ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2059/2024

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2024

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 22.12.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean Muntenia, în numele și pentru membrul de sindicat A., a chemat în judecată pe pârâta Școala Gimnazială "Virgil Calotescu" Bascov solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să calculeze și să plătească membrului de sindicat, începând cu 31.01.2018, sporul de 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare sau periculoase, prevăzut de H.G. nr. 569/2017, actualizat cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală aferentă, precum și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4130/26.10.2023, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, cu majoritate, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Școlii Gimnaziale "Virgil Calotescu, Bascov, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească membrului de sindicat, începând cu data de la care a atins nivelul maxim de salarizare pentru anul 2022 ca urmare a majorărilor salariale reglementate de art. 38 din Legea nr. 153/2017, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată începând cu data scadenței și până la data plății efective, precum și la plata către reclamant în parte a sumei de 500 de RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean Muntenia, în numele și pentru membrul de sindicat A., iar prin decizia civilă nr. 1872/04.04.2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile menționate a declarat recurs Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean Muntenia, în numele și pentru membrul de sindicat A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

În motivare, în esență, a arătat că raționamentul expus de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 27/2020 - pentru clarificarea situatiei sporului pentru condiții de muncă vătămătoare sau periculoase pentru personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, unde a statuat ca de acest spor beneficiază personalul respectiv doar "de la data la care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate" - nu se poate aplica și în cazul personalului din învățământ, întrucât situațiile juridice ale celor două categorii de personal sunt diferite, în sensul că reclamantei i se recunoaște dreptul la acest spor și pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, în timp ce categoriei de personal vizată de decizia pronunțată în interesul legii, nu.

Potrivit recurentei, interpretarea per a contrario a considerentelor cuprinse la paragrafele 63 și 68 în decizia pronunțată în interesul legii, relevă că pentru categoriile de salariați carora le-a fost recunoscut anterior acest spor, ca sume compensatorii incluse în salariile brute lunare, dreptul trebuie sa le fie recunoscut tocmai în virtutea stipulațiilor legii privitoare la menținerea ca drept salarial "rostogolit" în plată pe perioada trecerii etapizate de la vechiul sistem de salarizare la cel reglementat prin Legea nr. 153/2017.

Redând parte din statuările cuprinse în hotărârea nr. 797/2019 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, respectiv în decizia 80/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurentul a susținut că personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Prin cererea înregistrată la dosar la 19.07.2024, recurentul a solicitat, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a se lua act de renunțarea la recurs.

Cererea de recurs și cererea de renunțare la calea de atac exercitată au fost comunicate intimatei-pârâte, fără ca partea să uzeze de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

La termenul de judecată fixat pentru dezbaterea recursului Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 247 C. proc. civ., coroborat cu art. 457 și art. 483 alin. (2) din același cod, precum și art. 271 alin. (2

2

) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Analizând memoriul de recurs și având în vedere dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate de lege, în afară de acestea neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele stabilite de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Totodată, posibilitatea părților de a pune capăt procesului prin efectuarea actelor procesuale de dispoziție este evocată de art. 9 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, părțile au dreptul de a renunța la exercitarea unei căi de atac, de a renunța la judecata căii de atac exercitate, de a renunța la executarea unei hotărâri judecătorești obținute în cauză, precum și dreptul să renunțe la orice alt drept procedural, dacă această posibilitate nu este îngrădită de lege.

Așadar, principiul disponibilității în procesul civil îngăduie părților să dispună de drepturile subiective civile sau de drepturile lor procesuale, în măsura în care legea le permite să dispună de ele și numai dacă aceste drepturi există în patrimoniul ori persoana lor.

Ca atare, pentru a se aprecia dacă recurentul putea renunța la judecata căii de atac exercitate, se impune a se verifica dacă hotărârea pronunțată asupra fondului căii de atac este sau nu susceptibilă de a fi atacată iar recurenta avea posibilitatea de a renunța la un drept procesual pe care îl avea.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, reclamantul a învestit Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 22.12.2022 cu o cerere având ca obiect drepturi bănești, acordarea sporului de 15% din salariul de bază pentru condiții periculoase sau vătămătoare, în temeiul H.G. nr. 569/2017, în vigoare începând cu 31.01.2018 și pentru viitor.

Totodată, se reține că, potrivit art. 1 lit. p) din Legea dialogului social nr. 62/2011, aplicabilă litigiului în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată - 22.12.2022, este considerat "conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

Așadar, reclamantul a învestit instanța cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar conform art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

Totodată, Legea nr. 62/2011 republicată prevede la art. 216 că "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunțate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, (...). De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Având în vedere că, în speță, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1872/04.04.2024, pronunțată într-o cerere în materia litigiilor de muncă, în raport de dispozițiile legale mai sus citate, se constată că decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că cererea de renunțare la recurs formulată de recurent în temeiul art. 406 C. proc. civ. nu poate fi valorificată, câtă vreme legiuitorul nu conferă posibilitatea ca o hotărâre pronunțată în materia litigiilor de muncă să poată fi atacată cu recurs astfel că recurentul nu este în măsură a renunța la un drept procesual pe care nu l-a avut niciodată.

În raport de aceste argumente, se constată că legea nu deschide calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în materia litigiilor de muncă și de asigurări sociale, astfel că, odată cu pronunțarea deciziei din apel, părțile nu au dobândit un drept la recurs deoarece această cale extraordinară de atac este suprimată expres de legiuitor prin dispozițiile legale su-menționate.

Dând eficiență textelor de lege sus-menționate și a considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean "Muntenia" pentru membrul de sindicat A. împotriva deciziei civile nr. 1872/04.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean "Muntenia" pentru membrul de sindicat A. împotriva deciziei civile nr. 1872/04.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2024.