ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 195 din 10 februarie 2023 pronunțată de Judecătoria Bistrița s-au hotărât următoarele:

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 10.07.2021).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat același inculpat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 17.02.2022).

Cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Prin decizia penală nr. 1592/A din 30 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva sentinței penale nr. 195 din 10 februarie 2023 pronunțată Judecătoriei Bistrița, s-a desființat, în întregime, hotărârea apelată, iar în rejudecare:

În temeiul art. 396 alin. (2) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la:

- pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 10.07.2021);

- pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 17.02.2022).

S-au contopit pedepsele sus-menționate, constatându-se că acestea sunt comise în condițiile concursului real de infracțiuni și, în baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 5 luni închisoare.

Potrivit art. 91, art. 92 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bistrița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

S-a impus inculpatului obligația ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 zile, la Primăria municipiului Bistrița sau Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului-Filantropia Ortodoxă Bistrița.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere și a obligației mai sus stabilite, precum și în cazul comiterii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării, conform art. 96 C. pen.

S-a dispus obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale, etapei de cameră preliminară și judecății în fond în cuantum de 2.000 RON.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina acestuia.

****

Împotriva deciziei penale nr. 1592/A din 30 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, recurentul inculpat a arătat, în esență, că instanța de apel 1-a condamnat la pedeaspa închisorii pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată și achitat în primă instanță, deși niciuna dintre acestea nu erau prevăzute de legea penală.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. comisă la data de 10 iulie 2021, a arătat că, în fapt, la data de referință, în jurul orei 18:00, a plecat de la domiciliul din localitatea Unirea, str. x, cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, și s-a deplasat la centrul comercial B., situat pe bulevardul x, din mun. Bistrița. La ora aproximativă 20:30, a revenit la volanul autoturismului, cu intenția de a se întoarce la domiciliu și a condus pe strada x, către str. x, unde, în dreptul imobilului cu nr. x, la ora 20:40, a fost oprit de un echipaj de poliție. Cu ocazia verificărilor în bazele de date s-a constatat în mod eronat că figurează cu dreptul de a conduce suspendat din data de 6 iulie 2021, ca sancțiune complementară pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier.

Ca urmare, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., reținându-se că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x, încheiat la data de 14 mai 2020 de Poliția Orașului Beclean, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 (conducere cu viteză peste limita legală).

Potrivit prevederilor art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține la săvârșirea uneia dintre contravențiile prev. de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și (4) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1), iar potrivit prevederilor art. 111 alin. (2) din același act normativ, "La reținerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație". Comiterea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 nu se regăsește printre situațiile în care dovada se eliberează fără drept de circulație, prevăzute limitativ de art. 111 alin. (3) din același act normativ. Prin urmare, la data de referință, a primit o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație.

Prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16.03.2020, s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României pe o durată de 30 de zile, aceasta fiind prelungită prin Decretul Președintelui nr. 240/2020 din 14 aprilie 2020. Ulterior, prin H.G. nr. 394/2020 din 18 mai 2020 s-a declarat starea de alertă. Prin urmare, faptele de a conduce pe drumurile publice la data de 10 iulie 2021 și, ulterior, la 17 februarie 2022, au fost comise pe timpul stării de alertă prevăzute de Legea nr. 55/2020, instituită prin H.G. nr. 24 din 14 mai 2020, care a fost prelungită, succesiv, ultima datând din 7 februarie 2022, prin Hotărârea Guvernului nr. 171/2022. Starea de alertă a încetat la 9 martie 2022.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020, "Prin excepție de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulație, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (4) sau (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări".

Or, dovada ce i-a fost emisă la 14 mai 2020 este încadrată expres în situațiile enumerate la art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că valabilitatea acesteia a fost prelungită de drept pe toată durata stării de alertă (care a încetat la 9 martie 2022) și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acesteia. De aceea, în contextul prezentat, dreptul său de a conduce autovehicule nu era suspendat la data de 10 iulie 2021, astfel că infracțiunea pretins comisă la această dată nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la infracțiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. comisă la data de 17 februarie 2022, care a constat în aceea că, la data de referință, a condus pe DN17 pe raza localității Livezile un autoturism având dreptul de circulație suspendat urmare a cercetării sale penale în dosarul nr. x/2021 (care a avut ca obiect fapta de 10.07.2021), recurentul inculpat a susținut, deopotrivă, că nici aceasta nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, a arătat că, în condițiile în care, așa cum a arătat anterior, dreptul său de a conduce autovehicule nu era suspendat la data de 10 iulie 2021, acest fapt ar fi trebuit să conducă la o soluție de clasare a cauzei în dosarul nr. x/2021. Altfel spus, neconstituind o faptă penală, prima acuzație nu trebuia să aibă ca efect suspendarea dreptului său de a conduce, astfel că, la data de 17 februarie 2022, avea acest drept, nefiind, prin urmare, îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii analizate.

