ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2298/2025

HOTĂRÂRE

09.12.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2298/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 9 decembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 19 august 2025, sub nr. x/2025, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite pentru creditoarea B., împotriva debitorului Tribunalul Mehedinți, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 230 din 09 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2020, privind recuperarea diferenței de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 605,225 RON și venitul efectiv plătit, începând cu data de 18.06.2017 și pe viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilității până la data plății efective, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, prin toate formele de executare silită.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea de încuviințare a executării silite pe dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.

I.2.1. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, prin sentința nr. 3320/21.08.2025, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța, a reținut, pe de o parte, că potrivit art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., dispozițiile art. 127 C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător și în materia competenței instanței de executare, iar pe de altă că prevederile art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumție legală de lipsă de aparență a imparțialității peste care nu se poate trece prin actul de voință al creditorului. Cum norma de competență este de ordine publică, de strictă interpretare și aplicare limitată, instanța a precizat că doar alegerea instanței de la una dintre curțile de apel învecinate este facultativă.

În cauză, întrucât cererea de încuviințare a fost introdusă împotriva debitorului Tribunalul Mehedinți, iar competența de soluționare a acestei cereri ar aparține Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, prin raportare la sediul debitorului, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța inferioară acestuia, instanța a constatat incidența cazului de competență facultativă prevăzut de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță din circumscripția Curții de Apel Timișoara, care este învecinată cu Curtea de Apel Craiova, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

I.2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara, prin încheierea nr. 25600/24.10.2025, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere opțiunea creditoarei de a nu uza de prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. în sensul sesizării uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, ci de a introduce cererea la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, alegere prin intermediul căreia s-a stabilit în mod definitiv competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

În consecință, în raport cu această alegere de competență instanța a reținut că Judecătoria Drobeta-Turnu Severin nu putea să dispună, din oficiu, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, câtă vreme prevederile art. 127 C. proc. civ. nu reprezintă norme de ordine publică.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 230 din 09 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2020, formulată petentul B.E.J. A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și Judecătoria Timișoara a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de debitor aparține Tribunalului Mehedinți.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) din același Cod, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sintagma "cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. vizează cererile adresate instanței de judecată, în spectrul acestora fiind incluse și cererile de încuviințare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de particularitatea speței, determinată de calitatea debitorului împotriva căruia se îndreaptă cererea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ., potrivit cărora "(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea; (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

În această situație, Înalta Curte observă că, în mod greșit, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită reținând aplicabilitatea dispozițiilor legale precitate și calitatea de debitor a Tribunalului Mehedinți, instanță superioară Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparțialitatea obiectivă a instanței este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu și a instanței de judecată.

Astfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanța de judecată sunt părți pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că, pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina sau împotriva instanței competente sau unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, instanța de la sediul debitoarei Tribunalul Mehedinți, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

Întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanță din oficiu în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe. Astfel, în cauză, instanța nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voința petentei, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În consecință, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, urmând ca, în temeiul art. 135 C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.