Decizia nr. 4/2025 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 1529/1/2024 — recurs în interesul legii

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.529/1/2024 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror șef al Secției judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, ce formează obiectul Dosarului nr. 1.529/1/2024.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii de unificare a practicii judiciare, conform argumentelor expuse în punctul de vedere formulat în scris, arătând că Ministerul Public apreciază că termenul prevăzut de art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, este un termen imperativ de 3 ani, iar trimiterea din textul de lege la termenul general de prescripție are exclusiv semnificația determinării întinderii obligației de restituire, limitată la 3 ani de la data constatării diferențelor, atât pe cale administrativă, cât și pe cale judecătorească. Dacă legiuitorul ar fi dorit să trimită la regimul juridic al prescripției in extenso ar fi folosit o altă formulare a textului legal. Or, în situația analizată, trimiterea vizează exclusiv limitarea în timp, iar termenul de 3 ani respectă proporționalitatea atât pentru debitor, cât și pentru creditor, așa cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, invocând în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2019, pronunțată în Cauza Romeva împotriva Macedoniei de Nord.

La întrebările membrilor completului, reprezentanta Ministerului Public precizează că dreptul la revizuirea pensiei este imprescriptibil, iar întinderea dreptului de recuperare a sumelor este limitată la 3 ani, pentru situațiile în care intervalul scurs de la momentul stabilirii inițiale a pensiei este mai mare de 3 ani.

Nemaifiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești

Prin Hotărârea nr. 45 din 3 iunie 2024, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a sesizat instanța supremă cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Dacă prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, fac trimitere la regimul general al prescripției, stabilit prin legislația de drept comun aplicabilă în raport cu datele concrete ale speței, sau instituie un regim propriu al prescripției, derogatoriu de la dreptul comun, ori reglementează un termen imperativ, de 3 ani, în care se acordă/se recuperează diferențele, fără a fi incident regimul juridic al prescripției.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 8 iulie 2024, formându-se Dosarul nr. 1.529/1/2024, cu termen de soluționare la 7 octombrie 2024. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): " Art. 107. - (1) În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. (1 1 ) În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV, care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de organul fiscal central, se constată diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, casa teritorială de pensii operează, din oficiu, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire care se emite până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul anterior. (2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (1 1 ) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor. (2 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul unei erori materiale, de calcul sau al oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă. (...)" III. Alte dispoziții legale incidente

Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958): " Art. 3. - Termenul prescripției este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni. (...)" " Art. 18. - Instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris."

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul civil): " Art. 2.512. - Invocarea prescripției de partea interesată (1) Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. (2) Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu. (3) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale." " Art. 2.513. - Momentul până la care se poate invoca prescripția Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate." " Art. 2.516. - Domeniul de aplicare (1) Dispozițiile prezentului titlu constituie dreptul comun în materia prescripției extinctive. (...)" " Art. 2.517. - Termenul general de 3 ani Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen."

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000): " Art. 50. - Trimiterea la alte acte normative (1) În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conține. Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere. (2) Dacă norma la care se face trimitere este cuprinsă în alt act normativ, este obligatorie indicarea titlului acestuia, a numărului și a celorlalte elemente de identificare. (...)" IV. Orientările jurisprudențiale divergente

Autorul sesizării a arătat că problema de drept care a creat practica judiciară divergentă vizează, în esență, posibilitatea acordării/recuperării diferențelor de drepturi de pensie la care face referire textul legal a cărui interpretare se solicită doar pentru ultimii 3 ani anteriori constatării diferențelor între sumele plătite și cele legal cuvenite, chiar dacă perioada totală în care drepturile de pensie au fost greșit stabilite și plătite este mai mare, iar prin acțiuni în justiție s-au solicitat diferențele pentru întreaga perioadă.

În acest sens a arătat că pe rolul instanțelor de judecată s-au aflat și se află permanent un număr considerabil de litigii în cadrul cărora se solicită, de către beneficiarii unui tip de pensii dintre cele reglementate de Legea nr. 263/2010, revizuirea pensiei și obligarea caselor teritoriale de pensii la plata diferențelor dintre pensia cuvenită, conform legii, și cea încasată, pentru perioade foarte variate, dintre care unele se încadrează în intervalul de timp la care face referire art. 107 alin. (2) din actul normativ menționat, iar altele îl depășesc.

