ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2651/2024

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin sub nr. x/2024, la 24 septembrie 2024, petentul BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3095 din 10 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Alba, în șnur cu decizia civilă nr. 3193 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, ambele în dosarul nr. x/2021, la cererea creditoarei B., împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

2.1. Prin sentința civilă nr. 27974 din 18 septembrie 2024, Judecătoria Timișoara a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 alin. (1), alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., conform cărora, în cazul în care se formulează o cerere împotriva unei instanțe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Constatând că debitor este Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, instanța a concluzionat că se impune declinarea competenței soluționării cauzei către Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, prin sentința civilă nr. 2525 din 30 septembrie 2024, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Reținând că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că debitorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș are sediul în Timișoara, județul Timiș aflat în circumscripția Judecătoriei Timișoara, a concluzionat că această din urmă instanță este instanța de executare.

În ceea ce privește incidența art. 127 C. proc. civ., raportat la calitatea de parte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, instanța învestită prin declinare a apreciat că aceste dispoziții legale nu își poate găsi aplicabilitatea. Acest aspect se datorează faptului că procedura de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite are caracter necontencios, raportat la art. 527 C. proc. civ., executorul judecătoresc neurmărind stabilirea unui drept potrivnic în contradictoriu cu un alt subiect de drept prin formularea acestei cereri, ci obținerea autorizării sale în sensul demarării executării silite.

Astfel, în procedura încuviințării executării silite, singura parte din proces este executorul judecătoresc, creditorul și debitorul fiind doar participanți la executarea silită, conform art. 644 alin. (1) pct. 1 raportat la art. 645 alin. (1) C. proc. civ.. În consecință, calitatea de debitor a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nu va atrage cazul de prorogare de competență specific art. 127 C. proc. civ., din moment ce această cerere de încuviințare a executării silite nu a fost introdusă împotriva debitorului, astfel cum indică art. 127 alin. (3) raportat la alin. (2) din același articol.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3095 din 10 decembrie 2021 a Tribunalului Alba, în șnur cu decizia civilă nr. 3193 din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2021, solicitată de petentul BEJ A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de debitor aparține Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Iar, conform art. 651 alin. (3) din același cod, "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.’’

Având în vedere că debitorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș avea, la data sesizării organului de executare, sediul în Timișoara, jud. Timiș, se reține că instanța de executare competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Timișoara.

Pe de altă parte, nu se poate reține în cauză aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 alin. (1), (2) și 2

1

C. proc. civ., câtă vreme legiuitorul nu a inclus în cadrul acestor norme de competență teritorială exclusivă și unitățile de parchet, textele făcând referire numai la ipoteza în care calitatea de reclamant/pârât într-un proces o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanța de judecată.

De asemenea, prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, nefiind menționate și parchetele.

Textul instituit prin art. 127 C. proc. civ. este menit să garanteze imparțialitatea obiectivă a instanței, însă doar în contextul calității părții de judecător/instanță de judecată, procuror, asistent judiciar sau grefier și nu se poate aplica pentru alte situații care nu au fost prevăzute în mod expres de către legiuitor.

Tot astfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanța de judecată sunt părți pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege, legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina sau împotriva instanței competente sau unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

Drept urmare, chiar și în măsura în care aceste dispoziții legale s-ar fi aplicat și în cazul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, se reține că normele acestui alineat nu puteau fi valorificate de instanță, din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Timișoara, instanța de la sediul debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

În această situație nu putea să opereze prorogarea de competență, reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., și nici instanța nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voința creditoarei, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Timișoara, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.