Pentru argumentele prezentate, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate, și, în principal, dispunerea achitării sale pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, la data de 27 decembrie 2023, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 8 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă, în principiu, condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., iar pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul criticilor privind lipsa laturii obiective a celor două infracțiuni de conducere a unui vehicul având permisul de conducere suspendat, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv – invocată prin raportare la efectele Legii nr. 55/2020 asupra valabilității dovezii înlocuitoare cu drept de circulație eliberate acestuia, la data de 14 mai 2020 [când i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002] – cu privire la prima faptă (din 10 iulie 2021) și, interdependent, prin raportare la efectele unei astfel de constatări asupra dreptului său de a conduce la data de 17 februarie 2022 – cu privire la acea de a doua faptă (din 17 februarie 2022).

Înalta Curte a reținut că restul susținerilor recurentului inculpat, vizând aparenta lipsa de celeritate a parchetului în motivarea căii ordinare de atac exercitate în cauză și pretinse încălcări, de către instanța de apel, ale efectului devolutiv al apelului și ale drepturilor inculpatului la o cale de atac efectivă, la un proces echitabil și apărare, nu pot fi circumscrise nici cazului de recurs în casație invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și nici vreunui alt motiv dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, în limitele precizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat în cauză, 21 martie 2024, apărătorul ales al recurentului inculpat și reprezentantul Ministerului Public au expus opiniile asupra cererii de recurs în casație, concluziile acestora fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

*****

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conform unei jurisprudențe constante a instanței supreme, sintagma "nu este prevăzută de legea penală" se referă la situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare neprevăzute de lege, respectiv, ipoteze ce nu au făcut vreodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor aspecte se realizează exclusiv prin raportare la starea de fapt reținută, cu titlu definitiv, în decizia instanței de apel, Înalta Curte nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, prioritar, că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunile analizate este, în esență, următoarea:

La data de 14 mai 2020, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x din aceeași dată, Poliția Orașului Beclean i-a aplicat inculpatului A. sancțiunea principală a amenzii contravenționale și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 14 mai 2020, a condus pe DN 17, în localitatea Crainimat, cu viteza de 107 km/h, cu mai mult de 50 km/h față de viteza maximă admisă pentru acel sector de drum.

Împotriva procesului-verbal de contravenție a formulat plângere inculpatul A., dovada înregistrării acesteia (certificatul de grefă din 27 mai 2020, emis de Judecătoria Bistriția Năsăud în dosarul nr. x/2020) fiind comunicată Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud - Serviciul Rutier la 28 mai 2020.

Plângerea petentului a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 1730 din 7 decembrie 2020 a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 453 din 4 iunie 2021 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de către petent.

Ulterior soluționării definitive a plângerii, la 5 iulie 2021, I.P.J. Bistrița-Năsăud – Serviciul Rutier a adus la cunoștința inculpatului A. împrejurarea că, urmare a săvârșirii contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 6 iulie 2021.

În acest context, instanța de apel a concluzionat că fapta inculpatului A., care, la data de 10 iulie 2021, în intervalul orar 18:00 - 20.40, cu intenție, a condus autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, de la domiciliul acestuia, din localitatea Unirea, str. x până la centrul comercial B. din municipiul Bistrița, având suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Instanța de apel a cenzurat statuările primei instanțe, în sensul că, la data săvârșirii faptei, inculpatul ar fi avut dreptul de a conduce pe drumurile publice în baza dovezii înlocuitoare cu drept de circulație eliberate la data de 14 mai 2020, reținând că, în cazul inculpatului, au fost incidente dispozițiile art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, ca urmare a contestării procesului-verbal de contravenție.

