ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2479/2024

HOTĂRÂRE

06.11.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2479/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, în data de 11 aprilie 2024, sub nr. x/2024, contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimata C. S.R.L., a formulat contestație la executare prin care a solicitat instanței să constate nulitatea executării și a tuturor actelor și formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 340/2015 al BEJ D., ultimele acte comunicate fiind încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 340 din 03.04.2024 și adresele executorului din 03.04.2024, prin care au fost informați că s-a înființat poprirea asupra veniturilor pe care le încasau de la Casa Județeană de Pensii Neamț. Totodată, contestatorii au solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, exonerarea de la plata cheltuielilor de executare precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestatorii au invocat prevederile art. 704, art. 709 alin. (1) pct. 4, 712 și următoarele, art. 715 alin. (1) pct. 3 și art. 719 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2023/2024 din 12 iulie 2024, Judecătoria Roman a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.

În motivare, această instanță a reținut incidența art. 714 alin. (1) și a art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că Decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii, impune concluzia că instanța competentă teritorial care a încuviințat executarea silită dobândește competența să soluționeze și o eventuală contestație la executare.

Având în vedere principiul unicității instanței de executare și împrejurarea că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Vatra Dornei, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Vatra Dornei, prin sentința civilă nr. 1970 din 7 octombrie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, raportat la art. 24 C. proc. civ. și la data formulării cererii de executare silită (07.12.2015), în cauză sunt incidente prevederile art. 666 alin. (1) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data cererii de executare silită.

Procedura învestirii cu formulă executorie a titlului executoriu, prevăzută de dispozițiile art. 641 C. proc. civ., era necontencioasă și constituia o operațiune prealabilă încuviințării executării silite, prin care instanța efectua un control formal al înscrisului în vederea executării pe cale silită a titlului respectiv, iar debitorul nu era parte în această procedură, anterior demarării executării silite.

Potrivit art. 641 C. proc. civ., competența teritorială de învestire cu formulă executorie aparținea judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în timp ce instanța de executare, conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) era judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Din analiza prevederilor art. 641 și art. 651 C. proc. civ., instanța a apreciat că legiuitorul a stabilit în mod diferit instanța competentă pentru învestirea cu formulă executorie, pe de o parte, și instanța de executare, pe de altă parte, astfel că instanța care învestește titlul executoriu cu formulă executorie (de la sediul creditorului în acest caz particular) nu devine instanță de executare (de la domiciliul debitorului).

Verificând competența în temeiul art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la momentul începerii executării silite), instanța reține că, prin raportare la data sesizării organului de executare și domiciliul contestatorilor debitori de la acel moment din județul Neamț, instanță de executare este Judecătoria Roman care a declinat cauza, iar nu Judecătoria Vatra Dornei.

A mai reținut instanța că, în realitate, Judecătoria Vatra Dornei, prin încheierea din 04.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, precum și prin încheierea din 10.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, doar a învestit cu formulă executorie titlurile executorii constând în contractele de credit nr. x/23.05.2013 și nr. y/12.09.2007, precum și a contractelor de ipotecă nr. x/23.05.2012, nr. y/12.09.2007, nr. z/27.11.2009, iar încuviințarea executării silite a fost dispusă prin încheierea din data de 07.12.2015 pronunțată de BEJ D. din circumscripția Curții de Apel Bacău în dosarul de executare nr. 340/2015.

Totodată, considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii sunt aplicabile doar referitor la încuviințările executării silite dispuse de către instanțele de judecată, dar nu și referitor la încuviințările executării silite dispuse de către executorii judecătorești. Or, în cauza de față, întrucât executarea silită a fost începută sub regimul legii vechi, la acel moment nu era prevăzută parcurgerea încuviințării executării silite în fața instanței, ci a învestirii cu formulă executorie a titlului executoriu, iar instanța care a învestit cu formulă executorie contractul nu are și calitatea de instanță de executare.

