ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 183 din data de 29 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2022, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

S-a constatat că infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen., ce face obiectul prezentei cauze este concurentă, conform art. 38 alin. (1) din C. pen., cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare, având ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere, prin sentința penală nr. 46/10.12.2020, pronunțată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2021.

A fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an și 3 luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 46/10.12.2020, pronunțată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2021.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare și s-au repus pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 9 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 334 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 9 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 334 alin. (2) din C. pen.

- pedeapsa de 9 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

- a fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit cele patru pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 luni, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie de 1 an și 4 luni închisoare.

S-a constatat că infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și infracțiunea de uz de fals, ce fac obiectul prezentei cauze, sunt concurente.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit cele două pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 5 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie de 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. și infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., ce fac obiectul prezentei cauze, sunt săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 46/10.12.2020, pronunțată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 05.01.2021.

În baza art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a dispus adăugarea la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință pentru infracțiunile concurente prevăzute de art. 334 alin. (1) din C. pen., art. 334 alin. (2) din C. pen., art. 335 alin. (1) din C. pen. și art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen. a pedepsei rezultante de 1 an și 8 luni închisoare, stabilită prin prezenta sentință pentru infracțiunile concurente prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen. și art. 323 din C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea permisului de conducere, aparent eliberat de autoritățile din Cehia, aflat la dosarul de urmărire penală și a documentului redactat în limba cehă eliberat pe numele inculpatului, depus de inculpat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru la data de 17.08.2022, aflat la dosarul de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 771 din data de 12 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A..

S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru împotriva sentinței penale nr. 29 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2022, s-a desființat în parte sentința sub aspectul laturii penale și rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele rezultante componente de 1 an și 4 luni închisoare, respectiv 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen. cu pedepsele principale la care a fost condamnat acesta prin sentința penală nr. 46/10.12.2020 a Judecătoriei Baia de Aramă, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 9 luni închisoare).

În baza art. 43 alin. (2) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 3 luni închisoare în regim de detenție.

S-au menținut restul dispozițiilor din sentință care nu sunt contrare deciziei.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prima instanță a stabilit situația de fapt imputată inculpatului în concordanță cu probatoriul administrat, care se coroborează pe deplin, procedând la analizarea, evaluarea și interpretarea tuturor probelor cauzei, într-o manieră convingătoare, susceptibilă a înlătura orice dubiu cu privire la existența faptelor și la comiterea acestora de către inculpat.

Curtea, examinând apărările inculpatului, formulate atât cu ocazia audierii la prima instanță, cât și în apel, a observă că relatările sale cu privire la împrejurările în care a intrat în posesia permisului falsificat nu sunt constante, prezentând situații de fapt vădit distincte cu ocazia audierilor succesive (declarație din 20 aprilie 2023 la prima instanță, respectiv 16 aprilie 2025 la instanța de control judiciar).

Inculpatul a solicitat achitarea sa, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 30 din C. pen., invocând că la momentul obținerii permisului de conducere a acționat cu convingerea fermă că demersurile în care se implică sunt unele legale, iar documentul astfel procurat îi conferă dreptul de a conduce autoturisme pe teritoriul Uniunii Europene, însă Curtea, independent de argumentele inculpatului referitoare la lipsa sa de pregătire juridică, a reținut că acesta este un adult, îndeplinește atribuții de paznic de vânătoare fiind de presupus în aceste condiții că are drept de port armă și implicit că este o persoană familiarizată cu rigorile legale, că are studii medii (12 clase) și că a urmat cursuri de legislație rutieră în vederea obținerii permisului de conducere în România, fiind greu de admis teza apărării în sensul că din punct de vedere intelectual a fost incapabil să înțeleagă că se angrenează în demersuri ilegale, această concluzie fiind susținută și de modul concret în care inculpatul recunoaște că a obținut permisul, respectiv contra unei sume consistente de bani, în urma unor negocieri referitoare la categoriile dorite și prețul cerut de cel care falsifica documentul, fără nici o pregătire prealabilă, fără a urma cursuri, fără a susține o testare.