Astfel, în practica judiciară s-au evidențiat trei opinii cu privire la problema de drept în discuție.

Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că textul legal în discuție face trimitere la regimul general al prescripției, așa cum este reglementat la un moment relevant într-o cauză, ceea ce face aplicabil regimul juridic al prescripției prevăzut de Decretul nr. 167/1958 sau de Codul civil.

În această opinie, dacă la momentul de la care se solicită plata diferențelor nu era în vigoare actualul Cod civil, se aplică, în completarea art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, prevederile Decretului nr. 167/1958, iar instanța de judecată trebuie să verifice din oficiu dacă este împlinit termenul de prescripție, însă numai pentru pretențiile anterioare datei de 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare actualul Cod civil.

Pentru pretențiile ulterioare acestei date sunt incidente dispozițiile art. 2.512 și 2.513 din Codul civil, iar prescripția nu poate fi invocată din oficiu de către instanță, putând fi opusă numai de cel în folosul căruia curge și numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. De asemenea, pârâtul are, potrivit art. 2.507-2.511 din Codul civil, posibilitatea de a renunța la prescripție.

Astfel, în situația în care casele teritoriale de pensii nu invocă excepția prescripției în termen, diferențele de drepturi de pensie se acordă și pentru o perioadă mai mare de 3 ani, anterioară constatării diferențelor. Dimpotrivă, dacă se invocă de către pârâtă excepția prescripției în condițiile impuse de Codul civil, drepturile de pensie se acordă doar pentru perioada celor 3 ani anteriori constatării diferențelor.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale autorul sesizării a atașat memoriului de recurs în interesul legii decizii definitive pronunțate la nivelul curților de apel Alba Iulia, Constanța, Galați, Ploiești, Suceava, Oradea, Iași și Brașov.

Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a reținut că art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 instituie un regim propriu al prescripției, derogatoriu de la dreptul comun, acordarea sau recuperarea sumelor neputând depăși termenul de 3 ani.

Întrucât Legea nr. 263/2010 are caracter special și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, iar actualul Cod civil, care a schimbat regimul juridic al prescripției, a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, deci ulterior, având în vedere și prevederile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 (referitoare la evenimentele legislative implicite care nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres), s-a apreciat că noul Cod civil nu ar putea modifica regimul prescripției instituit de textul în discuție, ce are caracter special.

În ilustrarea acestei orientări jurisprudențiale s-au atașat hotărâri judecătorești definitive pronunțate la nivelul curților de apel Pitești și Târgu Mureș.

A treia orientare jurisprudențială este în sensul că textul legal analizat instituie un termen imperativ de 3 ani în care se acordă sau se recuperează diferențele de drepturi de pensie rezultate din aplicarea primului alineat al art. 107 din Legea nr. 263/2010, ceea ce nu atrage regimul juridic al prescripției, întrucât norma legală face trimitere în mod expres doar la termenul general de prescripție, și nu la întreaga instituție a prescripției extinctive, vizează un rezultat concret (acordarea sau recuperarea sumelor), instituind și o regulă proprie privind calculul termenului (regresiv, începând de la data constatării diferențelor).

Norma legală menționată este imperativă și, în consecință, se apreciază că nu se poate deroga de la aceasta, acordarea sau recuperarea sumelor neputând depăși termenul de 3 ani calculat din oficiu, regresiv, de la data constatării diferențelor.

Dispozițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 reglementează chestiuni de interes general cu efect asupra bugetului de asigurări sociale, iar nu doar raporturi dintre particulari, astfel încât menținerea caracterului de ordine publică al normelor care reglementează prescripția în materia asigurărilor sociale de stat este pe deplin justificată.

Formularea textului legal supus interpretării a rămas aceeași încă de la momentul în care prescripția era calificată ca fiind o instituție juridică de ordine publică ale cărei norme trebuiau aplicate din oficiu. Menținerea acestei dispoziții în vigoare cu aceeași formulare și după intrarea în vigoare a noului Cod civil, care modifică regimul juridic al prescripției, fără însă ca reglementarea în discuție să conțină dispoziții distincte nici în privința duratei termenului de prescripție și nici a momentului de la care acesta începe să curgă, are scopul de a prelua regimul instituit de vechea reglementare în materie de prescripție, în aplicarea căruia dispoziția a fost adoptată în această formă.

