ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2261/2024

HOTĂRÂRE
17.10.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2261/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect modificare măsuri privind copilul - domiciliu și pensie de întreținere, înregistrată la data de 22.11.2022 pe rolul Judecătoriei Ploiești sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta B., să dispună stabilirea locuinței minorei C., la domiciliul reclamantului, din comuna Bucov, sat Chitorani, str. x, jud. Prahova; obligarea pârâtei la plata, în favoarea minorei, a unei pensii de întreținere, în cuantum de 25% din veniturile pe care le realizează (în situația în care nu realizează venituri din derularea unui contract de muncă, prin raportare la venitul minim pe economie), începând cu data înregistrării prezentei cereri și până la majoratul minorei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin sentința civilă nr. 7566 din 23 noiembrie 2023, Judecătoria Ploiești, secția civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Brașov.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că este învestită cu soluționarea cererii privind modificare măsuri privind minorul, iar potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare."

Instanța a constatat că Titlul IV din C. civ., intitulat Autoritatea părintească, cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea acesteia, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, conform art. 486 C. civ., la stabilirea locuinței copilului, conform art. 496 C. civ., la schimbarea locuinței copilului, conform art. 497 C. civ. sau la exercitarea autorității părintești, conform art. 504, coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.

Prin raportare la obiectul cauzei, modificare măsuri privind minorul, ce au fost stabilite anterior prin sentința civilă nr. 246/18.02.2020, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. x/2019, a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competența teritorială în cazul cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instaței de tutelă și de familie, ca fiind instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Ca situație de fapt, a reținut că, prin sentința civilă nr. 246/18.02.2020, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 16.06.2020, locuința minorei C. a fost stabilită la domiciliul mamei, iar, potrivit susținerilor ambelor părți, coroborate cu rezultatul interogării bazei de date DEPABD și concluziile raportului de anchetă socială privind situația pârâtei, aceasta are domiciliul în mun. Brașov, iar minora C. locuiește împreună cu mama ei în Brașov.

Instanța a apreciat că nu poate semnifica schimbarea locuinței minorei împrejurarea că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, minora s-a deplasat la domiciliul tatălui și a locuit o perioadă acolo, procedându-se chiar la înscrierea ei la cursurile unei unități de învățământ, câtă vreme nu a existat un acord al părinților în acest sens și nici o încuviințare a vreunei instanțe, minora neavând capacitate de exercițiu (art. 38 din C. civ.), nici măcar restrânsă, pentru a putea dispune asupra stabilirii domiciliului său.

A mai reținut că la termenul din data de 15.11.2023, chiar reprezentantul convențional al reclamantului a arătat că minora se află în Brașov de la sfârșitul lunii octombrie.

Învestită prin declinare, Judecătoria Brașov a pronunțat sentința nr. 5342 din 27 mai 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că Judecătoria Ploiești a devenit competentă prin neinvocarea și nepronunțarea asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii, respectiv la termenul de judecată din 17 mai 2023, astfel cum impun prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

A apreciat că, ulterior acestui moment procedural, nu se mai poate reveni, în mod legal, asupra analizei competenței, aceasta rămânând câștigată de Judecătoria Ploiești, care ar fi avut posibilitatea de a amâna cauza o singură dată, în scopul lămuririi aspectului privind competența. În aceste condiții, instanța ar fi avut obligația de a se pronunța asupra competenței cel mai târziu la termenul de judecată din data de 20 septembrie 2023.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului ce a generat desesizarea celor două instanțe și ivirea conflictului negativ de competență îl constituie cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect modificare măsuri privind minorul, în sensul stabilirii locuinței minorei C., la domiciliul reclamantului și obligarea pârâtei la plata, în favoarea minorei, a unei pensii de întreținere, în cuantum de 25% din veniturile pe care le realizează (în situația în care nu realizează venituri din derularea unui contract de muncă, prin raportare la venitul minim pe economie), începând cu data înregistrării prezentei și până la majoratul minorei.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Ploiești și Judecătoria Brașov și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe stabilind instanța competentă în raport cu domiciliul persoanei ocrotite, conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce a doua instanță a reținut neinvocarea, în termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a excepției necompetenței teritoriale exclusive de către Judecătoria Ploiești.

Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul litigiului - cerere privind ocrotirea persoanei fizice - competența teritorială de soluționare a acțiunii se stabilește potrivit dispozițiilor art. 114 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Normele de competență reglementate de art. 114 C. proc. civ. sunt de ordine publică, iar, potrivit art. 130 alin. (2) din același act normativ, necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din examinarea actelor dosarului, se observă că, ulterior termenului de judecată din 8 februarie 2023, când s-a constatat nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta B., această parte, prin cererea depusă la 20 martie 2023, a invocat excepția necompeteței teritoriale a Judecătoriei Ploiești.

Prin încheierea din 22 martie 2023, Judecătoria Ploiești a dispus amânarea judecării cauzei, în vederea comunicării către pârâtă a acțiunii, înscrisurilor anexate și a cererii completatoare.

La următorul termen de judecată, respectiv în data de 17 mai 2023, Judecătoria Ploiești a încuviințat probele solicitate în cauză, sens în care a dispus efectuarea referatelor de anchetă socială la locuințele părților și a pus în vedere acestora să depună la dosar dovada veniturilor realizate.

Față de succesiunea actelor de procedură efectuate, Înalta Curte constată că excepția necompetenței a fost invocată de pârâtă prin cererea depusă la 20 martie 2023, în termenul legal, însă la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, în sensul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv cel 17 mai 2023, instanța a dispus măsuri privind probatoriile.

Prin urmare, atât timp cât excepția necompetenței teritoriale exclusive, deși a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nu a fost pusă în discuția părților și soluționată la primul termen de judecată când părțile legal citate puteau pune concluzii - 17 mai 2023, instanță trecând mai departe la judecata cauzei, înseamnă că, în mod necesar și implicit, aceasta s-a considerat competentă.

Astfel, competența a rămas dobândită Judecătoriei Ploiești, fără ca această instanță să se mai poată dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza intra în competența teritorială a altei instanțe, fiind aplicabile, pentru identitate de rațiune, considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."

Ca urmare, având în vedere că decizia Înaltei Curți a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020, dată de la care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se reține și că Judecătoriei Ploiești nu îi mai era permisă invocarea excepției necompetenței teritoriale, chiar de ordine publică, la un termen de judecată ulterior, orice neregulă privind competența reglementată de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. acoperindu-se ulterior primului termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii în cauză.

Prin urmare, Judecătoria Ploiești și-a dobândit competența de soluționare a cauzei, chiar la termenul din 17 mai 2023, independent de nemenționarea unei astfel de dispoziții în încheierea de ședință din data respectivă.

Este real că există și o situație de excepție, reglementată de art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., în care se poate acorda un termen pentru a se administra probatorii necesare stabilirii competenței, însă la termenul din 17 mai 2023 nu s-a adus în discuție o astfel de împrejurare.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Ploiești este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2024
Ședința publică din data de 18 septembrie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea având ca obiect ordonanță președințială înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 18.04.20
ÎCCJ 2023-06-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1031/2023
Ședința publică din data de 7 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița în data de 20 iunie
ÎCCJ 2024-01-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 126/2024
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la 19 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclaman
ÎCCJ 2025-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 277/2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență dedus judecății, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 13 februarie 2024 sub nr. x/94/202
ÎCCJ 2023-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 871/2023
Ședința publică din data de 17 mai 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea sub nr. x/2022 la data de 21.06.2022, rec
Sursă