ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4760/2024

HOTĂRÂRE
24.10.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4760/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 06.10.2023 și înregistrată sub numărul de dosar x/2023, petentul A. solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/26.09.2023, întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Covasna.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Buzău – secția Civilă

Prin sentința civilă nr. 3200 din data de 29 mai 2024 pronunțată de Judecătoria Buzău – secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Întorsura Buzăului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că modificările aduse art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 prin Legea nr. 107/2022, care actualmente instituie o competență teritorială alternativă atât în favoarea instanței de la locul săvârșirii contravenției, cât și a instanței de la domiciliul ori sediul contravenientului, nu au incidență în cauză.

2.2. Hotărârea Judecătoriei Întorsura Buzăului – secția Civilă

Prin sentința civilă nr. 328 din data de 27 august 2024, Judecătoria Întorsura Buzăului – secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buzău. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, având în vedere faptul că petentul a introdus plângerea contravențională la Judecătoria Buzău, judecătoria în a cărei circumscripție își avea domiciliul la data sesizării instanței respective, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 254/2023, de modificare a dispozițiilor art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, rezultă că această instanță a devenit instanța competentă să judece prezenta cauză, în urma exercitării dreptului procesual-potestativ al petentului de a învesti Judecătoria Buzău cu plângerea contravențională.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău – secția Civilă, pentru considerentele ce urmează:

Din actele și lucrările dosarului reiese că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor PCVW nr. x întocmit la data de 26.09.2023 de IPJ Covasna- Poliția or. Întorsura Buzăului, petentul A. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. (1) lit. i) din RAOUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 101 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a reținut că la data de 26.09.2023, ora 19:35, petentul a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe DN10 Întorsura Buzăului, din direcția Brașov-Buzău, iar la km 111+100m a efectuat manevra de depășire neregulamentară a auto marca x cu nr. de înmatriculare x, care se deplasa regulamentar, în aceeași direcție, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers.

Aspectul care a generat conflictul negativ dintre cele două judecătorii îl constituie problema instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze plângerea contravențională, față de obiectul acesteia și prevederile legale incidente.

Astfel cum s-a precizat anterior, contravenția constatată și sancționată prin actul contestat este reglementată prin O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, act normativ care, în cuprinsul art. 118 alin. (1), forma în vigoare atât la data întocmirii procesului-verbal, cât și la data introducerii plângerii contravenționale, prevede că "împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul".

Articolul 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 anterior menționat a fost modificat în sensul instituirii, în locul competenței teritoriale absolute prevăzute inițial, a unei competențe teritoriale alternative de soluționare a plângerilor contravenționale pentru fapte reglementate și sancționate de acest act normativ special. Legea nr. 254/2023 pentru modificarea art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 678 din 24 iulie 2023, fiind aplicabilă de la data de 27 iulie 2023, în acord cu prevederile art. 78 din Constituția României și art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Față de normele legale citate supra, aplicabile în raport cu data formulării acțiunii și având în vedere că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost săvârșită pe DN10 Întorsura Buzăului, iar domiciliul petentului este în comuna Zărnești, sat Vadu Sorești, jud. Buzău, competența teritorială de soluționare a prezentei plângeri contravenționale este una alternativă, fiind deopotrivă competente ambele instanțe, atât Judecătoria Întorsura Buzăului, cât și Judecătoria Buzău.

Ținând cont de faptul că la data de 06.10.2023, data înregistrării plângerii contravenționale, dispozițiile articolului 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 instituiau competența teritorială alternativă în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori a judecătoriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul, iar petentul a optat pentru judecarea plângerii contravenționale de către instanța de la domiciliul său, respectiv Judecătoria Buzău, aceasta a fost legal învestită și trebuia să păstreze cauza spre soluționare.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Covasna în favoarea Judecătoriei Buzău – secția Civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Covasna în favoarea Judecătoriei Buzău – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4644/2024
Ședința publică din data de 17 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrat
ÎCCJ 2024-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4430/2024
Ședința publică din data de 10 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată
ÎCCJ 2024-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4428/2024
Ședința publică din data de 10 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată
ÎCCJ 2024-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2676/2024
Ședința publică din data de 17 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecă
ÎCCJ 2024-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4864/2024
Ședința publică din data de 29 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată
Sursă