ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 aprilie 2025

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor din dosar, constată:

Prin sentința penală nr. 372, pronunțată la data de 26.03.2024 în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Bistrița, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă presupus comisă în data de 15.05.2021).

Prin decizia penală nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva sentinței penale nr. 372/26.03.2024, pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. x/2022.

S-a desființat în totalitate sentința penală apelată și procedând la o nouă judecată:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că prezenta infracțiune a fost săvârșită de inculpatul A. anterior considerării ca executată a pedepsei rezultante de 6 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (2) noul C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 77 lit. a) și a) art. 38 alin. (1) C. pen., prin SP nr. 104/F din 14.11.2017, pronunțată în dosar nr. x/2015 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, def. prin D.P. nr. 82/A/16.01.2018 a Curții de Apel Cluj, pe parcursul termenului de supraveghere al liberării condiționate al acestei pedepse.

S-a dispus revocarea liberării condiționate și executarea restului de pedeapsă în cuantum de 888 de zile de închisoare, în baza art. 104 alin. (2) C. pen.

În baza art. 104 alin. (2) raportat la 41 alin. (1) și la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa aplicată inculpatului, de 8 luni de închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., aplicată prin prezenta decizie, restul rămas neexecutat de 888 de zile de închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 8 luni și 888 zile închisoare.

(…)

Împotriva deciziei penale nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esență, recurentul inculpat a susținut că starea de fapt reținută în mod corect de prima instanță, dar modificată de instanța de apel, nu poate fi subsumată tipicității obiective a infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul.

În opinia apărării, stabilirea actului material constând în conducerea unui moped, dobândit de către inculpat la un moment la care nu exista obligativitatea obținerii unui permis de conducere pentru acesta, coroborat cu lipsa acestuia din țară și perioada petrecută în penitenciar, reprezintă o situație de fapt ce nu poate fi analizată ca fiind de natură a consta că inculpatul nu a făcut minime demersuri pentru a verifica modificările conținutului normelor de drept care reglementează circulația pe drumurile publice.

Totodată, s-a susținut că nu poate fi identificată legătura de cauzalitate dintre exercitarea acțiunii de a conduce un moped și urmarea imediată.

Prin încheierea din 6 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esență, făcând referire la situația de fapt, recurentul inculpat a susținut că, a condus mopedul cu ocazia concediului pe care l-a făcut în România, neștiind că era necesar să dețină permis de conducere pentru acesta, întrucât nici la data achiziționării lui nu era necesar un astfel de permis, iar lipsa sa îndelungată din țară și perioada de aproximativ 4 ani petrecută în penitenciar, în executarea unei pedepse, au determinat necunoașterea modificării legii, respectiv a normelor O.U.G. nr. 195/2002, care în opinia sa, sunt norme extrapenale, fiind astfel incidente dispozițiile art. 30 C. pen.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanței de apel, a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen.

În fapt și în drept, instanța de apel a reținut că, fapta inculpatului A. care, la 15.05.2021, în jurul orelor 15:40, a condus mopedul, pe raza localității Ragla, jud. Bistrița-Năsăud, fără a deține permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "conducere a unui vehicul fără permis de conducere", prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 335 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducer."

Conform art. 30 C. pen., "nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Dispozițiile alin. (1) se aplică și faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației ori împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei.

Nu constituie circumstanță agravantă sau element circumstanțial agravant starea, situația ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii.

Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul necunoașterii unei dispoziții legale extrapenale."

