ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2196/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21.03.2018, sub număr dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului:

- anularea parțială a Ordinului 1107/29.11.2016 emis de pârât;

- obligarea pârâtului să emită un ordin care să cuprindă în lista persoanelor care beneficiază de renta viageră și persoana sa, precum și obligarea pârâtului la plata rentei viagere începând cu luna iulie 2016 și în continuare, până la data emiterii ordinului solicitat, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică din data de 12.06.2018, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârât și a unit cu fondul cauzei excepția tardivității acțiunii.

Prin sentința nr. 169 din 5 decembrie 2018 pronunțată în cauză de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamantul a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, astfel că, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât acțiunea a fost respinsă deși judecătorul fondului a reținut că legea nu prevede un caz de încetare de drept al rentei viagere pentru situația dedusă judecății.

Recurentul menționează că instanța de fond a reținut eronat împrejurarea că nu tot lotul convocat, ci numai cei care au jucat efectiv pe teren și au fost medaliați pot beneficia de rentă.

În primul rând, precizează recurentul, în situația Campionatului 1982/1983, niciunul dintre jucători nu a primit medalie, ci doar a fost înmânata echipei Cupa.

Legea sportului denumește Federația ca fiind organismul care poate confirma participarea la un campionat european, în situația sa fiind vorba, atât de Federația Română de Rugby, cât și de Agenția Națională pentru Sport, antecesoarea Ministerului Turismului și Sportului.

Din această perspectivă, recurentul menționează că din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv din adresa Federației Române de Rugby depusă la termenul din 25.09.2018, rezultă că actele atașate adresei x/28.06.2007 au fost înaintate în anul 2007 către Agenția Naționala pentru Sport, motiv pentru care aceste înscrisuri nu se mai regăsesc la FRR, că în baza acestora Agenția Naționala pentru Sport a aprobat acordarea dreptului de renta viagera. Prin adresa din 10.08.2007 trimisă agenției, federația a confirmat rezultatele sportive. Agenția, prin referatul x/27.08.2007, a propus și aprobat acordarea rentei viagere atât pentru acesta, cât și pentru B. (handbal).

Aprobarea cererii pentru acordarea rentei viagere s-a făcut în baza documentelor puse la dispoziție de FRR (conform adresei x din 28.06.2007 către ANpS) care precizează ca făcea parte din echipa participanta la CE.

În plus, din declarațiile martorilor rezultă că a făcut parte din lotul de rugby și că cei premiați nu au fost cei care au jucat doar în lotul restrâns, iar din ziarele depuse la dosar (din martie 1983) rezultă că a fost convocat la lotul reprezentativ de seniori și că a jucat în echipa națională.

Înscrisul prin care s-a avizat acordarea rentei viagere nu a fost denunțat ca fals, precizează recurentul, astfel încât trebuie să își producă efectele, întrucât nu este culpabil pentru pierderea arhivei din anul 1983 și a dosarelor din 2007.

Instanța de fond a avut în vedere informații existente pe site www.x.co.uk, însă informațiile nu sunt și nici nu pot fi complete, nefiind un site contemporan cu respectivul campionat, precizează recurentul.

Recunoașterea dreptului la renta viageră a fost obținut în temeiul legislației anterioare, legea civila neretroactivând, se mai învederează în cuprinsul recursului, astfel încât drepturile trebuie a fi stabilite în raport cu legea în vigoare la data la care a fost recunoscut dreptul la renta viageră, respectiv Legea nr. 69/2000 a educației fizice si sportului care, în cuprinsul art. 64 alin. (1) reglementează dreptul său la o rentă viageră, drept confirmat de Ministerul Tineretului și Sportului care însă i-a fost retras nelegal, fără a se constata incidența vreuneia dintre situațiile de încetare prevăzute de art. 64

1

alin. (1) și (2) din lege și art. 41 din H.G. nr. 884/2001.

Concluzionând, recurentul a amintit că la solicitarea antecesorului Ministerului Tineretului si Sportului, Federația Romana de Rugby a confirmat performantele sportive obținute de acesta, prin actul nr. 1092/10.08.2007, pe baza documentelor care atestau că a fost component al echipei naționale din anii competiționali 1980/1981 și 1982/1983 și a arhivei care cuprindea date despre partidele internaționale desfășurate în perioada 1924-2007, documente care au fost depuse la Ministerul Tineretului si Sportului.

