ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2678/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.09.2020 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului:

- obligarea pârâtului la soluționarea cererii de acordare a indemnizației de merit sportiv nr. 4774/18.04.2019, formulate în baza Legii nr. 118/2002 și a H.G. nr. 859/2003, în termen de maxim 10 zile de la pronunțarea hotărârii;

- obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin nesoluționarea cererii mai bine de un an și jumătate, respectiv la plata drepturilor bănești de la momentul introducerii cererii, în sumă de 106.080 RON (6.240 RON x 17 luni);

- obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a nesoluționării/refuzului abuziv și nejustificat de soluționare a cererii;

- obligarea pârâtului la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, pană la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu, conform art. 906 C. proc. civ.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 193 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de obiect;

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și a obligat pârâtul ca în termen de 20 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să soluționeze cererea reclamantei, înregistrată sub nr. x/18.04.2019, sub sancțiunea aplicării unei penalități în cuantum de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere;

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor morale, în cuantum total de 3000 RON;

A respins, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale;

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1550 RON (taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat, în cuantum redus).

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 193 din 22 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, critică soluția de respingere de către instanța de fond a excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, având în vedere că s-a răspuns la adresa înregistrată la MTS sub nr. x/18.04.2019, conform Legii nr. 118/2002 privind instituirea indemnizației de merit, precum și a H.G nr. 859/2003 privind normele de aplicare a Legii nr. 118/2002.

Prin adresa de răspuns, nr. x/03.09.2020, recurentul-pârât a arătat că potrivit documentației depuse, recurenta-reclamantă se încadrează la categoria "Sportiv", conform art. 18 lit. A), din) H.G. nr. 859/2003 privind Normele de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit și a regulamentului de funcționare a Comisiei Naționale pentru acordarea indemnizaței de merit, cererea fiind în evidența Subcomisiei pentru acordarea indemnizației de merit din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. De asemenea, prin același răspuns s-a arătat că în funcție de locurile care devin disponibile, se vor face propuneri la Comisia Națională pentru acordarea indemnizaței de merit, care acordă aceste indemnizații în limitele locurilor aprobate pe domenii de activitate, subcomisia urmând să reanalizeze dosarul.

Referitor la fondul cauzei, arată că instanța în mod eronat a reținut că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Norma aprobată prin H.G. nr. 859/2003, procedura se finalizează prin emiterea unei propuneri către Comisia națională și că Ministerul nu a emis o asemenea propunere, ci a arătat că cererea reclamantei se află în continuare în evidențele sale.

Astfel, apreciază că instanța de fond a făcut o interpretare și o aplicare greșită a dispozițiilor art. 7 alin. (4) din H.G nr. 859/2003, prin omiterea alin. (2) și (3) ale aceluiași articol.

În acest sens, invocă jurisprudența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Arată că subcomisiile de specialitate transmit instituției documentele în vederea formulării propunerilor doar în măsura în care acestea întrunesc condițiile prevăzute de lege și, chiar și în această ipoteză, nu întotdeauna indemnizația ar urma să fie acordată, întrucât numărul locurilor este limitat, iar vacantarea acestora de face prin renunțare sau prin deces.

Susține că cererea reclamantei, nr. 4774/18.04.2019, este în evidența Subcomisiei pentru acordarea indemnizației de merit din cadrului Ministerului Tineretului și Sportului și, în funcție de locurile care devin disponibile, se vor face propuneri la Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit.

Din adresa Direcției Politici pentru Sport nr. 5045/10.11.2020, adresată Direcției Juridice, Contencios și Resurse Umane, rezultă faptul că, la data redactării acesteia, numărul total de indemnizații de merit pe domenii de activitate, stabilit de către Comisia națională este de 1.650 de locuri, din care Ministerului Tineretului și Sportului i-au fost repartizate un număr de 117 locuri, neexistând locuri disponibile.

Referitor la acordarea daunelor morale, susține că acestea au fost acordate în mod neîntemeiat de către instanța de fond, având în vedere că acestea reprezintă un capăt de cerere accesoriu petitului principal, prin care se stabilește dacă un act administrativ este nelegal sau de natură a vătăma un drept recunoscut de lege pentru persoana care pretinde acest lucru, or, în prezenta cauză nu se poate reține o asemenea împrejurare, atât timp cât răspunsul ministerului a fost emis conform dispozițiilor legale și fără exces de putere.

