ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 892/2025

Ședința publică din data de 09 aprilie 2025

asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 03 martie 2023 sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună constatarea caracterului ilicit al faptelor pârâtului de a publica pe contul de C. "B." a unor informații defăimătoare la adresa sa începând din data de 07.12.2022 până în prezent, precum și de a distribui astfel de informații în grupuri în rețeaua de socializare C., invocând dispozițiile art. 253 alin. (3) lit. c) C. proc. civ. obligarea pârâtului la încetarea încălcării drepturilor sale nepatrimoniale, respectiv să-1 oblige să retragă de pe rețelele de socializare toate postările defăimătoare la adresa sa și a familiei sale și să se abțină de orice comentarii defăimătoare la adresa sa, invocând dispozițiile art. 253 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. obligarea pârâtului de a publica pe cheltuiala sa hotărârea de condamnare într-un ziar de circulație națională, pe propria pagină C. și în grupurile din aceeași rețea de socializare în care a distribuit postările, cu excepția datelor cu caracter personal, invocând dispozițiile art. 253 alin. (3) lit. a) C. proc. civ. și obligarea pârâtului la plata 200.000 euro (echivalentul a 1.000.000 RON la data promovării acțiunii) reprezentând daune morale pentru prejudiciile pe care i le-a cauzat, invocând dispozițiile art. 253 alin. (3) lit. a) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 249 din 23.10.2023, Tribunalul Gorj a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a dispus obligarea pârâtului B. să retragă de pe contul personal de C., asimilat cu denumirea marginală "B." următoarele postări: -postarea din 17 decembrie 2022; - postarea din 19 decembrie 2022; - postările din 20 decembrie 2022; - postarea din 28 decembrie 2022; - postarea din 5 ianuarie 2023 orele 12:29; -postarea din 07 ianuarie orele 14:59; - postarea din 8 ianuarie orele 11:53; - postarea din 9 ianuarie, orele 19: 40; - postarea din 10 ianuarie 2023, orele 16:54; - postarea din 11 ianuarie orele 15:24; - postarea din 12 ianuarie 2023 orele 08:59; - postarea din 12 ianuarie 2023, orele 13:48; - postarea din 12 ianuarie 2023 orele 15:05; - postarea din 15 ianuarie 2023 orele 10:13; - postarea din 15 ianuarie orele 14:17; - postarea din 16 ianuarie 2023, orele 14:18; - postarea din 17 ianuarie 2023, orele 12:14; - postarea din 18 ianuarie, orele 11:57; - postarea din 25 ianuarie 2023, orele 20:25, și a respins, în rest, celelalte petite din cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Prin sentința nr. 25/2024 din 08 februarie 2024, Tribunalul Gorj a admis, în parte, cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 249/23.10.2023 pronunțată de către Tribunalul Gorj, formulată de reclamantul A., și a obligat pârâtul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de contravaloare taxă de timbru, către reclamant, respectiv la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu avocat, proporțional cu pretențiile admise.

Prin decizia civilă nr. 229/2024 din 20 iunie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 249 de la 23 octombrie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis și capătul de cerere privind acordarea de daune morale și a obligat pârâtul B. la plata către reclamantul A., a sumei de 1000 euro în echivalent RON la data plății efective, cu titlu de daune morale, a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate și a obligat intimatul pârât B. la plata către apelantul reclamant A. a sumei de 1550 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 47229/2024 din 20 iunie 2024 pronunțate de Craiova, secția I civilă a declarat recurs principal reclamantul A. și recurs incident pârâtul B..

