ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2029/2023

HOTĂRÂRE

10.10.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2029/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 07.06.2022 pe rolul Judecătoriei Buftea, sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 21.382,44 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin consum fraudulos.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9, art. 194-204, art. 223 alin. (3), art. 351-358 C. proc. civ. art. 1349, art. 1357-1371 C. civ. și Legea nr. 123/2012.

În ședința publică din 29.11.2022, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, reținând cauza în pronunțare asupra excepției.

Prin sentința civilă nr. 18523 din 14.12.2022, pronunțată în dosar nr. x/2022, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. (2) din același cod rămânând aplicabile. Sub acest aspect, instanța a constatat că, potrivit extrasului din baza de date D.E.P.A.B.D., atașat la dosar la fila x, pârâta figurează cu domiciliul în orașul Cisnădie, județul Sibiu.

Cauza a înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la 16.01.2023, sub dosar nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 2479/2023 din 08.06.2023, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, normele de competență aplicabile în cauza dedusă judecății sunt dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., cauza având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, nefiind cele prevăzute de art. 121 din același cod, ținând seama de faptul că cererea nu a fost formulată de un profesionist împotriva unui consumator, deoarece raportul juridic dedus judecății izvorăște dintr-o faptă ilicită, și nu dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator.

Instanța are în vedere faptul că, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanța domiciliului pârâtului, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită și instanța în raza căreia s-a produs prejudiciul, toate instanțele fiind deopotrivă competente să judece pricina. În aceste condiții, dispozițiile art. 116 din Noul C. proc. civ. conferă reclamantului beneficiul alegerii instanței la care înțelege să introducă acțiunea, astfel că aceea instanță va deveni competentă să soluționeze litigiul cu care a fost investită, în prezenta speță această instanță fiind Judecătoria Buftea, fapta ilicită fiind săvârșită în comuna Balotești, jud. Ilfov, care se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Buftea, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 337/9 iulie 1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Totodată, a reținut că, necompetența fiind de ordine privată putea fi invocată doar de către pârât, neputând fi invocată de către instanță din oficiu.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Judecătoria Sibiu și Judecătoria Buftea, s-au declarat deopotrivă necompetente din punct de vedere teritorial să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă teritorial să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanța a fost învestită cu un litigiu având ca obiect recuperarea prejudiciului cauzat reclamantei - operator de distribuție - profesionist A. S.A. prin consumul fraudulos de energie electrică săvârșit de către pârâta, persoană fizică, B..

Potrivit art. 3 pct. 70 din Legea nr. 123/2012, "operator de distribuție este orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a rețelei de a satisface un nivel rezonabil al cererii de distribuție de energie electrică".

Conceptul de "consumator" este definit de art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 republicată, ca fiind "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale".

Este vorba așadar despre un raport litigios inițiat de un profesionist împotriva unui consumator, astfel că în cauză își găsește incidența art. 121 C. proc. civ., potrivit căruia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

În primul rând, instanța supremă reține că dispozițiile art. 121 C. proc. civ. reglementează o competență teritorială exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța sau părțile putând invoca excepția necompetenței în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În al doilea rând, reține că textul de lege al art. 121 C. proc. civ. nu distinge în funcție de obiectul cererii, astfel încât nici instanțele nu o pot face. Prin urmare, indiferent de obiectul și cauza acțiunii (pretenții derivând dintr-un contract, obligație de a face, despăgubiri dintr-un fapt ilicit, etc.), litigiul pornit de un profesionist împotriva unui consumator se judeca întotdeauna de instanța de la domiciliul consumatorului.

Domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spațiu, a acesteia și se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spațiu.

De aceea, dispozițiile art. 87 și 88 din C. civ. fac referire nu doar la domiciliu, ci și la reședința persoanei fizice. Iar dispozițiile art. 91 din același act normativ prevăd că "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate; (2) în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane; (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reține că scopul dispozițiilor din C. civ., menționate anterior, este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terțele persoane interesate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a învederat că solicită acoperirea prejudiciului produs prin consumul fraudulos de energie electrică înregistrat la imobilul din Balotești, str. x, jud. Ilfov, proprietatea pârâtei B.. Astfel, reclamanta a arătat că, urmare a unui control efectuat în calitate de operator de distribuție la locul de consum din str. x, Balotești, jud. Ilfov, proprietatea pârâtei B., pentru verificarea conformității instalației de alimentare cu energie electrică și a grupului de măsurare a energiei electrice, a constatat o serie de nereguli ce intră sub incidența art. 92 alin. (1) și (2) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale.

Așadar, în situația particulară a cauzei, ceea ce interesează, pentru determinarea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul de față, este locuința în fapt a pârâtei, la data promovării acțiunii.

O astfel de interpretare este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că "domiciliu" se referă nu doar la spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice spațiu de locuit, dacă există legături suficiente și continue. Este adevărat că autorităților naționale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta și aplica normele de procedură, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenție, atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea Mihola c. Letoniei, nr. 61655/00; Souvtransauto Holding c. Ucrainei, nr. 48553/99).

Împrejurarea că din informațiile ce rezultă din evidențele autorităților publice, informații solicitate din oficiu de instanța de judecată, rezultă că domiciliul pârâtei ar fi în Cisnădie, este irelevantă în economia speței deoarece, din punct de vedere procedural, ceea ce interesează este domiciliul de fapt și efectiv. Noțiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general, și, implicit, competența de soluționare a cererii pendinte, în particular, nu corespunde numai elementelor care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt deoarece rațiunile pentru care legiuitorul a legat competența teritorială a instanțelor de adresa de domiciliu sau de reședința pârâtului, urmăresc asigurarea și respectarea dreptului la apărare și facilitarea administrării probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Prin urmare, având în vedere că pretinsa faptă ilicită imputată pârâtei a fost săvârșită la locul de consum din loc. Balotești, jud. Ilfov, iar imobilul este proprietatea pârâtei, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., raportat la art. 121 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.