3.2. Împotriva sentinței civile nr. 193 din 22 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs incident reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată, respectiv: obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin nesoluționarea cererii timp de mai bine de 2 ani, prin obligarea acesteia la plata drepturilor bănești de la momentul introducerii cererii și până în prezent, respectiv suma de 156.000 RON (6.240 RON x 25 luni); obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale pentru nesoluționarea/refuzul abuziv și nejustificat de soluționare a cererii; obligarea pârâtului la plata unor penalități de întârziere către, în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul expirării termenului acordat de instanță și până la momentul îndeplinirii obligației stabilite; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că la data de 18.04.2019 a depus la Ministerul Tineretului și Sportului o cerere de acordare a indemnizației de merit pentru domeniul sportului, înregistrată sub nr. x/18.04.2019, la care a anexat toate documentele necesare potrivit legii, din care reiese îndeplinirea criteriilor de acordare a indemnizației de merit, avizate de federația sportivă națională.

Consideră că prin activitatea sa, desfășurată în cei 21 de ani de activitate (între anii 1964-1985), ca sportiv de performanță, a adus o contribuție importantă la prestigiul sportului românesc.

Invocă criteriile de atribuire a indemnizației de merit în cazul sportivilor, prevăzute de art. 18 din H.G. nr. 859/2003, apreciind că îndeplinește aceste criterii și, mai mult, realizările sale sportive se ridică la aproximativ 100 de medalii naționale și internaționale, depășind cu mult criteriul de cel puțin 4 medalii la competițiile europene sau mondiale.

În același sens, invocă starea precară de sănătate și arată că timp de 17 luni, respectiv până la data formulării recursului incident, nu a primit vreun răspuns din partea Subcomisiei de analiză din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, motiv pentru care a formulat la data de 28.08.2019 și la data de 05.05.2020, două cereri prin care a solicitat să i se răspundă la cererea de acordare a indemnizației de merit sportiv, cereri înregistrate cu nr. x/28.08.2019 și nr. y/05.05.2020, la care nu a primit răspuns.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a apreciat, referitor la plata despăgubirilor materiale, că reclamanta este îndreptățită să solicite exclusiv repararea prejudiciului cauzat de nesoluționarea cererii, iar nu repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea indemnizației, instanța făcând confuzie cu privire la natura prejudiciului suferit, întrucât prejudiciul de față nu este cauzat prin neacordarea indemnizației, ci prin nesoluționarea, timp de 2 ani, a cererii.

Chiar instanța de fond a reținut că acordarea indemnizației este condiționată de formularea propunerii pârâtului către Comisia națională, în lipsa acestei propuneri reclamanta fiind privată de dreptul său de a beneficia de indemnizație. Astfel, deși nu Ministerul acordă indemnizațiile de merit, ci Comisia națională, având în vedere că MTS nu a înaintat propunerea, se impune acordarea de către acesta a unor despăgubiri materiale în cuantumul indemnizațiilor de care reclamanta ar fi putut beneficia.

Susține că instanța nu trebuie să facă confuzie între drepturile ce urmează a fi acordate de către Comisia națională și despăgubirile materiale solicitate de reclamantă pe ultimii 2 ani, acestea având un temei juridic diferit, respectiv despăgubirile fiind cerute ca urmare a prejudiciului suferit prin nesoluționarea cererii, iar nu ca urmare a unei decizii a Comisiei naționale.

Cât privește cererea de acordare retroactivă a sumelor de bani cu titlu de indemnizație de merit sportiv, arată că potrivit art. 2 din H.G. nr. 859/2003, persoanele nominalizate de Comisia națională au dreptul la plata indemnizației de merit începând cu luna următoare celei în care beneficiarul a fost nominalizat de această comisie.

Astfel, întrucât a depus cererea la data de 18.04.2019, îndeplinind toate cerințele legale și existând suficiente locuri disponibile pe lista sportivilor care pot beneficia de indemnizație de merit sportiv, consideră că din luna mai 2019 ar fi trebuit să beneficieze de aceste drepturi, comisia întrunindu-se cel puțin lunar pentru analizarea dosarelor. În acest sens, art. 3 alin. (1) din Regulamentul de funcționare a Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit din 17.07.2003 prevede că "în vederea nominalizării personalităților românești pentru acordarea indemnizației de merit, Comisia națională se întrunește lunar, în ședințe ordinare, și, ori de câte ori este nevoie, în ședințe extraordinare, la solicitarea președintelui Academiei Române."

De asemenea, art. 8 din Regulament prevede că: "(2) Subcomisiile de specialitate funcționează pe lângă instituțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-d) din lege și au rolul de a analiza dosarele cu documentele depuse pentru acordarea indemnizației de merit. (3) Subcomisiile de specialitate sau grupurile de lucru analizează dosarele cu documentele depuse pentru acordarea indemnizației de merit și verifică îndeplinirea criteriilor prevăzute de prezentele norme."

Mai mult, art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 859/2003 de mai sus prevede că cererile se depun până la data de 1 mai a fiecărui an, respectiv în termenul legal, astfel încât acordarea drepturilor trebuia să se facă începând cu luna mai 2019, iar potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanța de Guvern nr. 27/2002, autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația sa comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent daca soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

Referitor la insuficiența daunelor morale acordate, arată că, deși instanța de fond a reținut că prin nesoluționarea cererii un interval îndelungat de timp, i-a adus atingere onoarei și demnității reclamantei, a redus daunele morale de la suma de 10.000 RON la suma de 3.000 RON, fără a explica acest fapt.

Consideră că din această perspectivă, hotărârea instanței de fond este contradictorie, întrucât pe de o parte, a reținut că prin nesoluționarea cererii și prin atitudinea pârâtului, reclamanta a fost plasată pe o poziție de inferioritate, umilitoare și că raportat la starea de sănătate și la vârsta înaintată a acesteia, refuzul reprezintă o măsura abuzivă cauzatoare de prejudicii, iar pe de altă parte, a reținut că gravitatea lezării este una redusă.

Apreciază că soluția instanței de reducere a daunelor morale nu ține cont de prejudiciul real suferit de către recurenta-reclamantă, în condițiile în care recurentul-pârât i-a încălcat drepturile legale și i-a fost cauzat un prejudiciu important, cu atât mai mult cu cât unele dintre persoanele trecute pe liste nici nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege.

4.1. Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului, prin care solicită respingerea acestuia ca nefondat, arătând că excepția lipsei de obiect a fost respinsă în mod corect de către instanța de fond, având în vedere că adresa emisă la data de 03.09.2020 de către pârât nu echivalează cu soluționarea cererii formulate.

Pe fond, arată că jurisprudența nu reprezintă un izvor de drept, neavând forță juridică obligatorie, iar pe de altă parte, motivul care a stat la baza respingerii cererii recurentei-reclamante îl reprezintă lipsa locurilor disponibile, deși de la momentul depunerii cererii au existat locuri disponibile lună de lună.

Deși jurisprudența a stabilit că nu există un criteriu legal privind ordinea soluționării cererilor, refuzul de a îndeplini obligațiile legale, respectiv de a întocmi o listă cu propunerile privind acordarea indemnizației de merit, fără a exista un motiv temeinic, reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa cererea în termenul stabilit de lege.

Mai arată că pârâtul nu i-a comunicat că nu ar fi locuri disponibile, ci în adresa nr. x/03.09.2020 a arătat că subcomisia constituită la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului va reanaliza dosarul recurentei-reclamante în următoarea ședință de lucru, ceea ce nu s-a întâmplat.

În ceea ce privește adresa internă emisă de MTS către Direcția Politici și Sport, arată că aceasta este nelegală, întrucât, deși prin aceasta s-a arătat că Ministerului Tineretului și Sportului i-au fost repartizate 117 locuri pentru acordarea indemnizațiilor de merit, faptul că la momentul emiterii adresei toate locurile erau ocupate este consecința atitudinii MTS, care a așteptat 2 ani să se ocupe locurile, fără a o introduce și pe recurenta-reclamantă pe lista persoanelor care pot beneficia de indemnizație prin emiterea propunerii, în condițiile în care din ianuarie 2021 au existat și există în continuare suficiente locuri vacante, după cum rezultă din listele oficiale atașate pe site-ul ministerului, aspect care contrazice apărările pârâtului, fiind vorba de o vădită rea-credință în soluționarea cererii reclamantei.

Pe de altă parte, arată că instanța de fond a concluzionat în mod corect că printre criteriile de acordare a indemnizației nu se află existența locurilor disponibile, astfel că pârâtul nu era condiționat de existența locurilor disponibile pentru formularea unei propuneri către Comisia națională, ca urmare a analizării documentației depuse.

4.2. Recurentul – pârât Ministerul Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și admiterea recursului pârâtului, astfel cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile invocate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului: obligarea pârâtului la soluționarea cererii de acordare a indemnizației de merit sportiv nr. 4774/18.04.2019; obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate prin nesoluționarea cererii, respectiv la plata drepturilor bănești de la momentul introducerii cererii, în sumă de 106.080 RON (6.240 RON x 17 luni); obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a nesoluționării/refuzului abuziv și nejustificat de soluționare a cererii; obligarea pârâtului la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, pană la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu, conform art. 906 C. proc. civ.

Prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de obiect; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului și a obligat pârâtul ca în termen de 20 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să soluționeze cererea reclamantei, înregistrată sub nr. x/18.04.2019, sub sancțiunea aplicării unei penalități în cuantum de 200 RON pentru fiecare zi de întârziere; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor morale, în cuantum total de 3000 RON; a respins, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale.

2.1.1. În ceea ce privește recursul principal, formulat de recurentul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu a formulat critici și cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Tineretului și Sportului, aceasta intrând în puterea de lucru judecat.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că aceasta nu poate fi reținută în condițiile în care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la soluționarea cererii sale și nu la emiterea unui răspuns cu privire la stadiul în care se află cererea formulată de către reclamantă.

Pe fond, Înalta Curte constată că potrivit art. 3, 4 și 4

1

din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit:

"Art. 3. Propunerile pentru acordarea indemnizației de merit se întocmesc anual de către:

a) Academia Română;

b) Ministerul Culturii și Cultelor;

c) Ministerul Educației și Cercetării;

d) Ministerul Tineretului și Sportului și se înaintează pentru nominalizare Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit.

Art. 4.

(1) Prin prezenta lege se înființează Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit, compusă din președintele Academiei Române, președinții comisiilor de cultură și ai comisiilor de muncă de la Senat și de la Camera Deputaților, ministrul culturii și cultelor, ministrul educației, cercetării și tineretului, președintele Agenției Naționale pentru Sport și președinții uniunilor de creatori care fac parte din B..

(2) Regulamentul de funcționare a Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, precum și criteriile de atribuire a indemnizației de merit se stabilesc de către aceasta împreună cu Secretariatul General al Guvernului.

Art. 4

1

.

Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit analizează și soluționează propunerile întocmite și înaintate de către instituțiile prevăzute la art. 3, în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora la secretariatul Comisiei naționale."

De asemenea, în cauză se impun a fi reținute și prevederile art. 7 din Norma de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, parte integrantă din H.G. nr. 859/2003, potrivit cărora:

"(1) Documentele privind acordarea indemnizației de merit se transmit subcomisiilor de specialitate ale Comisiei naționale.

(2) Subcomisiile de specialitate ale Comisiei naționale analizează documentele depuse și verifică îndeplinirea criteriilor prevăzute de prezentele norme.

(3) Dacă se constată că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de prezentele norme, documentele se înaintează instituțiilor prevăzute la art. 3 din lege.

(4) După primirea documentelor de la subcomisiile de specialitate, instituțiile prevăzute la art. 3 din lege înaintează propunerile Comisiei naționale, care decide."

Din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, se constată că atribuția recurentului-pârât constă în formularea propunerii pentru acordarea indemnizației de merit, care se înaintează Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, în vederea analizării și soluționării propunerilor întocmite și înaintate de către instituțiile prevăzute la art. 3, în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora la secretariatul Comisiei naționale.

Procedura de acordare a indemnizației de merit, astfel cum este prevăzută în Legea nr. 118/2002 și în H.G. nr. 859/2003, nu prevede că propunerile pe care recurentul-pârât le face la Comisia Națională trebuie să țină cont de locurile disponibile.

Înalta Curte apreciază că, reținând imposibilitatea de valorificare a cererii recurentei-reclamante, în lipsa unor locuri vacante alocate domeniului sportului, recurentul-pârât nu a ținut cont de prevederile art. 19 din Normele de aplicare a Legii nr. 118/2002, aprobate prin H.G. nr. 859/2003, potrivit cărora "în cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentele norme este mai mare decât numărul de indemnizații alocate sportului, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului va înainta Comisiei naționale lista cu ordinea atribuirii acestora, în urma analizei făcute de subcomisia de specialitate, care va fi aprobată prin ordin al ministrului de resort."

Altfel spus, acest text legal impune obligația autorităților competente (subcomisia de specialitate și ministerul de resort) de a stabili vocația reclamantei la indemnizația de merit și, în cazul existenței vocației, de a o înscrie pe lista cu ordinea atribuirii indemnizațiilor alocate sportului, indiferent de existența unor locuri vacante la acel moment; textul legal menționat reglementează tocmai situația în care numărul persoanelor care au vocație la primirea indemnizației de merit este mai mare decât numărul de indemnizații alocate sportului.

În acest context, numărul persoanelor care primesc indemnizația de merit nu constituie un impediment în acordarea acesteia, astfel cum în mod eronat a susținut recurentul-pârât.

În speță, recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau, respectiv nu a transmis propunerea pentru acordarea indemnizației de merit recurentei-reclamante, fiind în culpă din această perspectivă.

Prima instanță a reținut în mod corect că existența unui număr mai mare de persoane care îndeplinesc condițiile decât numărul de indemnizații alocate sportului nu împiedică autoritatea să finalizeze procedura de verificare a dosarului prin formularea unei propuneri de acordare a indemnizației către Comisia națională, sau dimpotrivă prin respingerea cererii formulate, în condițiile în care doar Comisia națională decide dacă propunerea Ministerului poate fi acceptată prin includerea reclamantei în lista locurilor disponibile.

În ceea ce privește decizia invocată de recurent cu titlu de jurisprudență, aceasta nu este de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reținut că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, efectele sale neputând fi extinse la alte cauze, întrucât hotărârile judecătorești au fost pronunțate ca urmare a aplicării normelor de drept material situației de fapt din cauza respectivă, în alte situații fiind pronunțate decizii ce pot avea soluții contrare.

2.1.2. În ceea ce privește recursul incident, formulat de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte constată că prin cererea de recurs s-a invocat în esență insuficiența daunelor morale acordate, faptul că instanța de fond nu a ținut cont de prejudiciul real suferit, iar pe de altă parte, faptul că prin tergiversarea soluționării cererii sale, locurile pentru acordarea indemnizației de merit, vacante la momentul depunerii cererii, s-au ocupat.

Referitor la numărul locurilor vacante, Înalta Curte constată că acest aspect nu poate fi reținut, având în vedere considerentele din decizia de față de la pct. 2.1.1., având în vedere că numărul persoanelor care primesc indemnizația de merit nu constituie un impediment în acordarea acesteia, având în vedere prevederile art. 19 din Normele de aplicare a Legii nr. 118/2002, aprobate prin H.G. nr. 859/2003, potrivit cărora în cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc condițiile pentru acordarea indemnizației de merit este mai mare decât numărul de indemnizații alocate sportului, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului va înainta Comisiei naționale lista cu ordinea atribuirii acestora, în urma analizei făcute de subcomisia de specialitate, care va fi aprobată prin ordin al ministrului de resort.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat plata drepturilor bănești de la momentul introducerii cererii și până în prezent, respectiv suma de 156.000 RON (6.240 RON x 25 luni); obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale pentru nesoluționarea/refuzul abuziv și nejustificat de soluționare a cererii; obligarea pârâtului la plata unor penalități de întârziere, în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul expirării termenului acordat de instanță și până la momentul îndeplinirii obligației stabilite.

În ceea ce privește plata drepturilor bănești de la momentul introducerii cererii și până în prezent, respectiv suma de 156.000 RON (6.240 RON x 25 luni), Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta este îndreptățită să solicite exclusiv repararea prejudiciului cauzat de nesoluționare, iar nu repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea indemnizației, or, calculul făcut de către aceasta, precum și susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată și din cererea de recurs dovedesc faptul că aceasta a solicitat acordarea, cu titlu de daune materiale, a cuantumului lunar al indemnizației pe perioada nesoluționării cererii.

O asemenea solicitare nu poate fi primită, având în vedere că analizarea și soluționarea cererii privind acordarea indemnizației de merit aparține Comisiei naționale pentru acordarea indemnizației de merit, și nu instanței de judecată.

Cu alte cuvinte, instanța nu se poate pronunța cu privire la soluția ce urmează a fi dată cererii de acordare a indemnizației de merit, iar în lipsa unei certitudini a drepturilor bănești de care recurenta-reclamantă a fost privată, acestea nu pot fi acordate.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanță că acestea sunt întemeiate, dar că se impune diminuarea acestora, în raport cu perioada în care recurentul-pârât nu a dat curs cererii recurentei-reclamante.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru o satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul expirării termenului acordat de instanță și până la momentul îndeplinirii obligației stabilite, Înalta Curte constată că în mod corect a stabilit prima instanță că se impune aplicarea unei penalități de 200 RON/zi de întârziere, în condițiile în care cuantumul acordat este de natură a asigura punerea în executare a hotărârii, nefiind indicii cu privire la aceea că pârâtul va persista în neexecutare, cauzând în continuare prejudicii semnificative reclamantei.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident niciunul dintre motivele de casare invocate de către aceștia, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de A. și Ministerul Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 193 din 22 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. și Ministerul Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 193 din 22 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 mai 2022.