În plus, prevederile art. 46 din O.U.G. nr. 70/2020 (intrată în vigoare la 14 mai 2020) au stabilit că, pe toată perioada stării de urgență (16 martie 2020 - 18 mai 2020, urmată de starea de alertă), precum și pe o perioadă de 45 de zile de la data încetării acestei stări, se menține numai valabilitatea dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere cu drept de circulație emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, iar nu și a celor prev. de art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, în sfera cărora intră și cele eliberate în cazul contravenției prev. de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 (reținută în sarcina inculpatului).

În fine, instanța de apel a reținut că, la 6 iulie 2021, inculpatului A. nu i s-a eliberat o nouă dovadă înlocuitoare a permisului de conducere întrucât, astfel cum impun prevederile art. 97 din O.U.G. nr. 195/2020 și art. 190 din Regulamentul de punere în aplicare a acestui act normativ, o atare dovadă se emite odată cu constatarea faptei, nicidecum după soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect plângerea contravențională. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020.

Corelativ, instanța de apel a reținut, de asemenea, că fapta inculpatului A. constând în aceea că, la data de 17 februarie 2022, a condus un autoturism pe DN17, pe raza localității Livezile, având dreptul de a conduce suspendat ca urmare a cercetării sale penale pentru fapta anterior menționată, săvârșită la 10 iulie 2021, întrunește toate elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

În actualul cadru procesual, invocând incidența motivului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că, întrucât, ca efect al art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020, valabilitatea dovezii înlocuitoare cu drept de circulație care i-a fost eliberată la data comiterii contravenției din 14 mai 2020 a fost menținută și prelungită de drept, pe toată durata stării de alertă (respectiv, până la 9 martie 2022) și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acesteia, dreptul său de a conduce autovehicule nu era suspendat la data de 10 iulie 2021, astfel că infracțiunea reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, lipsindu-i latura obiectivă.

Corelativ și interdependent, recurentul a susținut că, de vreme ce nu constituie o infracțiune, fapta din 10 iulie 2021 nu trebuia să aibă ca efect suspendarea dreptului său de a conduce, astfel că, la data de 17 februarie 2022, avea acest drept, nefiind, prin urmare, îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii analizate.

Evaluând criticile formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia Curții de Apel Cluj ce face obiectul prezentului recurs în casație, recurentul inculpat A. a fost condamnat definitiv pentru savârșirea a două infracțiuni prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în modalitatea normativă a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În lipsa unei definiții în C. pen. a noțiunii de "suspendarea exercitării dreptului de a conduce", practica și jurisprudența au definit infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. prin trimitere la legislația extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice.

În acest sens, s-a statuat că se circumscrie infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în primul rând, fapta persoanei care conduce un autovehicul pe drumurile publice având suspendat exercițiul dreptului de a conduce ca efect al aplicării sancțiunii contravenționale complementare omonime ("suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat") prevăzută de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 (ipoteza speței).

Împrejurările factuale reținute cu titlu definitiv de către instanța de apel în cauza de față relevă că, urmare a respingerii definitive, la data de 4 iunie 2021 (prin sentința civilă nr. 1730 din 7 decembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 453 din 4 iunie 2021 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), a plângerii formulate de inculpatul A. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 14 mai 2020 – soluție adusă la cunoștința acestuia, sub semnătură, prin adresa din 5 iulie 2021 a Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud – începând cu data de 6 iulie 2021, față de recurent a fost pusă în executare sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, aplicată prin procesul-verbal sus-menționat.

Prin urmare, s-a reținut că, la data de 10 iulie 2021 (data comiterii primei infracțiuni deduse judecății), recurentul inculpat avea suspendat exercițiul dreptului de a conduce.

Contestând această concluzie, dar și aprecierea instanței de apel referitoare la data înștiințării sale cu privire la soluția definitivă dată plângerii contravenționale și, respectiv, data punerii în executare a sancțiunii contravenționale complementare (chestiuni care, presupunând reevaluarea unor împrejurări de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat, nu pot face obiect de analiză în recurs în casație), recurentul inculpat a susținut că, la data de 10 iulie 2021, nu avea suspendat exercițiul dreptului de a conduce întrucât, ca efect al dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020, dovada înlocuitoare cu drept de circulație eliberată la data comiterii contravenției (14 mai 2020) și-a păstrat valabilitatea pe toată durata stării de alertă (respectiv, 9 martie 2022) și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acesteia.

