ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2839/2024

Ședința publică din data de 11 decembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 2368 din data de 30 octombrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 170 din 25 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

Împotriva Deciziei nr. 2368 din data de 30 octombrie 2024 a formulat contestație în anulare A. invocând motivele reglementate de prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2, art. 318 pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865.

Subsumat motivului reglementat de prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea a învederat că intimata B. a fost citată pentru termenul stabilit în dosarul nr. x/2024 la trei adrese, fără a avea în vedere informațiile rezultate din Adresa nr. x/20.06.2024 în sensul că a fost anulată cartea de identitate a intimatei, încetând mențiunea privind domiciliul valabil al părții. Prin urmare, intimata nu a fost legal citată.

Relativ la motivul reglementat de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea arată că unul dintre judecătorii care a soluționat dosarul nr. x/2024 a făcut parte din compunerea completului (fiind președintele completului) care a soluționat dosarul nr. x/2011 prin Decizia nr. 20/13.01.2021, părți fiind A., în calitate de revizuentă și B., în calitate de intimată. Cererea de revizuire a vizat sentința nr. 982 din 11.06.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2000 având ca obiect nulitatea căsătoriei dintre C. și B. față de lipsa discernământului lui C.. Susține contestatoarea că judecătorul și-a spus o dată incorect părerea în prezenta cauză, starea de incompatibilitate existând pentru a doua oară.

În plus, la 16.10.2024 partea a recuzat de două ori completul de judecată învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2024 arătând ca va formula în scris cererea de recuzare. Prin urmare, completul era în stare de incompatibilitate, în cauză aplicându-se prevederile C. proc. civ. de la 1865.

Învederează contestatoarea că a transmis instanței prin poștă, la 16.10.2024, cererea de recuzare privind întregul complet de judecată și procurorul, precum și taxa de timbru înregistrate de Înalta Curte de Casație și Justiție la 21.10.2024, fără ca cererea să fie înregistrată pe portalul instanței.

Prin urmare, dosarul nr. x/2024 a fost soluționat deși completul și procurorul au fost recuzați, fiind incompatibili și fără a i se comunica revizuentei înscrisurile depuse de intimată, aflate la filele x și verso din volumul II al dosarului, pe care le-a solicitat la termenul de judecată. Arată contestatoarea că, deși a formulat cereri, nu i-au fost comunicate aceste înscrisuri -pentru a se înscrie în fals- și înregistrarea ședinței de judecată din 16.10.2024.

Cu privire la motivul reglementat de prevederile art. 318 pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea susține că instanța nu a luat în considerare Raportul de expertiză psihiatrică întocmit de INML nr. x/2021 din 23.01.2002 din care reiese că tatăl contestatoarea nu avea consimțământ valabil în vederea încheierii căsătoriei cu B., deși respectivul înscris era depus la dosarul cauzei. De altfel, între tatăl contestatoarea și intimata B. nu a existat nici o relație.

Arată contestatoarea că soluția pronunțată în dosarul nr. x/2024 este rezultatul unei erori materiale. Totodată, arată că în dosarul nr. x/2024 intimata nu a formulat întâmpinare fiind, deci, de acord cu admiterea cererii de revizuire.

Susține contestatoarea că principiul inadmisibilității nu este prevăzut de C. proc. civ., fiind în contradicție cu prevederile art. 21 din Constituția României și art. 6 CEDO, sens în care invocă jurisprudența CEDO.

În concluzie, contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare și rejudecarea cererii de revizuire dedusă judecății în dosarul nr. x/2024.

La 9 decembrie 2024 a fost înregistrată la dosar completarea contestației în anulare prin care contestatoarea solicită respingerea excepției inadmisibilității revizuirii, sens în care reiterează apărările privind inexistența excepției inadmisibilității, încălcarea prevederilor art. 21 din Constituția României și art. 6 CEDO și reia trimiterea la jurisprudența CEDO.

Totodată, contestatoarea a expus scurte considerații cu privire la dosarul nr. x/2000, dosarul nr. x/2011 și dosarul nr. x/2024, făcând trimitere și la dosarul nr. x/2018, nr. y/2020 și nr. w/2023. De asemenea, învederează că un al membru al completului care a soluționat dosarul nr. x/2024 a făcut parte din compunerea unui complet care a judecat un alt litigiu dintre părțile din prezenta cauză.

