ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2024

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 94 din data de 21 august 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 20.02.2021).

În temeiul art. 335 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 18.04.2021).

În baza art. 38 din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime - 7 luni - din restul pedepselor, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 7 luni închisoare sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Ilfov.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov-Centrul de Recuperare și Reabilitare Persoane cu Handicap Tâncăbești, pe o perioadă de 120 de zile.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și asupra dispozițiilor art. 97 din C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2000 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1000 de RON din faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că, la data de 20.02.2021, inculpatul A. a condus pe drumul național DN 71, în interiorul localității Contești, județul Dâmbovița, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar la data de 18.04.2021 a condus pe drumul național DN 1B, în interiorul localității Istrița de Jos, județul Buzău, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că situația de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarațiile date de inculpat în fața instanței la data de 23.04.2024, prin care a recunoscut în integralitate faptele ce i-au fost imputate; Adresa nr. x/2020 din 20.09.2023 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București și înscrisurilor atașate, care atestă că la datele de 05.01.2021 și 22.01.2021 au fost înregistrate la această unitate de parchet cererile inculpatului A. (însoțite de copii de pe actul de identitate și de pe dovada de circulație - fără drept - seria x nr. x, eliberată la data de 16.12.2020 de DGPMB - Brigada Rutieră) prin care acesta a solicitat acordarea dreptului de circulație pe drumurile publice raportat la dovada de circulație - fără drept - seria x nr. x, eliberată la data de 16.12.2020 de DGPMB - Brigada Rutieră; ordonanțele procurorului din datele de 07.01.2021 și 26.01.2021, prin care cererile petentului au fost respinse, ca neîntemeiate.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului A. care:

- la data de 20.02.2021, a condus pe drumul național DN 71, în interiorul localității Contești, județul Dâmbovița, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice;

- la data de 18.04.2021, a condus pe drumul național DN 1B, în interiorul localității Istrița de Jos, județul Buzău, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., săvârșite în concurs real, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, instanța de fond a reținut că elementul material al infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere s-a realizat prin acțiunile inculpatului de conducere pe drumurile publice a respectivului autovehicul, deși acest drept a fost suspendat la datele de 21.02.2021 și de 18.04.2021, ca urmare a evenimentelor din data de 16.12.2020, în plus, pentru cea de-a doua faptă și urmare a evenimentelor din data de 21.02.2021.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a rezultat, în cauză, din materialitatea faptei.

Consumarea infracțiunilor a avut loc atunci când elementul material a fost integral executat de către inculpat, a cărui activitate a adus atingere relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației rutiere, iar sub aspectul laturii subiective, văzând modul și împrejurările de comitere a faptei, conduita inculpatului de la momentul comiterii și ulterior săvârșirii faptelor, curtea de apel a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptelor sale, nu l-a urmărit, dar a acceptat producerea lui.

Referitor la dispozițiile art. 38 alin. (1) din C. pen., curtea de apel a constatat că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni reținute în sarcina sa în împrejurări diferite, fără să se fi pronunțat o soluție de condamnare pentru vreuna dintre ele, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de norma penală, respectiv concursul real de infracțiuni.

Curtea a reținut că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată în privința inculpatului, deoarece probatoriul administrat în cauză confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele reținute în sarcina sa există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de acesta cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

La individualizarea sancțiunilor, curtea a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen. coroborat cu împrejurarea că inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura recunoașterii vinovăției, limitele de pedeapsă pentru fiecare infracțiune urmând a fi reduse conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., și, cu privire la circumstanțele reale ale infracțiunilor, a reținut că inculpatul a condus autoturismul având dreptul de a conduce suspendat, în mod repetat, la intervale scurte de timp, având totodată, un bogat cazier contravențional.

