aparținând inculpatului A. deschise la D. S.A. și E. S.A. până la concurența sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei;

- conturilor bancare ale inculpatului A. deschise la D. S.A. și E. S.A. până la concurența sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei;

- cotei de 1/4 din imobilul - teren în suprafață de 458 mp și construcție (casă de locuit) în suprafață (desfășurată) de 189 mp situat în com. Sânpetru, str. x, înscris în CF nr. x a localității Sânpetru aparținând inculpatului A. până la concurența sumei de 1.668.000 RON în vederea acoperirii pagubei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei din apel, nr. 161/AP din data de 23 februarie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, în dosarul nr. x/2021, la data de 29 februarie 2024, a formulat recurs în casație inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În esență, în motivarea cererii, inculpatul A. a arătat că este incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen.. A solicitat, admiterea recursului în casație, în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., întrucât în mod nelegal s-a dispus încetarea procesului penal în baza art, 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., raportat la art. 153 și 154 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., casarea deciziei penale nr. 161/AP din data de 23.02.2024. pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2021 și, achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1), (30)8 și 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (27 de acte materiale comise în intervalul de timp 03.01.2014 -01.07.2015);

A mai solicitat în temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19, și respectiv la art. 1349 și urm. C. civ., să fie respinsă acțiunea civilă.

S-a susținut că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7, referitor la nelegalitatea soluției pronunțate de către Curtea de Apel Brașov, respectiv de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1), rap. la art. 308 și 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (27 de acte materiale comise în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015), ca urmare a prescripției răspunderii penale, prin reținerea de către instanța de apel a calității de gestionar în fapt a subsemnatului și de admitere a acțiunii civile exercitată de S.C. C. S.R.L., actuala S.C. B. S.R.L., s-a arătatcă prin decizia penală nr. 138/RC/28.03.2017, Î.C.CJ, secția Penală, a statuat că îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 295 C. pen., pentru existența subiectului activ al infracțiunii de delapidare - calitatea de funcționar public și de administrator sau de gestionar - poate fi examinată, în baza dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. .

Conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., o hotărâre este supusă casării în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Astfel, s-a arătat că, instanța de apel a pronunțat soluția de încetare a procesului penal având în vedere faptul că în prezenta cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare și a constatat intervenită prescripția răspunderii penale cu privire la această infracțiune.

Mai mult, prin hotărârea criticată s-a reținut că inculpatul A. și-ar fi însușit bunuri (medicamente) comercializate de către partea civilă S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. S.R.L.). Ceea ce s-a reținut în mod nelegal este faptul că inculpatul ar fi avut atribuții de administrare și gestionare a bunurilor/mărfurilor pe care le comercializa partea civilă.

Calitatea de gestionar este așadar condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții:

Calitatea de ANGAJAT - existenta unui RAPORT JURIDIC DIRECT între persoana juridică și persoana fizică;

Principalele atribuții ale persoanei respective să fie de "primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri. Niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în cazul subsemnatului:

A menționat că nu a existat un raport juridic de muncă și nici de altă natură în perioada 03.01.2014 - 01.07.2015, între subsemnatul si partea civilă, întrucât inculpatul era angajatul F. S.R.L., iar F. S.R.L. avea încheiat un contract de agenție cu partea civilă, nu recurentul.

Concluzionând, recurentul a arătat că nu putea să aibă calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare. întrucât, pe de-o parte, a fost angajatul S.C. F. S.R.L. și acționa pentru S.C. C. S.R.L. în calitate de angajat al S.C. F. S.R.L. și, pe de altă parte, agentul de vânzări nu este gestionar al produselor, deoarece el doar intermediază încheierea de contracte și preia comenzi.

Potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 29.02.2024, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 29.05.2024, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29 mai 2024, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a prezentei cereri de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 18 septembrie 2024, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării inculpatului A., reprezentantului Ministerului Public și ale apărării intimatei-părții civile S.C. B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susținut, în esență, că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare impunându-se achitarea sa.