Arată contestatoarea că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București a fost înregistrat dosarul nr. x/2024, cu termen de judecată la 11 martie 2025, privind punerea sub interdicție a intimatei B..

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate prin prezenta contestație în anulare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, desființarea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Prin cererea dedusă judecății s-au invocat ca motive de contestație în anulare dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2, precum și art. 318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită conform legii.

Motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865 presupune că instanța a dispus citarea părților, iar partea nu a fost deloc citată sau procedura de citare a fost viciată la termenul la care s-a judecat cauza și partea a lipsit la acel termen.

În cuprinsul contestației în anulare, contestatoara nu invocă necitarea acesteia potrivit cu cerințele legale, ci faptul că intimata B. a fost citată greșit, deși această parte nu a formulat contestație în anulare.

Înalta Curte reține că neregulatitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, este sancționată, potrivit prevederilor art. 108 C. proc. civ. de la 1865, cu nulitatea relativă care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca o atare împrejurare.

Așadar, dincolo de faptul că intimata B. a fost prezentă, personal la termenul din 16 octombrie 2024 și nu a invocat vreun viciu de procedură (astfel cum reiese din mențiunile încheierii de ședință de la respectivul termen de judecată), contestatoarea nu are abilitatea procesuală de a formula contestație în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării intimatei în proces.

Prin urmare, neregularitatea procedurii de citare trebuie să privească pe contestator, ceea ce exclude posibilitatea introducerii contestației în anulare de către o parte care invocă nelegala citare a unei alte părți din proces.

În legătură cu motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține că potrivit acestui text legal, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârile au fost date cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

În contestația pendinte se invocă o presupusă stare de incompatibilitate a doi dintre membrii completului de judecată care a soluționat dosarul nr. x/2024, or ipoteza prevăzută de textul de lege - art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.- se referă la încălcarea normelor de competență publică.

Prin urmare, în temeiul motivului contestației în anulare evocat se poate reclama încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale exclusive, la care se referă art. 159 C. proc. civ., or aspectele deduse judecății de către contestatoarea nu se circumscriu motivului prevăzut de lege și nu pot fi analizate în temeiul prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865.

Examinând contestația în anulare formulată în cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., pe care contestatoarea și-a întemeiat, de asemenea, cererea, Înalta Curte reține că textul legal menționat vizează hotărârile instanțelor de recurs a căror dezlegare este rezultatul unei greșeli materiale. Prin urmare, pentru a respecta limitele acestui motiv de contestație în anulare, este necesar ca judecata să se fi desfășurat în fața instanței de recurs.

În speță, decizia atacată a fost pronunțată ca urmare a soluționării unei cereri de revizuire, motiv pentru care prevederile art. 318 C. proc. civ. nu își găsesc aplicabilitatea.

Din motivele expuse în contestația inițială și în cererea prin care au fost completate motivele contestației în anulare reiese că, în realitate, contestatoarea este nemulțumită de soluția de respingere a cererii de revizuire formulate împotriva deciziei civile nr. 170 din 25 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

Or, aspectele relevate constituie critici de netemeinicie care ar fi putut fi analizate doar de o instanță de control judiciar într-o eventuală cale de atac de reformare și nu într-o contestație în anulare, cale de atac de retractare și nu de cenzură judiciară, legiuitorul reglementând doar anumite motive pentru care contestația în anulare poate fi formulată, supuse unei interpretări restrictive.

Stabilirea unor condiții speciale de admisibilitate pentru promovarea unei căi extraordinare de atac, în speță, contestația în anulare, nu poate fi interpretat ca o limitare a accesului părții la justiție sau ca o negare a dreptului la un proces echitabil, prin prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Legiuitorul este cel care stabilește procedura și condițiile în care părțile pot uza de căile de atac prevăzute de lege, iar în cazul contestației în anulare, acestea au fost reglementate expres și limitativ în C. proc. civ., nefiind permisă punerea în discuție a unei hotărâri definitive pentru alte motive decât cele prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile premise prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 și art. 318 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2368 din 30 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2024.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2024.