Obligația de a deține permis de conducere pentru un moped (scuter) este cuprinsă în O.U.G. nr. 195/2002 (anexa nr. 1: categoria AM: mopede a căror viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h), care prevede că pentru a conduce mopede pe drumurile publice, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, analizând motivele de recurs în casație, Înalta Curte constată că nu sunt reliefate, în cauză, aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

În acest sens, Înalta Curte constată că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de conducere a unui vehicul - mopedul - pe un drum public, în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv pe raza localității Ragla, jud. Bistrița-Năsăud - DJ173, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Contrar susținerilor recurentului inculpat nu se poate reține că inculpatul a acționat sub imperiul unei erori de drept extrapenal asupra tipicității infracțiunii, așa cum a decis, de altfel, instanța de apel, în urma analizării apărării inculpatului, în sensul că, la data de 15.05.2021 s-a aflat în eroare cu privire la normele de drept extrapenal care impuneau deținerea permisului de conducere pentru vehiculul în discuție.

Conform considerentelor deciziei recurate, reținând întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen., instanța de apel a respins apărarea inculpatului, desființând, implicit, și motivarea instanței de fond, potrivit căreia, inculpatul a acționat în condițiile unei erori de fapt vincibile cu privire la o normă de drept extrapenal, care plasează fapta în zona culpei fără prevedere.

În acest sens, instanța de apel a avut în vedere, în primul rând, că normele din O.U.G. nr. 195/2002 care reglementează categoriile de vehicule pentru care este necesară deținerea permisului de conducere și normele care plasează mopedul în categoria vehiculelor pentru care este necesară deținerea permisului de conducere completează un element normativ din conținutul incriminării infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen., astfel că au caracter penal, fiind excluse de la aplicarea dispozițiilor art. 30 C. pen. (care admit incidența erorii de drept exclusiv asupra unei norme extrapenale).

Chiar trecând peste acest argument, instanța de apel a apreciat că inculpatul nu s-a aflat în eroare asupra conținutului normelor de drept cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002, acesta neavând convingerea fermă că nu există vreo reglementare care să impună necesitatea deținerii unui permis pentru a conduce mopede, ci a avut o incertitudine cu privire la conținutul normei. Astfel, instanța de apel a constatat că inculpatul nu a făcut minime demersuri pentru a verifica care este în realitate conținutul normelor de drept care reglementează circulația pe drumurile publice, respectiv categoriile de vehicule pentru care există obligativitatea deținerii permisului de conducere corespunzător la data conducerii mopedului, rezumându-se la a preciza că la momentul achiziționării mopedului legislația în vigoare nu impunea deținerea permisului de conducere.

Or, în cauză, modificarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în sensul stabilirii obligativității deținerii permisului de conducere pentru vehiculul condus de inculpat, a intervenit prin Legea nr. 203/9 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 760 din 12 noiembrie 2012.

S-a reținut, așadar, că inculpatul a condus mopedul în discuție la data de 15.05.2021, la aproape 9 ani de la această modificare legislativă, împrejurare în care existența unei erori nu apare ca verosimilă, fiind rezonabil ca în intervalul de timp dintre cumpărarea vehiculului de către inculpat (în cursul anului 2008, potrivit declarațiilor inculpatului) și data conducerii (15.05.2021) să fi intervenit modificări legislative. Împrejurarea că inculpatul nu a făcut niciun demers pentru a verifica conținutul normei pe tot parcursul acestui interval de timp indică faptul că acesta se afla la data conducerii într-o stare de îndoială cu privire la necesitatea deținerii permisului de conducere și nu într-o eroare cu relevanță penală.

În acest context, Înalta Curte observă că, practic, ceea ce invocă recurentul inculpat este propria culpă, susținând că nu i se poate reține săvârșirea faptei, întrucât nu a cunoscut că pentru a conduce mopedul trebuia să dețină un permis de conducere pentru un astfel de vehicul, în condițiile în care la momentul achiziționării acestuia nu exista o atare obligație, neavând cunoștință de modificarea legii. Ori, acestea sunt împrejurări cu un pronunțat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și urmările sale, care se circumscriu temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalității acesteia.

Prin urmare, criticând decizia instanței de apel, recurentul inculpat tinde, în realitate, la reaprecierea situației de fapt și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "conducere a unui vehicul fără permis de conducere", prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1626/A/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2025.