ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1429/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1429/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 8 septembrie 2021, Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean Muntenia, în numele și pentru reclamantele membre de sindicat A. și B., în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială C. Pitești, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să calculeze și să plătească membrelor de sindicat, începând cu 31 ianuarie 2018, sporul de 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare sau periculoase, prevăzut de H.G. nr. 34/2018, actualizat cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 148 și 194 C. proc. civ. și art. 268 Codul muncii, art. 208-211 din Legea nr. 62/2011.
Prin sentința civilă nr. 1670 din 21 martie 2023, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantelor, începând cu data de la care fiecare dintre acestea a atins nivelul maxim de salarizare pentru anul 2022 ca urmare a majorărilor salariale reglementate de art. 38 din Legea nr. 153/2017, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată începând cu data scadenței și până la data plății efective, respingând cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamantul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean "Muntenia", în numele și pentru membrele de sindicat A. și B., cât și pârâta Școala Gimnazială C. Pitești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 6169/2023 din 29 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR" MUNTENIA" în numele și pentru membrii de sindicat A. și B. și de pârâta ȘCOALA GIMNAZIALĂ "C." împotriva sentinței civile nr. 1670 din 21 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Împotriva acestei decizii, reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR ARGEȘEAN "MUNTENIA" a declarat recurs, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul casării deciziei atacate, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că motivul pentru care instanța a respins ca nefondat apelul declarat îl reprezintă neîndeplinirea condiției referitoare la atingerea nivelului maxim de salarizare prevăzut pentru anul 2022.
În acest context, recurenta solicită instanței de recurs să aibă în vedere că raționamentul pe care îl folosește Înalta Curte de Casație si Justiție în decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 27/2020 pentru clarificarea situației sporului pentru condiții de muncă vătămătoare sau periculoase pentru personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, unde a statuat că de acest spor beneficiază personalul respectiv doar "de la data la care salariile de baza, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate" nu se poate aplica și în cazul personalului din învățământ.
În această situație, se apreciază că dezlegările Înaltei Curți vizează situația salariaților care, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, nu aveau recunoscut dreptul la plata acestui spor, nici măcar sub forma sumelor compensatorii păstrate din salarizarea anterioară Legii nr. 330/2009. Doar pentru aceștia s-a statuat ca sporul nu poate fi recunoscut, reieșind din considerentele Înaltei Curți, per a contrario, că pentru categoriile de salariați cărora le-a fost recunoscut anterior acest spor, ca sume compensatorii incluse în salariile brute lunare, dreptul trebuie să le fie recunoscut tocmai în virtutea stipulațiilor legii privitoare la menținerea ca drept salarial "rostogolit" în plata pe perioada trecerii etapizate de la vechiul sistem de salarizare la cel reglementat prin Legea nr. 153/2017.
Așadar, analizând istoricul acestui spor, se constată că a fost acordat până în luna decembrie 2009 sub forma de spor condiții grele sau periculoase, personalului care, potrivit buletinelor de determinare prin expertizarea locurilor de muncă, își desfășurau activitatea într-un climat nefavorabil.
În acest sens, recurenta arată că membrii de sindicat au beneficiat de sporul pentru condiții de muncă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 prin sentința civila nr. 595/2018 a Tribunalului Argeș, prin care Școala Gimnaziala "C." a fost obligată la plata sporului către reclamant pentru perioada 12.05.2016-31.12.2017 în ceea ce o privește pe dna A. și pentru perioada 01.11.2016-31.12.2017 în ceea ce o privește pe dna B..
Pentru aceste considerente, recurenta apreciază că este îndreptățită să solicite admitere recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.
În cauză, intimata ȘCOALA GIMNAZIALA "C." PITEȘTI nu a formulat întâmpinare.
La termenul din 20 iunie 2024, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR" MUNTENIA" în numele și pentru membrii de sindicat A. și B. și de pârâta ȘCOALA GIMNAZIALĂ "C." împotriva sentinței civile nr. 1670 din 21 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Argeș, în cadrul unui litigiu de muncă.
În cauză, hotărârea atacată cu recurs, respectiv decizia civilă nr. 6169/2023 din 29 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă are caracter definitiv, fiind dată în soluționarea unui litigiu întemeiat pe Codul muncii.
Astfel, prin cererea formulată, reclamantul Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean Muntenia, în numele și pentru reclamantele membre de sindicat A. și B., în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială C. Pitești, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să calculeze și să plătească membrelor de sindicat, începând cu 31 ianuarie 2018, sporul de 15% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare sau periculoase, prevăzut de H.G. nr. 34/2018, actualizat cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală aferentă.
Așadar, față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă, se reține că aceste litigii, nu sunt supuse recursului, întrucât deciziile pronunțate de instanțele de apel sunt hotărâri definitive, astfel cum prevăd dispozițiile art. 274 Codul muncii.
Potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".
In conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia civilă nr. 6169/2023 din 29 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Prin urmare, decizia civilă nr. 6169/2023 din 29 noiembrie 2023, prin care au fost soluționate cererile de apel, ce fac obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Prin raportare la dispozițiile art. 214 din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social coroborate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., instanța supremă va admite excepția inadmisibilității recursului.
Având în vedere considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR ARGEȘEAN "MUNTENIA" împotriva deciziei civile nr. 6169/2023 din 29 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR ARGEȘEAN "MUNTENIA" împotriva deciziei civile nr. 6169/2023 din 29 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ȘCOALA GIMNAZIALA "C." PITEȘTI.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2024.