ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4428/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4428/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 10 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 03.11.2022, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, anularea Procesului-verbal de contravenție nr. x/31.10.2022 emis de pârât, cu consecința anulării măsurilor de sancționare principale și complementare aplicate.
Prin sentința civilă nr. 2306 din 26 februarie 2024, Judecătoria a admis excepția necompetenței teritoriale ridicată din oficiu și a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
A reținut instanța dispozițiile art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care instituie o competență teritorială specială, derogatorie de la dreptul comun, instanța competentă în soluționarea cauzelor contravenționale fiind judecătoria în a cărei rază de competență a fost săvârșită contravenția.
Astfel, din procesul-verbal contestat rezultă că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza localității Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în sfera de competență teritorială a Judecătoriei Sfântu Gheorghe.
Hotărârea celei de-a doua instanțe
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 06.03.2024.
Prin sentința civilă nr. 727 din 30 mai 2024, Judecătoria a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Focșani.
A reținut instanța că sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, conform cărora contravențiilor prevăzute la art. 25 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată, respectiv art. 32 alin. (1) din actul normativ (în vigoare la data introducerii acțiunii, 03.11.2022), în acord cu care plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.
Astfel, întrucât petentul a înțeles să sesizeze instanța în circumscripția căreia domiciliază, în temeiul art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2002 și art. 116 C. proc. civ., Judecătoria Focșani este competentă teritorial să soluționeze cauza.
Constatând ivit conflict negativ de competență, Judecătoria Sfântu Gheorghe, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. și art. 134 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului de competență
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele.
Procesul-verbal nr. x/31.10.2022 a fost emis pentru o contravenție prevăzută și sancționată de H.G. nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, reținându-se că petentul A. a transportat deșeuri nepericuloase fără a deține formularul de încărcare-descărcare, aplicându-i-se, în temeiul art. 19 și art. 25 alin. (2) din acest act normativ, o amendă contravențională în cauntum de 15.000 RON.
Constată Înalta Curte că, potrivit art. 25 din H.G. nr. 1061/2008,
"Art. 25. - (1) Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă sau contravențională, după caz.
(2) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:
a) abandonarea deșeurilor pe traseu de către operatorii de transport, nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 6 alin. (2), art. 11 alin. (2), art. 13, art. 14 alin. (1) și (2), art. 19 sau ale art. 24 alin. (1), (2), alin. (3) lit. a), b) și d), alin. (4), cu amendă de la 15.000 RON la 30.000 RON;
b) nerespectarea prevederilor art. 4, 7, 8, art. 14 alin. (3)-(5), art. 20 și 21, cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON;
c) nerespectarea prevederilor art. 9, 10, 12, art. 15 alin. (2), art. 18 alin. (3), art. 22 și ale art. 23 alin. (2), cu amendă de la 5.000 RON la 10.000 RON;
d) transportul deșeurilor municipale efectuate de operatori neautorizați pentru prestarea serviciului de salubrizare în localități, cu amendă de la 3.000 RON la 6.000 RON.
(3) În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), se aplică pe lângă sancțiunea contravențională principală și sancțiunea contravențională complementară a confiscării mijlocului de transport destinat sau folosit la săvârșirea faptei.
(4) Mijlocul de transport confiscat potrivit alin. (3) se valorifică în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 274/2007, cu modificările și completările ulterioare.
(5) În cazul în care se dispune măsura confiscării mijlocului de transport, agentul constatator întreprinde măsurile necesare pentru transportul deșeurilor către operatorii economici care dețin autorizație de mediu conform legislației în vigoare pentru activitățile de tratare/valorificare/eliminare, toate cheltuielile fiind suportate de către contravenient."
Conform art. 27 din același act normativ, contravențiilor prevăzute la art. 25 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, sub aspectul instanței competente a verifica legalitatea proceselor-verbale de aplicare a contravențiilor prevăzute de H.G. nr. 1061/2008 sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, în vigoare la data formulării acțiunii (03.11.2022), potrivit cărora,
"Art. 32 - (1) Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul."
Aspect necontestat, domiciliul petentului A. este în satul Liești, Comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea.
După cum s-a reținut mai sus, legea a instituit o competență teritorială alternativă astfel că petentul-contravenient avea alegerea între două instanțe deopotrivă competente.
Cu referire la competența teritorială alternativă, în doctrină și jurisprudență s-a reținut, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, că, odată ce, prin introducerea cererii, partea și-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanțele competente teritorial potrivit legii, nici reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale și nici instanța nu poate să își decline competența, care dobândește caracter exclusiv.
Or, petentul a înțeles să se adreseze instanței de la domiciliul său, aflat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Focșani, astfel că această instanță nu mai putea să pună în discuție și să admită excepția necompetenței teritoriale, contra dreptului de opțiune al petentului.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Focșani, județul Vrancea.
PENTRU ACESTEMOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petentul A. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Covasna în favoarea Judecătoriei Focșani, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.