Referitor la aparentele diligențe pe care inculpatul le depune pentru a clarifica dubiile referitoare la valabilitatea permisului obținut (inculpatul și fiul său fac referire la faptul că ar fi luat legătura cu cetățeni de origine cehă solicitându-le să le confirme că permisul este legal), Curtea a constatat că nu sunt probate în niciun fel, sunt ineficiente și derizorii și ele intervin într-un moment ulterior obținerii permisului de conducere falsificat.

În aceste condiții, Curtea a concluzionat că inculpatul nu s-a aflat într-o veritabilă stare de eroare la momentul la care a negociat și a facilitat obținerea unui permis de conducere în modalitatea reținută, că avea dubii serioase încă de la acel moment (de altfel în discuțiile purtate prin intermediul x chiar solicită informații cu privire la modul în care poate verifica documentul - mesajul din 15 iulie 2020 ora 17:07), dubii pentru a căror înlăturare însă nu a întreprins niciun demers concret, deși era evident că este suficient să solicite lămuriri de la organele în drept să elibereze și să controleze permisele de conducere, respectiv de la organele de poliție.

Curtea a reținut că nu se confirmă nici teza inculpatului că valabilitatea documentului examinat ar fi fost confirmată indirect ca urmare a prezentării sale organelor de poliție rutieră cu ocazia unor controale în trafic realizate anterior datei de 17 iunie 2021.

Cu ocazia audierii în apel inculpatul a susținut că a prezentat permisul de conducere în cel puțin două ocazii unor echipaje de poliție rutieră și că, în acest context, polițiștii au verificat baza de date, restituindu-i înscrisul falsificat și confirmându-i că acesta îi conferă dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice (declarație din 16 aprilie 2025), însă Curtea a constatat că IGPR - Direcția Rutieră precizează că în intervalul de timp relevant (cuprins între data obținerii permisului falsificat și data constatării infracțiunii flagrante respectiv 01 ianuarie 2020 - 17 iunie 2021) nu există nicio informație din care să rezulte că inculpatul ar fi fost oprit în trafic sau că s-ar fi procedat la verificarea bazelor de date referitoare la dreptul său de a conduce autoturisme, și mai mult, că în cazul persoanelor care au permise de conducere eliberate în altă țară membră UE, acestea sunt luate în evidență în bazele de date gestionate de MAI doar dacă au săvârșit abateri de la regimul rutier pe teritoriul României - răspuns IGPR - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

În raport de conținutul acestei din urmă adrese, Curtea a evidențiat că valabilitatea permisului de conducere ceh nu putea fi verificată de polițiștii români cu ocazia unui control în trafic, așa cum susține inculpatul, pentru simplul motiv că nu existau în bazele de date naționale informații referitoare la documentele emise de autoritățile din alt stat și singura verificare pe care o puteau face organele de poliție cu ocazia depistării în trafic a inculpatului era în bazele de date gestionate de autoritățile naționale române, în cadrul cărora inculpatul nu figurează ca posesor al permisului de conducere, în acest sens adresa nr. x/06.10.2021.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor principale aplicate de judecătorie, Curtea a constatat că pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni concurente prima instanță a aplicat pedepse orientate spre minim, dând relevanță atât datelor care particularizează faptele (gravitate medie, urmările produse, importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală), cât și celor referitoare la persoana inculpatului, atât circumstanțele favorabile acestuia, cât și cele nefavorabile (vârsta, conduita în societate, loc de muncă stabil, situație familială pe de o parte iar pe de altă parte antecedentele penale, conduita procesuală inconsecventă, evident nesinceră).

Curtea a apreciat întemeiată critica parchetului referitoare la nelegalitatea soluției pronunțate din perspectiva modului de calcul al pedepsei rezultante, constatând că infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale (săvârșită în lunile iunie - iulie 2020) este într-adevăr concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării prin sentința penală nr. 46/10.12.2020 a Judecătoriei Baia de Aramă, definitivă la data de 05 ianuarie 2021.

