ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1019 din data de 21 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53 din data de 17.02.2022 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, în baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., art. 61 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsă amenzii penale în cuantum de 2.000 RON (două mii RON), reprezentând echivalentul a 100 zile-amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 RON/zi-amendă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În baza art. 63 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., art. 61 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsă amenzii penale în cuantum de 2.000 RON (două mii RON), reprezentând echivalentul a 100 zile-amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 RON/zi-amendă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că are dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. (3) C. pen.

În baza art. 63 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.

Conform art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 272 alin. (2) și la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocaților din oficiu C. și D., pentru faza de judecată, în cuantum de câte 868 RON fiecare, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției și rămân în sarcina statului.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON aferente fazei de urmărire penală.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON aferente fazei de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.

Prin decizia nr. 1019 din 21 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat împotriva sentinței penale nr. 53/17.02.2022 a Judecătoriei Râmnicu Sărat pe care a desființat-o în parte și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), j) C. pen., pe o durată de 4 ani care se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

De asemenea, s-au aplicat dispozițiile art. 65 C. pen., rap. la art. art. 66 alin. (1) lit. a), b), j) C. pen.

S-a majorat cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului B. de la 100 zile amendă în cuantum de 20 de RON fiecare la 200 de zile amendă a câte 20 de RON fiecare, rezultând o amendă penală de 4000 de RON, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că are dreptul de a conduce suspendat prev. de art. 335 alin. (3) C. pen.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Curtea de Apel Ploiești a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2019 din 18.03.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații A. și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știe că are dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 alin. (3) C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul A., în data de 25.04.2019, ora 14:30, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x I. Cuza din Râmnicu Sărat, jud. Buzău, având permisul de conducere suspendat. Totodată s-a reținut că inculpatul B., în data de 25.04.2019, i-a încredințat inculpatului A. autoturismul proprietate personală marca x cu nr. de înmatriculare x, cunoscând faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

S-a apreciat că probele administrate în cauză, respectiv declarație suspecți/inculpați; adresa nr. x/05.03.2020 a IPJ Ilfov; adresa nr. x/24.06.2019 a MAI - Instituția Prefectului - jud. Buzău; adresa nr. x/17.01.2020 a IPJ Buzău - Serviciul Rutier; înscrisuri, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță, astfel că încadrarea juridică corespunde faptelor săvârșite.

Sub aspectul apelului formulat în cauză legat de individualizarea pedepsei, instanța de control judiciar a constatat aceea că instanța de fond, pe de o parte, a aplicat în mod greșit pedepsele stabilite, acestea având un cuantum nelegal, în sensul că în procesul de individualizare a pedepselor amenzii, a stabilit pentru fiecare dintre inculpați un număr de 100 de zile-amendă, sub minimul special prevăzut de art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., iar pe de altă parte, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., având în vedere vasta activitate infracțională din care a rezultat o antecedență penală deosebită, se impunea aplicarea unei pedepse cu închisoare, cu executare în regim de detenție, doar aceasta fiind în concordanță cu acele criterii anterior amintite, fiind aptă să asigure îndeplinirea funcțiilor pedepsei în ceea ce îl privește pe inculpat, respectiv funcția de constrângere, de reeducare, de prevenire a săvârșirii unor noi infracțiuni, funcții care sunt menite să asigure acestuia formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 4 octombrie 2022, la Penitenciarul Ploiești, iar data până la care acesta avea posibilitatea să declare recurs în casație este 4 noiembrie 2022, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 10 octombrie 2022.

În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat de recurent că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Astfel, a susținut că dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu a fost niciodată suspendat, întrucât nu a fost sancționat contravențional pentru abateri de la normele ce reglementează circulația rutieră.

În acest sens a precizat că, anterior depistării sale în trafic de către organele de poliție, a fost cercetat într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen., dosar care, după mai bine de 1 an, a fost clasat, dovadă care se află la dosarul cauzei.

S-a subliniat, așadar, că doar i s-a reținut permisul de conducere, însă nu a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule în urma unei sancțiuni.

Prin urmare, textul de lege în baza căruia a fost condamnat, incriminează și sancționează fapta celui care conduce un autovehicul pe drumurile publice și se află în una dintre următoarele situații: are permis de conducere necorespunzător categoriei de autovehicul, are permisul retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendată.

Față de aceste aspecte, a apreciat că fapta reținută în sarcina sa nu se circumscrie în niciuna dintre situațiile prevăzute de lege, fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 09 ianuarie 2023, procedura de comunicare a recursurilor în casație fiind îndeplinită.

La data de 8 februarie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 14 februarie 2023, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, cu termen de judecată la data de 28 martie 2023.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele inculpatului recurent sunt, în esență, în sensul că dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu a fost niciodată suspendat, întrucât nu a fost sancționat contravențional pentru abateri de la normele ce reglementează circulația rutieră, fiindu-i doar reținut permisul de conducere.

Starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă în faptul că inculpatul A., în data de 25.04.2019, ora 14:30, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x din Râmnicu Sărat, jud. Buzău, având permisul de conducere suspendat, stabilindu-se că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În cauză, în raport de situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului s-a concretizat în acțiunea de conducere, în data de 25.04.2019, ora 14:30, a autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x pe str. x I. Cuza din Râmnicu Sărat, jud. Buzău, având permisul de conducere suspendat.

Contrar afirmațiilor recurentului inculpat, Înalta Curte reține că, distinct de situațiile în care permisul de conducere este reținut ca sancțiune contravențională complementară urmare a constatării unei contravenții, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține, cu consecința suspendării dreptului de a conduce, și potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, când titularul a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (2), (3) și 4 din C. pen.

Potrivit art. 97 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 195/2002, în cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune, de regulă, odată cu constatarea faptei și măsuri tehnico-administrative, printre care și cea de reținere a permisului de conducere, fiind posibilă eliberarea unei dovezi înlocuitoare cu sau fără drept de circulație. În cazul prevăzut la art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 185/2002 se eliberează dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, evident, în situația în care titularul are asupra sa permisul de conducere, în caz contrar având obligația să îl predea poliției pentru obținerea acestei dovezi.

Conform aceluiași articol, perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Or, așa cum a reținut instanța de fond (raționament însușit întocmai și de instanța de apel), din probele administrate în cauză (raportul de reținere a permisului de conducere și procesul-verbal de aducere la cunoștință din data de 05.11.2018, întocmite de IPJ Ilfov, pe care inculpatul l-a semnat), a rezultat că recurentului inculpat A. i-a fost suspendat dreptul de a conduce în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, începând cu data de 05.11.2018, până la soluționarea lucrării penale întocmite cu ocazia săvârșirii infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) din C. pen., fără dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, drept ce era suspendat inclusiv la momentul la care a fost oprit în trafic de către organele de poliție.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1019 din data de 21 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1019 din data de 21 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2023.