Motivul de casare invocat de inculpatul A. s-a întemeiat și pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

Din perspectiva acestui caz de recurs în casație, hotărârile sunt supuse casării în situațiile în care instanța de apel, în mod greșit, a dispus încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele reglementate de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.

Punctual, în ceea ce privește critica soluției de încetare a procesului penal, așa cum s-a menționat în speță a fost indicat și cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., alăturat celui prevăzut de pct. 8, prin cererea de recurs în casație s-a făcut referire expresă la împrejurarea că pentru infracțiunea de delapidare pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Înalta Curte, ținând cont de temeiul de drept al soluției de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, dar și motivele invocate prin cererea de recurs în casație, urmează să analizeze cererea inculpatului de achitare întemeiată pe cauza vizând neprevederea faptei în legea penală, respectiv că fapta de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1), (30)8 și 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (27 de acte materiale comise în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015), cu privire la care s-a stabilit că a fost săvârșită de inculpat, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare.

Este de menționat că din această perspectivă nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Procedând la analiza în drept a infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. "însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică."

Potrivit art. 308 C. pen. "dispozițiile art. (…) 295 (…) privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

În analiza acestei infracțiuni, astfel cum anterior s-a menționat, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, constând în aceea că inculpatul, în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015, în mod continuat, în calitate de reprezentant de vânzări al părții civile S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. SRL), respectiv de angajat și reprezentant legal al F. S.R.L cu care partea civilă avea încheiat un contract de prestări servicii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca gestionar în fapt, și-a însușit mărfuri constând în medicamente comercializate de societatea parte civilă, menționate pe 27 de facturi fiscale întocmite în fals, bunuri preluate de la șoferii care asigurau transportul bunurilor, sub pretextul unor urgențe medicale, cauzând un prejudiciu de 2 290 243,64 RON, din care persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1 698 421,8 RON, diferența fiind achitată de inculpat prin interpuși pe parcursul activității infracționale.

Prin urmare, în raport cu această situație de fapt, Înalta Curte va analiza punctual criticile inculpatului și dacă acțiunile acestuia realizează corespondența dintre faptele concret săvârșite și elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă faptele inculpatului pot fi încadrate în elementul material al infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (28 acte materiale).

O primă critică a vizat faptul că inculpatul A. și-a însușit bunuri (medicamente) comercializate de către partea civilă S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. S.R.L.). Ceea ce s-a reținut în mod nelegal este faptul că inculpatul ar fi avut atribuții de administrare și gestionare a bunurilor/mărfurilor pe care le-ar fi avut în administrare în perioada în care a avut respectiva relație de colaborare.

Critica este nefondată, implicând reaprecierea materialului probator și a situației de fapt, aspecte care nu pot face obiectul recursului în casație.

Astfel, reținerea calității de gestionar de fapt echivalează cu determinarea unei situații de fapt cu putere de lucru judecat care nu poate fi modificată în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

O altă critică a inculpatului a constat în aceea că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (28 acte materiale),

Nu poate fi primită o astfel de critică, Înalta Curte apreciind că este neîntemeiată.

Astfel sub aspectul calității de subiect activ privind calitatea inculpatului de gestionar în fapt, care decurge din activitatea de preluare a bunurilor de la șoferii care aveau medicamentele în gestiune (potrivit atribuțiilor de serviciu din fișa postului), cu asumarea obligației de a le elibera către spitale, în baza unei practici instituționalizate în cadrul societății parte civilă ca procedură de lucru în afara unor reglementări contractuale sau regulamentare, totul în contextul atribuțiilor de serviciu desfășurate ca angajat al F. S.R.L., dar în serviciul și în beneficiul C. S.R.L. (actuala B. SRL).

