ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1868/2024

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligat pârâtul:

- la plata sumei de 250.000 RON reprezentând prejudiciu (daune morale) cauzat prin fapta ilicită constând în proferarea, în mediul public, a unor afirmații jignitoare, menite să aducă atingere imaginii, demnității și onoarei reclamantului;

- eliminarea/ștergerea din mediul online a postărilor publice cu caracter injurios la adresa reclamantului, în conformitate cu dispozițiile art. 253 C. civ.

- publicarea, pe cheltuiala sa, a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 253 alin. (3) lit. a) C. civ.

- la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 89/D din 30.03.2023, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri morale; a obligat pârâtul să elimine de pe pagina sa personală de C. cât și de pe grupul de C. intitulat "Dezbatere publică" toate postările cu caracter denigrator referitoare la reclamant; a obligat pârâtul să asigure publicarea dispozitivului prezentei hotărâri judecătorești într-un ziar de largă răspândire la nivelul județului Satu Mare, o singură dată; a luat act de cererea reclamantului de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 89/D din 30.03.2023 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs principal pârâtul B. și recursul incident reclamantul A..

4.1. Prin recursul principal, recurentul-pârât B. a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pretinde că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv neasigurarea substituirii și exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

Învederează recurentul că delegația de substituire a doamnei avocat D. a vizat doar ședința din data de 16 februarie 2023, nu și ședința din 16 martie 2023.

Este cât se poate de evident că, atât avocatul titular E., prin neasigurarea substituirii, cât și doamna D., prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, au golit de conținut instituția substituirii, sens în care recurentul face trimitere la Legea nr. 51/1995, Statutul profesiei de avocat și la prevederile art. 2023 alin. (1) C. civ.

Arată recurentul că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, prin faptul ca actele de procedura au fost depuse de către reclamant (la termentul din data de 16 martie 2023) prin doamna avocat D., care nu a avut calitatea de reprezentant la respectivul termen și care și-a exercitat abuziv drepturile procesuale. Prin urmare, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru validitatea lor.

Făcând trimitere la prevederile art. 476, art. 478 alin. (2) C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 6 CEDO atunci când a respins proba testimonială (audierea martorilor propuși prin cererea de apel și prin întâmpinare), proba cu interogatoriul apelantului A., precum și solicitarea de a se depune la dosar contractul de asistență juridică încheiat între apelantul A. și doamna avocat D. Ioana.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârile instanțelor de fond sunt nemotivate, instanțele limitându-se la a arăta generic ce trebuie să prevadă o hotărâre, fără a răspunde în concret motivelor de apel.

Învederează recurentul că hotărârile instanțelor de fond cuprind motive străine de natura cauzei prin interpretarea greșită a celor expuse de pârât.

Recurentul pretinde că instanțele de fond au analizat în mod greșit speța dedusă judecății în raport cu probele administrate, deoarece ar fi trebuit să constate că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv nu există fapta ilicită, nu există prejudiciu moral și, pe cale de consecință, nu există o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Cu privire la expresia "extremist", recurentul arată că însuși reclamantul a recunoscut că are acțiuni si activități extremiste (pagina 2 a acțiunii în răspundere civilă delictuală), aceste împrejurări reieșind și din probele administrate de pârât.

Susține recurentul că expresia "preș" este o prescurtare, o abreviere personală a cuvântului "președinte" iar expresiile "gurile rele spun ca nota de la Bacalaureat este cusuta cu ata alba și ca miroase a tutun" și "F." sunt scoase din context de către reclamant cu scopul de a induce în eroare instanța de judecată.

Referitor la expresia "ce educație poate să dea una care și-a rezolvat toate examenele cu țigări din G.?" recurentul învederează că a purtat anumite discuții (în comentariile postării) cu alți internauți și că prin folosirea acestei expresii nu s-a referit strict la reclamantul A., ci la modul general. Pe de altă parte, chiar reclamantul s-a inclus în categoria celor descriși în articol și, mergând inclusiv pe o ipotetică afirmație personală la adresa reclamantului A., recurentul ar putea evidenția câteva articole din presa centrală și locală (Satu Mare) în care este arătat cu numele și prenumele de A. cum că, într-adevăr, acesta ar fi avut ceva legături în această direcție.