În fine, recurentul a mai învederat că instanța de fond nu a observat că în Decizia nr. X/D39/2016 a Curții de Conturi a României se menționează faptul că Ministerul Tineretului și Sportului nu a solicitat clarificări suplimentare Comitetului Olimpic și Sportiv Român cu privire la încadrarea probei de rugby în categoria probelor olimpice și mai mult, că cererile întocmite de sportivi pentru acordarea rentei viagere însoțite de nota federației sportive naționale nu au fost transmise de către Ministerul Tineretului și Sportului către Comitetul Olimpic și Sportiv Român, pentru ca acesta să ateste că performanța a fost obținută într-o probă olimpică, așa cum prevede art. 41 din H.G. nr. 884/2001.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea acestei poziții procesuale s-a învederat că, în pofida susținerilor recurentului-reclamant, acesta nu a făcut parte din lotul național și nu a participat la meciurile din prima grupă valorică a campionatului european de rugby desfășurat în perioada 1982-1983 care au culminat cu meciul final România-URSS din data de 15.05.1983, în urma căruia România s-a clasat pe locul I, aspect confirmat de probatoriul administrat în fața instanței de fond.

Instanța de fond, menționează intimatul, a motivat corect încetarea rentei viagere, prin dreptul autorității publice, după efectuarea procedurii administrative, întemeiată pe măsurile impuse de Curtea de Conturi și dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 61/2016, fiind astfel emis Ordinul 1045/04.11.2016, necontestat, prin care s-a constituit comisia de recalculare și acordare a rentelor viagere.

Ordinul nr. 1107/29.11.2016 a fost emis legal, menționează intimatul, urmare a verificărilor efectuate de comisia legal învestită de MTS, în temeiul atribuțiilor conferite de H.G. nr. 11/2013, având în vedere modificările legislative care au intervenit în anul 2016 și a măsurilor impuse de Curtea de Conturi, iar după analizarea corespondenței cu federația s-a constatat că în cazul reclamantului rezultatele nu au fost confirmate.

Recurentul-reclamant afirmă eronat, conchide intimatul, că au fost depuse de către federația de resort, în anul 2007, la Ministerul Tineretului și Sportului, documente care atestau că făcea parte din lotul care a câștigat medalia de aur la campionatul european din anul 1983, în condițiile în care federația se află în strânsă colaborare cu forul internațional de rugby, iar potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, coroborate cu dispozițiile art. 43 din H.G. nr. 884/2001, de realitatea și exactitatea datelor cuprinse în cerere și în notele prevăzute la art. 40, răspund, în condițiile legii, petentul, federația sportivă națională și Comitetul Olimpic Român, iar nu Ministerul Tineretului și Sportului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed:

La data de 16.07.2007 reclamantul, fost jucător de rugby de performanță, a depus cererea nr. x pentru acordarea rentei viagere în conformitate cu prevederile art. 64 din legea educației fizice și sportului nr. 609/2000 pentru următoarele rezultate obținute în activitatea sportivă: medalie de aur la Campionatele europene din anul 1983 în proba olimpică de rugby.

Prin adresa nr. x/10.08.2007 Federația Română de Rugby a confirmat că reclamantul a obținut medalie de aur la Campionatele europene - Sistemul turneu din anul 1983 în proba olimpică rugby.

Prin referatul nr. x/27.08.2007 emis de Direcția Programe Social-Educative și Instituții Publice cu Atribuții în Dezvoltarea Educației Fizice și Sportului din cadrul Agenției Naționale pentru Sport, s-a propus acordarea rentei viagere solicitantului A., începând cu data depunerii cererii, pentru obținerea medaliei de aur la Campionatul european - turneul din 1983 la ramura sportivă rugby.

Referatul s-a emis în conformitate cu: prevederile legii nr. 69/2000 (art. 64), dispozițiile Ordinului nr. 491/2000 al ministrului Tineretului și Sportului publicat în M.Of. nr. 407/29.08.2000, referatul Direcției Economice nr. 2772/14.11.2000 și referatul Direcției Coordonare și Promovare a Sportului de Performanță nr. 501/14.11.2000 privind modalitatea de calcul al rentei viagere, adresa C.O.R. nr. x/02.11.2000 privind lista completă cu sporturile și probele din programul olimpic pe perioada 1896 - 2000, extrasul C.O.R. nr. 482/07.11.2000 în care se precizează încadrarea în categoria probelor olimpice disputate la Campionatele Mondiale și Campionatele Europene de seniori în alte condiții decât cele desfășurate la Jocurile Olimpice, cererile de acordare a rentei viagere și confirmarea rezultatelor sportive de către federația sportivă națională pe ramură de sport.