În aplicarea regulii conform căreia prescripția trebuie aplicată din oficiu, textul normei indică nu doar momentul de la care termenul de prescripție pentru plata diferențelor de sume începe să curgă, astfel cum sunt dispozițiile de drept comun ale art. 2.526 din Codul civil, ci și perioada pentru care diferențele se acordă.

Norma în discuție se aplică independent de modalitatea în care dreptul la acordarea diferențelor este recunoscut, respectiv din oficiu ori prin dispoziția instanței, sau de invocarea sau neinvocarea prescripției de către debitor și exclude, prin chiar conținutul ei, posibilitatea renunțării de către debitor la beneficiul împlinirii termenului de prescripție ori al termenului scurs, pentru prescripția începută și neîmplinită.

În ilustrarea acestei orientări jurisprudențiale s-au atașat hotărâri judecătorești definitive pronunțate la nivelul curților de apel Alba Iulia, Constanța, Iași, Ploiești și Suceava. V. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 439 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 7 august 2015, și Decizia nr. 715 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 23 februarie 2018, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, reținând că "este lipsită de susținere și critica vizând inexistența unui termen în care casele teritoriale ori sectoriale de pensii pot revizui pensiile, de vreme ce dispozițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevăd că «Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor», astfel că obligația de restituire nu se poate extinde în trecut în mod nelimitat" (paragraful 26 și, respectiv, paragraful 17 din deciziile menționate). VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că, prin trimiterea la termenul general de prescripție, dispozițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au exclusiv semnificația determinării ope legis a întinderii obligației de restituire care se naște ca urmare a revizuirii pensiei, prin limitarea acestei obligații la o perioadă de 3 ani anterioară constatării diferențelor dintre drepturile de pensie legal cuvenite și cele efectiv plătite unui pensionar.

Astfel, art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede posibilitatea revizuirii pensiei, fie din oficiu, fie la cererea pensionarului, în situația în care se constată o diferență între cuantumul stabilit al pensiei și cel cuvenit potrivit dispozițiilor legale.

În doctrină și jurisprudență s-a arătat că revizuirea pensiei constituie o operațiune de punere în acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la data stabilirii acesteia, ca urmare a descoperirii unor erori de orice natură, nu doar de calcul propriu-zis, dar și a celor care decurg din aplicarea greșită a legii de către casele teritoriale de pensii.

În cauzele în care a fost sesizată problema de drept, pensionarii au solicitat pe cale administrativă, prin cereri adresate caselor teritoriale de pensii, revizuirea drepturilor de pensie, în scopul corectării unor erori de interpretare și aplicare a legii, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională, în mecanismele de unificare a jurisprudenței, respectiv în cadrul controlului de constituționalitate, prin decizii cu caracter obligatoriu, au invalidat interpretarea pe care casele teritoriale de pensii au dat-o legii în privința stagiului complet de cotizare utilizat în procedura de recalculare a pensiei în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005), și a aplicării indicelui de corecție prevăzut de art. 170 alin. (1) și (3) din Legea nr. 263/2010.

În procedurile judiciare subsecvente, nemulțumiți de soluțiile pe care casele teritoriale de pensii le-au dat în procedura administrativă, pensionarii au solicitat revizuirea pensiilor și acordarea diferențelor de drepturi de pensie pentru perioade mai mari de 3 ani de la data constatării diferențelor, în unele cazuri aceste perioade urcând în timp până la momentul comiterii erorii de interpretare și aplicare a legii, adică până la data stabilirii inițiale a pensiei în condițiile Legii nr. 263/2010 sau, după caz, a recalculării acesteia în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005.

Ministerul Public a observat că, deși art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 face trimitere la termenul general de prescripție, trimiterea nu este făcută la instituția prescripției extinctive în integralitatea acesteia.

În plus, a arătat că termenul de 3 ani nu vizează dreptul material la acțiune pentru revizuirea pensiei, care este imprescriptibil, ci privește întinderea obligației de restituire, limitată la un termen imperativ regresiv, care curge de la data constatării diferențelor.