Este vastă jurisprudența CEDO care arată că nimeni nu poate fi sancționat pentru ceea ce alții au spus mai înainte, iar recurentul doar a citit, reținut și transmis mai departe o știre aflată din presa centrală, după ce a dat o interpretare proprie dar asemănătoare, în esență, cu articolele din presă.

Relativ la expresiile "vagabond", "golan" și "derbedeu" recurentul susține că acestea sunt sinonime și au fost folosite în contextul în care reclamantul A., reprezentant al Parlamentului, ar trebui să fie o balanță între societate și cetățeni, fără preocupări prin care să învrăjbească oamenii între ei și fără a folosi un limbaj injurios.

Arată recurentul că expresia "parvenit" înseamnă, a ajunge, fără merite deosebite, prin mijloace neoneste sau printr-un concurs favorabil de împrejurări, la o bună situație materială, politică și socială, iar reclamantul a ajuns parlamentar printr-un concurs favorabil de împrejurări, astfel cum reiese din probele aflate la dosar (anexele 8, 10 la întâmpinare).

Recurentul susține că expresia "Huligan" vizează faptul că reclamantul A. a organizat evenimentul cu convoiul căruțelor denumit "satele unite ale Maramureșului și Satmarului", unde acesta a tulburat ordinea, liniștea și morala publică prin această manifestare; expresia "un personaj extrem de toxic" vizează contextul în care a manipulat sute de persoane pentru a participa la acest eveniment extremist ("satele unite ale Maramureșului și Satmarului"); expresia "un personaj sinistru" are în vedere organizarea evenimentului cu căruțele ("satele unite ale Maramureșului și Satmarului"), a trezit sentimente de spaimă, de îngrijorare în conștiința colectivă a celorlalți cetățeni în general și a celorlalte etnii în special.

Cu privire la expresia "cizma" recurentul susține că a recunoscut că a fost o greșeală, izolată, de redactare, dată de softul telefonului, pe care a înțeles să o corectez foarte repede. Mai exact, până la data de 05.12.2022, toate expresiile "cizma" invocate de reclamant, au fost corectate cu numele "A.". (anexa 2 a întâmpinării)

Recurentul învederează că în mod greșit nu a avut în vedere instanța înregistrarea audio privind expresia vulgară a reclamantului, în contextul în care discuția a avut loc la sediul H. și s-a discutat despre achitarea cotizației unui membru H. Satu Mare.

Învederează recurentul că reclamantul nu a cerut un drept la replică, iar articolele din presă centrală și locală la care a făcut referire la anexele 8, 9, 10, 11, 12, 13 și 14 din întâmpinare și care au stat la baza multor postări la adresa reclamantului, nu au fost atacate în instanță de către reclamant.

Motivarea instanței de fond "rezulta așadar ca pe fondul afirmațiilor paratului, in prezent reclamantul a ajuns a fi identificat de opinia publica ca fiind "traficant" aspect care afectează in mod grav demnitatea si imaginea reclamantului creandu-i acestuia evidente prejudicii" trimite, categoric, către articolele din presa centrală din anii precedenți, în care se poate observa faptul că apelantul reclamant a fost denumit "traficant". În acest sens, recurentul expune articolele de presă la care face referire, precum și înscrisurile aflate la dosar care ar fi de natură a susține argumentele părții.

Relativ la motivarea instanței de fond "reclamantul ajunge sa fie privit de opinia publica ce nu are aplecare in analiza politica dar care este deschisa unor mesaje ce caracterizează "zona de scandal" " recurentul arată, pe de o parte, că dacă ar fi adevărată această ipoteză, nu i-ar putea fi imputată pârâtului, iar, pe de altă parte, că au fost doar 57 de persoane care au apreciat postările.

Pretinde recurentul că hotărârea instanței de fond și a instanței de apel sunt nemotivate, iar nerespectarea obligației acestor instanțe de a arăta în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care au format convingerea acestora, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile recurentului inclusiv în ceea ce privește propunerea martorilor și a interogatoriului reclamantului, atrag sancțiunea nulității hotărârilor.

Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate, consideră că acesta este nejustificat în cauza, raportat la gradul de "lezare" al valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora și nu respectă criteriul impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației".

