ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1495/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pronunțarea unei hotărâri prin care să fie admisă contestația împotriva deciziei nr. 6199 din 27 ianuarie 2021 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să solicite Comisiei municipiului București revocarea hotărârii și reanalizarea înscrisurilor.

Prin sentința nr. 660 din 15 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect anulare act, Legea nr. 290/2003 - Legea nr. 164/2014, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 323A din 2 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 660 din 15 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Recurentul susține încălcarea dispozițiilor art. 301-303 C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Afirmă că, în situația contestării semnăturii, sunt aplicabile dispozițiile art. 301-303 C. proc. civ., în ordinea în care au fost prevăzute în actul normativ, denunțarea și cercetarea falsului urmând obligației de verificare a înscrisului și expertizei grafoscopice.

Învederează că, având în vedere principiul disponibilității, a înțeles să își probeze susținerea, potrivit căreia nu îi aparține semnătura de pe confirmarea de primire, prin proba cu expertiză grafoscopică, și nu urmând procedura înscrierii în fals.

Invocă dispozițiile art. 22 C. proc. civ. și arată că, în speță, s-a procedat la verificarea de scripte.

Susține că, în temeiul principiilor enunțate și a dispozițiilor de procedură privind încuviințarea și administrarea probelor, nu se poate trage concluzia că partea este obligată să urmeze o anumită procedură, respectiv pe cea a înscrierii în fals, atât timp cât a ales proba cu expertiză grafoscopică și nicio dispoziție legală nu dă întâietate sau mai multă forță probatorie procedurii înscrierii în fals.

Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că, astfel cum a reținut instanța de apel, confirmarea de primire a scrisorii recomandate reprezintă echivalentul procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură la care se referă art. 164 C. proc. civ. și face dovada deplină până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de agentul instrumentator cu privire la data predării actului și calitatea primitorului.

Susține că înscrisul autentic poate fi verificat doar prin procedura înscrierii în fals, prevăzută de art. 304 C. proc. civ., iar, în speță, recurentul nu a formulat o astfel de cerere, astfel încât instanța de judecată a prezumat autenticitatea celor consemnate în confirmarea de primire a scrisorii recomandate ce conținea hotărârea nr. 1123/2012 emisă de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 29 februarie 2024, a fost fixat termen de judecată la 30 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Critica de nelegalitate formulată, ce poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea dispozițiilor art. 301-303 C. proc. civ.

În acest sens, recurentul arată că, în situația contestării semnăturii, sunt aplicabile dispozițiile art. 301-303 C. proc. civ., în ordinea în care au fost prevăzute în actul normativ, denunțarea și cercetarea falsului urmând obligației de verificare a înscrisului și expertizei grafoscopice.

Critica este nefondată.

Înalta Curte reține că recurentul reclamant a contestat semnătura sa de pe confirmarea de primire a scrisorii recomandate prin care i-a fost comunicată, la data de 30.03.2012, hotărârea nr. 1123 din 16 februarie 2012 emisă de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, împotriva căreia a formulat contestație, soluționată de către pârâtă prin decizia nr. 6199 din 27 ianuarie 2021, atacată în prezenta cauză.

În raport cu data comunicării hotărârii nr. 1123 din 16 februarie 2012 a început să curgă termenul legal imperativ prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2003, termen în care putea fi formulată contestația împotriva hotărârii comunicate.

În speță, este corectă statuarea instanței de apel, în sensul în care confirmarea de primire a scrisorii recomandate reprezintă echivalentul, din punct de vedere juridic, al procesului-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură la care se referă art. 164 C. proc. civ.

Potrivit alin. (4) al textului de lege indicat, "Mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals".

Dispozițiile legale citate conferă dovezii de comunicare a scrisorii recomandate caracterul unui înscris autentic, întocmit de funcționarul însărcinat în acest sens. Acest înscris este un act emis în derularea procedurii judiciare, neavând valoarea înscrisului produs de părțile litigante ca mijloc de dovadă în cadrul procesului în care își dispută dreptul invocat ca fiind încălcat.

Nu se poate vorbi, în ceea ce privește confirmarea de primire supusă examinării, de posibilitatea abandonării prezumtive sau exprese a înscrisului, ca mijloc de probă, de către parte ori despre aprecierea instanței că poate sau trebuie să valorizeze înscrisul (procesul-verbal de comunicare) în tot sau în parte, în funcție de poziția exprimată de parte, aceasta din urmă având la îndemână doar procedura prevăzută de legiuitor pentru contestarea înscrisului în discuție.

Având în vedere că aspectele constatate ex propriis sensibus (cu propriile simțuri) de către agenții instrumentatori, respectiv data predării actului, calitatea primitorului și semnarea confirmării de primire de către reclamant, nu pot fi înlăturate decât prin intermediul procedurii speciale legale menționate, reglementate de art. 304 și urm. C. proc. civ., instanța de recurs constată, pe cale de consecință, că nu poate primi aserțiunile recurentului potrivit cărora partea nu este obligată să urmeze o anumită procedură, respectiv pe cea a înscrierii în fals, atât timp cât a ales proba cu expertiză grafoscopică pentru a dovedi lipsa semnăturii sale de pe dovada prezentă de pârâtă.

Sub denumirea "Verificarea înscrisurilor", art. 301-307 din C. proc. civ. reglementează atât procedura verificării înscrisurilor, prevăzută la art. 301-303, care se referă la contestarea unui înscris sub semnătură privată de către partea căreia i se opune înscrisul, cât și procedura falsului, reglementată de art. 304-308, care este aplicabilă oricărui act folosit în proces, indiferent dacă acesta este înscris autentic sau înscris sub semnătură privată.

Procedura înscrierii în fals în ceea ce privește înscrisurile sub semnătură privată poate viza numai falsul material, în condițiile în care art. 304 alin. (1) din C. proc. civ. se referă la "falsificarea scrierii sau semnăturii", intrând aici modificări, ștersături, adăugiri sau alte intervenții asupra scrierii sau semnăturii originale, precum și în cazul în care se pretinde că înscrisul a fost plăsmuit, în timp ce, în privința înscrisurilor autentice, procedura falsului vizează și falsul intelectual cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator al actului autentic.

Așadar, domeniul de aplicare al procedurilor prevăzute de dispozițiile anterior menționate este diferit, în situația contestării semnăturii din cuprinsul unui înscris cu caracter autentic, cum este cazul în speță, procedura de urmat fiind cea prevăzută de art. 304-308 C. proc. civ.

Astfel, susținerea recurentului, în sensul respectării ordinii toponimice a dispozițiilor procedurale, cu consecința denunțării și cercetării falsului ulterior obligației de verificare a înscrisului și expertizei grafoscopice, nu poate fi primită.

Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale mai sus arătate, având în vedere că afirmațiile recurentului referitoare la lipsa semnăturii sale nu au fost urmate de înscrierea în fals în contra înscrisului constând în confirmarea de primire a corespondenței recomandate, dovada comunicării fiind, în mod legal, făcută prin acest înscris care poartă semnătura de confirmare a primirii, numele destinatarului și indicarea calității primitorului, respectiv destinatar, acestea fiind atestate de către semnătura lucrătorului predator și purtând ștampila poștei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 323 din 2 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 323 din 2 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.