În aceste condiții, a reținut că în mod corect s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei stabilită prin sentința sus-menționată, și totodată stabilirea unei noi pedepse rezultante pentru toate infracțiunile concurente și făcându-se aplicarea art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. pedeapsa rezultantă constă în pedeapsa cea mai grea - aceea de 10 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății - la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte trei pedepse, respectiv o treime din 27 de luni, având în vedere că prin sentința penală nr. 46/10.12.2020 a Judecătoriei Baia de Aramă inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea a trei infracțiuni, pentru fiecare dintre acestea fiind aplicată o pedeapsă de 9 luni închisoare. Curtea a reținut că sporul rezultat în urma acestui calcul matematic nu este de 6 luni închisoare așa cum a reținut prima instanță ci de 9 luni închisoare (27:3=9), astfel că pedeapsa rezultantă este de 1 an și 7 luni (10 luni la care se adaugă 9 luni) și nu 1 an și 4 luni cum în mod greșit a calculat judecătoria.

Curtea a evidențiat și că majorarea pedepsei rezultante parțiale se va reflecta și în pedeapsa rezultantă finală, calculată conform art. 43 alin. (2) din C. pen., aceasta urmând să fie 3 ani și 3 luni închisoare și nu 3 ani așa cum a stabilit prima instanță.

Împotriva deciziei penale nr. 771 din data de 12.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, prin cererea de recurs în casație, inculpatul A., prin apărător ales, a arătat că infracțiunile pentru care a fost condamnat presupun, din punct de vedere subiectiv, ca fapta să fie săvârșită cu intenție, directă sau indirectă, adică făptuitorul să conștientizeze faptul că actul care-i legitimează un anumit tip de activități este contrafăcut, să se prevaleze de acest act pentru a produce consecințe juridice, să cunoască caracterul antisocial al faptelor sale și să nu aibă nici un fel de justificare pentru acțiunile sale. A susținut că eroarea cu privire la caracterul fals al înscrisului face ca intenția să lipsească, fapta neputând fi inclusă în sfera domeniului penal, câtă vreme lipsesc elementele de tip subiectiv specifice conținutului constitutiv al fiecăreia dintre cele trei infracțiuni pentru care a fost condamnat

Recurentul a arătat că, în speță, nu există probe sau elemente de tip prezumtiv, pe care folosindu-le, să poată înfrânge prezumția de nevinovăție și care să se circumscrie specificului de natură subiectivă al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, încrederea sa într-un instrument apt prin calitățile pe care le prezenta să convingă sub toate aspectele că era un înscris oficial care autoriza activitatea de șofat nefiind contrazisă de nicio probă. În opinia sa, caracterul vincibil al erorii nu poate fi pus pe seama unor proceduri standard de obținere al permisului de conducere, în urma absolvirii unei școli de șoferi și a susținerii unui examen și nici pe seama procedurii în care i-a fost transmis, care nu era una suspicionabilă, în administrațiile vestice majoritatea actelor fiind comunicate în acest fel, iar plata unor astfel de servicii se face online către profesioniști specializați pentru obținerea unor astfel de acte.

În continuare, s-a precizat că reprezentarea pe care a avut-o nu a fost cea a unui act fals, neexistând nici un element obiectiv în acest sens, a acționat fiind convins de legalitatea demersului său și nu cu intenția folosirii unui înscris contrafăcut pentru a exercita un drept, prin urmare acțiunile sale nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale recurate și, în rejudecare, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 11.09.2025, când s-a stabilit termen la data de 07.10.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța o respinge, prin încheiere definitivă.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 771 din data de 12.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori), domiciliul recurentului, precum și semnătura.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte, judecătorul de filtru, amintește faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, respectiv acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Recurentul nu invocă critici ce ar putea fi subsumate lipsei condițiilor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 320 alin. (1) din C. pen. și infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, cu consecința achitării sale pentru aceste infracțiuni, întrucât faptele nu ar fi fost săvârșite cu vinovăția cerută de lege, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici a altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Solicitarea recurentului de a se constata că faptele pentru care a fost condamnat nu au fost săvârșite cu intenție nu permite o analiză prin prisma prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, se reține că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei reținute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

De asemenea, se constată că recurentul a invocat drept critici subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. elementele subiective din structura normei de incriminare a infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, însă aspectele ce vizează neîntrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăție cu care au fost comise infracțiunile, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală."

Din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta constituie o contravenție/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzută de art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.).

În concluzie, criticile recurentului nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Se reamintește că examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța de apel și nu la o nouă judecată a acesteia.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 771 din data de 12.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 771 din data de 12.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 octombrie 2025.