Libertatea de informare este unul din elementele libertății de exprimare, protejată prin art. 10 din CEDO, iar față de conținutul concret al postărilor vizate, aprecieză că afirmațiile din acestea nu sunt de natură a aduce atingere imaginii, onoarei, demnității și reputației reclamantului, fiind acțiuni de informare desfășurate într-un context specific, acela al desfășurării unor evenimente politice unde limitele criticii sunt mai largi.

În opinia recurentului, o parte din postări merg mai de grabă în zona pamfletului, a textului în proză și a textului satiric. Postările au fost mai degrabă o descriere într-o manieră mai mult sau mai puțin satirică care au la bază aspecte din activitatea reclamantului, acțiunile lui politice, comportamentul acestuia în unele situații. De asemenea, o altă parte a postărilor este consecința unei prealabile informări din mediul online (presa centrală și locală) unde se regăsesc mai multe articole cu adevărat negative la adresa reclamantului.

Prezentări/postări de tipul celor din prezenta speță, nu este neobișnuită la adresa politicului, iar eventualele păreri critici față de calitățile de lider politic sau al unui candidat ori viitor candidat, nu pot constitui temei de fapt al răspunderii civile delictuale cât timp are la bază un sâmbure de adevăr.

Făcând trimitere la cauza Lopes Gomes da Silva c. Portugaliei, hotărârea din 28 sept 2000 și la cauza Dalban c. României, hotărârea din 28 sept 1999, recurentul arată că publicarea unor articole, ca cele referitoare la activitatea reclamantului nu poate constitui o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, așa cum impun dispozițiile art. 998, 999 C. civ., decât dacă viața privată a reclamantului ar fi substanțial atinsă.

Astfel, consideră că nu este îndeplinită condiția de existență a faptei ilicite, față de împrejurarea că faptele criticate au caracter licit, în considerarea faptului că este incidentă situația atipică a exercitării unui drept subiectiv "colectiv", astfel cum este reținut acesta de către CEDO și de către jurisprudența sa, respectiv dreptul de exprimare și informare. În egală măsură, nu este îndeplinită condiția vinovăției.

Susține că reclamantul nu a dovedit -declarația martorului pe care acesta l-a propus fiind lipsită de credibilitate- că postările i-au afectat în mod direct și foarte grav onoarea, demnitatea, imaginea personală și implicit capitalul politic.

Cu privire la pretinsa legătură de cauzalitate, solicită a se avea în vedere că reclamantul nu a dovedit ce anume prejudicii au produs postările/expresiile incriminate ca fapte pretins ilicite. Astfel, chiar dacă a existat o anumită afectare a stării de spirit a reclamantului în perioada de după apariția acestor postări, aceasta nu poate fi pusă pe seama conținutului lor.

4.2. În cuprinsul memoriului de recurs incident, recurentul A. a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., arătând că solicită majorarea cuantumului daunelor morale acordate, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON reprezentând prejudiciu (daune morale) cauzat prin fapta ilicită constând în proferarea, în mediul public, a unor afirmații jignitoare, menite să aducă atingere imaginii demnității și onoarei reclamantului.

Arată recurentul-reclamant că motivele de nelegalitate privesc interpretarea greșită a textului de lege corespunzător situației de fapt și nemotivarea deciziei atacate.

Instanța de fond, deși a admis în parte acțiunea, nu a ținut cont de întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv de toate înscrisurile și de proba testimonială administrată în cauză, probe care relevă veridicitatea celor susținute de reclamant și gravitatea faptelor pârâtului care, inclusiv după pronunțarea hotărârii, nu se oprește și face postări în continuare la adresa apelantului.

Recurentul-reclamant apreciază ca fiind corecte considerentele primei instanțe privind gravitatea afirmațiilor și insinuările pârâtului, frecvența acestora, cu consecințe negative în plan moral, sens în care face trimitere și la declarația martorului I..

Cu toate acestea, instanța de fond a ținut cont și de situația personală a victimei, reținând că anumite categorii de persoane, datorită funcției sau poziției pe care o dețin în societate, trebuie să accepte un grad al criticii mult mai ridicat față de alte persoane deoarece se expun în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor lor.

