ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2559/2024

HOTĂRÂRE
19.11.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2559/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 noiembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Drăgășani, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Vâlcea la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

Prin sentința civilă nr. 590 din 23 iunie 2022, Judecătoria Drăgășani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivare, instanța a reținut că, potrivit art. 96 alin. (5) din Legea 303/2004, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul - în speță, Tribunalul Vâlcea, care are și calitatea de pârât în dosar.

În aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2)

1

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 20 iulie 2022, sub dosar nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 342 din 30 mai 2024, Tribunalul Dolj a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 96 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 instituie un caz de competență teritorială exclusivă în favoarea tribunalului de la domiciliul reclamantului.

Din fișa de evidență DEPABD de la dosarul Tribunalului Dolj, a reieșit că reclamantul domiciliază în comuna Măldărăști, sat Măldărăști, județul Vâlcea, astfel că s-a apreciat că instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunea este Tribunalul Vâlcea.

Instanța a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

din C. proc. civ., care instituie un caz de competență teritorială facultativă și care reprezintă norma generală, ci dispozițiile art. 96 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, care reprezintă norma specială și care instituie un caz de competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantului.

Învestit prin declinare, Tribunalul Vâlcea a pronunțat sentința civilă nr. 2317 din 3 septembrie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la alin. (2)

1

al aceluiași articol, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Vâlcea.

Față de specificul cauzei, competența teritorială rămâne una alternativă, între instanța de la domiciliul reclamantului - Tribunalul Vâlcea și un tribunal din circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Pitești, alegerea între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamantului.

În speță, reclamantul și-a exercitat acest drept și a ales Tribunalul Dolj să îi soluționeze cauza, astfel încât a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei ce a generat declinările reciproce de competență îl constituie o acțiune patrimonială în repararea prejudiciului produs prin pretinse erori judiciare.

Astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict, în conformitate cu dispozițiile art. 96 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, competența de soluționare a unor astfel de cauze revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul.

Conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Dolj a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe asupra caracterului normelor de competență prevăzute de dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competența facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2)

1

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Reclamantul, având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie o competență teritorială alternativă (facultativă), reglementată de norme de ordine privată.

În aceste condiții, întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepției de necompetență de către instanța de judecată din oficiu și nici de către reclamant, ci numai de către pârâți în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În cauză, reclamantul A. nu a înțeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Drăgășani, care, chiar dacă nu era instanța competentă material în conformitate cu dispozițiile art. 96 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, din punct de vedere teritorial, era instanța de la domiciliul reclamantului și, totodată, instanță inferioară Tribunalului Vâlcea (pârât în dosar).

Stabilind competența de soluționare a cauzei, Judecătoria Drăgășani a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2)

1

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, "instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate."

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar fi de competența unei alte instanțe.

În speță, după ce prin sentința civilă nr. 590 din 23 iunie 2022 pronunțată de Judecătoria Drăgășani a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, cererea de chemare în judecată a avut următorul parcurs procesual,:

- Prin încheierea din 31 august 2022 pronunțată în camera de consiliu, fără citarea părților, în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (1) și (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, instanța a dispus înaintarea dosarului nr. x/2022, la primul complet învestit;

- Prin încheierea din data de 22 septembrie 2022 pronunțată în procedura de regularizare a cererii, în camera de consiliu, fără citarea părților, Tribunalul Dolj a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect "reparare prejudicii erori judiciare", în conformitate cu dispozițiile art. 200 C. proc. civ.

- Prin încheierea din 26 ianuarie 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost admisă cererea de reexaminare formulată de petentul A. și a fost reexaminată încheierea din 22 septembrie 2022, în sensul că s-a revenit asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată și s-a retrimis cauza completului inițial învestit pentru continuarea judecății;

- La termenul din 11 mai 2023, Tribunalul Dolj a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită, a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei o fotocopie a actului de identitate și a prorogat punerea în discuție a competenței instanței în soluționarea cauzei;

- Prin încheierea din data de 28 septembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligației stabilită de către instanță în sarcina reclamantului, la termenul de judecată din data de 11.05.2023.

- Prin decizia civilă nr. 71 din 8 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis recursul declarat de către reclamantul A. împotriva încheierii din data de 28 septembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost casată încheierea recurată și a fost trimisă cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

- Prin sentința nr. 342 din 30 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Astfel cum reiese din succesiunea termenelor de judecată anterior evidențiate, primul termen de judecată acordat de Tribunalul Dolj cu citarea părților a fost cel din 11 mai 2023, termen la care, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de ședință, procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanța prorogând însă punerea în discuție a competenței, sens în care a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei o fotocopie a actului de identitate.

Cu toate acestea, la termenul următor, din 28 septembrie 2023, instanța nu a pus în discuție competența teritorială, ci a dispus măsuri procedurale, respectiv a suspendat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina reclamantului la termenul de judecată din 11 mai 2023.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, se reține că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepției de necompetență (indiferent de caracterul de ordine publică sau de ordine privată), și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune concluzii - limită care în cauză a fost depășită, având în vedere că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate a fost termenul din 11 mai 2023.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței (în speță, acest termen acordat în acest sens a fost cel din 28 septembrie 2023), necompetența se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii, "chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat."

Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței sesizate/învestite, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

În speță, termenul din 28 septembrie 2023 a fost singurul termen permis de textul legal a fi acordat pentru a se lămuri aspectele legate de stabilirea competenței teritoriale, termen la care, însă, Tribunalul Dolj a dispus măsuri procesuale, respectiv a suspendat judecata cauzei - măsură care, de altfel, a implicat exercitarea unei căi de atac extraordinare - recurs soluționat de instanța ierarhic superioară (Curtea de Apel Craiova), instanță a cărei competență a fost atrasă tocmai de competența instanței inferioare (Tribunalul Dolj).

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată La data de 22 martie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Statul Roman prin Minister
ÎCCJ 2021-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5595/2021
opțiunea de a investi cu soluționarea cauzei fie instanța de la domiciliul/sediul său, fie pe cea de la sediul autorității contractante. Dat fiind că reclamantul s-a adresat Tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul, se va con
ÎCCJ 2021-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1541/2021
materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Craiova. În considerentele hotărârii pronunțate, în stabilirea competenței materiale, raportându-se la dispozițiile art. 94 pct. 1 l
ÎCCJ 2022-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5553/2022
, pentru care s-a stabilit primul termen de judecată la data de 08.06.2022, ora 08:30, cu citarea părților. La termenul din data de, 08.06.2022, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale privind soluționarea prezent
ÎCCJ 2022-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1550/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Asupra conflictului negativ, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 martie 2020 pe rolul Judecătoriei Alexandria, reclamantul A. a solicitat obl
Sursă