În ceea ce privește persoana inculpatului, aceasta este în vârstă de 50 de ani, exercită profesia de avocat, are antecedență penală pentru care apare ca fiind împlinit termenul de reabilitare (comiterea infracțiunilor prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 390 din 15.09.2011 a Curții de Apel București și art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 (sentința penală nr. 249 din 24.07.2014 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 413 din 09.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind emis mandat de executare a pedepsei, arestat la data de 10.12.2014, eliberat la data de 16.06.2015, rest 115 zile), nu a recunoscut faptele în cursul urmăririi penale, îngreunând ancheta, dar le-a recunoscut în fața instanței.

În consecință, raportat la aspectele învederate în precedent, instanța a apreciat că pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, este necesară aplicarea pentru fiecare dintre cele două infracțiuni concurente, a unei pedepse orientată înspre maximul special prevăzut de lege, astfel cum acesta a fost redus urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., respectiv de 1(un) an și 9 luni închisoare pentru prima infracțiune de conducerea unui vehicul fără permis, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen. (faptă din data de 20.02.2021) și pedeapsa de 2 ani închisoare pentru a doua infracțiune de conducerea unui vehicul fără permis, prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen. (faptă din data de 18.04.2021).

În baza art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen., a constatat că faptele au fost comise în concurs real de infracțiuni, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 38 și art. 39 din C. pen., pedepsele aplicate inculpatului urmând a fi contopite în pedeapsa cea mai grea, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate.

Prin urmare, a stabilit pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul fix și obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 7 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani și 7 luni închisoare.

În raport cu gravitatea și multitudinea infracțiunilor pentru care a fost judecat inculpatul A., în prezenta cauză, având în vedere perseverența sa în comportamentul infracțional, atitudinea oscilantă a acestuia, curtea a reținut că inculpatul nu înțelege consecințele grave ale unor astfel de fapte și pericolul sporit la care se expune prin acțiunile sale, sens în care s-a orientat spre suspendarea executării pedepsei rezultante, apreciind că amânarea executării acesteia este inoportună.

Pe cale de consecință, în baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 7 luni închisoare sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen., pe o durată de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen. ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul A..

În motivele de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a susținut că sentința penală atacată este nelegală, întrucât a aplicat inculpatului A. pedepse complementare și accesorii direct pe lângă pedeapsa rezultantă, fără ca în prealabil acestea să fi fost aplicate pe lângă cel puțin una dintre infracțiunile concurente.

Inculpatul A. a criticat sentința apelată exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea cuantumului pedepselor aplicate pentru săvârșirea celor două infracțiuni în concurs pentru care a fost condamnat, reducerea termenului de încercare, stabilit conform disp. art. 92 din C. pen., și reducerea numărului de zile de muncă în folosul comunității la care a fost obligat.

În motivarea căii de atac, apărarea a solicitat reaprecierea pericolului social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, cu argumentarea, în esență, că declarațiile date în cursul urmăririi penale, în calitate de suspect la data de 16.10.2023 și în calitate de inculpat la data de 07.11.2023, au fost de natură să ofere explicații cu privire la cele două situații când a fost depistat de organele de poliție conducând autovehicule pe drumurile publice având dreptul de circulație suspendat, astfel încât în mod greșit prima instanță a reținut că aceste apărări au îngreunat desfășurarea urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât de la momentul primei chemări a inculpatului în fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, 16.10.2023, și până la momentul sesizării instanței, 13.11.2023, a trecut o perioadă scurtă de timp de 27 de zile.