Apreciază recurentul că aceste împrejurări nu pot fi reținute în cauză în contextul în care pârâtul publică, în continuare, postări la adresa apelantului, denigratoare și jignitoare astfel că doar printr-o "pedeapsă" mai aspră va analiza pârâtul consecințele faptelor sale.

Pretinde recurentul că pârâtul denaturează în mod conștient și cu evident caracter peiorativ numele reclamantului folosind apelativul "cizmă" - în mod constant și intenționat- pentru a-l înjosi pe acesta. Susține că nu poate fi primit argumentul privind utilizarea cuvântului "preș" ca fiind abrevierea denumirii funcției deținute de către reclamant în H., la fel de injurioase și de natură să aducă atingere imaginii, demnității și onoarei reclamantului fiind și afirmațiile pârâtului în sensul că recurentul ar fi "extremist", "vagabond", "golan", "scandalagiu", "agramat", "derbedeu", "limitat", "parvenit", "huligan".

De asemenea, nu pot fi ignorate nici acuzele lansate la adresa reclamantului referitoare la fraudarea unor examene importante, respectiv comiterea unor infracțiuni fără a aduce vreun minim de dovadă în acest sens, având ca scop denigrarea reclamantului.

În ceea ce privește înregistrarea depusă de către pârât în ședința din data de 16.03.2023 în fața instanței de judecată, menționează că acea înregistrare este una privată, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 74 C. civ.

În ceea ce privește starea de fapt, recurentul-reclamant învederează, în esență, că toate postările publice ale pârâtului expuse cu regularitate pe platforma C.- element central al vieții de zi cu zi-, cu caracter public, afectează în mod grav imaginea recurentului, nefiind altceva decât un atac la persoană depășind sfera luptei de ideologii politice și a libertății de exprimare.

Învederează recurentul că pârâtul nu are calitatea de "freelancer", astfel cum pretinde, neavând un contract de colaborare cu vreun ziar, post radio sau TV și nici nu își exprimă opinia în mod obiectiv, afirmațiile pârâtului neavând legătură cu activitatea profesională a reclamantului, ci reprezintă jigniri menite să-l discrediteze pe reclamant afectându-i demnitatea și onoarea.

Recurentul arată că se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată având în vedere că afirmațiile denigratoare, jignitoare au caracter recurent fiind postate și repostate la diferite intervale de timp (16.08.2022, 17.08.2022, 21.08.2022, 23.08.2022, 31.08.2022, 01.09.2022, 02.09.2022, 4.09.2022, 7.09.2022, 21.09.2022, 29.09.2022, 5.10.2022), aspect ce denotă intenția evidentă de a distruge imaginea și onoarea reclamantului.

Făcând trimitere la prevederile art. 1357, art. 257, art. 71-art. 73 C. civ., art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurentul-reclamant susține că este îndeplinită condiția săvârșirii unei fapte ilicite de către pârât în contextul în care afirmațiile au caracter calomnios și defăimător cu privire la persoana reclamantului.

Garanțiile oferite de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt supuse condiției ca persoana care face afirmațiile să fie de bună credință, or această ipoteză nu este incidentă în cauză.

În ceea ce privește prejudiciul produs, recurentul menționează că este actual întrucât afirmațiile pârâtului i-au adus atingere gravă onoarei și reputației, atingere ce naște un dubiu asupra probității morale și asupra întregii activități a reclamantului supunându-l pe acesta oprobiului public.

Referitor la cuantumul prejudiciului solicitat a fi plătit pentru lezarea onoarei, demnității și reputației, acesta este unul rezonabil raportat la circumstanțele speței, sens în care recurentul susține că prejudiciul se răsfrânge și asupra familiei reclamantului, motiv pentru care, în mod proporțional, partea vinovată trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul principal prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În esență, recurentul-reclamant a învederat că deși nu a fost transmisă la dosar o nouă delegație de substituire pentru termenul de judecată din data de 16 martie 2023, totuși, mandatul acordat avocatului substituent a fost validat de reclamant la respectivul termen de judecată, când s-a prezentat personal în sala de judecată. Totodată, învederează că pârâtul nu a suferit nici un prejudiu în contextul expus.