Având în vedere caracterul imprescriptibil al dreptului la revizuirea pensiei și faptul că termenul de 3 ani stabilit de legiuitor prin trimitere la termenul general de prescripție privește doar întinderea obligației de plată a diferențelor de drepturi bănești, consecutiv revizuirii pensiei, rezultă că schimbarea de viziune legislativă în domeniul reglementării generale de drept civil sub aspectul caracterului instituției prescripției extinctive, având consecințe semnificative în privința regimului invocării excepției prescripției, nu influențează aplicarea obligatorie a dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 în procesele în care pensionarii solicită revizuirea pensiei și acordarea diferențelor bănești aferente.

Astfel, fiind în prezența unei norme imperative, de la care nu se poate deroga, instanțele de judecată au obligația să limiteze acordarea diferențelor drepturilor de pensie la o perioadă de 3 ani anterioară constatării acestora, independent de invocarea excepției prescripției extinctive de către pârâtele casele teritoriale de pensii, în condițiile art. 2.512 și 2.513 din Codul civil.

În subsidiar, chiar și în situația în care se consideră că trimiterea la termenul general de prescripție trebuie înțeleasă ca fiind făcută și la regimul juridic general al invocării excepției prescripției extinctive, Ministerul Public solicită a se observa că intrarea în vigoare, la 1 octombrie 2011, a Codului civil actual nu poate determina aplicarea dispozițiilor art. 2.512 și 2.513 din acest act normativ, chiar și în privința prescripțiilor începute după această dată.

Astfel, Legea nr. 263/2010 este o lege cu caracter special, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, anterior intrării în vigoare a actualului Cod civil.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, regimul juridic general al prescripției extinctive era cel reglementat prin Decretul nr. 167/1958. În concepția reglementării contemporane intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, excepția prescripției extinctive era o excepție de ordine publică, motiv pentru care, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958, instanța judecătorească putea invoca din oficiu excepția prescripției extinctive, iar părțile interesate puteau invoca excepția prescripției în orice stadiu procesual al cauzei.

Prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, nu au fost aduse modificări Legii nr. 263/2010, iar, potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 referitor la evenimentele legislative implicite, acestea nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Așadar, chiar și în situația în care s-ar aprecia că art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 consacră incidența instituției prescripției extinctive in integrum, nu se poate considera și că, după intrarea în vigoare a actualului Cod civil, a fost modificat regimul prescripției extinctive, instituit prin legea specială, întrucât o atare concluzie ar contraveni normelor de tehnică legislativă anterior menționate.

Totodată, s-a observat că termenul de 3 ani prevăzut de art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 este aplicabil atât atunci când diferențele de drepturi de pensie sunt acordate prin decizii de revizuire emise în procedura administrativă de către casele teritoriale de pensii, cât și atunci când revizuirea este dispusă de instanțele judecătorești.

În cazul în care diferențele sunt constatate prin decizia de revizuire emisă de casa teritorială de pensii, diferențele se acordă pentru o perioadă de 3 ani anterioară deciziei de revizuire.

Adoptarea primei orientări de jurisprudență conduce la acordarea acestor diferențe încă de la data stabilirii inițiale a pensiei, atunci când excepția prescripției nu a fost invocată in limine litis de către casele teritoriale de pensii, ceea ce determină întinderea diferită a obligației de plată a diferențelor de drepturi de pensie, deși voința legiuitorului a fost ca, în orice situație, indiferent de modalitatea în care se dispune revizuirea pensiei, la cerere sau din oficiu, în procedură administrativă sau în urma parcurgerii unei proceduri judiciare, obligația de restituire să nu depășească o perioadă de 3 ani de la data constatării diferențelor.