În concret, apărarea a susținut că dreptul inculpatului de a conduce vehicule pe drumurile publice a fost suspendat ca urmare a unei suspiciuni conform căreia acesta ar fi condus pe drumurile publice, la data de 16.12.2020, în jurul orelor 02:10, în București, având o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g la mie, însă în urma efectuării urmăririi penale în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus o soluție de clasare la data de 23.09.2021, astfel situația inițială ce a dus la suspendarea dreptului de a conduce vehicule a încetat. Totodată, apărarea a precizat că în timpul urmăririi penale desfășurată în cauza ce a fost pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul a formulat cereri prin care a solicitat prelungirea dreptului de circulație, având în vedere contextul în care inculpatului i s-a solicitat să fie supus testării cu aparatul etilotest, temeiul clasării fiind acela prevăzut de disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Așadar, inculpatul nu a considerat la acel moment că ar fi încălcat legislația rutieră, astfel că acesta a condus autoturismul personal, fiind depistat la datele de 20.02.2021 și de 18.04.2021 conducând pe drumurile publice.

Totodată, a mai arătat că pentru cele două fapte pentru care a fost condamnat în prezenta cauză s-au întocmit și procese-verbale de contravenție, fiind, astfel, incident principiul ne bis in idem, prev. de art. 6 din C. proc. pen.

Cu privire la data întocmirii procesului-verbal de contravenție nr. x întocmit de lucrătorii Poliției rutiere Buzău la data 18.04.2021, apărarea a criticat că organele de poliție, la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție, nu i-au adus la cunoștință inculpatului că nu mai are dreptul de a conduce vehicule, sesizarea din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul cu permisul de conducere anulat sau având dreptul de circulație suspendat fiind întocmită abia la data de 23.04.2021, la cinci zile de la data emiterii procesului-verbal de contravenție, nefiindu-i comunicat inculpatului faptul că nu are dreptul de conduce vehicule pe drumurile publice nici după această dată.

Referitor la antecedentele penale, apărarea a arătat că situația juridică anterioară a fost rezolvată în sensul intervenirii reabilitării de drept cu privire la pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului, pe care, de altfel, a executat-o, astfel încât, la momentul actual, raportarea nu poate fi făcută strict la această situație pentru a dispune o pedeapsă orientată spre limita maximă.

Apărarea a mai arătat că inculpatul a conștientizat pe deplin consecințele infracțiunilor reținute în sarcina sa, iar aplicarea față de acesta a unor pedepse orientate spre minim ar fi suficiente în vederea atingerii scopului pedepsei, inculpatul fiind o persoană matură care cu siguranță nu va mai repeta un astfel de comportament pe viitor.

De altfel, inculpatul locuiește pe raza Județului Ilfov în Com. Ghermănești, își desfășoară activitatea pe raza întregului județ, distanțele între localități fiind mari, motiv pentru care posibilitatea de a conduce vehicule este una esențială în exercitarea profesiei de avocat.

În circumstanțiere, apărarea a solicitat să fie avut în vedere și faptul că inculpatul este avocat în cadrul Baroului Ilfov, este înscris la Serviciul de asistență juridică obligatorie, inculpatul fiind implicat în rezolvarea cauzelor atribuite și apreciat atât de toți colegii din cadrul baroului din care face parte, cât și de persoanele cu care intră în contact în vederea exercitării atribuțiilor profesionale.

Desfășurarea cercetării judecătorești în apel

În al doilea grad de jurisdicție, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 septembrie 2024, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 03 octombrie 2024, când inculpatul A., prezent personal și asistat de avocat ales, la interpelarea Înaltei Curți, a arătat că nu dorește să dea o nouă declarație.

Prin încheierea de ședință de la același termen de judecată, constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, stabilind termen pentru pronunțare, în condițiile art. 391 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 406 alin. (1) din C. proc. pen. (în forma în vigoare conform Legii nr. 130/2021), la data de 14 noiembrie 2024.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte reține următoarele:

Soluționarea cauzei în primă instanță, în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii învinuirii, s-a făcut cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) și art. 377 din C. proc. pen., inculpatul A. declarând personal, anterior începerii cercetării judecătorești, că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și solicită ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Subsecvent valorificării acestei opțiuni procesuale, probatoriul administrat în cauză a fost judicios evaluat de către instanța de fond și a rămas necontestat pe parcursul celor două grade de jurisdicție, Înalta Curte concluzionând, în urma propriei analize a probelor existente, că acesta are aptitudinea de a dovedi acuzațiile penale, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Cât privește susținerile inculpatului în sensul că la momentul audierii sale în cursul urmăririi penale a considerat că nu a încălcat legislația rutieră, dat fiind că solicitase prelungirea dreptului de a conduce în dosarul penal în care era cercetat, Înalta Curte urmează a le avea în vedere exclusiv în cadrul reevaluării pedepsei aplicate, așa cum chiar inculpatul a solicitat, iar nu drept critici antamând vinovăția, având în vedere și interpretarea obligatorie a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., dată prin Decizia nr. 4/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din C. proc. pen.."

În contextul procedurii simplificate parcurse în cauză și a poziției asumate în apel de către inculpat, care nu a criticat statuările factuale ale primei instanțe, Înalta Curte apreciază superfluă o eventuală analiză detaliată a probatoriului, limitându-se la a face trimitere, sub acest aspect, la considerentele ample ale sentinței apelate.

Așadar, Înalta Curte constată, la rândul său, că examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă acuzația adusă apelantului inculpat, respectiv aceea că, acesta a condus la data de 20.02.2021, pe drumul național DN 71, respectiv la data de 18.04.2021, pe drumul național DN 1B, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având dreptul de a conduce suspendat ca urmare a depistării sale în trafic la data de 16.12.2020, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 din C. pen.

Faptele inculpatului A., astfel cum au fost anterior descrise, întrunesc, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive a două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., săvârșite în concurs real, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Evaluând critica de legalitate formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care vizează stabilirea pedepselor complementare și accesorii direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă, fără ca în prealabil acestea să fi fost aplicate alături de cel puțin una dintre infracțiunile concurente, Înalta Curte o apreciază întemeiată.

Prioritar, Înalta Curte constată că, în ce privește pedeapsa accesorie, prin Decizia nr. 18 din 22 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat cu caracter obligatoriu, că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din C. pen., în materia tratamentului penal al concursului de infracțiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă".

Având în vedere dispozițiile legale ce reglementează aplicarea și executarea pedepsei complementare, respectiv art. 67 și art. 68 din C. pen., corelate cu dispozițiile legale ce reglementează tratamentul sancționator aplicabil în cazul pluralității de infracțiuni sub aspectul pedepselor complementare și pedepselor accesorii -art. 45 din C. pen., dar și conținutul pedepsei accesorii -art. 65 alin. (1) din C. pen., raționamentul instanței supreme din cuprinsul deciziei amintite este valabil mutatis mutandis și modalității de aplicare a pedepselor complementare în cazul pluralității de infracțiuni, respectiv aplicarea acestora în mod necesar alături de o pedeapsă principală, pentru ca subsecvent să se aplice alături de pedeapsa principală rezultantă, potrivit regulilor stipulate de art. 45 din C. pen.

Astfel, condițiile de aplicare a pedepselor complementare atunci când interzicerea unor drepturi nu este obligatorie, întrucât norma de incriminare nu prevede că infracțiunea săvârșită se pedepsește cu interzicerea unor drepturi, includ stabilirea unei pedepse principale, dar și aprecierea organului judiciar competent asupra necesității aplicării pedepsei complementare în considerarea particularităților infracțiunii pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii sau amenda. În acest sens sunt dispozițiile art. 67 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora "Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.". Ca atare, legea penală consacră subsidiaritatea pedepsei complementare în raport cu pedeapsa principală, distinct de dependența pedepsei accesorii de aplicarea pedepsei complementare alăturată pedepsei principale, statuată prin art. 65 alin. (1) din C. pen.

De altfel, legea penală reglementează expres tratamentul sancționator în cazul concursului de infracțiuni, art. 45 alin. (1)-(3) din C. pen. statuând în sensul că "(1)Dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală. (2)Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală. (3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut: a) în caz de concurs de infracțiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea; b) în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.".

Ca atare, din examinarea dispozițiilor legale menționate și în concordanță cu interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 18 din 22 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, rezultă că, în cazul concursului de infracțiuni, aplicarea pedepselor complementare și accesorii se realizează prin stabilirea acestora alături de pedepsele principale pentru ca, subsecvent, să fie aplicată alăturat pedepsei principale rezultante în conformitate cu regulile enunțate, modalitatea în care a procedat prima instanță fiind contrară dispozițiilor amintite.

Evaluând necesitatea aplicării pedepselor complementare, Înalta Curte constată că față de natura și gravitatea infracțiunilor și, mai ales, față de persoana inculpatului, care a încălcat în mod repetat la intervale scurte de timp regulile privind circulația rutieră, este necesară aplicarea pedepsei complementare pe lângă fiecare pedeapsă principală, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), luând în considerare dispozițiile art. 67 alin. (1) din C. pen. și apreciind că aceasta este necesară în realizarea scopului preventiv și educativ al pedepsei.

Pentru argumentele prezentate, constatând întemeiată critica de nelegalitate a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte va admite apelul declarat de acesta și va aplica pe lângă fiecare pedeapsă principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. de o durată de 3 ani, drepturi a căror exercitare va fi interzisă și cu titlu de pedeapsă accesorie în conformitate cu art. 65 alin. (1) din C. pen., urmând a se face aplicarea regulilor prevăzute de art. 45 din C. pen.

Procedând la evaluarea criticii inculpatului A. privind pretinsa incidență a principiului ne bis in idem, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează.

Se reține, în prealabil, că obiectul judecății îl constituie săvârșirea, în concurs real, a două infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., inculpatul fiind cercetat și trimis în judecată pentru aceea că a condus la data de 20.02.2021, pe drumul național DN 71, în interiorul localității Contești, județul Dâmbovița, și, respectiv, la data de 18.04.2021, pe drumul național DN 1B, în interiorul localității Istrița de Jos, județul Buzău, autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumuri publice.

Cu privire la prima infracțiune pentru care a fost condamnat apelantul inculpat, sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că, în actul de sesizare, s-a reținut că, la data de 20.02.2021, ora 16:51, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 71, în interiorul localității Contești, județul Dâmbovița, organele de poliție din cadrul Poliției orașului Răcari au surprins cu aparatul radar din dotare autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, care circula cu viteza de 117 km/h. Conducătorul auto a oprit autoturismul la efectuarea semnalului de oprire, organele de poliție l-au identificat, în baza actului de identitate, în persoana inculpatului A. și au constatat că acesta nu avea asupra sa permisul de conducere.

Pentru încălcarea prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 147 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, organele de poliție au aplicat conducătorului auto o amendă contravențională și măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, conform art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, despre care inculpatul a luat cunoștință prin semnarea procesului-verbal de constatare.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, organele de poliție au constatat faptul că inculpatul A. figura cu permisul de conducere reținut, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat, motiv pentru care, în baza celor constatate, la aceeași dată, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Prin ordonanța din 20.02.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Conform art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, atât forma în vigoare la data săvârșirii faptei, cât și la momentul judecării cauzei în apel, "(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:...e)depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic."

Totodată, la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1), permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține, în baza art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, "Conducătorul de autovehicul (…) este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.".

Cu privire la cea de a doua infracțiune pentru care a fost condamnat apelantul inculpat, sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că, în actul de sesizare s-a reținut că, la data de 18.04.2021 ora 15:57, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 1B, în interiorul localității Istrița de Jos, județul Buzău, organele de poliție din cadrul Serviciului Rutier Buzău au surprins cu aparatul radar din dotare autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x care circula cu viteza de 92 km/h. Conducătorul auto a oprit autoturismul la efectuarea semnalului de oprire, organele de poliție l-au identificat, în baza actului de identitate, în persoana inculpatului A. și au constatat că acesta nu avea asupra sa permisul de conducere, despre care a declarat verbal că se află la preschimbat.