De asemenea, recurentul-reclamant arată că instanța de apel a respins în mod întemeiat, nefiind utile soluționării cauzei, probele solicitate la termenul din 8.11.2023.

Pretinde recurentul-reclamant că deși a fost invocat, prin recursul principal, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în concret, nu se invocă un motiv de nelegalitate.

Recurentul-pârât a formulat întâmpinare la recursul incident prin care a reiterat argumentele din memoriul de recurs principal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu prioritate, relativ la solicitarea recurentului-pârât privind suspendarea prezentei cauze, se reține că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în contextul în care nu s-a probat începerea urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare în litigiul pendinte.

II.1. Examinând recursul principal al pârâtului B. sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar și ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Analizând susținerile formulate, se reține că, deși formal încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., recurentul a omis să dezvolte critici de nelegalitate derivate din perspectiva acestora, în sensul indicării, punctual, în ce au constat eventualele greșeli de judecată săvârșite de instanța de apel conform cazurilor de casare invocate, motiv pentru care acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

Astfel, se observă că recurentul s-a limitat la a reitera parte din criticile expuse în cadrul motivelor de apel care au fost, deja, analizate și dezlegate de instanța devolutivă de control judiciar.

Anume, în debutul memoriului de recurs, pârâtul a reluat argumentele din cererea de apel privind exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale și reprezentarea reclamantului la termenul de judecată din data de 16 martie 2023 prin avocat substituent, deși nu s-a probat mandatul în acest sens.

Aceste critici au primit dezlegare prin decizia recurată în sensul că nu a existat o încălcare a drepturilor procesuale, justificat de faptul că pârâtul a fost prezent la ambele termene de judecată la care a asigurat substituirea avocatul substituent (16 februarie 2023 și 16 martie 2023), fără a formula cereri sau critici raportat la asistența juridică acordată reclamantului.

De asemenea, instanța de apel a reținut că pârâtul nu a indicat modalitatea în care i-a fost afectat dreptul său la apărare de avocatul substituent al reclamantului.

În aceeași notă, fără a fi invocate motive concrete de nelegalitate privind prejudicierea propriilor interese de reprezentarea convențională a reclamantului, sunt și argumentele recurentului-pârât din recursul principal.

Astfel, recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susțineri formulate prin cererea de apel și reiterate, ca atare, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Recurentul-pârât a criticat decizia nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023 din perspectiva respingerii probelor solicitate, respectiv proba testimonială și interogatoriul reclamantului, precum și a cererii acestuia vizând depunerea contractului de asistență juridică încheiat de reclamant și avocatul ales.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra probelor solicitate de pârât la termenul din 8 noiembrie 2023, sens în care a apreciat că nu se impune depunerea la dosar a contractului de asistență juridică care privește raporturile dintre avocat și clientul acestuia întrucât reprezentantul convențional a depus la dosar dovada mandatului. Totodată, în raport cu teza probatorie invocată, a respins proba cu interogatoriu și proba testimonială, nefiind utile cauzei.

Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 476 și art. 478 alin. (2) C. proc. civ. și a pretins încălcarea art. 6 CEDO de către instanța de apel.

Or, simpla invocare a unor dispoziții legale, neînsoțită de o argumentație juridică efectivă, menită să combată reținerile instanței de apel, nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât omițând să contrapună dezlegărilor instanței de apel argumente de nelegalitate, care să poată forma obiectul analizei instanței de recurs.

Formale sunt și susținerile subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care recurentul-pârât pretinde că hotărârea atacată este nemotivată (întrucât instanța de apel nu ar fi răspuns în concret motivelor de apel), respectiv cuprinde motive străine de natura cauzei.

Aceasta întrucât pe de o parte, recurentul nu a expus motivele de apel care nu ar fi primit dezlegarea instanței de apel iar, pe de altă parte, înțelege greșit teza motivului de casare invocat (hotărârea cuprinde motive străine) care se referă la caracterul cu totul străin al considerentelor hotărârii de natura pricinii și nu la maniera în care au fost interpretate apărările uneia dintre părți, astfel cum, fără temei, pretinde recurentul.

