ÎCCJ, Decizia nr. 249/2023

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023

Asupra recursului;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 4585 din 12 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, din dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 608 din 15 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunța decizia anterior arătată, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a constatat că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurenta-revizuentă A. a formulat recurs înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2023.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă solicită admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Partea apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 5 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea atacată nu este motivată, deoarece instanța de revizuire nu a analizat incidența dispozițiilor art. 6 din CEDO și a art. 4 parag. 1 și 2 din Protocolul 7 CEDO (referitor la principiul ne bis in idem) invocate de aceasta.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată este nelegală, întrucât au fost reținute în mod greșit condițiile de admisibilitate ale revizuire; în speță, nefiind valorificat efectul pozitiv al lucrului judecat.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de revizuire, ca fiind temeinică și legală.

Cu referire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., intimata învederează că recurenta nu a invocat, în mod explicit, vreo neregularitate de ordin procedural, care să fi afectat cursul judecații și care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților litigante, potrivit art. 14 din C. proc. civ.. Prin urmare, solicită respingerea acestui motiv de casare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că recurenta readuce în discuție chestiuni de fapt și de drept, ce au fost avute în vedere atât de instanța de revizuire, cât și de instanțele ordinare, și, care, în opinia intimatei, nu pot avea valoarea unor greșeli de judecată. Prin urmare, apreciază că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru cele ce urmează:

II.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de revizuire, după analizarea celor două hotărâri pretins a fi contrare, a respins cererea constând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuirii, în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (3) coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

II.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Examinând criticile dezvoltate în susținerea recursului, în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit prevederile art. 431 alin. (2) coroborat cu cele ale art. 430 alin. (2) și prin raportare la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se încadrează în realitate și se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

II.3. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"),

Motivul de casare în discuție are în vedere neregularități procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuenta susține că instanța de revizuire a statuat greșit cu privire la neîndeplinirea cerințelor de admisibilitate ale cererii pe care a dedus-o judecății pe temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în cauză, revizuenta a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 608 din 15 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 deoarece aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 76A din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Galați, în dosarul nr. x/2015, în ceea ce privește soluția pe latura civilă a cauzei.

Prin criticile formulate revizuenta susține încălcarea de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 431 alin. (2) și art. 432 din C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece în hotărârea instanței a cărei revizuire s-a solicitat nu a fost analizată incidența efectului pozitiv al lucrului judecat.

Critica omite considerentele explicative ale hotărârii recurate prin care instanța de revizuire a arătat că reglementarea ce permite invocarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat urmărește evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, însă nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Aceasta, întrucât, efectul pozitiv al lucrului anterior judecat, descris de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., presupune că o chestiune lămurită într-o hotărâre anterioară se opune în procesul ulterior dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, neputând fi contrazisă de soluția pronunțată de instanță în litigiul viitor, vizând alte aspecte și în care nu se regăsește tripla identitate de elemente impusă de efectul negativ al autorității de lucru judecat.

Prin urmare, valorificarea efectului pozitiv se realizează sub forma unei prezumții, ce obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează hotărârea, astfel că valorificarea acestui efect al autorității de lucru judecat nu impune pronunțarea unei soluții distincte de aceea dată asupra fondului cauzei, spre deosebire de cazul în care se susține încălcarea efectului negativ, ce se invocă sub forma unei excepții de procedură, fapt ce impune instanței de judecată pronunțarea unei soluții distincte.

Prin urmare, din perspectiva admisibilității revizuirii întemeiată pe prezumția lucrului judecat anterior, este relevant dacă instanța care a pronunțat hotărârea în cel de-al doilea proces a examinat sau nu dezlegările jurisdicționale ce au fost date chestiunilor litigioase în procesul anterior, nu dacă s-a pronunțat o soluție distinctă prin dispozitivul hotărârii, cum, eronat, susține revizuenta.

Or, în speță, instanța de revizuire a constatat că statuările jurisdicționale din procesul penal au fost examinate de instanța de contencios administrativ și fiscal care a pronunțat decizia nr. 608 din 15 iunie 2021, a cărei anulare s-a cerut pe calea revizuirii.

Astfel, se reține că, în speță, s-a invocat faptul că, intimata DGRFP Galați s-a constituit parte civilă în dosarul penal pe baza RIF x din 15 ianuarie 2015, același raport de inspecție fiscală stând și la baza deciziei de impunere x din 15 ianuarie 2015 ce face obiectul cauzei.

Suma cu care s-a constituit parte civilă intimata-pârâtă în dosarul penal, în cuantum de 242.883 RON (85.619 RON impozit pe profit și 157.264 RON) plus accesoriile aferente a fost identică cu suma din decizia de impunere x/2015, diferența de cuantum fiind justificată de faptul că în decizia de impunere au fost calculate accesoriile aferente debitului principal de 242.883 RON, ajungându-se la suma totală de 379.518 RON, pe când în cererea de constituire parte civilă accesoriile au fost doar solicitate, fără a fi indicat cuantumul acestora.

Se reține că, în verificarea legitimității dreptului substanțial dedus judecății prin decizia nr. 608 din 15 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost analizată, potrivit dispozițiilor art. 28 din C. proc. pen., autoritatea hotărârii penale în procesul civil și efectele hotărârii civile în procesul penal:

"(1)Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite."

Așadar, în mod corect, Curtea de Apel a reținut că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, numai cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. În schimb, aspectele ce țin de latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii, nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat persoanelor care nu au figurat ca părți în procesul penal finalizat prin hotărârea ce conține și rezolvarea laturii civile.

A mai reținut instanța faptul că, contrar susținerii reclamantei-intimate, obligațiile fiscale stabilite în sarcina recurentei prin Decizia de impunere contestată, nu au fost dezlegate în procesul penal de o manieră care să pună obstacol judecății acțiunii civile.

Prin urmare, constatând că instanța de contencios administrativ și fiscal a ținut seama de statuările jurisdicționale din hotărârea penală, în mod corect instanța de revizuire a reținut că nu poate primi spre verificare aceleași chestiuni litigioase, întrucât acest fapt ar semnifica exercitarea unui control judiciar în privința dezlegărilor date prin hotărârea atacată cu revizuire, ceea ce nu îi este permis.

Așadar, instanța supremă constată că nu se poate susține că există posibilitatea reverificării dezlegărilor date în cea de-a doua cauză și prin intermediul revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri.

De altfel, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, instanței de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a valorificat autoritatea de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea unei revizuirii formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul căreia instanța de revizuire nu este chemată să cenzureze o judecată anterioară, astfel cum se solicită în cauză. În caz contrar, s-ar încălca tocmai autoritatea de lucru judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre, ceea ce nu poate fi primit.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, constatând că nu se identifică motive de reformare a hotărârii recurate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 4585 din 12 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2023.