Nu în ultimul rând, sub aspectul elementului material al laturii obiective există acțiunea inculpatului de însușire a medicamentelor menționate în facturile fictive preluate de la șoferi și care nu au ajuns niciodată la beneficiarii menționați în facturi (sustragerea medicamentelor în posesia cărora se afla în calitate de gestionar în fapt).

Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu persoanei vătămate constând în contravaloarea medicamentelor însușite. Legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție directă calificată prin scopul însușirii pe nedrept a bunurilor pe care le gestiona în fapt.

În cauză se reține că inculpatul a exercitat în fapt atribuții de primire (de la șoferi) și eliberare (către unitățile spitalicești) de bunuri aflate în gestiunea părții civile, respectiv produse farmaceutice (medicamente), iar practica justificată formal prin existența unor urgențe, pare să fi devenit o regulă în activitatea inculpatului, ținând seama de numărul actelor materiale săvârșite și de prejudiciul produs prin faptele comise.

Prin urmare, în raport cu această stare de fapt reținută cu autoritate de lucru judecat, dar și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că în calitate de reprezentant de vânzări al părții civile S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. SRL), respectiv de angajat și reprezentant legal al F. S.R.L cu care partea civilă avea încheiat un contract de prestări servicii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca gestionar în fapt, inculpatul A. și-a însușit mărfuri constând în medicamente comercializate de societatea parte civilă, menționate pe 27 de facturi fiscale întocmite în fals, bunuri preluate de la șoferii care asigurau transportul bunurilor, sub pretextul unor urgențe medicale, cauzând un prejudiciu de 2 290 243,64 RON, realizează elementul material al infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) (27 acte materiale).

Un alt motiv de recurs în casație a vizat lipsa condiției subiectului activ de a fi gestionar al bunurilor însușite care a ținut exclusiv de contractul de agenție în baza căruia inculpatul și-a desfășurat activitatea de serviciu, fără a ține seama de faptul că atât la rubrica privind situația de fapt cât și la rubrica privind încadrarea juridică, rechizitoriul descrie o activitate specifică gestionarului de fapt, și anume preluarea mărfurilor de la șoferii angajați ai părții civile cu pretextul livrării acesteia către beneficiari în regim de urgență, în baza unei practici, a unei modalități de lucru frecvent întâlnită în cadrul activității părții civile, practică ce nu are la bază reglementări contractuale sau regulamente interne. Aprecierea că numai un angajat al persoanei vătămate ar putea avea calitatea de gestionar în fapt nu are susținere în prevederile legale.

Motivul este neîntemeiat, Înalta Curte reamintind că în calea extraordinară de atac a recursului în casație nu pot fi reapreciate probele administrate, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt în sensul dorit de recurentă, respectiv constatarea inexistenței intenției de a săvârși fapta și ajutorului oferit autorului la săvârșirea faptei.

Nici chestiunea vizând latura civilă nu poate fi supusă analizei în acest cadru procesual, prejudiciul fiind stabilit de instanța de apel pe baza probelor administrate și nu poate fi reevaluat în calea extraordinară de atac a recursului în casație, critica formulată vizând temeinicia hotărârii atacate și nu legalitatea acesteia.

Concluzionând, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului A. care, în intervalul de timp 03.01.2014 - 01.07.2015, în mod continuat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de reprezentant de vânzări al părții civile S.C. C. S.R.L. (în prezent S.C. B. SRL), respectiv de angajat și reprezentant legal al F. S.R.L cu care partea civilă avea încheiat un contract de prestări servicii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca gestionar în fapt, și-a însușit mărfuri constând în medicamente comercializate de societatea parte civilă, menționate pe 27 de facturi fiscale întocmite în fals, bunuri preluate de la șoferii care asigurau transportul bunurilor, sub pretextul unor urgențe medicale, cauzând un prejudiciu de 2 290 243,64 RON, din care persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1 698 421,8 RON, diferența fiind achitată de inculpat prin interpuși pe parcursul activității infracționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308, 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (28 acte materiale).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 161/AP din data de 23 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 161/AP din data de 23 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2024.