ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 188/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 13.04.2018 pe rolul Curții de Apel Constanța, sub numărul x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului a formulat acțiune în temeiul art. 8 din legea nr. 554/2004 împotriva Ordinului Ministrului nr. 1107/2016 prin care s-a aprobat lista persoanelor care beneficiază de renta viageră recalculată potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 61/28.09.2016 și prin care acesta a fost exclus din categoria persoanelor care beneficiază de renta viagera.

Prin sentința civilă nr. 102/2019 din data de 19 aprilie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată.

Împotriva a sentinței nr. 102/2019 din data de 19 aprilie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei a solicitat să admită cererea sa de chemare în judecată.

În drept, recurentul-reclamantul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivând cererea de recurs, reclamantul arată că a depus cererea nr. x/23.08.2010, prin care a solicitat renta viageră în temeiul art. 40 din H.G. nr. 884/2001 și art. 64 din Legea nr. 69/2000, raportat la faptul că a obținut, împreună cu ceilalți colegi de lot, medalia de aur la Campionatul European din anul 1977 și medalia de argint din 1979.

Federația Română de Rugby a atestat prin adresa nr. x/23.08.2010 retragerea reclamantului din activitatea sportiva și confirmarea faptului că a participat și a obținut medalia de aur la Campionatul European din anul 1977 si argint in 1979, motiv pentru care Ministerul Tineretului și Sportului a aprobat, prin referatul nr. x/24.08.2010, acordarea rentei viagere pentru sportivul A..

Ministerul Tineretului si Sportului, in calitatea sa de for decizional, a analizat si verificat la data depunerii cererii toate înscrisurile depuse pentru acordarea rentei viagere, inclusiv daca aceste înscrisuri concorda cu realitatea.

In situația in care existau suspiciuni cu privire la îndeplinirea condițiilor legale necesare pentru acordarea rentei viagere avea obligația de a cere clarificări suplimentare, pentru a-si forma convingerea că sportivul are dreptul la acordarea rentei viagere.

Toate aceste analize si verificări se fac în mod normal, așa cum de altfel prevede si procedura legala, între momentul depunerii cererii de către sportiv și până la data referatului de acordare/respingere a rentei viagere de către compartimentele de specialitate din cadrul Ministerului Tineretului si Sportului.

Prin urmare, este de neînțeles in baza căror motive de fapt și/sau legale și potrivit căror circumstanțe, Comisia numită prin Ordinul Ministrului Tineretului și Sportului nr. 1046/04.11.2016 a constatat prin Raportul de verificare și recalculare a rentelor viagere aflate în plată nr. x/23.11.2016 că reclamantul nu are rezultatele/performantele confirmate.

Astfel, procedura legală nu stabilește o obligație a federației sportive naționale de a reconfirma periodic performantele realizate de către sportiv, ci doar de a anunța Ministerul Tineretului si Sportului in situația in care medalia a fost retrasă de către forul internațional, ceea ce nu este cazul.

Referindu-se la procedura prin care i-a fost retrasă de la plată renta stabilită, recurentul arată că în urma controlului Curții de Conturi a României s-a emis Decizia nr. X/D39/2016, prin care s-a constatat că atât acceptarea cât și respingerea cererilor (...) nu s-a făcut întocmai prevederilor art. 4 din Ordinul MTS nr. 491/2000 si art. 40 (3) din H.G. nr. 884/2001 (...) cf. cărora "încadrarea probelor sportive disputate la campionatele mondiale/europene de seniori în alte condiții decât cele desfășurate la JO in categoria probelor olimpice, precum și determinarea perioadei in care unele probe sportive au făcut parte din categoria probelor olimpice se efectuează de Comitetul Olimpic Roman, la solicitarea MTS";

"din documentele prezentate nu a rezultat faptul că MTS a solicitat COSR clarificări suplimentare (...);

"nu au fost prezentate documente din care să rezulte că cererile întocmite de sportivi pentru acordarea rentei viagere, însoțite de nota federației sportive naționale, au fost transmise de către MTS către COSR (...)".

Recurentul susține că, raportat la cele două motive de nelegalitate constatate de Curte de Conturi, pârâta MTS a decis acoperirea propriei culpe și încetarea acordării rentei pentru o parte dintre sportivi.