II.1. Recursul principal declarat de reclamantul A.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și casarea, în parte, a deciziei recurate, și în rejudecare, admiterea în totalitate, a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, pentru motivul de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea nelegalității deciziei recurate, recurentul-reclamant a formulat următoarele critici:

Sub un prim aspect, recurentul-reclamant a arătat că prin motivele de apel a invocat caracterul continuu al încălcării drepturilor nepatrimoniale prin prisma faptului că intimatul pârât a continuat postarea de material denigrator în timpul judecății în primă instanță dar și ulterior pronunțării sentinței de către tribunal. Or, prin prisma caracterului devolutiv al apelului, înscrisurile noi depuse în apel au făcut dovada caracterului de continuitate și periodicitate al faptelor ilicite ale pârâtului, reglementat de art. 253 din C. civ., ceea ce probează temeinicia capătului de cerere privind interzicerea pe viitor a unor astfel de fapte.

O altă critică a vizat soluția de respingere de către curtea de apel a capătului de cerere privind obligarea la publicarea hotărârii judecătorești, prevăzute de art. 253 alin. (3) lit. b) din C. civ. care nu condiționează publicarea într-un ziar cu răspândire națională, așa cum reține, în mod greșit curtea de apel, impunându-se ca hotărârea să fie publicată cel puțin pe pagina de C. a autorului faptei ilicite.

Din această perspectivă, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a solicitării de publicare pe pagina de C. a pârâtului a hotărârii judecătorești, aspect care nesocotește principiul reparării integrale a prejudiciului nepatrimonial produs dar și măsurile oferite de legiuitor pentru ocrotirea personalității umane, ca și componentă a mijloacelor și modalităților de apărare a drepturilor fundamentale.

Or, modalitatea de reparare în natură a prejudiciului nu presupune doar obligarea la retragerea respectivelor postări, ci și interzicerea pe viitor, a unor asemenea postări, ca și publicarea pe pagina de C. a pârâtului, a hotărârii judecătorești, având în vedere că numărul de vizualizări și distribuiri a respectivelor postări a fost unul semnificativ de mare, astfel de măsuri suplimentare impunându-se tocmai pentru a se atinge scopul prevenirii pe viitor, a oricărui abuz din partea pârâtului.

În privința daunelor morale, recurentul-reclamant a susținut că acestea sunt infime și derizorii și nu își ating efectul de reparare și restabilire a dreptului atins, repararea prejudiciului impunând o măsură pecuniară mai drastică în raport de activitatea și funcția politică deținută de către reclamant care l-au expus la critici și acuze nereale.

Atâta timp cât s-a reținut caracterul ilicit al faptelor pârâtului în sensul în care acestea nu se constituie în simple critici sau acțiuni informative, ci se abundă în adresări denigratoare prin efectuarea de judecăți de valoare în privința unei iminente acuzații penale a reclamantului, se impunea ca despăgubirile să fie în cuantum de minimum 10000 de euro, și în contextul în care acțiunile pârâtului au vizat atât latura activității politice cât și pe cea personală a reclamantului, utilizarea rețelelor sociale impunându-se a fi efectuată cu responsabilitate, astfel încât să nu aducă prejudicii de imagine sau de altă natură altor persoane.

II.2. Recursul incident exercitat de pârâtul B.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, și trimiterea cauzei, spre rejudecare, curții de apel.

Fără a se prevala de vreunul dintre motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurentul-pârât a expus situația de fapt care a generat promovarea acțiunii deduse judecății arătând că a fost de bună credință atunci când a informat cetățenii din comuna Scoarța cu privire la caracterul ilicit al acțiunilor reclamantului în exercitarea funcției sale, aspecte confirmate de organele cu atribuții de control, sesizate la inițiativa pârâtului.

Astfel, prin raportul de audit, întocmit la solicitarea pârâtului, Curtea de conturi Gorj a constatat aceleași nereguli în exercitarea de către reclamantul A. a atribuțiilor de serviciu.

