ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2348/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă în data de 18.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud și B., a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 5.900 RON reprezentând despăgubiri materiale, constând în contravaloare medicamente și controale medicale, respectiv a sumei de 80.000 euro reprezentând despăgubiri morale, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 451 C. proc. civ., art. 1.349, art. 1.381-1.382, art. 1.391, art. 1.357, art. 1.373 și urm. C. civ. Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția necompetenței materiale funcționale a secției specializate a soluționa litigii de muncă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. în ceea ce privește presupusele prejudicii suferite de reclamantă, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În data de 13.09.2021, reclamanta, raportat la dispozițiile instanței de la ședința de judecată din data de 08.06.2021, a formulat precizări, prin care a arătat, față de pârâta B., că solicită ca aceasta să fie obligată la achitarea întregii sume care reprezintă daune materiale (petitul nr. 1 al acțiunii), iar pentru cel de-al doilea petit, referitor la daunele morale, solicită obligarea în solidar a celor două pârâte, B. și Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, iar în ceea ce privește temeiul juridic, a arătat că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1.357 și art. 1.349 C. civ. față de pârâta B., iar față de pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud pe dispozițiile art. 1.373 C. civ.. În ceea ce privește modalitatea de tragere la răspundere a celor două pârâte pentru plata daunelor morale pretinse, a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 1.382 C. civ. În data de 03.11.2021, reclamanta, raportat la dispozițiile instanței de la ședința de judecată din data de 14.09.2021, a formulat precizări, prin care a menționat că înțelege să majoreze cuantumul daunelor materiale cu suma de 3.956 RON, astfel că solicită obligarea pârâtei B. la achitarea sumei totale de 9.856 RON. În data de 17.01.2022, pârâta B. a depus la dosarul cauzei note de ședință, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la toate faptele relevate și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru prejudicii rezultate din fapte pretins săvârșite de pârâtă cu mai mult de trei ani înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud Prin sentința nr. 375/F/06.04.2023, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Prin decizia nr. 65/A/27.02.2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de către reclamantă împotriva sentinței; a admis apelul incident declarat de pârâta B. și a schimbat sentința, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtele B. și Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., reclamanta. - Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă invocă faptul că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, prin aceea că a anulat în mod nepermis încheierea civilă nr. 65/CC/2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă, prin care Tribunalul Bistrița-Năsăud a statuat că acțiunea din litigiul pendinte este una în răspundere civilă delictuală, acțiune deschisă împotriva Casei Județene de Pensii Bistrița, cu care reclamanta a avut raport de serviciu până în data de 21.09.2020, când a fost nevoită să își depună demisia, cât și împotriva numitei B., care a refuzat pe parcursul raportului de serviciu al reclamantei să pună în executare 7 decizii civile definitive și care nu a respectat sănătatea și securitatea în câmpul muncii. Din aceste considerente, Tribunalul Bistrița-Năsăud a stabilit obligația reclamantei de a achita suma de 100 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, cât și obiectul cauzei, constând în răspundere civilă delictuală. Ulterior redării, sub forma citării, a considerentelor încheierii nr. 65/CC/2021, recurenta-reclamantă arată și că, urmare a pronunțării acesteia, acțiunea sa a rămas formulată în temeiul dispozițiilor art. 1.357 și art. 1.349 C. civ. față de pârâta B., respectiv în temeiul prevederilor art. 1.373 C. civ. față de pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, curtea de apel având obligația de a se pronunța asupra tuturor considerentelor și probelor din dosar. Potrivit legii, soluționând cauza pe fond, instanța ulterioară este ținută, strict în ceea ce privește identitatea de chestiune litigioasă, de cele statuate în hotărârea anterioară, acesta fiind punctul de pornire de la care își dezvoltă în continuare raționamentul juridic, în funcție de circumstanțele concrete ale noii pricini deduse judecății, ceea ce curtea de apel nu a efectuat. În acest sens, a mai arătat și că principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces finalizat având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă, printr-o hotărâre judecătorească posterioară, pronunțată în alt proces. Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă a arătat că este necesară și punerea în discuție, cât și tranșarea excepției de neconstituționalitate a hotărârii atacate, dat fiind că instanța de apel a încălcat prevederile art. 430 alin. (1)-(2) și art. 431 C. proc. civ. ca urmare a anulării unei sentințe civile definitive. Recurenta-reclamantă a mai arătat și că instanța de contencios constituțional a reținut, în jurisprudența sa, că principiul potrivit căruia, după pronunțarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esențială a ideii de justiție, a asigurării autorității de lucru judecat și a ocrotirii drepturilor procesuale ale părților, ca element fundamental al statului de drept, principiu încălcat de către instanța de apel alături de dreptul reclamantei la un proces echitabil. - Printr-o altă susținere, recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanța de apel a soluționat cauza printr-o aplicare și interpretare greșită a normelor de procedură. Astfel, a precizat că, dat fiind obiectul cauzei, reprezentat de dispozițiile art. 1.357 și art. 1.349 C. civ. în raport cu pârâta B., respectiv art. 1.373 C. civ. în raport cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, aceste texte de lege nu puteau fi înlăturate, considerându-se prioritară, în mod greșit, răspunderea civilă contractuală. Mai arată și că răspunderea civilă este o instituție unică, atât cea delictuală, cât și cea contractuală având ca fundament principii de reparare a prejudiciului produs ca urmare a săvârșirii unui fapt ilicit. - Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă invocă încălcarea dreptului său la un proces echitabil. Admiterea apelului incident de către curtea de apel, apel incident pe care pârâta B. nu l-a declarat niciodată și nici nu l-a depus în termenul prevăzut de lege, favorizare realizată prin sugerarea achitării, de către aceasta, a unei taxe de 50 RON, apelul incident fiind în fapt întâmpinarea acesteia la apelul principal. Precizează că apelul incident trebuie formulat în raport cu legea, condițiile apelului incident vizând calitatea procesuală activă și pasivă, termenul de exercitare, obligativitatea formei scrise și enunțarea unei solicitări exprese de schimbare a hotărârii primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a respectat de către pârâta B., astfel că admiterea acestuia reprezintă o gravă încălcare a dreptului reclamantei la un proces echitabil. Totodată, menționează că, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel trebuia să aibă în vedere la pronunțarea hotărârii că nu putea fi înlăturată calitatea procesuală pasivă a pârâtei B., întrucât aceasta este reprezentantul legal al instituției; nu puteau fi înlăturate prevederile invocate de reclamantă drept temei al acțiunii, întrucât răspunderea civilă este o instituție unică, atât cea delictuală, cât și cea contractuală având ca fundament principii de reparare a prejudiciului produs, rezultat al săvârșirii unui fapt ilicit. De asemenea, având în vedere obiectul cauzei, consideră că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe texte de lege ce nu pot fi înlăturate, considerându-se în mod greșit ca fiind prioritară răspunderea contractuală. Nu se poate valorifica un text de lege în sensul în care acesta ar urma să stabilească faptul că răspunderea contractuală primează sau o astfel de răspundere ar trebui aplicată cu prioritate în raport cu dispozițiile invocate de reclamantă. În cauză, curtea de apel nu a reflectat la o corectă analiză, o corectă raportare la cerințele speciale, atât argumentele expuse de instanța de apel, cât și analiza subsecventă (realizată cu privire la criticile concret regăsite în memoriul de apel) relevă o incorectă aplicare a cerințelor speciale ce degajă din art. 476 alin. (2), art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel oferind un caracter facultativ limitelor legale ale devoluțiunii. Întrucât curtea de apel consideră delicte doar infracțiunile săvârșite, arată că inclusiv Curtea de Apel Alba Iulia, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, a hotărât că subiect activ al infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești poate fi orice persoană, fără a prezenta relevanță dacă făptuitorul a fost sau nu parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea la a cărei executare se împotrivește. În acest sens, este suficient să existe o hotărâre judecătorească și făptuitorul să știe că este pusă în executare (decizia penală nr. 886 din 30 noiembrie 2010 pronunțată în recurs de secția penală a Curții de Apel Alba Iulia). Menționează că deține 7 hotărâri judecătorești definitive