Decizia nr. 6199/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.11.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, anularea în parte a ordinului emis de Ministerului Tineretului și Sportului prin care a fost recalculat cuantumul rentei viagere ce i se cuvine, potrivit art. 64 din Legea nr. 69/2000, obligarea pârâtului la recunoașterea dreptului său la renta viageră, potrivit art. 64 din Legea nr. 69/2000, în cuantumul achitat anterior suspendării plății acesteia, obligarea pârâtului la plata sumei de 21.956 RON, reprezentând diferența dintre cuantumul rentei achitate anterior suspendării și cuantumul rentei stabilite prin Ordinul Ministrului contestat, pentru toată perioada în care era îndreptățit la achitarea rentei în cuantumul stabilit inițial (perioada ianuarie 2020 - noiembrie 2020), obligarea pârâtului la plata rentei viagere în cuantumul stabilit inițial, pentru perioada noiembrie 2020 și până la soluționarea cauzei, plata dobânzii legale pentru diferența de sumă la care era îndreptățit, calculată de la momentul la care renta trebuia achitată în cuantumul inițial și până la plata efectivă a acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 620 din 19 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului; a fost anulat în parte actul administrativ de stabilire a rentei viagere cuvenite reclamantului ca urmare a cererii înregistrate la Ministerul Tineretului și Sportului sub nr. x/19.11.2019, în ceea ce privește cuantumul drepturilor de plată cu acest titlu; a fost obligat pârâtul la recunoașterea dreptului reclamantului de a încasa renta viageră în cuantumul aflat în plată anterior suspendării plății acesteia ca urmare a cererii înregistrate la Ministerul Tineretului și Sportului sub nr. x/07.05.2019. Totodată a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a diferenței dintre cuantumul rentei viagere cuvenite acestuia, aflat în plată anterior suspendării plății rentei viagere ca urmare a cererii înregistrate la Ministerul Tineretului și Sportului sub nr. x/07.05.2019, și cuantumul rentei viagere ce i-a fost achitată ca urmare a cererii înregistrate la Ministerul Tineretului și Sportului sub nr. x/19.11.2019, în sumă de 21.956 RON pentru perioada ianuarie - noiembrie 2020 inclusiv, precum și în continuare, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective și la plata sumei de 5.110 RON către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 620 din 19 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. S-a solicitat admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința rejudecării procesului și a respingerii cererii introductive de instanță ca nefondată. Critica adusă de recurentul-pârât sentinței instanței de fond a vizat faptul că, deși aceasta a admis că prin Ordonanța 61/2016 privind modificarea și completarea Legii nr. 69/2000, s-au adus modificări modului de calcul al rentei viagere prevăzută de art. 64 din lege, în mod nelegal, a admis solicitarea reclamantului, obligând în acest fel pârâtul la recunoașterea dreptului reclamantului de a încasa renta viageră în cuantumul aflat în plată anterior suspendării plății acesteia, în acest fel încălcând și aplicând greșit normele de drept material.

Apărările formulate în recurs Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., excepție respinsă de Înalta Curte în ședința publică din data de 8 decembrie 2021. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25.10.2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, în anul 2013, la retragerea din activitatea sportivă, reclamantului A. i s-a stabilit dreptul la rentă viageră pentru performanțele sportive obținute în echipa de sabie a României, conform art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cuantumul rentei fiind calculat la suma de 9.731 RON/lună. Prin cererea înregistrată la Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) sub nr. x/07.05.2019, reclamantul a solicitat suspendarea acordării rentei viagere începând cu data de 07.05.2019, întrucât urma să revină în activitatea sportivă. Ulterior, la data de 19.11.2019, prin cererea înregistrată la MTS sub nr. x, reclamantul a solicitat acordarea, din nou, a rentei viagere. Ca urmare a acestei cereri, i s-a calculat o rentă în sumă de 7.735 RON/lună, mai mică decât cea stabilită inițial. Reclamantul a adresat autorității publice pârâte o solicitare de a se reveni la cuantumul anterior al rentei, primind răspunsul nr. x/12.03.2020, prin care i s-a adus la cunoștință că, având în vedere că a urmat procedura prevăzută pentru o cerere nouă de acordare a rentei viagere, stabilirea cuantumului acesteia s-a făcut conform art. 64 alin. (5) lit. a) și b) din Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare. În acest context, reclamantul a promovat acțiune în contencios administrativ, prin care a supus cenzurii instanței refuzul considerat nejustificat al autorității de a-i recunoaște dreptul la renta viageră în cuantumul stabilit inițial. Prin sentința recurată, acțiunea reclamantului A. a fost admisă, pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului formulând critici de nelegalitate a acestei sentințe din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în forma în vigoare în anul 2013, când s-a stabilit inițial dreptul reclamantului la rentă viageră: "(1) Sportivul de performanță care a obținut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale și europene de seniori probe olimpice are dreptul, la cerere și cu confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului, la o renta viageră. (...) (2) Renta viageră prevăzută la alin. (1) reprezintă echivalentul a 1,5 salarii medii brute pe economie. (3) Pentru stabilirea rentei viagere se utilizează salariul mediu brut pe economie comunicat de Comisia Națională pentru Statistică pentru luna anterioară celei în care se face plata drepturilor. (4) Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a prezentei legi. (5) În funcție de nivelul performantei sportive, din renta viageră, calculată potrivit prevederilor alin. (2), drepturile lunare se acordă din 1,5 salarii medii brute pe economie, după cum urmează: a) - 100% pentru prima medalie de aur obținută la jocurile olimpice; - 80% pentru prima medalie de argint obținută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obținută la campionatele mondiale; - 70% pentru prima medalie de bronz obținută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obținută la campionatele europene; b) 50% din valoarea indemnizației corespunzătoare cuvenite potrivit lit. a) pentru următoarele medalii de aur și argint obținute la jocurile olimpice și pentru medaliile de aur obținute la campionatele mondiale sau campionatele europene (...)". Prin O.U.G. nr. 61/2016 pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, s-au adus modificări modului de calcul al rentei viagere prevăzute de art. 64 din lege. Conform art. II din ordonanța amintită anterior: "Rentele viagere aflate în plată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se recalculează în conformitate cu dispozițiile art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care renta rezultată în urma recalculării este mai mică decât cea aflată în plată/cuvenită la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se plătește renta viageră mai mare". Dreptul reclamantului a fost stabilit anterior O.U.G. nr. 61/2016, astfel că acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. II din acest act normativ, potrivit căruia se va achita renta viageră mai mare dintre cea recalculată conform O.U.G. nr. 61/2016 și cea cuvenită sau aflată în plată la data intrării în vigoare a acesteia. În speță, renta viageră calculată în favoarea reclamantului în anul 2013 a continuat să îi fie achitată acestuia în același cuantum, de 9.731 RON, și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 61/2016, până la momentul la care a solicitat suspendarea plății, ca urmare a revenirii în activitatea sportivă, potrivit art. 64 alin. (10) din Legea nr. 69/2000, care prevede că "În perioada revenirii în activitate ca sportiv activ plata rentei viagere se suspendă". În mod corect a reținut judecătorul fondului că revenirea în activitatea sportivă nu determină pierderea dreptului la renta viageră, ci doar suspendarea plății rentei, în intervalul de timp în care este prezent impedimentul reprezentat de desfășurarea de activitate sportivă. Prin urmare, la încetarea acestui impediment, se va relua plata rentei stabilite inițial, fără a fi necesar ca dreptul la rentă să fie din nou recunoscut, câtă vreme dreptul în sine nu a încetat niciun moment, fiind suspendat doar exercițiul său. Astfel, în speță, nu se impunea o recalculare a dreptului, ci doar reluarea plății rentei deja stabilite anterior suspendării plății, conform normelor legale în vigoare la acel moment, plata nefiind întreruptă ci doar suspendată. Așa fiind, față de cele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către pârât nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Având în vedere această soluție, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, care a formulat recurs privind modul de soluționare a fondului litigiului de către prima instanță, ceea ce a necesitat din partea intimatului-reclamant avansarea unor cheltuieli pentru asistență juridică calificată, Înalta Curte reține caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant, urmând a o încuviința, conform dovezii depusă de acesta în dosarul de recurs. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul și va obliga recurentul-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.