Urmare a verificărilor efectuate în bazele de date interne, organele de poliție au constatat faptul că A. figura cu permisul de conducere reținut, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, măsură dispusă la data de 20.02.2021 de Serviciul Rutier Dâmbovița pentru perioada 08.03.2021-05.06.2021. Totodată, s-a constatat că acesta era cercetat într-un dosar penal pentru comiterea la data de 16.12.2020, în mun. București, a infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Referitor la cele constatate, inculpatul A. a afirmat că a depus contestație la suspendarea impusă de Serviciul Rutier Dâmbovița, iar cu privire la abaterea constatată de Brigada de Poliție Rutieră București a arătat că nu cunoaște nimic, permisul său de conducere fiind la preschimbat la IPJ Ilfov.

Pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 147 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, organele de poliție au aplicat conducătorului auto o amendă contravențională.

La data de 23.04.2021, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul A., la data de 18.04.2021, a infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Potrivit art. 121 alin. (1) din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, "Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.".

Potrivit art. 6 din C. proc. pen., cu denumirea marginală "Ne bis in idem", "Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.".

Astfel, în baza acestui principiu, orice stat este pus în imposibilitatea de a judeca o persoană de două ori pentru aceeași sau aceleași fapte, sau de a obliga o persoană să execute de două ori o sancțiune pentru aceeași faptă.

Totodată, se reține că articolul 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul fundamental al persoanei de a nu fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă.

În evaluarea cerinței identității faptelor, abordarea Curții Europene este una esențial factuală, elementul de comparație fiind reprezentat întotdeauna de faptele în sine, iar nu de caracterizarea lor legală în dreptul intern. O abordare centrată pe caracterizarea juridică a fost considerată prea restrictivă în privința drepturilor fundamentale ale persoanei, argumentându-se că, în ipoteza în care Curtea s-ar limita la constatarea că o persoană a fost urmărită pentru infracțiuni având încadrări juridice diferite, ar risca să submineze garanția consacrată în articolul 4 al Protocolului nr. 7, în loc să o facă practică și efectivă (cauza Sergey Zolotukhin împotriva Federației Ruse, 14939/03, Hotărârea din 10.02.2009, Marea Cameră, par. 81).

Prin urmare, elementul idem încorporat în articolul 4 din Protocolul nr. 7 trebuie înțeles ca interzicând urmărirea penală sau judecarea celei de-a doua infracțiuni în măsura în care aceasta decurge din fapte identice sau care sunt în mod substanțial aceleași; în concret, este vorba de un ansamblu de circumstanțe concrete care implică același inculpat și care sunt indisolubil legate între ele în timp și spațiu (cauza Zolotukhin, par. 82, 84).

Așadar, pentru aplicabilitatea principiului non bis in idem se impune ca faptele materiale și inculpatul să fie aceleași în ambele proceduri desfășurate în fața ambelor instanțe (CEJ Cauza C-467/04), în hotărârea C. statuându-se că în ceea ce privește coincidența faptelor, aceasta trebuie înțeleasă ca un ansamblu nediferențiat de circumstanțe, independent de încadrarea lor juridică.

Or, raportând aceste considerații juridice la situația de fapt anterior expusă, rezultă că în cauza pendinte nu este incident principiul non bis in idem, faptele pentru care s-a dispus sancționarea contravențională a inculpatului A. -depășirea vitezei maxime admise pe cele două sectoare de drum pe care inculpatul a circulat, cât și faptul că nu avea asupra sa permisul de conducere, fiind altele decât cele care fac obiectul apelului în cauza de față, respectiv două infracțiuni de conducerea unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost sancționat prin procesul-verbal nr. x din 20.02.2021, încheiat la ora 16:51, de către organele de poliție din cadrul Poliției orașului Răcari, și, respectiv prin procesul-verbal nr. x din 18.04.2021, încheiat la ora 16:00, de către organele de poliție din cadrul Serviciului Rutier Buzău, pentru alte fapte decât cele care obiectul prezentei cauze, critica apelantului inculpat privind pretinsa incidență a principiului ne bis in idem fiind nefondată.