refuzate a fi puse în executare de către intimta-pârâtă B., inclusiv cu privire la reîncadrarea în funcție a unui funcționar public. Mai arată și că deține inclusiv hotărâri ale curții de apel în care se arată că B. nu a respectat deciziile judecătorești și instanța o obligă pentru a treia oară să pună în executare hotărârile, ceea ce nu a făcut nici în prezent. Potrivit jurisprudenței CEDO, autoritățile obligate să execute o hotărâre judecătorească nu pot crea ele însele situații de natură să facă imposibilă executarea. Invocă, astfel, hotărârea pronunțată în cauza Nițescu c. României (cererea nr. x/03, hotărârea din 21 aprilie 2009), prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 4 din Convenție și a art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, ca urmare a neexecutării unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în funcție a reclamantului și plata salariilor până la reintegrarea sa în funcție. Neexecutarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi justificată invocând motive care nu au fost puse în discuția instanțelor naționale, motiv pentru care consideră că faptele pârâtei B. se circumscriu atât laturii penale, cât și răspunderii civile delictuale. - Printr-o altă susținere, raportat la nerespectarea sănătății și securității în muncă, arată că obligația de i se a asigura condiții normale de muncă revine instituției, ceea ce atrage răspunderea proprie a acesteia, în calitate de comitent. Evocând situația de fapt, arată că ansamblu probator confirmă faptul că s-a îmbolnăvit în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în cadrul instituției Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, care, prin pârâta B., nu i-a respectat condițiile de securitate și sănătate în muncă. Mai arată și că nu au fost respectate de către pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, prin pârâta B., prevederile H.G. nr. 493/2006 și nici dispozițiile pct. 19 din Anexa 2 din H.G. nr. 1091/2006. - Recurenta-reclamantă critică inclusiv înlăturarea probatoriului invocat de reclamantă, probatoriu cu privire la hărțuirea permanentă a sa la locul de muncă, amenințările, denigrarea și conduita abuzivă a intimatei-pârâte B. asupra sa, respectiv crearea unui climat ostil la locul de muncă. Invocă și faptul că martorii părților adverse, fiind funcționari publici care se află în relații de subordonare cu B., sunt cercetați penal de către Parchetele din Bistrița pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă depusă în cauză, motiv pentru care depozițiile acestora nu pot constitui probe în prezenta cauză. Mai arată și că despăgubirile morale în cuantum de 80.000 euro, pe care le solicită, nu reprezintă o reparație a prejudiciului suferit, ci constituie o compensație relativ echitabilă a acestuia. - În ceea ce privește modul în care s-a realizat judecata în apel, invocă neobservarea exigențelor impuse de principiul disponibilității și de cel al contradictorialității, precum și a celor ce rezultă din dispoziția înscrisă în art. 479 alin. (1) C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În acest sens, reiterează susținerile prin care arată că și-a întemeiat acțiunea pe texte de lege ce nu pot fi înlăturate, considerându-se în mod greșit drept prioritară răspunderea civilă contractuală. Nu se poate valorifica un text de lege în sensul în care acesta ar urma să stabilească faptul că răspunderera contractuală primează sau o astfel de răspundere ar trebui aplicată cu prioritate în raport cu dispozițiile invocate de recurenta-reclamantă. Susține că interpretarea curții de apel creează contextul în care pârâta B. nu mai deține calitate procesuală, având în vedere că aceasta nu este parte contractantă.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare în termen legal, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, respectiv excepția nulității acestuia, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În dezvoltarea excepției inadmisibilității căii de atac a invocat că, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile care au ca obiect materia asigurărilor sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, nu pot face obiectul recursului. În argumentarea excepției nulității recursului, a arătat că susținerile invocate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs nu răspund cerințelor prevăzute de dispozițiile procedurale invocate, întrucât criticile din memoriul de recurs nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate. Precizează, așadar, că memoriul de recurs nu conține veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate de instanța de apel și nici nu arată în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia. Pe fond, a menționat că, având în vedere că intimata-pârâtă B. a formulat critici, prin întâmpinare, în sensul