ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 159/2025

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Avrig la 19 ianuarie 2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 10.288 RON cu titlu de daune materiale și 10.000 de euro daune morale, în temeiul răspunderii civile delictuale, urmare a agresiunii reclamantului de către pârâți în localitatea Harxheim din Germania.

Prin sentința civilă nr. 367 din 19 iulie 2024, Judecătoria Avrig, secția generală a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin raportare la obiectul acțiunii formulate de reclamant sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) și respectiv art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă. Prin raportare la împrejurarea că domiciliul celor doi pârâți se află în localitatea Zagon, județul Covasna, iar fapta ilicită invocată de reclamant s-a produs în Germania, reiese că în cauză este aplicabilă regula de drept comun în materie de competență teritorială, de la domiciliul pârâților.

Prin sentința nr. 821 din 8 noiembrie 2024, Judecătoria Târgu Secuiesc a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Avrig, reținând că art. 107 C. proc. civ. reglementează o competență de ordine privată, care, potrivit art. 130 alin. (3) din același cod poate fi invocată numai de către pârâți, prin întâmpinare. Or, de vreme ce aceștia nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Avrig, aceasta a rămas câștigată instanței învestite care, nu se poate dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Târgu Secuiesc a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, fiind înregistrat pe rolul secției I civile la 2 decembrie 2024.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că cele două instanțe aflate în conflict și-au declinat reciproc competența, Judecătoria Avrig reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la obiectul cauzei și domiciliul pârâților, în vreme ce Judecătoria Târgu Secuiesc a constatat că întrucât în cauză nu s-a formulat întâmpinare prin care pârâții să fi invocat excepția necompetenței teritoriale, aceasta nu putea fi invocată de către instanță, având în vedere natura acesteia de excepție de necompetență de ordine privată.

Înalta Curte constată că prin raportare la obiectul cererii deduse judecății, vizând daune materiale și morale în temeiul răspunderii civile delictuale, competența teritorială de soluționare se stabilește fie potrivit normelor de drept comun, potrivit art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de la domiciliul pârâtului, fie potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă, legiuitorul instituind, în acest caz, o competență teritorială alternativă, reclamantului revenindu-i prerogativa alegerii învestirii uneia dintre instanțele deopotrivă competente.

Dispozițiile anterior menționate sunt norme de competență relativă, iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetentă în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile reglementate, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În acest sens s-a statuat și prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii:

"65. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...)

Cu referire la posibilitatea instanței în favoarea căreia se declină competența, de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției, tot prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a statuat că "trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și, mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență (par. 68)."

De asemenea, potrivit par. 72 din aceeași decizie de unificare a practicii judiciare "instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

Din examinarea actelor dosarului reiese că termenul pentru depunerea întâmpinării s-a împlinit la data de 13 mai 2024, prin raportare la data comunicării cererii de chemare în judecată pârâților, la 15 aprilie 2024, însă pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare. Totodată, Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății, prin raportare la obiectul acesteia, depunerea întâmpinării este obligatorie, astfel că partea nu era îndreptățită să invoce la primul termen de judecată excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 130 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., ci prima teză.

Cu toate acestea, pârâții nu au fost prezenți, ori reprezentați la primul termen de judecată și nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Avrig, excepție invocată de instanță din oficiu.

Or, întrucât în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, precum și faptul că pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale prin întâmpinarea, Înalta Curte observă că instanța nu putea invoca din oficiu această excepție în considerarea naturii acesteia care este lăsată, potrivit voinței legiuitorului, doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței, astfel că necompetența s-a acoperit definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată – în speță Judecătoria Avrig, secția generală – a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost învestită, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., operând astfel o prorogare legală de competență sui-generis.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Avrig, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.