Ulterior s-a constituit o Comisie de lucru pentru recalcularea și acordarea rentelor viagere care a elaborat Raportul nr. x/23.11.2016, prin care s-a constatat faptul că rezultatul sportiv al reclamantului nu este confirmat de către Federația Romana de Rugbv, motiv pentru care prin Ordin de Ministru s-a dispus încetarea dreptului la acordarea rentei viagere.

Este absolut de neînțeles in baza căror motive de fapt si/sau legale si potrivit căror circumstanțe Comisia numita prin Ordinul Ministrului Tineretului si Sportului nr. 1046/04.11.2016 a constatat prin Raportul de verificare si recalculare a rentelor viagere aflate în plată nr. x/23.11.2016 ca reclamantul nu are rezultatele (performantele) confirmate.

Dupa cum se poate observa raportul nu cuprinde explicații și o motivare în acest sens, Comisia "decretând" intr-un mod absolut arbitrar, fără a gasi necesar să motiveze concluzia la care a ajuns, că performanțele sportive ale reclamantului nu sunt confirmate.

Această lipsa totala a motivării raportului, preluată de Ordinul 1107/2016, care nu cuprinde vreo explicare a neincluderii reclamantului pe noua listă (Anexa la Ordin) a persoanelor care beneficiază de renta reprezintă un abuz al organului emitent care pare a confunda actul administrativ (de autoritate) cu actul discreționar, emis cu încălcarea drepturilor și intereselor unor destinatari, fără a motiva în vreun fel decizia luată.

În plus, recurentul reclamant arată că nelegalitatea actului de încetare a plății rentei decurge și din faptul că nu a fost informat și convocat în cursul procedurii de verificare.

Nelegalitatea hotărârii instanței de fond este dovedită, în condițiile înlăturării tuturor acestor argumente, dar și a concluziilor ce rezultă din probatoriul administrat în cauză, mai exact făcând referire recurentul reclamant la declarația martorului B., greșit înlăturată din materialul probator.

Față de aceste considerente, recruentul reclamant solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii criticate și, în rejudecare, admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Intimatul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului a depus întâmpinare la data de 06.12.2019 prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul de față prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentul reclamant, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva Ordinului MTS nr. 1107/29.11.2016 s-a aprobat lista persoanelor prevăzute în anexă care beneficiază de rentă viageră recalculată potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 61/28.09.2016.

Soluționând acțiunea reclamantului, instanța fondului reține, în esență, că în vederea îndeplinirii măsurilor dispuse prin decizia nr. X/D39/13.09.2016 Curtea de Conturi a României în perioada 07.11.2016-22.11.2016 o comisie din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, constituită în baza Ordinului MTS nr. 1045/04.11.2016, s-a întrunit și a verificat un număr de 507 dosare de rentă viageră aflate în plată, întocmind Raportul de verificare și recalculare a rentelor viagere aflate în plată. S-a reținut, în cadrul 10 acestui raport, că la dosare se regăsesc cererile de solicitare a rentelor și confirmările transmise de către federațiile sportive naționale pentru performanțele realizate: potrivit adresei COSR nr. x/08.09.2014 există un document reprezentând situația probelor sportive incluse cel puțin o dată în programul Jocurilor Olimpice de vară perioada 1896-2012, în ceea ce privește atestarea performanței în probă olimpică nu au existat la dosare documente individuale transmise de către COSR, neexistând o procedură de lucru în acest sens. Din cele 507 dosare, 6 s-au retras de la plată, printre care și dosarul reclamantului.

Apreciind că niciuna din criticile reclamantului la adresa legalității Ordinului MTS nr. 1107/29.11.2016 nu este întemeiată, prima instanță a respins acțiunea acestuia în consecință.

Constată Înalta Curte că soluția instanței de fond reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 69/2000 precum și ale H.G. nr. 841/2001 și ale Ordinului MTS nr. 491/2000.

Raportat la dispozițiile art. 64 din Legea nr. 69/2000, este incontestabil că pentru acordarea rentei viagere unui fost sportiv de performanță este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor următoare: sportivul de performanță să fi obținut o medalie de aur, de argint sau de bronz în probele sportive individuale ori pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice sau Jocurilor Paralimpice ori o medalie de aur la campionatele mondiale sau europene de seniori la probele sportive individuale sau pe echipe ce au fost incluse cel puțin o dată în programul Jocurilor Olimpice sau al Jocurilor Paralimpice, acesta să se fi retras din activitatea sportivă, să aibă cetățenie română, atât la data obținerii performanțelor sportive, cât și la data solicitării și acordării rentei viagere iar performanțele sportive pentru care solicită rentă viageră să fi fost obținute concurând pentru România.

Prin actul administrativ contestat în cauza de față autoritatea pârâtă a constatat că nu se justifică acordarea rentei pentru nedovedirea primei dintre condițiile enumerate de textul de lege, și anume obținerea unei medalii de aur la proba de rugby din cadrul Campionatului european din 1977.

O primă critică a recurentului reclamant vizează nelegalitatea actului administrativ emis în absența respectării dreptului său la apărare, încălcat prin faptul că nu a fost convocat în cursul procedurii de verificare a dosarului său, critică ce a fost corect înlăturată de instanța fondului, subliniind și instanța de control judiciar că nu există nicio dispoziție de ordin legal sau infralegal care să oblige autoritatea pârâtă la audierea solicitanților de rentă viageră.

În același context, Înalta Curte constată că subiectul vizat de procedura de verificare a dosarelor de rentă viageră poate contesta concluziile la care a ajuns comisia de verificare, fiind în măsură să atace actul administrativ considerat vătămător la instanța de contencios administrativ, lucru ce s-a și concretizat, în privința reclamantului.

A doua critică a recurentului reclamant vizează înseși fondul măsurilor dispuse prin Ordinul MTS nr. 1107/29.11.2016, critică ce aduce în discuție aspcetul îndreptățirii recurentului reclamant la plata rentei prevăzute de art. 64 din Legea nr. 69/2000.

Și sub acest aspect, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este la adăpost de critică, cât timp nu a fost materializată în cauză confirmarea participării reclamantului la campionatul european de rugby din 1976-1977.

În acets sens, instanța fondului a avut în vedere adresa nr. x/09.11.2016, emisă de Federația Română de Rugby, în cuprinsul căreia au fost enumerați jucătorii cărora, potrivit documentelor primite de la World Rugby, li s-a atestat participarea la edițiile Campionatului European când echipa națională a României a câștigat această competiție, reclamantul nefiind printre sportivii enumerați în înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Cu privire la Campionatul european de rugby -Turneul FIRA Trophy- 1976-1977, instanța fondului reține că acesta s-a desfășurat în perioada 17 octombrie 1976-01 mai 1977, țările participante fiind Franța, Italia, România, Marocul, Polonia și Spania (prima divizie).

Prin adresa depusă la dosarul cauzei, Federația Română de Rugby a arătat că nu mai deține înscrisurile care au stat la baza emiterii actelor nr. 543/10.04.2006 și, respectiv, 952/28.06.2007, în speță lista cu componenții echipei naționale din anii competiționali 1976- 1977 și nici arhiva cu date privind meciurile internaționale desfășurate de echipa națională a României în perioada 1924-2007; singurele date care au putut fi puse la dispoziție provenind de pe site-ul de specialitate al Federației Internaționale de Rugby, de unde au listat datele privind jocurile internaționale la care a participat A. în perioada 1976-1977, când România a câștigat campionatul european.

În continuare, instanța fondului menționează că la campionatul european din 1976-1977, România a participat în prima divizie, împrună cu Franța, Spania, Italia, Polonia și Marocul. Meciurile în cadrul acestui campionat au avut loc, printre altele, la Nowy Dwor, pe 17 octombrie 1976, București, pe 14 noiembrie 1976, 17 noiembrie 1976 și 01.05.1977 și Barcelona, pe 24 aprilie 1977 . Astfel cum reiese din arhiva World Rugby, reclamantul A. nu a făcut parte din componența echipei naționale a României la aceste meciuri, nefigurând printre jucătorii titulari ai echipei și nici printre rezerve . Dealtfel, chiar reclamantul, în cadrul memoriului adresat pârâtului, a arătat că a fost selecționat în lotul național al României din martie 1977, primul meci la care a participat fiind România-Italia din 01.05.1977, la care a figurat ca rezervă. Or, astfel cum s-a arătat anterior, prezența reclamantului A. în echipa națională la meciul respectiv, care s-a desfășurat la București, nu a fost confirmată.

În ceea ce privește următoarele meciuri menționate de reclamant în cadrul memoriului, din 05.11.1977 (cu Polonia), 26.11.1977 (cu Italia) și 10.12.1977 (cu Franța) s-au desfășurat în cadrul campionatului european 1977-1978 (din perioada 2 octombrie 1977 - 28 mai 1978), care a fost câștigat de Franța, prezența reclamantului fiind confirmată . Acest aspect este atestat și de extrasele din presa vremii prezentate de reclamant, care confirmă că pe data de 01.05.1977 s-a disputat pe stadionul Giulești din București ultimul meci din actuala ediție 1976-1977 a campionatului european, RomâniaItalia", reclamantul A. nefigurând printre membrii echipei menționatți în ziar, lângă fotografia cu mențiunea "Echipa României, campioana Europei în ediția 1976-1977 a Cupei FIRA". Extrasul de pe site-ul de specialitate www.x.co.uk confirmă, astfel, prezența lui A. în cadrul echipei naționale la meciul cu Franța din 04.06.1977, însă în cadrul turneului campionatului european din 1978.

În același sens, martorul C. a precizat că își aduce aminte competiția disputată cu Franța și că reclamantul apare ca titular în echipa națională în 1977. Martorul B. a arătat că a fost pe stadion la meciul cu Italia, din cadrul Campionatului FIRA mai 1977 iar reclamantul a jucat în a doua repriză, însă declarația sa în referire la acest aspect nu se coroborează cu nicio altă probă depusă la dosar, astfel că instanța o va aprecia ca nefiind concludentă.

În acest context, instanța fondului a reținut că măsura neacordării rentei viagere fostului sportiv A. este legală, pârâtul arătând că dosarul inițial al reclamantului pentru acordarea rentei viagere conținea doar cererea nr. x/23.08.2010, adeverința nr. x/23.08.2010 a Federației Române de rugby, referatul nr. x/24.08.2010 al Autorității naționale pentru Sport, fără alte înscrisuri (relevante sub aspectul confirmării participării sportivului la campionatul european de rugby din 1977) iar Federația Română de Rugby nu a reconfirmat rezultatele în 2016, nedepunând niciun înscris.

Contrar celor susținute de recurentul reclamant, concluzia primei instanțe, în sensul că reclamantul nu demosntrează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 64 din Legea nr. 69/2000 este corectă.

Așa cum chiar recurentul reclamant admite, confirmarea performanței sportive care dă dreptul la renta viageră în discuție se realizează conform procedurii prevăzute de H.G. nr. 884/2001, nefiind admisibilă atestarea acestor performanțe prin mijlocirea probei testimoniale, în absența actului eliberat de federația sportivă din ramura de resort.

Suplimentar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că nici probatoriul administrat în fața instanței de recurs nu confirmă susținerile recurentului reclamant.

Astfel, trebuie observat faptul că prin cererea de recurs reclamantul a solicitat încuviințarea unor dovezi noi în recurs respectiv listele de premiere/tabelele de retribuții care se întocmeau de către Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport(al cărui continuator este MTS)și în baza cărora toți componenții echipei erau retribuiți cu primele de joc aferente fiecărei partide jucate.

Aceste înscrisuri au fost depuse în stadiul procesual al recursului însă reclamantul nu se regăsește enumerat între sportivii care au fost premiați pentru partidele jucate în perioadele menționate în anexe, astfel că nicia aceste înscrisuri nu profită recurentului reclamant ci dimpotrivă, vin să confirme justețea concluziei porivit căreia recurentul reclamant nu a demonstrat îndeplinirea primei condiții prevăzute de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 69/2000.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondată critica reclamantului la adresa legalității sentinței civile atacate, urmând a respinge în consecință recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 102/2019 din data de 19 aprilie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.