ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2835/2024

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2024 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, secția civilă, sub nr. x/2024, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc C. în dosarul de executare nr. 75/E/2016, ce i-au fost comunicate în data de 03 ianuarie 2023, la stăruința creditoarei B. S.R.L., solicitând anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 75/E/2016 îndreptate împotriva sa, iar în baza art. 453 C. proc. civ. a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 și urm., art. 666 și art. 706 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 4443 din 12 iunie 2024, Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că titlul executoriu ce stă la baza executării silite, reprezentat de contractul de credit nr. x/18.10.2007, a fost învestit cu formulă executorie de către Judecătoria Sectorului 1 București.

Totodată, a apreciat că cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de către judecătoria care coincide cu instanța de executare, sens în care sunt aplicabile, mutatis mutandis, prevederile Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 9977 din 18 noiembrie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Târgu Jiu și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a apreciat că împrejurarea că Judecătoria Sectorului 1 București a învestit cu formulă executorie contractul de credit care constituie titlu executoriu nu este de natură a conduce la concluzia că această instanță este competentă să soluționeze contestația la executare, de vreme ce competența instanței de executare se determină prin raportare la domiciliul debitorului, nu la instanța care a soluționat cererea de învestire cu formulă executorie, fiind vorba de competențe diferite.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit actelor ce formează dosarul de executare nr. 75/E/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc C., atașat dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Târgu-Jiu, secția civilă, prin încheierea din 26 august 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea formulată de creditorul D., prin mandatar S.C. B. S.R.L. privind învestirea cu formulă executorie a contractul de credit nr. x din 18 octombrie 2007.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, executorul judecătoresc C. a admis cererea formulată de creditoarea S.C. B. S.R.L. împotriva debitorului A. și, în consecință, a încuviințat executarea silită în conformitate cu titlul executoriu constând în Contract credit nr. x din 18 octombrie 2007 dat de E. S.A. pentru recuperarea sumei de 4.535,65 RON reprezentând debit principal, dobânzi și penalități de întârziere plus cheltuieli de judecată stabilite prin încheiere de către executorul judecătoresc, în oricare dintre modalitățile de executare prevăzute de lege.

Prin încheierea nr. 1 din 27 ianuarie 2016, același executor judecătoresc a stabilit suma de 688,28 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită în dosarul execuțional nr. x/2016, în sarcina de plată a debitorului A..

Prin art. 1 pct. 20 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, legiuitorul a reintrodus procedura învestirii cu formulă executorie, corelativ cu schimbarea competenței în ceea ce privește încuviințarea executării silite în favoarea executorului judecătoresc.

În ceea ce privește aplicarea legii în timp, art. XI din Legea nr. 138/2014, prevede faptul că "hotărârile arbitrale sau ale altor organe cu atribuții jurisdicționale, cu excepția hotărârilor judecătorești, precum și alte înscrisuri pronunțate sau, după caz, întocmite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, pot fi puse în executare silită numai dacă au fost învestite cu formula executorie prevăzută de C. proc. civ.."

Corelativ acestei reglementări exprese privind învestirea cu formulă executorie trebuie avute în vedere și dispozițiile de drept comun ale C. proc. civ.. Astfel, potrivit art. 622 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel", iar potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. civ., "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Așadar, odată începută executarea silită prin sesizarea executorului judecătoresc se determină legea aplicabilă, iar eventualele intervenții legislative ulterioare nu produc efecte asupra executărilor în curs, cărora li se aplică legea veche, adică Legea nr. 138/2014, în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării silite înregistrate de către executorii judecătorești după data intrării în vigoare a actului normativ anterior menționat.

Referitor la competența în materia executării silite, sunt avute în vedere următoarele dispoziții legale din C. proc. civ.:

"Art. 640

1

- (1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie.

(2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în camera de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se afla în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales. (...)."

Art. 665 - (1) Cererea de executare silită se soluționează în maximum 3 zile de la înregistrarea ei.

(2) Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.

(3) Încheierea va cuprinde, în afara mențiunilor prevăzute la art. 656 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea, când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului, și modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.

(. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .)

(6) încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de executare".

Art. 650 C. proc. civ. - "1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(1

1

) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. (…)"

Așadar, din analiza coroborată a dispozițiile legale mai sus menționate rezultă că la momentul formulării cererii de executare silită, legiuitorul stabilise competența de a soluționa cererea de încuviințare a executării silite în favoarea executorului judecătoresc, iar nu instanței de executare.

Drept urmare, executarea silită și implicit contestația la executare sunt supuse dispozițiilor C. proc. civ. în forma în vigoare la data sesizării organului de executare, respectiv data înregistrării cererii de executare silită de către creditoarea S.C. B. S.R.L. - 18 ianuarie 2016.

După cum s-a arătat în cele ce preced, dispozițiile art. 640

1

alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că instanța competentă să soluționeze cererea de învestire cu formulă executorie este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz.

În schimb, instanța de executare, conform dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripția se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În concluzie, legiuitorul a stabilit în mod diferit instanța competentă pentru învestirea cu formulă executorie, pe de o parte, și instanța de executare, pe de altă parte.

Consecința firească, în această situație, este aceea că instanța care învestește titlul executoriu cu formulă executorie (de la sediul creditoarei) nu devine instanță de executare (de la domiciliul debitorului) prin efectuarea acestei operațiuni, chiar dacă ele pot coincide în aplicarea aceluiași criteriu de determinare, cele două instanțe fiind reglementate în mod distinct prin chiar prevederile art. 640

1

și art. 650 C. proc. civ.

În atare condiții, reținând că la data sesizării organului de executare, debitorul A. avea domiciliul în Turceni, județul Gorj (ca și în prezent), astfel cum rezultă din actele ce compun dosarul de executare nr. 75/E/2016, rezultă că instanța de executare este Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă, competentă teritorial a soluționa contestația la executare dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 650 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2024.