inadmisibilității acțiunii, excepție care a fost soluționată în fața primei instanțe, curtea, în mod just, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților, a considerat că se impune citarea acesteia cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să critice soluția dată asupra excepției inadmisibilității pe calea întâmpinării sau prin formularea unui apel incident. Deși primul motiv al cererii de recurs, astfel cum a fost formulat, s-ar referi la ipoteza casării hotărârii în situația încălcării autorității de lucru judecat, conform art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., intimata-pârâtă arată că situația dată nu se circumscrie unei asemenea ipoteze. Reținerile instanței de apel sunt temeinice și fundamentate, având în vedere că prin apelul incident declarat de pârâta B. s-a criticat modul de soluționare al excepției inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de aceasta și soluționată în sensul respingerii ei, împrejurare care a impus analizarea cu prioritate a acestei chestiuni, în condițiile în care, prin apelul declarat, a pus în discuție aspecte privind temeinicia soluției pronunțate pe fondul cauzei de către prima instanță. Susține ca fiind corectă constatarea că excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată de către pârâta B. cu motivarea că reclamanta nu poate invoca drept temei al acțiunii dispozițiile de drept comun în materie de răspundere civilă delictuală, în condițiile în care prejudiciile invocate derivă din modul în care s-au desfășurat raporturile de muncă dintre reclamantă și intimata-pârâtă persoană juridică, respectiv din modul în care aceasta din urmă și-a exercitat atribuțiile în raport cu reclamanta, astfel încât recurenta-reclamantă nu se poate prevala de răspunderea civilă delictuală pentru a-și fundamenta pretențiile, în condițiile în care are la îndemână o acțiune în răspundere civilă contractuală. Reținându-se aceste aspecte, instanța de apel a verificat modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, analizând care au fost limitele învestirii instanței de fond, sens în care a constatat că, în motivarea soluției de respingere a excepției inadmisibilitătii acțiunii, reținând prevederile art. 1.350 alin. (3) C. civ., Tribunalul Bistrița-Năsăud a arătat că în condițiile în care nu s-a invocat că împotriva pârâtei B. ar exista o acțiune în răspundere civilă contractuală, excepția nu este întemeiată. A mai reținut instanța de apel și că acțiunea a fost fundamentată exclusiv pe prevederile C. civ. în materie de răspundere civilă delictuală, recurenta-reclamantă arătând că acțiunea nu a fost întemeiată pe dispozițiile Codului muncii, care au fost doar amintite, deoarece acestea prevăd anumite termene de decădere, care nu au fost respectate. Urmare acestor rețineri, instanța de apel a clarificat natura raporturilor dintre reclamantă și pârâte, stabilind care norme juridice sunt aplicabile situației de fapt descrise prin cererea de chemare în judecată și prin precizările ulterioare, pentru ca în final să concluzioneze că, în mod întemeiat, s-a invocat de către pârâta B. că împotriva sa nu putea fi formulată o acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, reclamanta solicitând repararea prejudiciului cauzat ca urmare a modalității de exercitare a atribuțiilor de serviciu. Potrivit dispozițiilor Codului administrativ (art. 490 și urm, art. 499, art. 428, care se completează, conform art. 367, cu legislația muncii și cu reglementările de drept comun), respectiv cele din partea a VI-a a acestui act normativ, instanța de apel a concluzionat în mod legal că o astfel de acțiune putea fi întemeiată numai pe aceste dispoziții, nicidecum pe prevederile de drept comun în materie de răspundere civilă delictuală. Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate și admiterea căii de atac. A precizat recurenta-reclamantă că și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6-8 C. proc. civ. După cum se poate observa, motivarea hotărârii Tribunalului Bistrița- Năsăud duce la o anumită soluție, însă în dispozitiv instanța a pronunțat o soluție diferită, ceea ce conduce la casarea hotărârii. În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că faptele intimatei-pârâte B. se circumscriu atât laturii penale, cât și răspunderii civile delictuale, precum și că instanța de prim control judiciar a admis apelul incident în legătură cu o excepție tardiv formulată. Invocă, totodată, încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 156/2023 a Curții Constituționale. Relevând cadrul factual, recurenta-reclamantă a mai precizat și că instanța de apel a restrâns în mod nepermis cadrul procesual, ca urmare a scoaterii pârâtei B. din calitatea procesuală pe care a avut-o în cauză. Mai invocă recurenta-reclamanta și faptul că decizia atacată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că restul criticilor formulate au rămas fără obiect raportat la aspectele reținute prin prisma inadmisibilității acțiunii. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului reclamantei pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre criticile expuse în cadrul memoriului de recurs (deși formal încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ.) nu pune în discuție aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate. - Este formală critica recurentei privitoare la încălcarea, de către instanța de apel, a autorității de lucru judecat a încheierii nr. 65/CC din 12 octombrie 2021 a primei instanțe, fără a indica în ce fel ar putea produce efectele lucrului judecat un asemenea act procedural al instanței. Astfel, din actele dosarului reiese că prin încheierea a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost nesocotită cu ocazia judecății în apel s-a dispus, în condițiile prescrise de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, admiterea cererii de reeexaminare formulate de reclamantă împotriva modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru de către prima instanță, reținându-se că taxa legal datorată este în cuantum de 100 RON. Fără a evidenția, în concret, maniera în care încheierea menționată ar antama aspecte prejudiciale, necesar a fi supuse dezbaterii contradictorii a părților (precum cele referitoare la stabilirea normelor de drept aplicabile pretenției deduse judecății), în raport cu limitele analizei efectuate într-o atare procedura necontencioasă (care privesc doar verificarea unei cerințe legale extrinseci cererii de chemare în judecată), recurenta s-a rezumat doar la a indica existența unei încălcări a prevederilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ. (redând conținutul normativ al acestora) și la a invoca, neargumentat, fixarea cadrului procesual prin intermediul hotărârii pronunțate în procedura reexaminării taxei de timbru. Or, această manieră de formulare a criticii, care omite a indica punctual nelegalitatea săvârșită și a demonstra în ce modalitate o asemenea încheiere, care statuează asupra aspectelor formale ale judecății, legate de taxa de timbru datorată, ar tranșa și asupra fundamentului juridic al pretențiilor cu autoritatea lucrului judecat, nu este aptă a învesti în mod corespunzător instanța de recurs, nefiind suficientă simpla mențiune că decizia atacată nu este legală ori că nu s-au respectat prevederile procedurale enumerate de către recurentă. Contrar exigențelor de motivare a recursului prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recurenta a înțeles doar să indice aspecte generale în legătură cu conceptul juridic de "autoritate de lucru judecat", precizând scopul acestuia, "de a se evita pronunțarea unor soluții contradictorii definitive cu privire la aceeași cerere", și relevând consecința juridică a încălcării lui, respectiv "generarea incertitudinii cu privire la raporturile juridice deja rezolvate de instanțele judecătorești", fără a transpune, însă, aceste considerații teoretice situației particulare din prezenta pricină și fără a demonstra, astfel, premisele existenței unei contrarietăți între cele două acte jurisdicționale invocate ca fiind opuse, care să confere posibilitatea unei verificări jurisdicționale din această perspectivă. - În afara unei critici de nelegalitate este și susținerea referitoare la "neconstituționalitatea" deciziei atacate, care nu permite, prin ea însăși, învestirea instanței cu cercetarea unei cereri de sesizare a instanței de contencios constituțional. Aceasta întrucât recurenta omite, în mod evident, că hotărârile judecătorești nu sunt supuse controlului de constituționalitate (față de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992), ci doar exercițiului căilor de atac, în cadrul sistemului judiciar. - Nici susținerea relativă la aplicarea și interpretarea greșită a legii, de către instanța de prim control judiciar, nu supune judecății veritabile aspecte de nelegalitate a deciziei atacate. Astfel, în aceeași manieră inadecvată procedural, fără a contrapune chestiuni de nelegalitate judecății înfăptuite cu ocazia devoluțiunii cauzei în apel, recurenta a invocat, în mod abstract, "aplicarea unei alte legi decât cea incidentă raportului juridic dedus judecății", de către curtea de apel, susținere neurmată de o argumentație juridică prin care să se tindă la a se evoca existența unei neconformități în aplicarea legii în etapa procesuală anterioară. În schimb, recurenta afirmă doar că acțiunea formulată ar fi trebuit analizată prin prisma normelor juridice invocate drept temei al cererii declanșatoare a prezentei pricini (care guvernează răspunderea civilă delictuală sub imperiul C. civ.), fără a indica, efectiv, maniera în