ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 50/2026

HOTĂRÂRE

22.01.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 50/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2026

deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de încuviințare a executării silite, înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 16 septembrie 2025, sub nr. x/2025, petentul B.E.J. A. a solicitat, la cererea creditoarei B., încuviințarea executării silite, prin toate formele de executare, împotriva debitorului Tribunalul Mehedinți, în dosarul de executare silită nr. x/2025, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 230/09.02.2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, definitivă la 22 martie 2022, prin respingerea apelului, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1649 din 22 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, pentru plata diferenței de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 605,225 RON și venitul efectiv plătit, începând cu data de 18.06.2017 și, pe viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilității până la data plății efective.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea de încuviințare a executării silite pe dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 3513 din 30 octombrie 2025, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 alin. (1), alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., conform cărora în cazul în care se formulează o cerere împotriva unei instanțe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Constatând că debitorul este instanță imediat superioară Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, instanța a concluzionat că se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara, prin încheierea civilă nr. 32962 din 3 decembrie 2025, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 651 și art. 666 C. proc. civ., precum și inaplicabilitatea art. 127 alin. (1) și (3) din același act normativ, apreciind că prevederile Deciziei nr. 7/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii sunt de strictă interpretare. În acest context, s-a avut în vedere faptul că, în speță, creditoarea are calitatea de specialist IT în cadrul Judecătoriei Vânju Mare.

De asemenea, instanța a reținut că, deși calitatea de debitor a unei instanțe ar fi atras incidența unei competențe teritoriale alternative, în temeiul art. 127 alin. (2

) raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., creditoarea nu a ales să se prevaleze de aceste dispoziții, iar, prin sesizarea uneia dintre instanțele competente alternativ, a determinat, în mod definitiv, stabilirea competenței teritoriale în favoarea acelei instanțe.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 230 din 9 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1649 din 22 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și Judecătoria Timișoara a fost generat de interpretarea și aplicarea diferită a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de debitor îi aparține Tribunalului Mehedinți.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) din același Cod, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea cauzei, determinată de calitatea debitorului, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător, care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care iși desfășoară activitatea; (2

) dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situație, Înalta Curte observă că, în mod greșit, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită, reținând aplicabilitatea dispozițiilor legale precitate și calitatea de debitor a Tribunalului Mehedinți, instanță superioară Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, întrucât, atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparțialitatea obiectivă a instanței este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu și a instanței de judecată.

Astfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanța de judecată sunt părți pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege, legiuitorul a prevăzut că, pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier), care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina sau împotriva instanței competente sau unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanței de judecată, în spectrul acestora fiind incluse și cererile de încuviințare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, instanța de la sediul debitorului Tribunalul Mehedinți, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

În această situație, nu putea să opereze prorogarea de competență, reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., și nici instanța nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voința petentei, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.