În concluzie, procurorul general a apreciat că dispozițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 instituie un termen imperativ de 3 ani în care se acordă sau, după caz, se recuperează drepturile de pensie stabilite în urma revizuirii, fără a fi incident regimul juridic al invocării excepției prescripției extinctive prevăzut de art. 2.512 și 2.513 din Codul civil. VII. Opinia judecătorilor-raportori

În cauză au fost întocmite două rapoarte de către judecătorii-raportori. Soluția propusă de unul dintre judecătorii-raportori a fost în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, sintagma "în cadrul termenului general de prescripție" indică perioada de timp pentru care se acordă/se recuperează sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (1 1 ) ale aceluiași articol, calculată regresiv de la data constatării diferențelor, în timp ce prin soluția propusă de ceilalți doi judecători-raportori s-a apreciat că dispozițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 fac trimitere la regimul general al prescripției extinctive, stabilit prin legislația de drept comun aplicabilă în raport cu datele concrete ale cauzei. VIII. Opiniile specialiștilor consultați

Prin opinia juridică înregistrată la 11 noiembrie 2024, specialiștii Facultății de Drept a Academiei de Studii Economice București au apreciat că dispozițiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 instituie un termen imperativ de 3 ani ce se calculează regresiv de la data constatării diferențelor între cuantumul pensiei stabilit inițial, eronat, și cuantumul actual, rezultat din aplicarea corectă a legii, termen care limitează astfel posibilitatea de acordare/recuperare a acestor diferențe, sub aspectul întinderii lor, cu excluderea aplicării regimului juridic al prescripției extinctive.

La data de 12 noiembrie 2024 a fost înregistrată la dosar opinia specialiștilor din cadrul Institutului Național al Magistraturii, potrivit căreia termenul prevăzut de art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 este termenul general de prescripție extinctivă; acesta are durata de 3 ani, potrivit art. 2.517 din Codul civil, și împlinirea sa nu poate fi invocată, din oficiu, de către organul de jurisdicție, potrivit art. 2.512 alin. (2) din Codul civil.

Opinia juridică a specialiștilor de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, înregistrată la 12 noiembrie 2024, a fost în sensul primei orientări jurisprudențiale, apreciindu-se că trimiterea din cuprinsul art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 este făcută integral la regimul juridic de drept comun al prescripției extinctive. În condițiile în care legea specială, prin textul legal menționat, nu face decât să trimită la regimul general de prescripție, pentru prescripțiile care au început să curgă sub imperiul legii civile noi, instanța de judecată nu poate invoca din oficiu prescripția extinctivă în cadrul unei proceduri judiciare, atât timp cât normele de drept comun, la care trimite legea specială, nu mai permit o astfel de invocare din oficiu. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității recursului în interesul legii

Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești."

Conform prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă: "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii."

Textele de lege menționate stabilesc condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiției pentru pronunțarea unei decizii de recurs în interesul legii, determinând, în același timp, și limitele analizei instanței în soluționarea acesteia.

Procedând la verificarea legalității învestirii, în acord cu prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal învestită de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov în vederea pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, titularul sesizării făcând parte din categoria subiecților ce pot promova recurs în interesul legii.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: (i) sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; (ii) această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești; (iii) dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive; (iv) hotărârile judecătorești să fie anexate sesizării, se constată că toate acestea sunt îndeplinite.

Astfel, problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, solicitându-se a se stabili în ce măsură acestea fac referire la regimul general al prescripției extinctive, stabilit prin legislația de drept comun aplicabilă în raport cu datele concrete ale speței, sau instituie un regim propriu al prescripției, derogatoriu de la dreptul comun, ori reglementează un termen imperativ de 3 ani în care se acordă/se recuperează diferențele de pensie, fără a fi incident regimul juridic al prescripției.

În același timp, din înscrisurile anexate memoriului înaintat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov rezultă că se identifică practică judiciară neunitară la nivelul instanțelor; în acest sens, tribunalele și curțile de apel, în cazuri de speță, au exprimat puncte de vedere diferite, concretizate în hotărâri judecătorești definitive, conturându-se orientările divergente menționate de instanța de trimitere și întemeiate pe interpretarea și aplicarea acelorași prevederi legale, ceea ce justifică necesitatea pronunțării unei decizii care să asigure unificarea jurisprudenței.