care ar fi fost posibilă, din punct de vedere juridic, examinarea cauzei din perspectiva temeiul juridic invocat, în detrimentul regulilor speciale stabilite ca fiind incidente judecății de către instanța de apel. Deopotrivă, recurenta a înțeles să invoce, nesusținut în drept, că "nu pot fi înlăturate" normele juridice pe care și-a întemeiat acțiunea, "considerându-se în mod greșit prioritară răspunderea civilă contractuală". Or, simpla afirmare a unei greșite aplicări a legii de către instanța de apel, neurmată de critici care să evidențieze o eventuală nesocotire a normelor juridice pretins incidente speței și fără a demonstra posibilitatea înlăturării unei norme speciale găsite incidentă de instanța de apel în raport cu materia litigioasă, conturează mai degrabă dezacordul părții față de soluția pronunțată, iar nu un motiv de casare a acesteia. Tot astfel, sunt doar formale criticile prin care se afirmă că "răspunderea civilă este o instituție unică, atât cea delictuală, cât și cea contractuală având ca fundament principii de reparare a prejudicului produs", din moment ce nu opun elemente concrete de nelegalitate dezlegării jurisdicționale a instanței de apel, care, invalidând raționamentul juridic al tribunalului în privința modalității de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta B., a conferit prioritate răspunderii contractuale, în acord cu prevederile art. 1.350 alin. (3) C. civ. (ca urmare a stabilirii, în prealabil, cu ocazia devoluțiunii cauzei, a calității reclamantei de funcționar public și a naturii contractuale a raportului de serviciu al acesteia cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, corelativ regimului juridic similar aplicabil pârâtei B.), ocazie cu care a reținut ca fiind incidente prevederile în materia răspunderii funcționarilor publici prevăzute de Codul administrativ în privința prejudiciului material pretins, respectiv cele prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în privința ambelor forme de prejudiciu invocate. În acest context, susținerile generice ale recurentei potrivit cărora "nu se poate valorifica un text de lege în sensul în care acesta ar urma să stabilească faptul că răspunderea contractuală primează în raport cu dispozițiile invocate" fac imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate, care ar fi presupus tocmai demonstrația juridică a greșitei aplicări a unei norme de drept propriu-zise. Așa fiind, simpla invocare a nerespectării principiului devoluțiunii cauzei de către instanța de apel, ca efect al necercetării acesteia din perspectiva temeiului de drept al acțiunii, nu constituie un veritabil aspect de nelegalitate, cât timp aceasta nu este însoțită de critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. menite să invalideze raționamentul logico-juridic al instanței de apel. - Nici alegațiile recurentei relative la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, ca efect al admiterii apelului incident al pârâtei B., "pe care partea adversă nu l-a declarat niciodată și nici nu l-a depus în termenul prevăzut de lege", nu fac posibilă cenzura instanței de recurs. În acest sens, se observă că aspectele la care face referire partea au făcut obiectul soluționării prin încheierea din 13 februarie 2024 a instanței de apel (ocazie cu care curtea a calificat susținerile pârâtei B., formulate prin întâmpinare, referitoare la inadmisibilitatea acțiunii reclamantei, ca reprezentând, de fapt, un apel incident, în conformitate cu precizările acesteia, și a respins excepția tardivității declarării acestei căi de atac, invocată de reclamantă). Rigorile prevederilor art. 486 alin. (1) lit. c) și ale art. 494 C. proc. civ. raportate la art. 466 alin. (4) din același cod impun, însă, titularului căii de atac să indice expres încheierile premergătoare recurate, dat fiind că legea nu prevede că recursul formulat împotriva deciziei instanței de apel se socotește făcut și împotriva încheierilor aceleiași instanțe. Or, fiind în prezenta unei cereri de recurs declarate doar împotriva deciziei instanței de apel, nu și a încheierii din 13 februarie 2024 a aceleiași instanțe, nu este permisă extinderea controlului judiciar dincolo de aceste limite, neexistând, așadar, cadrul pentru realizarea unei judecăți referitoare la aspectele invocate. Ca atare, au intrat sub efectul autorității de lucru judecat statuările instanței de apel potrivit cărora aceasta a fost învestită și cu judecata unui apel incident (prin calificarea dată susținerilor din întâmpinarea intimatei, care îmbrăcau forma unor critici propriu-zise împotriva soluției de primă instanță, iar nu a unor simple apărări). - Lipsite de relevanță juridică, din perspectiva obiectului de analiză al instanței de recurs, sunt și susținerile în sensul că în speță ar fi posibilă examinarea cauzei din