ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1152/2025

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Vâlcea pentru a fi obligați sa-i repare pagubele cauzate prin erori judiciare săvârșite în dosarele nr. x/2019 și nr. y/2020, în sumă de 2000 RON, prejudiciu ce constă în cheltuielile de judecată efectuate către BEJ B., inclusiv dobânzi, actualizare, la care a fost obligat ilegal, precum și suma de 498 RON inclusiv dobânda, reprezentând contravaloare titlu executoriu. La data de 14 aprilie 2021 pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare. Prin sentința civilă nr. 923 din 19 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului ivit. Prin decizia nr. 1475 din 23 iunie 2022 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2021 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Cauza a fost restituită la Tribunalului Dolj, la data de 03 octombrie 2022 în vederea continuării judecății.

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 674 din 06 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021 a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., împotriva Tribunalului Vâlcea. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată împotriva antereferitului pârât. După disjungere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 07 decembrie 2022, sub nr. x/2022. Prin sentința nr. 221 din data de 14 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2022 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, disjuns din dosarul nr. x/2021, ca neîntemeiată. S-a disjuns capătul de cerere privind pretenții formulat împotriva Statului Român. Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Decizia pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 307 din 01 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admis apelul formulat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 221 din 14 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în contradictoriu cu intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor. A anulat sentința apelată și în rejudecare a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Împotriva deciziei civile nr. 307 din 01 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a formulat recurs recurentul-pârât A.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 noiembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5, sub nr. x/2025.

Asupra motivelor de recurs formulate, se constată următoarele: Procedând la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate, nefiind menționate motivele pe care se întemeiază și nici motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale. A mai învederat că hotărârea recurată este vădit ilegală, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material. Astfel, recurentul-reclamant a precizat că a fost respinsă cererea de constatare a nulității întâmpinării formulate de Ministerul Finanțelor, fără ca instanța să motiveze această soluție. Totodată, a arătat că deși în fața instanței de apel a menționat că la data introducerii cererii de chemare în judecată nu era redactată hotărârea Tribunalului Vâlcea în dosarul nr. x/2020 și că a fost respinsă fără nicio motivare contestația în anulare, instanța de apel a apreciat că soluția instanței de fond e legală și temeinică și a respins apelul său ca neîntemeiat. Recurentul-reclamant a subliniat că motivele din apel fuseseră diferite în raport de cele reținute de instanță, că Judecătoria Drăgășani constatase că se făcuse dovada expedierii cererii de executare silită către BEJ B., aspect, pe care consideră recurentul, instanța nu putea să-l repună în discuție întrucât intrase sub autoritate de lucru judecat. În opinia recurentului-reclamant, cele două hotărâri pronunțate în cauză sunt contradictorii și lovite de nulitate, hotărârea din apel fiind inadmisibilă în opinia sa, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și a normelor de drept material și fără a soluționa motivele de apel. A mai învederat și că instanța nu a analizat motivul de apel cu privire la inexistența onorariului de avocat și nereprezentarea BEJ B. de către avocat și că s-a dispus în mod abuziv obligarea sa la 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond și 1000 RON, cheltuieli de judecată în apel. Ca atare, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru a se dispune obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare.