În ceea ce privește actualitatea problemei de drept ce formează obiectul sesizării, se apreciază că aceasta subzistă chiar și în condițiile în care Legea nr. 263/2010 a fost abrogată prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, cu modificările ulterioare (Legea nr. 360/2023), cu începere de la data de 1 septembrie 2024, în considerarea litigiilor aflate sau care urmează a fi înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect cereri de chemare în judecată ce privesc raporturi juridice guvernate, în temeiul principiului tempus regit actum, de prevederile legale supuse interpretării prin prezentul recurs în interesul legii, dar și a faptului că soluția normativă referitoare la întinderea efectelor revizuirii pensiei este menținută în actuala reglementare, dispozițiile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 având un conținut identic cu cele cuprinse în art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Așadar, recursul în interesul legii îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă. Asupra fondului recursului în interesul legii

Referitor la problema de drept soluționată în mod neunitar de către instanțele judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin dispozițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, este reglementată procedura revizuirii pensiilor de către casele teritoriale de pensii, la cerere sau din oficiu, în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite.

Prin alin. (2) al aceluiași text de lege, într-o manieră care asigură succesiunea logică a soluțiilor preconizate de legiuitor în ipoteza în care se impune revizuirea pensiei, în acord cu exigențele impuse de art. 35 din Legea nr. 24/2000, se stabilește că "Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) și (11) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor".

Prin Legea nr. 113/2021 pentru completarea art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 29 aprilie 2021, la art. 107 din Legea nr. 263/2010, după alin. (2) s-a introdus alin. (2 1 ), potrivit căruia: "Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul unei erori materiale, de calcul sau al oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă."

Fiind învestite cu soluționarea unor acțiuni prin care fie se contestă răspunsul nefavorabil emis de casa teritorială de pensii la solicitarea de revizuire adresată de reclamantul pensionar ori absența oricărui răspuns la o astfel de solicitare, fie se solicită în mod direct instanței să dispună revizuirea pensiei în condițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, subsecvent, să oblige casa teritorială de pensii la plata sumelor rezultate în urma revizuirii, instanțele judecătorești au interpretat în mod diferit prevederile alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010, în ceea ce privește natura juridică a termenului în care se acordă reclamantului pensionar diferențele rezultate în urma revizuirii, ceea ce a determinat consecințe importante în plan procesual, din perspectiva calificării apărărilor prin care se invocă nerespectarea termenului, drept apărări de fond sau procedurale, și, implicit, a regimului de invocare a acestora.

Pentru argumentele care succedă, cea de-a treia orientare jurisprudențială, care consideră că prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 reglementează, în mod imperativ, un termen de drept substanțial, având o durată egală cu cea a termenului general de prescripție prevăzut de lege, în care se acordă/se recuperează diferențele, fără a fi incident regimul juridic al prescripției extinctive, corespunde unei corecte aplicări a legii.

Prealabil, pentru o viziune de ansamblu asupra normelor legale care au generat practica judiciară neunitară, prezintă utilitate clarificarea unor aspecte cu privire la instituția juridică a revizuirii pensiei, dar și cu privire la rolul și atribuțiile caselor teritoriale de pensii în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 263/2010.

Referindu-se la revizuire, Curtea Constituțională a statuat, cu prilejul verificării constituționalității prevederilor art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, că aceasta constituie "o modalitate de punere în acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei", subliniind că "textul de lege criticat nu are în vedere doar ipoteza diminuării pensiei, ci și pe cea a măririi cuantumului acesteia, atunci când pensionarul solicită constatarea unei diferențe între suma legal cuvenită și cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată, astfel că poate fi privit și ca un mijloc de protecție a dreptului la pensie" și, totodată, că "obligația de restituire nu se poate extinde în trecut în mod nelimitat" (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 439 din 9 iunie 2015, paragrafele 22, 23 și 26).

În același timp, în practica judiciară s-a reținut că revizuirea constituie operațiunea de corectare a cuantumului pensiei ca urmare a unei erori de calcul, prin preluarea greșită a datelor referitoare la stagiul de cotizare, la contribuția de asigurări sociale etc., dar și ca o consecință a aplicării sau interpretării greșite a legii.

Prin urmare, revizuirea implică o reapreciere a documentelor existente în dosarul de pensie, în vederea restabilirii stării de drept încălcate la stabilirea pensiei.

Privit ca o componentă a dreptului la pensie, care este imprescriptibil, conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 263/2010, literatura de specialitate a recunoscut dreptul pensionarului de a beneficia de revizuirea pensiei stabilite prin decizie, chiar rămasă definitivă prin necontestare în condițiile art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, sub rezerva de a nu se înfrânge autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive anterioare.