Corelativ, a susținut că, în condițiile în care fapta din 10 iulie 2021 nu constituie infracțiune, ea nu a avut ca efect suspendarea exercițiului dreptului său de a conduce, motiv pentru care nici fapta din 17 februarie 2022 nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Susținerile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Fiind emisă la data de 14 mai 2020, în timpul stării de urgență, dovada înlocuitoare a permisului de conducere cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile, eliberată recurentului inculpat, conform art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, consecutiv constatării contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, nu a intrat decât aparent sub incidența prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020.

Dispozițiile legale sus-menționate prevăd că, pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări, se menține valabilitatea dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere cu drept de circulație emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) sau alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, dar și a celor emise în temeiul art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, în sfera cărora intră și cele eliberate în cazul contravenției prev. de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, reținută în sarcina recurentului inculpat.

În cazul speței, aceste norme legale nu sunt, însă, relevante, deoarece recurentul inculpat A. a contestat procesul-verbal de contravenție din data de 14 mai 2020, demers judiciar care, potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (2) coroborat cu art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, a avut ca efect suspendarea executării sancțiunii contravenționale complementare prev. de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 de la data înregistrării plângerii la judecătorie (26 mai 2020) și până la expirarea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care aceasta a fost respinsă (5 iulie 2021).

Prin urmare, în cauză, recurentul inculpat a avut exercițiul dreptului de a conduce numai până la data de 5 iulie 2021, ca efect al contestării procesului-verbal de contravenție prin care i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării acestui drept, iar nu în baza dovezii înlocuitoare a permisului de conducere eliberate la data comiterii contravenției [dovadă a cărei valabilitate, potrivit apărării, ar fi fost menținută, în temeiul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020]. De altfel, potrivit art. 118 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2003, la data prezentării dovezii înregistrării plângerii, o atare dovadă înlocuitoare se reține de către organele de poliție, care restituie permisul de conducere.

Ulterior, începând cu data de 6 iulie 2021, ca efect al rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost respinsă plângerea contravențională formulată de recurent, exercițiul dreptului de a conduce al acestuia a fost suspendat ope legis, în condițiile art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, pe o durată de 90 de zile, ca urmare a punerii în executare a sancțiunii contravenționale complementare prev. de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 dispuse prin procesul-verbal de contravenție.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 (prevederi legale în privința cărora nu s-a instituit vreo derogare prin Legea nr. 55/2020, astfel încât ele s-au aplicat și pe toată durata stării de alertă) rezultă că, în ipoteza contestării procesului-verbal prin care s-a aplicat sancțiunea contravențională complementară prev. de art. 96 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, dovada înlocuitoare a permisului de conducere cu drept de circulație, eliberată conform art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, conferă deținătorului său dreptul de a conduce doar până la data înregistrării plângerii contravenționale, când, ca efect al suspendării ope legis a sancțiunii contravenționale sus-menționate, contravenientul reintră de drept în exercițiul dreptului de a conduce până la soluționarea definitivă a plângerii.

Prin urmare, în cazul contestării procesului-verbal de contravenție, valabilitatea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere cu drept de circulație eliberate conform art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 încetează la momentul înregistrării plângerii contravenționale, neputând fi prelungită în condițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020.

În contextul acestor argumente, constatând că, în circumstanțele factuale definitiv reținute în speță, dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 55/2020 nu au fost incidente în situația particulară a recurentului, dreptul acestuia de a conduce fiind suspendat, în temeiul art. 118 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, începând cu data de 6 iulie 2021, când a fost pusă în executarea sancțiunea contravențională complementară prev. de art. 96 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, ca urmare a respingerii definitive a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenție din data de 14 mai 2020, soluție adusă la cunoștința acestuia la data de 5 iulie 2021, Înalta Curte constată netemeinicia susținerilor contrare ale recurentului.

Ca urmare, constată că fapta inculpatului A., care, la data de 10 iulie 2021, a condus pe drumurile publice având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 6 iulie 2021, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Corelativ și interdependent, constată, de asemenea, că și ce-a de-a doua faptă reținută în sarcina inculpatului A., care, la data de 17 februarie 2022, a condus un autovehicul pe drumurile publice, deși, începând cu data de 10 iulie 2021, ca urmare a cercetării sale penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., nu mai avea dreptul de a conduce până la finalizarea dosarului penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița (reținerea permisului de conducere și eliberarea unei dovezi fără drept de circulație fiind obligatorii, conform art. 111 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 în cazul comiterii unei infracțiuni de această natură), întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând nefondate criticile formulate în actuala procedură, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1592/A din data de 30 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1592/A din data de 30 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2024.