Apărările formulate în cauză: Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar, respingerea, ca nefondat, cu menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală. S-a mai învederat că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei recurate, lipsind indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Deși se critică hotărârea instantei de apel ca fiind nemotivată cu privire la cererea de constatare a nulității întâmpinării formulate de Ministerul Finanțelor, recurentul nu arată care sunt motivele de netemeinicie si nelegalitate ale hotărârii prin care instanța de apel a respins cererea, singura critică fiind de fapt că, în opinia sa, hotărârea este nemotivată. Simpla nemulțumire a recurentului cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de apel a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal S-a mai precizat că în speță, soluția pronunțată, este rezultatul analizei specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. Modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu poate constitui un motiv de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii. În concluzie, în raport de considerentele mai sus invocate, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul A. si menținerea ca temeinică si legală a hotărârii instanței de apel. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a invocat nulitatea întâmpinării formulate de intimatul-pârât.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 noiembrie 2024, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2025, când instanța a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, verificând cererea de recurs, depusă în termen legal la data de 10 noiembrie 2025, se constată că recurentul-reclamant a susținut că hotărârea recurată este lovită de nulitate, întrucât nu menționează motivele pe care se întemeiază și nici cele care au dus la înlăturarea cererilor cu care a învestit instanța, inclusiv a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului; se invocă încălcarea normelor de drept material. Or, deși recurentul-reclamant a făcut trimitere la o pretinsă nemotivare a apelului (care i-a fost admis tocmai pentru nemotivarea sentinței tribunalului), acesta nu a dezvoltat critici care să indice în mod concret chestiunile relevante lăsate neanalizate și nemotivate; neanalizarea nulității întâmpinării intimatului nu este o astfel de chestiune, câtă vreme soluția instanței de apel nu se sprijină pe apărările formulate în acea întâmpinare; mai mult, decizia recurată menționează în practica faptul că se respinge excepția nulității întâmpinării intimatului pârât, întrucât curtea de apel a constatat că nu există nici o cauză de nelegalitate a acestui act procedural, prin urmare chestiunea a fost analizată și rezolvată. În ceea ce privește pretinsa ignorare a celor invocate în apel cu referire la motivarea primei instanțe, în sensul că motivarea instanței de apel s-ar fi rezumat la a conchide că "întrucât aceste documente (titlul executoriu în copie legalizată si taxa timbru) nu erau însoțite de cererea de executare silită din care să rezulte cu certitudine elementele prevăzute de art. 664 (3) C. proc. civ., instanța a apreciat soluția instanței de fond ca fiind legală si temeinică, urmând ca apelul să fie respins ca neîntemeiat", se apreciază că nici această critică nu poate fi circumscrisă ipotezelor cazurilor de casare, nevizând vreun aspect de nelegalitate dintre cele limitativ prevăzute de C. proc. civ., ci partea își exprimă dezacordul față de soluția și argumentele instanței - în realitate, expuse mai amplu decât citatul redat de recurent -, aspect ce nu poate face obiectul analizei în prezentul recurs decât în limita în care s-ar indica o încălcare concretă a normelor de drept material sau procesual. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent - încălcarea normelor de drept material - presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii. Înalta Curte reține că pentru a se putea proceda la o analiză a legalității deciziei recurate din pespectiva normelor de drept aplicabile speței, recurentul-reclamant trebuia să indice în mod concret atât norma de drept material pretins a fi nesocotită, aplicată sau interpretată greșit, cât și eroarea săvârșită de către instanța de apel sub acest aspect. Însă, așa cum s-a arătat anterior, recurentul-reclamant nu a procedat în această manieră, ci doar a formulat susțineri generale cu privire la hotărârile instanțelor de fond, afirmații care nu pot fi apreciate a reprezenta critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate și, prin urmare, nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege. Se mai constată, așa cum s-a arătat deja, că instanța de apel, contrar celor afirmate de către recurentul-reclamant, a procedat la cercetarea acestei critici, iar împrejurarea că partea nu este mulțumită de concluzia la care a ajuns curtea de apel nu poate echivala cu neanalizarea unei critici formulate prin cererea de apel și, ca atare, nu poate fi convertită într-o veritabilă critică de nelegalitate aptă de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul-reclamant a pretins și că hotărârea atacată este contrară situației de fapt, în sensul că "a făcut dovada expedierii cererii de executare silită către BEJ B., că a fost obligat abuziv la plata onorariului de avocat și la cheltuieli de judecată în apel și în fond", însă și aceste critici excedează analizei ce poate fi realizată de către instanța de recurs, susținerile acestuia vizând aprecierea probatoriului care a fost deja administrat în fața instanțelor de fond și care a condus la configurarea unei anumite situații de fapt, punând în discuție aspecte referitoare la temeinicia deciziei atacate, iar nu la legalitatea acesteia. Or, reglementarea art. 488 C. proc. civ. permite reformarea deciziei instanței de apel doar pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt și nici de a reevalua mijloacele de probă administrate de către instanțele de fond, ci doar de a verifica legalitatea deciziei din apel, prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Modul în care instanțele de fond au interpretat mijloacele de probă administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs. Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a motivelor recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, și nici celor statuate prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care: "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Prin urmare, cum nu se poate proceda la o încadrare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. a susținerilor formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs, în speță devine incidentă sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Având în vedere soluția ce urmează a fi dată, astfel cum a fost anterior arătată, în raport de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs.