Decizia nr. 542/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva încheierii nr. 6515/2025 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la data de 26 noiembrie 2025 cu nr. x/2025, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., s-a solicitat, la cererea creditorului B., încuviințarea executării silite a debitorului Tribunalul Mehedinți, în dosarul de executare silită nr. x/2025, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 636/07.07.2020 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul nr. x/2020, pentru plata diferenței de drepturi salariale ce rezultă dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 605,225 RON și venitul efectiv plătit, începând cu data de 18 iunie 2017 și până la data pronunțării sentinței antereferite, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilității până la data plății efective.

Prin încheierea nr. 6515/2025 din 04 decembrie 2025, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. În motivare, s-a reținut calitatea de debitor a Tribunalului Mehedinți, ca instanță superioară în grad față de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin - instanță învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, fiind astfel incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2 1 ) C. proc. civ. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a pronunțat încheierea civilă nr. 3549 din 04 februarie 2026, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

În motivarea acestei soluții, s-a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., ci dispozițiile art. 651 din același cod. Sub un prim aspect, a fost avută în vedere calitatea de aprod a creditoarei B., funcția de aprod fiind conexă personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și deci diferită de funcția de grefier la care se referă art. 127 alin. (3) C. proc. civ. Sub un alt aspect, s-a reținut că deși debitorul în cauză este Tribunalul Mehedinți, creditoarea nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, aceasta fiind chiar instanța de la sediul debitorului, iar prin alegerea făcută, creditoarea a stabilit, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

Astfel, nefiind vorba despre prorogarea de competență reglementată de art. 127 C. proc. civ., instanța nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și, deci, nu putea să decline competența de soluționare a cauzei unei instanțe de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Timișoara, învecinată Curții de Apel Craiova, în a cărei circumscripție se afla Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele: Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată în soluționarea unei cereri de încuviințare a executării silite împotriva unui debitor având sediul în Drobeta-Turnu Severin, în condițiile în care acesta deține calitatea de instanță de judecată (Tribunalul Mehedinți), iar creditorul (aprod la instanța competentă de la sediul debitorului) a înțeles să se adreseze cu o cerere de executare silită unui executor judecătoresc din raza instanței inferioare, respectiv Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și Judecătoria Timișoara, secția I civilă, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2 1 ) C. proc.

civ., în timp ce a doua instanță a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 651 C. proc. civ. În speță, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., executor judecătoresc ce își desfășoară activitatea în raza Curții de Apel Craiova, a învestit cu o cerere de încuviințare a executării silite Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, determinată drept instanță de executare în raport cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., față de domiciliul debitorului Tribunalul Mehedinți. În conformitate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, instanța de executare soluționează, printre altele, cererile de încuviințare a executării silite.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (2 1 ) C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz". În cererea de executare silită, debitorul, care deține calitatea de instanță de judecată, are poziția procesuală a unui pârât, astfel încât sunt relevante dispozițiile art. 127 alin. (2 1 ) C. proc. civ., anterior menționate, care reglementează o competență teritorială facultativă, lăsată la alegerea reclamantului, respectiv a creditorului, iar nu o competență obligatorie precum în ipoteza de la alin. (1) a art. 127 C. proc. civ. Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 C. proc.

civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.» Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța competentă potrivit legii (în speță - cea de la sediul debitorului, aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate. Utilizarea predicatului "poate", în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc.

civ., relevă că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanțe de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă. În cauza de față, creditorul din cererea de executare silită, care are poziția procesuală a unui reclamant, și-a exercitat dreptul conferit de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că s-a adresat unui executor judecătoresc din raza curții de apel în care se află sediul instanței debitoare (Tribunalul Mehedinți), învestind astfel ca instanță de executare Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, concluzia care se impune este cea a incidenței în speță a unor norme de competență teritorială alternativă, de ordine privată, acestea nereglementând și nestatuând o competență teritorială exclusivă.

Astfel, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu, în acest sens fiind dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii". Așadar, în situația în care debitor în cererea de încuviințare a executării silite este o instanță de judecată, iar sediul său se află în circumscripția instanței competente teritorial, devin incidente dispozițiile art. 116 C. proc. civ.., creditorul având dreptul de a opta între mai multe instanțe deopotrivă competente, putând învesti fie instanța competentă potrivit regulii generale, fie o instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Instanța supremă constată că, sesizând Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, instanță în circumscripția căreia se află sediul debitorului, petenta și-a manifestat opțiunea în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 127 alin. (2 1 ) C. proc. civ., în favoarea instanței competente potrivit regulii generale înscrise în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, care nu mai poate fi discutată. Așadar, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin nu putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opuneau dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.., astfel că se impunea să rămână învestită cu soluționarea cauzei, devenind astfel singura instanță competentă să judece litigiul în prim grad de jurisdicție.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2026.