ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2025

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 29.05.2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a formulat contestație împotriva executării silite din dosarul nr. x/2024, prin înființarea unei popriri, în cotă de 1/3 din venitul net realizat sau în cotă de 1/2 din venitul net realizat de contestatoare, până la încasarea sumei de 1.319,70 RON, solicitată de C..

Prin sentința civilă nr. 29118 din 25 septembrie 2024, Judecătoria Timișoara, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită contestată în prezenta cauză este reprezentat de contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare nr. 1406/363 din 16.07.2012, prin care B. a acordat debitoarei A. un credit în suma de 151.327 RON, pe o perioadă de 120 luni, cu maturitatea la 15.07.2022.

A constatat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, atât la data demarării executării silite împotriva debitoarei, mai exact la 6.03.2024, cât și la data înregistrării contestației la executare pe rolul Judecătoriei Timișoara, respectiv la 29.05.2024, debitoarea își desfășura activitatea, în calitate de procuror, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, conform adresei de răspuns de la fila x.

În raport cu calitatea de procuror a debitoarei contestatoare, a reținut incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., apreciind că, în valența sa de normă de competență absolută, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. are ca rațiune exigențele unei proceduri echitabile, astfel ca, la judecarea unei pricini în care un judecător/procuror/instanță/parchet au calitatea de reclamant, să nu existe niciun element de natură a putea altera garanțiile de imparțialitate ce ar trebui să însoțească orice procedură judiciară ori de a crea vreo aparență de soluționare părtinitoare a cauzei.

A constatat că, în cauză, debitoarea, în calitate de procuror, are calitatea de reclamantă (contestatoare) și a reținut că în privința competenței teritoriale este aplicabil același raționament întrucât dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc, în mod expres, că dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și procurorilor.

A subliniat că, având în vedere calitatea contestatoarei (reclamantei) din prezenta cauză, competența se stabilește nu doar prin raportare la instanța de executare ci, după ce se stabilește această instanță, care este Judecătoria Timișoara, urmează o nouă etapă, cea a verificării competenței prin raportare la calitatea părților, normele de procedură aplicabile fiind unele de ordine publică.

Învestită prin declinare, Judecătoria Alba Iulia a pronunțat sentința nr. 1762 din 14 noiembrie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) și ale art. 714 C. proc. civ., precum și ale Deciziei nr. 20/2021 și Deciziei nr. 27/2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, decizii care au stabilit că instanța care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze toate incidentele apărute în cursul executării, această interpretare fiind singura care dă eficiență principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Referitor la aplicabilitatea art. 127 C. proc. civ. în prezenta cauză, instanța a reținut că, prin Decizia nr. 432/13.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că această chestiune trebuie analizată exclusiv la momentul încuviințării executării silite, această interpretare fiind confirmată și prin modificarea legislativă ulterioară a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., normă care prevede, în mod explicit, că dispozițiile art. 127 sunt aplicabile doar la momentul încuviințării executării silite.

A constatat că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Timișoara, care a devenit, astfel, instanță de executare pentru toate incidentele ulterioare, conform principiului unicității, și a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., deși ar fi fost incidente raportat la calitatea contestatoarei de procuror, nu mai pot fi invocate după momentul încuviințării executării silite.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului ce a generat desesizarea celor două instanțe și ivirea conflictului negativ de competență îl constituie contestația la executare formulată de contestatoarea A. împotriva executării silite din dosarul nr. x/2024 al C..

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Timișoara și Judecătoria Alba Iulia și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe reținând incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., iar cea de a doua instanță aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială a instanței este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea nr. 7144 din 8 martie 2024, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2024 a fost încuviințată executarea silită formulată de intimata-creditoare B. S.A. împotriva debitoarei A..

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021), decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și ale art. 112 C. proc. civ., că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, în motivarea deciziei anterior menționate, instanța supremă a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Față de dezlegările obligatorii din Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, se constată că, în speță, întrucât cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Timișoara, competența de soluționare a contestației la executare revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Timișoara, aceasta fiind instanța de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.