În continuare, recurentul-pârât a criticat decizia curții de apel din perspectiva în care în judecarea căii de atac, instanța nu a ținut cont de temeiurile de drept invocate în promovarea căii de atac a apelului, respectiv prevederile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici jurisprudența constantă a CEDO pentru a face o apreciere obiectivă asupra caracterului ilicit al faptelor deduse judecății, aplicația C. oferind suficiente instrumente puse la dispoziția utilizatorilor pentru a le conferi acestora o protecție sporită împotriva unor astfel de fapte, pretins ilicite. Prin urmare, pretinsele postări efectuate pe rețeaua de socializare nu a produs o lezare efectică și reală a imaginii reclamantului, scopul fiind acela de infirma a publicului în legătură cu activitatea primarului.

III. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât a formulat întâmpinare la recursul principal, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

IV. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluție, s-a fixat termen de judecată la 09 aprilie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursurilor declarate în cauză.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

V.1 Recursul principal declarat de recurentul-reclamant A.

Printr-o primă categorie de critici, ce urmează a fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă, în esență, încălcarea regulilor procedurale referitoare la judecarea apelului în limitele a ceea ce s-a apelat, sens în care a învederat că, prin cererea de apel, a fost criticată, în mod implicit și indirect, constatarea lipsei caracterului de continuitate și periodicitate al comportamentului delictual al pârâtului. De asemenea, a mai susținut că prin prisma caracterului devolutiv al apelului, se impunea ca instanța de apel, pe baza noilor înscrisuri depuse, să rețină caracterul întemeiat al capătului de cerere privind interzicerea pe viitor a unor astfel de fapte.

Aceste critici sunt fondate.

Potrivit art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată". Acest text consacră regula tantum devolutum quantum apellatum, potrivit căreia instanța de apel este ținută să judece în limitele criticilor invocate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt și/sau de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea care au fost criticate, expres sau implicit, de apelant. În situația în care motivele de apel invocate sunt lacunare sau confuze, instanța de apel, în virtutea rolului său activ, respectând principiile disponibilității și contradictorialității, precum și dreptul la apărare, va extrage esențialul din criticile generice și argumentațiile implicite, decelând finalitatea motivelor de apel, dincolo de imperfecțiunea termenilor folosiți de către parte.

Cu alte cuvinte, apelul deschide calea unei noi judecăți, în fapt și în drept, asupra tuturor aspectelor cauzei (art. 476 alin. (1) C. proc. civ. însă această devoluțiune se petrece în limitele conturate de motivele de apel, respectiv de apărările formulate prin întâmpinarea la apel, prin care materia litigioasă din fața primei instanțe poate fi augmentată, limitat, cu noi motive, mijloace de apărare și dovezi invocate în etapa scrisă a apelului (art. 478 alin. (2) C. proc. civ.).

În cauza dedusă judecății, în privința capătului de cerere privind interzicerea pe viitor a unor astfel de postări, tribunalul a reținut că nedepunerea de către reclamant, în probațiune, a înscrisurilor necesare pentru a evidenția continuitatea postărilor denigratoare necesare a fi analizate pentru a se constata în ce măsura comportamentul pârâtului trebuie cenzurat, are semnificația unei veritabile desistări a reclamantului în probarea faptei pretins ilicite și a caracterului său continuu, ultima postare depusă în extras, în probațiune, fiind din 17 ianuarie 2023, iar acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței la 03 martie 2023.

Această chestiune nu a fost criticată prin apelul promovat de către reclamant, deși avea interes. Astfel, prin cererea de apel exercitat împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul s-a rezumat în a afirma că "va face dovada în apel cu înscrisuri că aceste postări continuă și după pronunțarea sentinței, cu același caracter de periodicitate și repetabilitate, cu aceeași tentă de denigrare, de acțiuni politice nejustificate".

Înalta Curte constată, așadar, că recurentul-reclamant, prin exercitarea apelului împotriva soluției primei instanțe nu a combătut în niciun fel reținerea tribunalului cu privire la caracterul nedovedit al comportamentului denigrator continuu al pârâtului, simpla referire la împrejurarea că urmează a depune înscrisuri, în calea de atac, care vor demonstra că pârâtul a efectuat postări defăimătoare și ulterior pronunțării soluției de către prima instanță, nu poate echivala cu o critică implicită a acestui capăt de cerere, aptă a învesti instanța de apel cu analiza acestei chestiuni.