perspectiva temeiului juridic pe care partea reclamantă a înțeles să își fundamenteze pretențiile, dat fiind că "faptele numitei B. se circumscriu atât laturii penale, cât și răspunderii civile delictuale". Pe lângă aspectul că aceste susțineri nu antamează, în realitate, chestiuni de nelegalitate a deciziei atacate, ci doar contestarea unei situații de fapt, referitoare la modalitatea în care a fost stabilit cadrul factual - aspect de temeinicie, exclus controlului judiciar al instanței de recurs, în acord cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. - aceste susțineri au și un caracter pur formal, nefiind apte a fi deduse judecății în prezenta fază procesuală inclusiv din această perspectivă. În acest sens, deși afirmă că pretențiile formulate în cauză și-ar avea izvorul inclusiv într-o faptă de natură penală, aspect din care ar decurge consecința aplicabilității regulilor generale în materia răspunderii delictuale, recurenta se rezumă doar la a expune situația de fapt (în legătură cu "refuzul punerii în executare" a unor hotărâri definitive de către intimata-pârâtă B., "inclusiv cu privire la reîncadrarea unui funcționar public în funcție"), fără a arăta, în concret, stabilirea, pe cale judecătorească, de către o instanță penală, a înseși existenței infracțiunii despre care face vorbire și care să permită, în consecință, cenzura instanței de recurs. Or, tocmai lipsa de acuratețe juridică a susținerilor recurentei, prin care deși se afirmă greșita aplicare a normelor de drept în raport cu o anumită circumstanță determinantă, fără a releva, în același timp, existența unui proces penal în cadrul căruia să fi fost dezlegat, printr-o hotărâre definitivă, aspectul litigios de care înțelege să se prevaleze, imprimă afirmațiilor un caracter pur formal, care determină imposibilitatea realizării unei verificări jurisdicționale în conformitate cu motivele expres stabilite prin dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - Nici criticile aduse deciziei instanței de apel, prin care se invocă faptul că "din ansamblul probator depus în cauză" ar reieși că pârâtele nu au respectat condițiile de securitate și sănătate în muncă cu privire la recurentă, nu opun critici de nelegalitate actului jurisdicțional atacat. În aceeași manieră deficitară, fără a combate silogismul juridic al instanței de apel, care, potrivit celor menționate anterior, a conferit prevalență regulilor în materia răspunderii contractuale (în acord cu legislația specială), înlăturând, astfel, de la aplicare normele ce consacră răspunderea delictuală (invocate în susținerea acțiunii), recurenta se rezumă strict la a reafirma răspunderea intimatei-pârâte Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, în calitate de comitent, pentru nerespectarea obligației de a-i asigura condiții normale de muncă. Or, reluarea susținerilor deduse judecății pe calea acțiunii principale nu este aptă a declanșa un control de legalitate, afirmațiile invocate, cu trimitere la "materialul probator depus în cauză", vizând, pe de o parte, devoluțiunea cauzei, improprie judecății din recurs și, pe de altă parte, nefiind grefate pe dezlegările în drept ale instanței de apel, care rămân, astfel, în afara unor critici de nelegalitate propriu-zise. Corelativ, trimiterea la "ansamblul probator depus în cauză" și evocarea situației de fapt, pentru a demonstra o eventuală nerespectare a cerințelor minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă, pune în discuție doar aspecte de netemeinicie, incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, din moment ce recurenta urmărește o reevaluare a actelor medicale de care se prevalează în susținerea acțiunii (și care au făcut obiectul analizei primei instanțe), pentru a dovedi, în afara cadrului legal aplicabil litigiului, temeinicia pretențiilor formulate. Susținerile sunt, deci, străine de examinarea jurisdicțională realizată în etapa procesuală anterioară, din moment ce judecata înfăptuită în apel nu a antamat aspecte precum cele evocate de recurentă, ci s-a mărginit, dată fiind analiza prioritară a criticilor privitoare la modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată (deduse judecății pe calea apelului incident al pârâtei B.), la verificarea posibilității de promovare a unei acțiuni întemeiate pe regulile de drept comun din materia răspunderii civile delictuale, în corelație cu împrejurările reținute în cauză. Or, tocmai soluția de admitere a apelului incident (cu consecința modificării sentinței primei instanțe, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă) a condus la rămânerea fără obiect a apelului principal declarat de reclamantă împotriva aceleiași hotărâri, prin care se tindea la devoluțiunea cauzei în raport cu toate aceste elemente de fapt, reiterate prin cererea de recurs. Prin