În ceea ce privește reindividualizarea pedepsei aplicate de instanța de fond, Înalta Curte constată că prima instanță a avut în vedere și a valorificat just toate criteriile legale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., pedepsele de 1 an și 9 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare, orientate spre maximul special redus cu o treime ca efect al reținerii incidenței dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., fiind corect individualizate și reflectând adecvat gravitatea concretă a infracțiunilor comise și periculozitatea inculpatului.

Similar instanței de fond, Înalta Curte apreciază că numai aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special redus cu o treime în modalitatea suspendării executării pedepsei rezultante de 2 ani și 7 luni închisoare sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani este de natură a asigura în mod efectiv conștientizarea, de către inculpat, a gravității și a consecințelor socialmente periculoase ale faptelor comise, asumarea acestora și atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Susținerea inculpatului privind durata prea mare a pedepselor în considerarea opțiunii acestuia de a fi judecat în procedura simplificată urmare a recunoașterii învinuirii, este nepertinentă sub aspectul individualizării sancțiunii.

Astfel, acțiunea inculpatului A. de a conduce un autoturism având dreptul de a conduce suspendat, în mod repetat, la intervale scurte de timp, denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic, iar împrejurarea că nu s-a produs niciun eveniment rutier este o pură întâmplare.

Totodată, similar instanței de fond, Înalta Curte constată că inculpatul are un bogat cazier contravențional, de unde rezultă că acesta nu și-a însușit conduita rutieră corespunzătoare.

Ca atare, se apreciază că pedeapsa stabilită de către instanța fond spre maximul special redus cu o treime ca efect al reținerii incidenței dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. este o pedeapsă echilibrată în contextul faptic particular din prezenta cauză, care apare ca fiind necesară pentru a preveni reiterarea unui astfel de comportament și pentru ca inculpatul să interiorizeze gravitatea conduitei sale.

În ceea ce privește antecedența penală a inculpatului, în sensul că s-a dispus reabilitarea de drept cu privire la pedeapsa ce i-a fost aplicată anterior, contrar susținerilor apărării, se constată că acesta nu este singurul criteriu avut în vedere pentru a se dispune o pedeapsă orientată spre limita maximă specială, Înalta Curte reținând viteza excesivă cu care inculpatul a condus autovehiculul în interiorul localităților (117 km/h, respectiv 92 km/h) având dreptul de a conduce suspendat, natura și frecvența abaterilor la regimul rutier.

Cât privește datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu au fost relevate aspecte care să denote o periculozitate atât de scăzută încât să justifice aplicarea pedepselor într-un cuantum mai redus, dimpotrivă, faptul că inculpatul a reiterat un astfel de comportament, respectiv cel de a conduce un autoturism pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat, la un interval scurt de timp, susține concluzia că acesta nu are resurse interioare reale de conștientizare a gravității faptelor comise.

Acest aspect justifică reținerea unei periculozități ridicate a inculpatului, având în vedere nesocotirea gravă a dispozițiilor legale privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice, în condițiile în care, în raport cu vârsta sa și de calitatea de avocat, dispunea de aptitudinile și cunoștințele necesare pentru a putea evalua consecințele faptelor sale.

Datele ce caracterizează persoana inculpatului, în sensul că acesta este integrat în societate, a achitat amenzile contravenționale, este înscris la serviciul de asistență juridică obligatorie în cadrul baroului din care face parte și a avut o atitudine sinceră în fața instanței de judecată nu sunt de natură să contrabalanseze pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă faptele comise, cu atât mai mult cu cât recunoașterea este o consecință firească a faptului că proba conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată a fost realizată printr-un mijloc tehnic, respectiv prin efectuarea de verificări direct în bazele de date interne ale organelor judiciare competente sub acest aspect.