Cu referire la cel de-al doilea aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție reține dispozițiile art. 1 și art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care prevăd că dreptul la asigurări sociale se exercită, în condițiile acestei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, respectiv că pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în condițiile aceleiași legi.

Totodată, se impune a fi avute în vedere prevederile art. 116 din aceeași lege, care statuează că "Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie".

Concluzia care se desprinde din aceste prevederi legale este aceea că, odată constituit dreptul asiguratului la primirea indemnizației de asigurări sociale, prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, acesta nu poate fi modificat decât tot printr-o decizie, prin care să se dispună asupra dreptului la pensie, în sensul încetării, suspendării ori modificării plății pensiei.

Revizuirea reglementată prin dispozițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 reprezintă o ipoteză particulară de modificare a dreptului la pensie, care presupune parcurgerea în fața caselor teritoriale de pensii a două etape, respectiv emiterea deciziei de revizuire, la cerere sau din oficiu, "în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite", urmată de acordarea/recuperarea sumelor rezultate în urma revizuirii, "în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor", conform alin. (2) al aceluiași articol, sau fără a se face aplicarea termenului general de prescripție, în ipotezele reglementate la alin. (2 1 ).

Coroborat cu aceste dispoziții, art. 179 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 stabilește că sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, pe baza unei decizii de recuperare emise de casele teritoriale de pensii.

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 263/2010, în legătură cu aplicarea prevederilor art. 107 alin. (1) din lege, casele teritoriale de pensii nu îndeplinesc o activitate jurisdicțională, guvernată de normele de procedură cuprinse în Codul de procedură civilă, ci una administrativă, asupra căreia instanțele judecătorești competente exercită un control de legalitate la cererea părții interesate.

Pornind de la aceste coordonate, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că interpretarea dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în vederea stabilirii naturii juridice a limitei temporale fixate de legiuitor pentru acordarea/recuperarea sumelor rezultate în urma revizuirii, nu poate avea loc decât cu luarea în considerare, pe de o parte, a caracterului normei, a câmpului de aplicare și a destinatarilor acesteia, iar, pe de altă parte, a cadrului procesual în care se desfășoară controlul de legalitate asupra deciziei de revizuire a pensiei emise de casa teritorială de pensii ori asupra actului administrativ care cuprinde răspunsul nefavorabil la solicitarea de revizuire a pensiei adresată de persoana îndreptățită.

În acest sens trebuie remarcat că, din perspectiva conduitei prescrise și a naturii interesului ocrotit prin edictarea normei, art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 reprezintă o normă de ordine publică imperativă, prin care se protejează un interes general, în strânsă legătură cu bugetul asigurărilor sociale de stat și cu necesitatea asigurării stabilității acestuia, impunând caselor teritoriale de pensii o conduită determinată, de la care acestea nu se pot abate, în sensul de a acorda/a recupera sumele rezultate în urma revizuirii pensiei, în cadrul termenului general de prescripție, calculat regresiv de la data constatării diferențelor.

Ipoteza normei, respectiv condițiile și împrejurările în care aceasta se aplică, precum și categoriile de subiecte de drept cărora li se adresează, elemente care configurează părțile și conținutul raportului juridic de drept substanțial la care norma dă naștere, rezultă din coroborarea alin. (1) și (2) ale art. 107 din Legea nr. 263/2010.

Astfel, în alin. (2) al art. 107 se statuează explicit că sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.

Prin excepție de la regula înscrisă în alin. (2), alin. (2 1 ) al aceluiași articol stabilește că, în cazul în care revizuirea este impusă de existența unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, acordarea sumelor rezultate în urma revizuirii de către casa teritorială de pensii competentă are loc fără aplicarea termenului general de prescripție.

Prin urmare, în ipoteza în care se impune revizuirea pensiei în sensul majorării cuantumului acesteia, raportul juridic civil abstract cuprinde dreptul pensionarului de a obține diferențele rezultate în urma revizuirii și obligația corelativă a casei teritoriale de pensii de a plăti sumele respective, înăuntrul termenului general de prescripție sau fără aplicarea acestuia, în raport cu motivele care justifică revizuirea.