urmare, chestiunile invocate apar ca fiind formale și deopotrivă în afara cadrului judecății realizate în apel. Mai mult, obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentința primei instanțe, ci de hotărârea pronunțată chiar în urma cercetării legalității și temeiniciei acestui prim act jurisdicțional pronunțat în cauză. - În egală măsură, inclusiv susținerile recurentei referitoare la greșita respingere, de către prima instanță, a probatoriului propus de către aceasta, respectiv a lipsei de utilitate a probei testimoniale administrate în fața aceleiași instanțe, sunt străine de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, în care nu pot fi deduse judecății astfel de aspecte de probațiune, care se repercutează pe planul temeiniciei hotărârii, iar nu al legalității acesteia. Astfel, distinct de limitele în care a avut loc judecata în faza procesuală precedentă, repunerea în discuție a situației de fapt și reinterpretarea probelor administrate în fața instanțelor devolutive nici nu erau posibile în prezenta etapă procesuală, întrucât obiectul judecății în recurs este limitat la verificarea legalității hotărârii atacate, potrivit celor arătate anterior. Revine, așadar, instanțelor fondului plenitudinea de apreciere în ceea ce privește oportunitatea administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, în conturarea cadrului factual, nefiind permisă reinterpretarea probatoriului, prin reevaluarea situației de fapt, de către instanța de recurs. - Tot astfel, și susținerile referitoare la nerespectarea, de către instanța devolutivă de control judiciar, a principiului disponibilității, a principiului contradictorialității, respectiv a dispozițiilor relative la judecata în apel prevăzute de art. 479 alin. (1) C. proc. civ., neînsoțite de o argumentație juridică propriu-zisă, nu se transpun în veritabile motive de recurs. Astfel, simpla afirmare a încălcării unei norme de drept nu este suficientă, prin ea însăși, a declanșa controlul instanței de recurs, fiind în sarcina părții recurente obligația de a indica, în concret, maniera în care ar fi fost nesocotite prevederile invocate. Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, în special, dezvoltarea unor aspecte care să pună în discuție nelegalitatea dezlegărilor instanței de apel. Neprocedând, astfel, ci indicând doar principii care guvernează procesul civil și, corelativ, judecata în apel, fără o ancorare concretă în considerentele actului jurisdicțional atacat, recurenta înțelege mai degrabă să își expună nemulțumirea în raport cu soluția pronunțată, fără, însă, a învesti legal instanța de recurs cu judecata unor critici propriu-zise de nelegalitate. În afara raționamentului judiciar al instanței de apel se plasează și afirmația recurentei în sensul că hotărârea atacată "creează pârâtei B. contextul în care nu mai deține calitate procesuală, având în vedere că aceasta nu mai este parte contractantă". Fără a exhiba și de această dată un element de nelegalitate a deciziei atacate (din moment ce judecata din apel nu a constatat o eventuală lipsă de calitate procesuală pasivă a pârâtei B.), susținerea ignoră dezlegarea curții potrivit căreia repararea prejudiciului cauzat de această pârâtă, ca urmare a modalității în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu în cadrul Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, "putea fi întemeiată numai pe dispozițiile din Codul administrativ", fiind constatată, astfel, greșita alegere a căii jurisdicționale cu care partea reclamantă a înțeles să învestească instanțele judecătorești, tocmai în considerarea calității pârâtei, de funcționar public. În aceste circumstanțe, se constată că modalitatea de formulare a susținerilor din cuprinsul memoriului de recurs nu permite verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în lipsa unor critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la argumentele instanței de apel, conform celor expuse anterior. Totodată, nici aspectul că, prin răspunsul la întâmpinare, depus de recurentă, au fost formulate așa-numite "noi critici" față de cele deduse judecății prin memoriul de recurs nu este în măsură să acopere viciul nemotivării corespunzătoare a prezentei căi extraordinare de atac, având în vedere că, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs (în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs - neincidente în speță), în interiorul termenului de formulare a recursului, prevăzut de art. 485 alin. (1) din același cod, scopul acestui act procedural fiind doar de a înlătura susținerile părții adverse, iar nu de a deduce, spre examinare, alte motive decât cele indicate în cuprinsul cererii de recurs. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 65/A/2024 din 27 februarie 2024 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.