ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 596/2023

Ședința publică din data de 14 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 1026-1033, art. 1270, art. 1516, art. 1518 din C. civ.

În considerentele acestei sentințe, instanța a evocat dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 121 C. proc. civ., reținând că, în cauză, competența teritorială în cazul cererilor de chemare în judecată formulate de profesioniști împotriva consumatorilor, prin raportare la conținutul contractului, este exclusivă și, în consecință, de ordine publică.

Având în vedere că reședința pârâtului-consumator era situată, la momentul învestirii instanței, în Sectorul 2 București, iar reclamanta nu a făcut dovada alegerii instanței competente în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., respectiv după nașterea dreptului la despăgubire, Judecătoria Sibiu a constatat că excepția necompetenței sale teritoriale este întemeiată, astfel încât a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În pronunțarea acestei sentințe, instanța a reținut că pârâtul nu are calitatea de consumator, iar în raport cu obiectul acțiunii s-a constatat că reclamanta a formulat o cerere patrimonială, competența teritorială având caracter relativ, de ordine privată, potrivit dispozițiilor art. 1028, art. 126 alin. (1), art. 129 alin. (2) pct. 3 a contrario, art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Totodată, s-a mai notat că, în cauză, reclamanta nu poate invoca necompetența de ordine privată, precum și faptul că pârâtul nu a invocat-o prin întâmpinare, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., motiv pentru care s-a reținut că instanța inițial sesizată devine competentă să soluționeze respectivul litigiu, chiar dacă regulile procedurale de competență cuprinse în art. 107-116 din C. proc. civ. nu stabilesc competența sa.

În ceea ce privește posibilitatea Judecătoriei Sectorul 2 București de a invoca excepția necompetenței teritoriale, instanța a constatat că prin neinvocarea excepției de ordine privată de către pârât, prin întâmpinare, Judecătoria Sibiu a devenit competentă absolut, cu excluderea competenței oricărei alte instanțe, această împrejurare permițând instanței să analizeze dacă a fost în mod legal învestită prin sentința de declinare, astfel cum rezultă și din decizia pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 31/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/2020.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu – secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și următoarele C. proc. civ., formulată de reclamantă prin care solicită angajarea răspunderii contractuale a pârâtului, pentru neîndeplinirea condițiilor de vânzare a produselor C., cu privire la plata comenzilor, achiziționarea produselor putând fi realizată și în scop de revânzare, astfel încât, prin încheierea contractului pârâtul devine reprezentant de vânzări, acționând, deci, în scop comercial.

Conform art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Prin urmare, raportat la obiectul litigiului, pârâtul nu are calitatea de consumator în cauză, reclamanta formulând o cerere patrimonială, astfel încât competența teritorială are caracter relativ, fiind de ordine privată, prin raportare la dispozițiile art. 1028, art. 126 alin. (1), art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea este judecătoria, competența teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun, conform alin. (2) al aceluiași text de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetență este de ordine privată.

Dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc competența teritorială de drept comun în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Or, competența teritorială relativă este una de ordine privată, conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptățită poate invoca încălcarea competenței teritoriale relative, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze litigiul.

În cauză, se constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu și nici nu a invocat această excepție la primul termen de judecată.

Totodată, în ceea ce privește posibilitatea Judecătoriei Sibiu de a invoca excepția necompetenței teritoriale, Înalta Curte notează că prin neinvocarea excepției de ordine privată de către pârât, prin întâmpinare, această instanță a devenit competentă absolut, cu excluderea competenței oricărei alte instanțe, această împrejurare permițând instanței să analizeze dacă a fost în mod legal învestită prin sentința de declinare, astfel cum rezultă și din decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Sibiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta alegerea instanței competente revenea exclusiv pârâtului, care nu a înțeles să invoce vreo excepție.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 martie 2023.