În contextul în care înscrisurile noi exhibate în apel nu aveau corespondent în criticile formulate, în sensul în care nu susțineau aspectele de netemeinicie invocate prin apelul formulat, în mod corect, instanța de apel a dispus înlăturarea acestora.

Prin urmare, cu respectarea limitelor judecății în apel rezultate din dispozițiile art. 477-478 și art. 479 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 478 alin. (2) din același cod, instanța de apel a statuat, în mod legal, că în absența unor critici cu privire la constatările instanței vizând perioada anterioară pronunțării sentinței, în condițiile în care înscrisurile depuse vizează tocmai această perioadă, înscrisurile noi prezentate în apel de către reclamant nu pot constitui suport probator pentru acest motiv de apel.

Dispozițiile art. 253 alin. (1) lit. b) din C. civ. reglementează posibilitatea persoanei care pretinde că i-a fost lezat un drept nepatrimonial să poată solicita instanței, în funcție de etapa de desfășurare a pretinsei încălcări și de durata acesteia, încetarea încălcării și interzicerea ei pentru viitor, dacă aceasta este în curs de derulare.

Or, în atare context, în absența unui suport probator care să demonstreze pretinsul fapt ilicit al pârâtului și caracterul său continuu, capătul de cerere privind interzicerea publicării pe viitor a unor postări, în mod corect, a fost respins de către instanțele de fond, criticile recurentului-pârât formulate în această privință fiind nefondate.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a imputat instanței de apel încălcarea art. 253 alin. (3) lit. a) și b) din C. civ., din perspectiva în care nu a motivat respingerea cererii de publicare pe contul de C. a hotărârii judecătorești, susținând, pe de o parte, că prevederile legale nu condiționează ca publicarea să fie efectuată într-un ziar național, așa cum a reținut curtea de apel, iar pe de altă parte, că reparația prejudiciului nu a fost realizată în integralitate, întrucât postările denigratoare rămân în continuare accesibile publicului, iar pârâtul nu a fost obligat să se abțină, pe viitor, de la a publica referiri la persoana reclamantului, deși anumite afirmații au fost calificate de instanțe drept denigratoare și fapte ilicite. În acest sens, recurentul a mai susținut că prevederile art. 253 din C. civ. obligă instanța la luarea unor astfel de măsuri care nu au caracter supletiv, legiuitorul menționând drept condiție caracterul de persistență, periodicitate și subzistență a acțiunilor ilicite, condiție care în speță este întrunită având în vedere că instanța a reținut caracterul ilicit al faptelor.

Și această critică este nefondată.

Este adevărat că instanța a constatat caracterul ilicit al unor afirmații publicate de pârât, însă reparația prejudiciului nu presupune, în mod necesar, acordarea tuturor măsurilor solicitate de reclamant, ci doar a celor care sunt apte să înlăture efectele vătămării produse și să asigure un just echilibru între dreptul la reputație și demnitate și dreptul la liberă exprimare.

În acest sens, se rețin dispozițiile art. 253 alin. (1) C. civ., potrivit cărora persoana vătămată poate cere instanței "încetarea încălcării și repararea prejudiciului cauzat, precum și, după caz, luarea altor măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru înlăturarea consecințelor acesteia". Totuși, aceste măsuri trebuie să fie determinate, proporționale și efectiv realizabile.

În cauza de față, instanța de apel a apreciat, în mod corect, că solicitarea de obligare a publicării hotărârii într-un ziar de circulație națională este neîntemeiată întrucât postările apreciate ca aducând atingere reputației, demnității, dreptului la imagine ale reclamantului nu au fost vizualizate și distribuite la acest nivel, într-un număr suficient de mare care să justifice o asemenea măsură.