Cât privește atitudinea inculpatului în cursul urmăririi penale, se constată că este lipsit de relevanță faptul că la o dată ulterioară comiterii infracțiunilor -23.09.2021, față de acesta s-a dispus o soluție de clasare pentru fapta ce a atras prima suspendare a dreptului de a conduce în considerarea art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din C. proc. pen., cât și opinia inculpatului despre încălcarea sau nu a legislației rutiere, cât timp dreptul de a conduce autovehicule i-a fost suspendat pe durata procedurii. Astfel, soluția de clasare dispusă față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului s-a fundamentat pe împrejurarea că îmbibația alcoolică la momentul depistării nu depășea limita legală de 0.80 g/l pentru ca fapta să constituie infracțiune, ceea ce nu schimbă faptul că inculpatul a condus pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Este, de asemenea, lipsit de relevanță că acesta a solicitat prelungirea dreptului de circulație, cât timp prin ordonanțele procurorului din datele de 07.01.2021 și de 26.01.2021 cererile petentului au fost respinse, ca neîntemeiate, iar acesta nu avea o ordonanță prin care să i se fi conferit dreptul de a conduce. Ceea ce este de esență este că la datele de 20.02.2021 și de 18.04.2021 acesta avea dreptul de a conduce suspendat și, deși cunoștea această împrejurare, a afirmat în fața organelor de poliție care l-au oprit în trafic fie că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București i-ar fi aprobat prelungirea dreptului de a conduce, însă nu are ordonanța asupra sa, fie că a contestat sancțiunea suspendării permisului de conducere fiind "la preschimbat", cu intenția vădită de a ascunde situația reală.

Astfel, beneficiul legal derivat din poziția procesuală a inculpatului constând în reducerea limitelor pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat a fost valorificat de prima instanță și nu se identifică împrejurări suplimentare care să impună reducerea pedepsei.

Se mai reține că scopul preventiv al pedepsei, precum și funcțiile de constrângere și de reeducare pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare și că, pe lângă prevenția specială, în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avută în vedere și prevenția generală, prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unor astfel de infracțiuni.

Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază că pedeapsa individualizată de instanța de fond, orientată spre maximul special, satisface funcțiile de prevenție, îndreptare și reeducare a inculpatului, fiind în măsura să asigure posibilitatea reeducării acestuia, precum și să îi formeze respectul față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială și, în consecință, să-i formeze un comportament care să-l determine să se abțină de la a mai săvârși alte fapte antisociale.

Așadar, Înalta Curte constată că nu se impune modificarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni în concurs pentru care a fost condamnat, reducerea termenului de încercare, stabilit conform dispozițiilor prevăzute de art. 92 din C. pen., precum nici reducerea numărului de zile de muncă în folosul comunității la care acesta a fost obligat.

Față de cele expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței penale nr. 94 din data de 21 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființa, în parte, sentința penală apelată, exclusiv sub aspectul dispozițiilor privind pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie și, rejudecând, în aceste limite:

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. va aplica alături de fiecare pedeapsă principală aplicată inculpatului A. câte o pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. va aplica alături de fiecare pedeapsă principală aplicată inculpatului A. câte o pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b), din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 3 ani în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din C. pen. va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie cea mai grea, pedeapsa accesorie rezultată constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței penale nr. 94 din data de 21 august 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în parte, sentința penală apelată, exclusiv sub aspectul dispozițiilor privind pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie și, rejudecând, în aceste limite:

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. aplică alături de fiecare pedeapsă principală aplicată inculpatului A., câte o pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1), (3) din C. pen. aplică alături de fiecare pedeapsă principală aplicată inculpatului A. câte o pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b), din C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiu