ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1872/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului modificarea (completarea) anexei OMTS nr. 1107/29.11.2016, prin includerea reclamantului ca beneficiar al rentei viagere, în calitate de jucător (în perioada 1976-1982) în echipa națională de rugby, multiplă campioană europeană.

În esență, reclamantul a arătat în cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului că dreptul la renta viageră i-a fost recunoscut de pârât în baza Legii nr. 69/2000, pe baza adreselor COR nr. 478/2000 și nr. 482/2000. Pârâtul i-a retras în prezent dreptul la rentă viageră. Reclamantul a considerat că refuzul pârâtului nu este justificat întrucât nu se află în cazurile prevăzute de art. 64

1

din Legea nr. 69/2000 sau de art. 41 din H.G. nr. 88/2001; comisia constituită prin OMTS nr. 1045/2016 nu are atribuții să retragă renta viageră; nici art. II din O.U.G. nr. 61/2016 nu este incident; MTS a omis să solicite clarificări cu privire la situația reclamantului; a mai arătat că MTS nu demonstrează fapta ilicită a reclamantului, nici legătura de cauzalitate între o faptă ilicită și prejudiciu.

Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepțiile tardivității acțiunii și inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea de către instanță că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a primi renta viageră, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1371 din 9 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității, a respins ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost precizată privind pe reclamant A..

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nra Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menționând că instanța de fond a dat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia recurentului, în referatul întocmit de ANS nr. 51/25.04.2006 se precizează clar că la acordarea rentelor au fost avute în vedere și confirmarea rezultatelor sportive prezentate în anexa referatului, anexa care lipsește dintre înscrisurile depuse de MTS și nici nu precizează de ce lipsește această anexă menționată în ordin cu excepția susținerilor orale potrivit cărora nu există o obligație legală în acest sens.

Susține recurentul că nu poate accepta cu ușurință explicația MTS potrivit căreia lipsesc pur și simplu documentele despre care se face referire în documentul din 2006, emis chiar de către pârâtă, iar procedura reconfirmării nu exista nici in lege și nici în doctrina administrativă.

Consideră recurentul că actul administrativ atacat este anulabil având în vedere că ignoră concluziile din 2006 ale aceleiași instituții și inițiază o procedură de re-verificare, neprevăzută de lege, solicitând la o distanta de mai mult de 10 ani dovezi (liste cu echipe, articole din presa anilor 70) care exced cadrului art. 64

1

din Legea nr. 69/2001 și creează sarcini suplimentare recurentului, fiind supuse verificării periodice doar situațiile prevăzute în cuprinsul articolului susmenționat.

Raționamentul potrivit căruia este posibil ca la momentul acordării rentei să nu fi existat atestarea rezultatelor, în opinia recurentului încalcă prevederile art. 3 din OMTS nr. 491/2000, în sensul că realitatea rezultatelor se confirmă de federații la solicitarea MTS or practic instanța de fond afirmă indirect că renta s-a acordat fără ca MTS să fi verificat aceste rezultate cu toate că din corespondența depusă la dosar rezultă ca FRR a trimis arhiva cu rezultatele către intimată.

De asemenea, apreciază recurentul că, interpretarea adreselor FRR este eronată în sensul că, nu reiese din adresele FRR că lipsa datelor este greșită, întrucât se menționează clar faptul că recurentul a făcut parte din lotul lărgit. Considerentele potrivit căruia ar fi fost rezervă, dincolo de faptul că MTS nu a probat acest lucru și raportat la exigențele art. 64 alin. (1)

1

nu pot fi interpretate în sensul că, nu ar fi câștigat medalia de aur, întrucât într-un sport de echipă care permite ca jucătorii de pe bancă care înlocuiesc titularii, nu pot fi socotiți ca lipsiți de merite cei ce au intrat în joc pe parcurs.

Prin urmare, consideră recurentul că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele legale ce vizează dovada performanței sportive, exonerând MTS de orice vină în privința lipsei documentelor.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că recurentul-reclamant, prin cererea nr. x/20.2.2006, a solicitat intimatului-pârât acordarea rentei viagere susținând că a fost medaliat cu aur la campionatul FIRA 1976/1977. Cererea reclamantului a fost aprobată, reținându-se în cuprinsul respectivului document că la aprobarea cererilor a fost avută în vedere, între altele, confirmarea rezultatelor sportive de către federația sportivă națională pe ramura de sport, prezentate în anexa la referat.

Curtea de Conturi a României a efectuat un control la intimatul-pârât și a emis Decizia nr. X/D39/2016 prin care a constatat că acesta nu a respectat art. 4 din OMTS nr. 491/2000 și art. 40 alin. (3) din H.G. nr. 884/2001, împrejurare care a condus inimatul să efectueze verificări privind acordarea rentelor pentru sportivi și să constate că reclamantul a beneficiat în mod nelegal de rentă. S-a susținut că, din documentele Federației Române de Rugby nu s-a confirmat că recurentul a fost medaliat cu aur la campionatul european de rugby FIRA din 1976-1977. Așadar, recurentul-reclamant nu este indicat în anexa la ordinul MTS nr. 1107/2016 prin care s-a recunoscut dreptul la renta viageră pentru alți sportivi.

Recurentul în cererea de recurs susține în mod eronat că a demonstrat instanței de fond că în perioada 1976-1977 a fost convocat la echipa națională de rugby, făcând parte din lotul României pentu campionatul european desfășurat în sistem turneu și a participat la meciurile acestuia.

Instanța de fond din administrarea probatoriului a concluzionat că, recurentul nu a participat la meciurile din prima grupă valorică care au culminat cu meciul final România - Italia din 01.05.1977 în urma căruia România s-a clasat pe locul I la această Cupă FIRA 1976-1977 asimilată unui campionat european.

În acord cu argumentele judecătorului instanței de fond, confirmarea rezultatelor trebuie să provină de la Federația Română de Rugby, iar nu din alte surse cum ar fi site-uri ale federațiilor sportive internaționale sau alte site-uri sportive ori articole de presă.

În privința criticilor recurentului vizând faptul că situația sa nu se încadrează în cazurile în care ar putea fi retras dreptul său la rentă viageră, conform art. 64

1

din Legea nr. 69/2000 și art. 41 din H.G. nr. 884/2001 instanța reține că, problema de drept în litigiul de față nu este legalitatea retragerii dreptului recurentului la renta viageră, ci dacă, la momentul introducerii acțiunii, recurentul era îndreptățit la acordarea rentei viagere, prin completarea OMTS contestat în litigiu.

Ordinul nr. 1107/29.11.2016 a fost emis urmare a verificărilor efectuate de către Comisia legal învestită de Ministrul Tineretului și Sportului în temeiul atribuțiilor conferite prin H.G. nr. 11/2013 prin Ordin nr. 1045/04.11.2016 având în vedere modificările legislative care au intervenit în 2016 și a măsurilor impuse de Curtea de Conturi, cazul rugbiștilor fiind unul de maximă importanță având în vedere banii publici, iar după analizarea corespondenței din septembrie- noiembrie 2016 avută cu federația, pentru recurent rezultatele nu au fost confirmate de către acest for iar cei pentru care rezultatele au fost confirmate, au fost puși în plată începând cu luna noiembrie a anului 2016.

În concluzie, susținerile recurentului cu privire la nelegalitatea ordinului atacat prin prisma faptului că intimatul-pârât a dispus reverificarea dreptului său la renta viageră nu sunt întemeiate, reverificările fiind dispuse în executarea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 1371 din 9 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.