În atare condiții, se reține că recurentul nu invocă, punctual, critici privind nerespectarea exigențelor motivării, astfel cum rezultă ele din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar exprimarea nemulțumirii părții față de hotărârea pronunțată, nu poate fi încadrată în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nici susținerile formulate în continuare în cuprinsul memoriului de recurs nu constituie veritabile critici de nelegalitate, apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, din moment ce recurentul-pârât se rezumă doar la a invoca dreptul la liberă exprimare (în raport cu jurisprudența CEDO) și la a reitera opinia proprie privind expresiile utilizate urmărind o nouă dezlegare cu privire la situația factuală, astfel cum a fost reținută de instanța de apel în legătură cu postările acestuia din mediul on-line.

Or, cadrul factual reținut de instanța devolutivă de control judiciar, care nu poate face obiectul reevaluării în fața instanței de recurs, a stabilit că "fapta ilicită a pârâtului constă în acțiunea de publicare pe grupul de C. creat de acesta și pe pagina sa de C. a unor expresii și cuvinte jignitoare la adresa reclamantului".

A afirma, la acest moment procesual, contrariul constituie o nesocotire a limitelor în care instanța de recurs examinează cauza, exclusiv din perspectiva legalității acesteia, iar nu și cu privire la faptele cauzei, astfel cum decurg din maniera de apreciere a probatoriului administrat, aspecte de temeinicie a căror existență și apreciere aparțin exclusiv instanțelor fondului.

Mai mult, împrejurarea că recurentul-pârât urmărește doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu - respectiv a afirmațiilor cuprinse în articolul în discuție - pentru ca, ulterior, în raport cu noua situație de fapt, să poată fi incidentă o eventuală încălcare a dispozițiilor de drept material indicate, este confirmată, în mod expres, chiar de acesta, prin memoriul de recurs, atunci când se arată că "instanța de apel a analizat în mod greșit speța dedusă judecății în raport de probele administrate, deoarece ar fi trebuit să constate că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale."

De asemenea, tot cu ignorarea coordonatelor judecății înfăptuite în apel este formulată și critica privind cuantumul daunelor morale apreciat de recurent ca fiind "nejustificat".

Aceasta întrucât, în fața instanței de apel, cuantumul daunelor morale a făcut (doar) obiectul criticilor reclamantului, iar prin respingerea apelurilor nu a fost modificată situația juridică a pârâtului (obligat de Tribunalul Satu Mare la plata sumei de 10.000 RON reprezentând despăgubiri morale).

În acest context, prin memoriul de recurs, pârâtul nu a determinat greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, cum recurentul-pârât nu tinde, printr-o argumentație juridică propriu-zisă, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simpla readucere în discuție a unor chestiuni deja tranșate în faza procesuală anterioară, nu este în măsură să permită exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

În raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, iar recurentul-pârât a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului, astfel că este incidentă sancțiunea nulității căii de atac.

Drept urmare constatându-se că nu au fost formulate motive de nelegalitate, în condițiile prevăzute de art. 497 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și că nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va constată nul recursul principal declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

II.2. În ce privește recursul incident al reclamantului A., art. 491 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile."

Potrivit dispozițiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ. aplicabile și în cazul recursului "dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum, în cauză, recursul principal este nul (fiind evaluate motive care nu implică cercetarea fondului) recursul incident va rămâne fără efect, aflându-se într-un raport de dependență cu soarta recursului principal, conform dispozițiilor legale anterior menționate.

În atare condiții, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant urmează a fi examinată din perspectiva normei de drept prevăzute la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. care prevede următoarele:

"partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", dovada cheltuielilor făcându-se conform dispozițiilor art. 452 din același cod.

În dovedirea cererii, recurentul-reclamant a depus la dosar chitanța seria x nr. x/19.02.2024 privind suma de 7.000 RON "reprezentând onorariu avocat în dosar nr. x/2022-în fața ÎCCJ".

În cauză, poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului căii de atac și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a acesteia.

Așa fiind, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant A. nu își găsește justificare și, pe cale de consecință, va fi respinsă raportat la modul de soluționare a recursului incident, ce urmează a fi respins ca rămas fără efect, fiind evident că reclamantul nu se află în poziția părții care a câștigat procesul, conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce ar fi presupus o modificare a deciziei atacate sub aspectul legalității, în sensul pretins de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul principal declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii.

Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantul A..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.