Alin. (2) al art. 107 din Legea nr. 263/2010 nu conține o normă de trimitere, în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) teza finală din Legea nr. 24/2000, întrucât nu indică un text de lege cu care să se întregească, ci folosește sintagma "termenul general de prescripție" exclusiv cu scopul de a determina întinderea efectelor revizuirii, respectiv a dreptului subiectiv și a obligației corelative care intră în conținutul raportului juridic născut din dispoziția legală supusă analizei.

Concluzia care decurge din această constatare este aceea că individualizarea perioadei de timp pentru care pensionarul este îndreptățit să obțină diferențele de pensie constituie o chestiune de drept substanțial care ține de însăși temeinicia dreptului subiectiv afirmat de acesta și care se verifică prin raportare la modul de calcul reglementat expres prin art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, și anume regresiv, cu începere de la data constatării diferențelor.

Cu alte cuvinte, limita temporală fixată de legiuitor trebuie privită în legătură cu acea componentă a dreptului subiectiv civil care conferă titularului său posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv să aibă o anumită conduită, respectiv să îi acorde diferențele rezultate în urma revizuirii pensiei pe perioada determinată de lege, și nu în legătură cu dreptul la revizuirea pensiei, care este imprescriptibil, ori cu dreptul material la acțiune.

Împrejurarea că legiuitorul nu a prevăzut o durată fixă a termenului, ci a înțeles să facă trimitere pentru determinarea acestuia la noțiunea de "termen general de prescripție" nu schimbă această concluzie, față de câmpul de aplicare a normei și destinatarii acesteia.

Astfel, raportat la faptul că în procedura administrativă derulată în fața caselor teritoriale de pensii în legătură cu aplicarea art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la regimul invocării excepțiilor procesuale în cursul procesului civil, casele teritoriale de pensii competente trebuie să ducă la îndeplinire obligația ce le revine în temeiul prevederilor alin. (2) al aceluiași articol, în coordonatele trasate în mod imperativ de legiuitor, prin acordarea din oficiu a diferențelor rezultate în urma revizuirii pensiei, în cadrul termenului general de prescripție, calculat regresiv de la data constatării acestora.

Aducerea în fața instanțelor judecătorești a raportului juridic de drept substanțial născut din prevederile art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative emise de casele teritoriale de pensii în legătură cu incidența acestor dispoziții, nu determină reconfigurarea acestuia din perspectiva întinderii drepturilor și obligațiilor care intră în conținutul său și, ca atare, nu schimbă natura juridică a termenului prevăzut de legiuitor, din termen care intră în conținutul dreptului subiectiv recunoscut pensionarului, pe care îl caracterizează sub aspectul întinderii sale, în termen care marchează stingerea dreptului material la acțiune.

O consecință a acestei calificări este aceea că apărarea prin care se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 din perspectiva perioadei pentru care se solicită acordarea diferențelor de pensie nu îmbracă forma unei excepții de fond, ca apărare procedurală strâns legată de dreptul la acțiune, ci reprezintă o apărare de fond prin care se pune în discuție îndeplinirea condiției de exercitare a acțiunii civile privind afirmarea unui drept, astfel încât regimul juridic al invocării prescripției dreptului material la acțiune nu prezintă relevanță.

Întrucât practica judiciară anexată prezentei sesizări relevă faptul că, în mod izolat, instanțele judecătorești soluționează pe fond cereri întemeiate pe dispozițiile art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, adresate în mod direct acestora, în absența parcurgerii procedurii administrative în fața caselor teritoriale de pensii, se reține că și într-o astfel de situație analiza temeiniciei capătului de cerere în pretenții nu poate avea loc decât în același cadru în care o solicitare similară ar fi soluționată în procedura administrativă.

Cu alte cuvinte, chiar și atunci când nu exercită controlul de legalitate asupra actului administrativ emis de casa teritorială de pensii, instanțele judecătorești nu pot acorda mai mult decât o pot face înseși casele teritoriale de pensii în procedura administrativă, întrucât ar nesocoti caracterul imperativ al normei supuse interpretării.

Cu referire la interpretarea avansată de o parte a practicii judiciare, în sensul că art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 face trimitere la regimul general al prescripției, se observă că aceasta înlătură distincția operată prin dispozițiile alin. (2 1 ) al aceluiași articol, în sensul că, în funcție de conduita procesuală a casei teritoriale de pensii, care omi