De asemenea, instanța a ținut cont și de dispozițiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. (în vigoare la momentul începerii executării silite), care stabilesc competența alternativă din punct de vedere teritorial, debitorul având facultatea de a depune contestația la executare la judecătoria de la locul situării imobilului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă contestația la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al BEJ D., prin care contestatorii au solicitat instanței să dispună anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Roman și Judecătoria Vatra Dornei și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ.. Judecătoria Roman a reținut că sunt incidente considerentele Deciziei RIL nr. 20/2021, respectiv principiul unicității instanței de executare, iar cum încuviințarea executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, competența de soluționare a contestației la executare aparține acestei din urmă instanțe. Judecătoria Vatra Dornei a reținut că, raportat la data formulării cererii de executare silită (07.12.2015), sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. în vigoare la data respectivă, când nu era prevăzută parcurgerea încuviințării executării silite în fața instanței, ci a învestirii cu formulă executorie a titlului executoriu, iar instanța care a învestit cu formulă executorie nu are și calitatea de instanță de executare.

Înalta Curte reține că, raportat la data formulării cererii de executare silită (07.12.2015), sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. în vigoare la acea dată, date fiind prevederile art. 24 și 25 din cod potrivit cu care "Art. 24 Dispozițiile legii noi sunt alicabile numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Art. 25 (1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

Conform dispozițiilor art. 640 din C. proc. civ., "cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială".

În ceea ce privește învestirea cu formulă executorie, art. 641 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că:

"(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților (…)." Se constată că acest text de lege instituia un caz de competență teritorială alternativă, fiind competentă a soluționa cererea creditorului de învestire cu formulă executorie fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului.

În aplicarea acestor dispoziții legale, prin încheierea din 4 noiembrie 2015 în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Vatra Dornei, ca instanță de la sediul creditoarei E. S.A. Cluj - Sucursala Vatra Dornei, a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. x din 12.09.2007 împreună cu actele adiționale x; contractul de ipotecă nr. x/12.09.2007, contractul de ipotecă nr. x/27.11.2009, contractul de garanție reală mobiliară asupra încasărilor și soldul contului current (fără notificarea debitorilor cedați) nr. x din 12.09.2007 împreună cu actul adițional x/10.05.2012, contractul de garanție reală mobiliară asupra încasărilor și soldul contului current (fără notificarea debitorilor cedați) nr. x din 01.06.2012, contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr. x împreună cu actul adițional x/10.05.2012, contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr. x/01.06.2011 împreună cu actul adițional x/10.05.2012, condițiile generale de creditare valabile pentru toate tipurile de finanțare, din data de 15.09.2009, 27.11.2009, 01.06.2011, 10.05.2012 și 13.05.2015, biletul la ordin x emis de B. și avalizat în calitate de persoană fizică de B., împreună cu borderoul de încasare și formularul de justificare a refuzului primit, biletul la ordin x emis de B. și avalizat în calitate de persoană fizică de A., împreună cu borderoul de încasare și formularul de justificare a refuzului primit, debitor fiind B..

Referitor la încuviințarea executării silite, art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că:

"(2) Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. (6) încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de executare."

În aplicarea acestor dispoziții legale, executarea silită a fost încuviințată în cauză de către executorul judecătoresc prin încheierea din 7 decembrie 2015 (aflată la dosarul de executare), iar nu de către instanța de judecată.

Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare, prin care unul dintre debitori a solicitat anularea executării silite, anularea tuturor formelor de executare și suspendarea executării silite, devin incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care "contestația se introduce la instanța de executare". În ceea ce privește instanța competentă material și teritorial a soluționa contestația la executare, aceasta se stabilește în raport cu prevederile art. 651 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Ca atare, contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, și anume judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În cauză, la data sesizării executorului judecătoresc, debitorul avea domiciliul în jud. Neamț.

Împrejurarea că titlurile executorii reprezentate de contractele de credit au fost învestite cu formulă executorie de Judecătoria Vatra Dornei nu o transformă pe aceasta în instanță de executare, competentă a soluționa contestația la executare ce face obiectul cauzei de față, întrucât legiuitorul a reglementat în mod distinct instanța competentă a soluționa cererea de învestire cu formulă executorie (judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului), pe de o parte, și instanța competentă a soluționa contestația la executare (instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului), pe de altă parte.

În acest context normativ, instanța care învestește titlul executoriu cu formulă executorie nu se confundă și nici nu devine instanță de executare.

Este important de subliniat că în cauză nu este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021, prin care s-a statuat în sensul că:

"instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", întrucât executarea silită nu a fost încuviințată de către instanța de judecată, care să devină astfel instanță de executare, ci de către executorul judecătoresc, conform art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Roman este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.