Prin Decizia nr. X/D39/13.09.2016 emisă de Curtea de Conturi a României s-au reținut deficiențe privind modul de acordare a rentelor viagere, reținându-se că din verificarea modului de acordare foștilor jucători de rugby a rentelor aflate în plată în anul 2015, s-a constatat faptul că atât acceptarea, cât și respingerea cererilor întocmite de sportivii din rugby pentru acordarea rentei viagere nu s-a făcut întocmai conform prevederilor art. 4 din Ordinul MTS nr. 491/2000 și art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 69/2000. Astfel, s-a reținut că din documentele prezentate nu a rezultat faptul că MTS a solicitat COSR clarificări suplimentare cu privire la încadrarea probei de rugby, disputată la campionatele europene în alte condiții decât cele desfășurate la Jocurile Olimpice, în categoria probelor olimpice. De asemenea, nu au fost prezentate documente din care să rezulte că cererile întocmite de sportivi pentru acordarea rentei viagere, însoțite de nota federației sportive naționale, au fost transmise de MTS către Comitetul Olimpic Sportiv Român, care avea obligația ca în termen de 3 zile să ateste că performanța a fost obținută într-o probă olimpică, așa cum prevede art. 41 din H.G. nr. 884/2001, fapt constatat atât în situația când au fost acceptate cererile, cât și în situația în care au fost respinse.

Ca urmare a acestei decizii, în perioada 07.11.2016-22.11.2016 o comisie din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, constituită în baza Ordinului MTS nr. 1045/04.11.2016, s-a întrunit și a verificat un număr de 507 dosare de rentă viageră aflate în plată, întocmind Raportul de verificare și recalculare a rentelor viagere aflate în plată. S-a reținut, în cadrul acestui raport, că la dosare se regăsesc cererile de solicitare a rentelor și confirmările transmise de către federațiile sportive naționale pentru performanțele realizate: potrivit adresei COSR nr. x/08.09.2014 există un document reprezentând situația probelor sportive incluse cel puțin o dată în programul Jocurilor Olimpice de vară perioada 1896-2012, în ceea ce privește atestarea performanței în probă olimpică nu au existat la dosare documente individuale transmise de către COSR, neexistând o procedură de lucru în acest sens. Din cele 507 dosare, 6 s-au retras de la plată, printre care și dosarul reclamantului, fără rezultate confirmate.

Prin Ordinul MTS nr. 1107/29.11.2016 s-a aprobat lista persoanelor care beneficiază de rentă viageră recalculată potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 61/28.09.2016, reclamantul neregăsindu-se printre acestea.

Relevante în cauză sunt dispozițiile art. 64 din Legea nr. 69/2000, potrivit cărora, pentru acordarea rentei viagere unui fost sportiv de performanță este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor următoare: sportivul de performanță să fi obținut o medalie de aur, de argint sau de bronz în probele sportive individuale ori pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice sau Jocurilor Paralimpice ori o medalie de aur la campionatele mondiale sau europene de seniori la probele sportive individuale sau pe echipe ce au fost incluse cel puțin o dată în programul Jocurilor Olimpice sau al Jocurilor Paralimpice; acesta să se fi retras din activitatea sportivă; să aibă cetățenie română, atât la data obținerii performanțelor sportive, cât și la data solicitării și acordării rentei viagere; performanțele sportive pentru care solicită rentă viageră să fi fost obținute concurând pentru România.

Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar rezultă că reclamantul, fost jucător de rugby, nu a fost inclus printre beneficiarii rentei viagere prevăzute de art. 64 alin. (1) din legea sportului, prin actul administrativ contestat în cauza de față, pentru nedovedirea primei dintre condițiile enumerate de textul de lege, și anume obținerea unei medalii de aur la proba de rugby din cadrul Campionatului european din 1983.

Din această perpectivă, Înalta Curte constată căinstanța de fond a reținut într-o manieră judicioasă faptul că niciuna dintre susținerile reclamantului nu infirmă legalitatea Ordinului contestat.

Verificările efectuate de către intimatul-pârât nu depind de existența unei atribuții legale exprese a federației și nu este nici împiedicată de acordarea rentei în precedent, o nouă analiză fiind impusă chiar prin decizia Curții de Conturi amintită anterior.

În ceea ce privește confirmarea obținerii de către fostul jucător de rugby a medaliei de aur la campionatul european din 1983, Înalta Curte constată că o astfel de dovadă nu s-a făcut în cauză.

Astfel cum rezultă din înscrisul existent la dosarul instanței de fond, înregistrat la Fexderația Română de Rugby sub nr. x/13.09.2016, Rugby Europe (anterior FIRA) este organizația care reunește toate federațiile de rugby din Europa, având competențe în administrarea rugby-ului la nivel continental. Potrivit acestei organizații, echipa națională de seniori a României a câștigat Trofeul FIRA în edițiile din 1974/1975, 1976/1977, 1980/1981 și 1982/1983, acesta fiind la acea vreme Campionatul European, organizat de FIRA pentru echipele de seniori, FIRA fiind organizatorul exclusiv al competițiilor continentale în acei ani.

S-a reținut de auditorii Curții de Conturi că renta viageră se acordă sportivilor din rugby pentru medaliile de aur obținute de echipa României în anii 1975, 1977, 1981 și 1983, în baza unui atestat emis de Federația Internațională de Rugby Amatori-C. în data de 14 octombrie 2005, denumit D.. În documentul emis de FIRA-AER se precizează: "Campionatul "Senior" al Federației Internaționale de Rugby-FIRA, în perioada 1970-1999, dar și după anul 1999 a fost și este organizatorul Campionatului european oficial, dotat cu un trofeu oferit cu regularitate câștigătorului acestei probe. Echipa României a câștigat această probă în 1975-1977-1980-1988 (grupa B) și în 2000."

Ceea ce interesează pentru acordarea rentei reclamantului este confirmarea participării acestuia la campionatul european de rugby din 1982-1983.

Prin adresa nr. x/09.11.2016 emisă de Federația Română de Rugby au fost enumerați jucătorii cărora, potrivit documentelor primite de la World Rugby, li s-a atestat participarea la edițiile Campionatului European când echipa națională a României a câștigat această competiție, însă reclamantul nu se regăsește printre sportivii participanți atestați la campionatul din 1982-1983.

Prin adresa depusă într-un alt litigiu similar, respectiv dosar nr. x/2017 și existentă și la dosarul cauzei, Federația Română de Rugby a arătat că nu mai deține înscrisurile care au stat la baza emiterii actelor nr. 543/10.04.2006 și, respectiv, 952/28.06.2007, în speță lista cu componenții echipei naționale din anii competiționali 1976-1977 și nici arhiva cu date privind meciurile internaționale desfășurate de echipa națională a României în perioada 1924-2007; singurele date care au putut fi puse la dispoziție provenind de pe site-ul de specialitate al Federației Internaționale de Rugby.

În plus, prin adresa existentă la dosar fond, Federația Română de Rugby precizează că înscrisurile atașate adresei nr. x/28.06.2007 care au fost înaintate Agenției Naționale pentru Sport nu se regăsesc în arhiva acesteia, fiind vorba despre înscrisuri care să conțină componența echipei naționale de rugby seniori care a participat la Campionatul European în anul competițional 1982/1983.

În lipsa unor asemenea înscrisuri, federația de resort nu a putut să precizeze cu certitudine dacă reclamantul a făcut parte din lotul echipei naționale de rugby care a participat la campionatul menționat, certtă fiind împrejurarea că naționala României a câștigat medalia de aur la acel campionat, astfel cum rezultă din evidențele oficiale deținute de Rugby Europe.

Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, prin raportare la arhiva FIRA (World Rugby), reclamantul nu a făcut parte din componența echipei naționale a României pentru meciurile desfășurate în cadrul Campionatului european din 1982-1983, nefigurând printre jucătorii titulari ai echipei și nici printre rezerve.

Primul său meci, în calitate de component al lotului național este confirmat prin raportare la partida România-URSS din data de 20.11.1983, însă acest meci s-a disputat după câștigarea Campionatului European de către România, finalizat cu victoria echipei naționale împotriva aceluiași adversar la data de 15.03.1983.

Extrasul de pe site-ul de specialitate www.x.co.uk confirmă, astfel, prezența reclamantului în cadrul echipei naționale la meciul cu URSS din 20.11.1983, însănu în cadrul turneului campionatului european din 1983.

Aceste aspecte au fost confirmate și de probatoriul testimonial administrat în cauză, martorii audiați relatând că reclamantul a făcut parte din lotul extins al României pentru Campionatul european din 1982-1983, însă nu și din lotul celor 20 de jucători (titulari plus rezerve) care s-a prezentat în vederea disputării meciurilor la acest campionat.

Așadar, în mod judicios instanța de fond a dat relevanță acestor probe, în contextul în care noțiunea de lot extins/lărgit semnifică lotul din care se face selecția sportivilor în vederea participării efective la competiție, titulari și rezerve, iar reclamantul nu s-a numărat printre aceștia din urmă, niciuna dintre piesele dosarului nefiind de natură a infirma această certitudine.

În acest context, Curtea reține că măsura neacordării rentei viagere este legală, pârâtul arătând că dosarul inițial al reclamantului pentru acordarea rentei viagere conținea doar cererea reclamantului, adeverința Federației Române de Rugby și referatul Autorității Naționale pentru Sport, fără alte înscrisuri (relevante sub aspectul confirmării participării sportivului la campionatul european de rugby din 1983) iar Federația Română de Rugby nu a reconfirmat rezultatele în 2016, nedepunând niciun înscris.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat în mod corect asupra dreptului autorității publice pârâte, în virtutea principiului legalității, de a exclude reclamantul de la plata rentei viagere prin ordinul contestat, materializând astfel punerea în acord a circumstanțelor de fapt privind situația reclamantului cu prevederile art. 64 din Legea nr. 69/2000 referitoare la condițiile care atestă dreptul la obținerea rentei, astfel că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 64

1

din lege referitoare la recalcularea sau încetarea de drept a rentei.

Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, constatând că sentința instanței de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 169 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2021.