ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 684 din data de 06.11.2024 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. x/2023 s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 alin. (1) teza a II-a din C. pen. și art. 396 alin. (1), (2) și 10 din C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5, art. 41 alin. (1) rap la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. , divorțat, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, lucrător ocazional în construcții, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. la art. 334 alin. (1) teza a II-a din C. pen. (fapta din data de 27.10.2021).

În baza art. 334 alin. (2) teza a II-a C. pen. și art. 396 alin. (1), (2) și 10 din C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5, art. 41 alin. (1) rap la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. (cu datele de stare civilă anterior menționate) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. la art. 334 alin. (2) teza a II-a C. pen. (fapta din data de 27.10.2021).

În baza art. 335 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1), (2) și 10 din C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5, art. 41 alin. (1) rap la art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. (cu datele de stare civilă anterior menționate) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 27.10.2021).

În baza art. 38 alin. (2) C. pen., s-a constatat că cele trei infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre sunt săvârșite în concurs ideal.

În baza art. 38 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite, respectiv s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (2 ani/3 = 8 luni), în total 1 an și 8 luni închisoare, care se execută în regim de detenție.

Împotriva sentinței penale nr. 684 din data de 06.11.2024 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. x/2023, inculpatul A. a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 278 din data de 18 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - sectia penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. proc. civ. penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 684/06.11.2024 pronunțate de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. x/2023.

Împotriva deciziei penale nr. 393/P din data de 19 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 17 aprilie 2025.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

A solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel.

De asemenea, în temeiul art. 448 alin. (4), C. proc. pen.. inculpatul a solicitat luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu.

În esență, un prim motiv de critică circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., este reprezentat de faptul că pedeapsa stabilită și aplicată inculpatului este nelegală prin prisma faptului că instanța de apel nu a analizat aplicabilitatea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute la art. 75 alin. (2) lit. a) si b din C. pen., respectiv a consecințelor constatării acestora. prevăzute la art. 76 C. pen.

În acest sens inculpatul apreciat că în contextul în care se efectua o justa analiză de către instanța de apel, se observa că cele 2 circumstanțe atenuante judiciare se impuneau a fi reținute iar efectul imediat era reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 astfel cum prevede art. 76 C. pen., rezultatul imediat fiind, spre exemplu o limită minimă de 8 luni pentru fiecare infracțiune comisă, astfel încât s-ar fi putut dispune condamnarea acestuia pentru infracțiunile prev. de art. 334 alin. (1) teza a II-a din C. pen. (fapta din data de 27.10.2021), respectiv, prev. la art. 334 alin. (2) teza a II-a C. pen. (fapta din data de 27.10.2021), la pedeapsa alternativă a amenzii.

Un al motiv de critică circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., este reprezentat de nelegalitatea aplicării pedepsei închisorii pentru infracțiunile prevăzute la art. 334 alin. (1) si 2 C. pen. atât timp cat instanța de apel a motivat că "susținerea inculpatului apelant de aplicare a unor pedepse cu amenda penala este vădit neîntemeiata prin raportare la starea de recidiva postexecutorie specializata, apelantul inculpat fiind condamnat in trecut pentru același gen de infracțiuni."

Sub acest aspect, inculpatul a precizat că chiar dacă acesta a fost anterior condamnat pentru săvârșirea infracțiunii la regimul rutier prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an si 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 91 C. pen., și un termen de încercare de 2 ani, aceasta împrejurare nu-l exclude automat de la posibilitatea aplicării pedepsei amenzii penale alternativ cu închisoarea, nefiind prevăzută nicio dispoziție legală care sa reglementeze faptul că în ipoteza recidivei postexecutorii nu se poate aplica pedeapsa amenzii penale pe lângă închisoare. În continuare, s-a menționat că și din analiza jurisprudenței în materie, se poate constata ca în spețe similare au fost aplicate pedepse cu amenda penală alternativ cu pedeapsa închisorii.

Concluzionând, inculpatul a precizat că solicită admiterea recursului în casație, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât instanța de recurs în casație, în ipoteza admiterii căii extraordinare de atac, nu ar putea rejudeca ea însăși cauza, deoarece s-ar pronunța asupra individualizării pedepsei aplicate, chestiune ce excedează competenței sale legale.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen.., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 278 din data de 18 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - sectia penală și pentru cauze penale cu minori și de familie face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpatul A. în termenul legal, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., cuprinzând numele și prenumele inculpatului, domiciliul acestuia, hotărârea care se atacă, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., inculpatul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. cu argumentarea, pe de o parte, că inculpatului i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în condițiile în care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. art. 76 C. pen.. din prisma nereținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) si b din C. pen., iar, pe de altă parte, din prisma nelegalității aplicării pedepsei închisorii pentru infracțiunile prevăzute la art. 334 alin. (1) si 2 C. pen. în raport de faptul că instanța de apel avea posibilitatea aplicării pedepsei alternative a amenzii.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de recurent, se observă că dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului sau modalității de executare a pedepsei.

Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost reținută de către instanța de fond sau apel.

Or, din examinarea deciziei penale pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, criticată în prezenta cauză, se observă că această instanță nu a reținut față de inculpatul A. dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) si b din C. pen.

Înalta Curte precizează că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permit instanței de recurs în casație să cenzureze reținerea sau nereținerea unor circumstanțe atenuante, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unor circumstanțe atenuante, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de circumstanță.

În acest context, se reține că, în realitate, inculpatul A. nu contestă aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, în raport cu limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile reținute în cauză și urmare a aplicării tratamentului sancționator incident în speță și a cauzelor de reducere reținute în ceea ce îl privește, ci a formulat critici sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, întrucât instanța de apel trebuia să reducă limitele de pedeapsă și cu o treime prin aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare, conform art. 76 alin. (1) din C. pen.

Or, chestiunile vizând individualizarea pedepsei, încadrarea juridică sau aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare de către instanța de fond sau cea de apel, cu consecința modificării pedepsei stabilite, excedează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere asupra fondul cauzei, fiind atributul exclusiv al acestor instanțe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanței de casație în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.

Astfel, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație care nu se regăsește în speță.

Prin urmare, Înalta Curte reține că formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 278 din data de 18 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 278 din data de 18 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2025.