Înalta Curte reține că în materia apărării drepturilor nepatrimoniale, legiuitorul a reglementat expres posibilitatea celui vătămat într-un drept al său de a solicita pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat atât o reparație nepatrimonială, cât și una patrimonială.

Astfel, art. 253 din C. civ. reglementează un sistem mixt de reparare a prejudiciilor nepatrimoniale, fiind prevăzute atât măsuri cu caracter nepatrimonial pentru restabilirea drepturilor nepatrimoniale încălcate sau amenințate [cele de la alin. (1) și (3)], cât și măsuri cu caracter patrimonial [conform alin. (4)].

Pe cale de consecință, instanțele nu sunt obligate în a opta pentru o anumită reparație a unui drept personal nepatrimonial încălcat, întrucât, în funcție de circumstanțele cauzei, de gravitatea încălcării drepturilor nepatrimoniale și de întinderea prejudiciului moral cauzat de fapta ilicită reținută, au la dispoziție mai multe forme de sancțiuni civile pentru repararea prejudiciului moral, pe care le pot aplica alternativ sau cumulativ.

În acest context, Înalta Curte reține că nu se impun două forme de reparație nepatrimonială, așa cum a solicitat recurentul prin cererea cu care a învestit instanța de judecată, întrucât ambele tind către același efect reparator, și anume recunoașterea caracterului defăimător al afirmațiilor postate. Prin obligarea pârâtului la retragerea de pe contul personal de C., asimilat cu denumirea marginală "B." se asigură deci, într-o măsură suficientă, reparația prejudiciului de imagine suferit de recurent prin fapta culpabilă a intimatului, care a folosit termeni injurioși.

Această măsură are aptitudinea de a satisface exigențele impuse de dispozițiile art. 253 din C. civ., efectul prejudiciator fiind contracarat prin dispunerea unei măsuri în oglindă, proporțională cu cea vătămătoare.

Așadar, dispozițiile legale naționale în materie au fost aplicate, în mod corect, de către curtea de apel, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, recurentul a criticat cuantumul daunelor morale care au fost acordate de instanța de apel, susținând caracterul derizoriu al acestora.

Instanța supremă reține că legislația nu cuprinde criterii concrete de determinare a cuantumului daunelor morale, iar câtă vreme nu există o soluție legislativă, instanțele sunt abilitate a aprecia, în echitate, cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții Europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză.

Raportat la situația factuală reținută în cauză se constată, însă, că nu se poate aprecia că prin acordarea daunelor morale în cuantumul apreciat de instanța de apel a fost încălcată vreo dispoziție legală, încălcare ce poate fi cenzurată în calea de atac a recursului. Prejudiciul moral produs recurentului a fost corect analizat de instanța de apel, pornind de la accepțiunea legală a acestei noțiuni și ținând cont de specificul probator al daunelor morale.

Se reține că, spre deosebire de acțiunea în dezdăunare pentru prejudicii materiale, în cazul căreia prejudiciul pretins trebuie să fie cert, atât în privința existenței, cât și a întinderii sale, în situația cererilor ce au ca obiect acordarea de daune morale certitudinea poate privi numai existența prejudiciului nepatrimonial, nu și întinderea acestuia.

Întrucât prejudiciul moral nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice, cuantumul daunelor morale se apreciază din perspectiva criteriilor generale lăsate la latitudinea judecătorului, acest lucru fiind pe deplin justificat prin faptul că acest tip de prejudiciu nu poate fi stabilit prin reguli stricte, din moment ce diferă de la o persoană la alta, în funcție de particularitățile fiecăruia.

Așa fiind, problema stabilirii despăgubirilor pentru prejudicii de ordin moral nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată care trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie pentru victime o satisfacție echitabilă și rezonabilă.

Astfel, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are, astfel, posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce cuantum o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

Totodată, indemnizarea victimei nu trebuie să fie una speculativă, în sensul că nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter pur simbolic, ci trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu daunele suferite, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-a îndurat persoana prejudiciată. Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la finalitatea prevăzută de lege - care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral - spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în legătură cu prejudiciul suferit și consecințele concrete ale acestuia.

De aceea, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când statuează asupra daunelor morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probatoriile administrate.

Învestită fiind cu soluționarea criticii vizând respingerea cererii privind acordarea daunelor morale, instanța de apel, având în vedere reperele utilizate în mod constant în jurisprudența națională și jurisprudența CEDO, a reținut că repararea prejudiciului suferit de reclamant include și o componentă pecuniară raportat la împrejurarea că, în cauză, au fost probate condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului dar și având în vedere natura prejudiciului și valorile morale lezate.

Relativ la cuantumul reparației acordate, modalitatea în care instanța de apel a particularizat criteriile de evaluare, prin identificarea lor în situația de fapt dedusă judecății, și a cuantificat, în consecință, despăgubirile, constituie exclusiv o chestiune de apreciere, pe baza probelor administrate, fiind un aspect de temeinicie ce nu poate fi cenzurat pe calea controlului de legalitate efectuat în recurs.

În consecință, simpla afirmație a recurentului potrivit căreia suma acordată este infimă și derizorie și nu își atinge efectul dorit, acela de reparare și de restabilire a dreptului atins, impunându-se o măsură pecuniară mai drastică prin raportare la funcția publică deținută care l-a expus la critici și acuze penale nereale, astfel că despăgubirile acordate să fie într-un cuantum de minim 10 000 euro, nu este aptă a declanșa controlul de legalitate al hotărârii sub acest aspect, în absența unor critici punctuale apte să demonstreze că instanța de fond nu a respectat criteriile consacrate de jurisprudența națională și cea a Curții Europene în materia stabilirii cuantumului despăgubirilor.

Așadar, această critică, ce nu vizează criteriile de evaluare ci, exclusiv, cuantumul daunelor morale, nu corespunde exigențelor căii de atac extraordinare a recursului, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control de legalitate asupra hotărârilor instanței de apel exclusiv pentru motivele limitativ enumerate de art. 488 din C. proc. civ.

Drept urmare, reiterând caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, care conferă posibilitatea instanței de recurs să exercite un control strict pe nelegalitate asupra hotărârii atacate, fără a putea primi spre examinare critici prin care se tinde la reaprecierea situației de fapt în recurs, prin reevaluarea probelor, Înalta Curte va înlătura din analiză argumentele referitoare la cuantumul daunelor morale.

V.2. Recursul incident declarat de pârâtul B.

Examinând recursul în raport de excepția privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., această cale de atac este lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar susținerile recurentului-pârât din cuprinsul recursului formulat nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigențelor textului legal anterior menționat.

Astfel, nemulțumirile recurentului cu privire la soluția instanței de apel reprezintă în fapt, veritabile critici de netemeinicie, acesta făcând referire la elementele de fapt ale cauzei, descriind care a fost parcursul litigiului și care a fost contextul care a justificat postarea pe C. a respectivelor afirmații despre reclamant.

Deși pe parcursul cererii de recurs, recurentul afirmă că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente în speță, indicând dispozițiile art. 10 din CEDO, acesta nu se raportează la considerentele curții de apel care au stat la baza respingerii, ca tardiv formulat, a apelului împotriva sentinței primei instanțe, raționamentul instanței de apel rămânând necriticat prin memoriul de recurs.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor de drept anume imputate instanței de apel, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept. În concret, recurentul trebuia să dezvolte care ar fi considerentele pentru care apreciază că apelul trebuia să fie admis, precum și care ar fi motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, dar prin raportare la soluția instanței de apel, iar nu prin reiterarea situației de fapt. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 229 din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Anulează recursul incident exercitat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 229 din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 09 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.