ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1439/2018

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.11.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, obligarea pârâtului la recalcularea și plata rentei viagere, începând cu data de 01.01.2012, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 225/2011 pentru modificarea art. 64 din Legea nr. 69/2000, cu obligarea la plata penalităților de întârziere și a dobânzii legale. Prin sentința civilă nr. 4401 din 10 iunie 2015 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență materială și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2819 din 02.11.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de A., fiind obligat pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului la plata în plus către reclamant a unei rente viagere lunare în cuantum de 0,6 salarii medii brute pe economie, în condițiile art. 64 din Legea nr. 69/2000, rep., pentru intervalul februarie - iunie 2014, plus dobânda legală aferentă, calculată în condițiile art. 3 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011 de la data fiecărei scadențe lunare și până la data plății efective.

Cererile de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs atât reclamantul A., cât și pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului. 3.1. În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că poate să beneficieze de recalcularea rentei viagere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 225/2011, doar de la data de 29.01.2014 și nu de la data intrării în vigoare a legii adică, 01.01.2012. Instanța de fond face o confuzie gravă între nașterea dreptului său de a beneficia de renta viagera și nașterea dreptului de a beneficia de recalcularea rentei viagere. Într-adevăr, pentru a putea beneficia de rentă viageră, legiuitorul a stabilit în sarcina posibililor beneficiari ai acestui drept obligația de a formula o cerere la forul tutelar, respectiv Ministerul Sportului. Obligația de a formula cerere pentru acordarea rentei a îndeplinit-o încă din anul 2000, întrucât a obținut acest beneficiu începând cu anul 2001. Calculul rentei viagere s-a realizat până la data de 01.01.2012 (data intrării în vigoare a Legii nr. 225/2011) în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului. Recurentul reclamant a invocat disp. art. 64 din Legea nr. 69/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 225/2011 și a susținut că instanța de fond a considerat în mod eronat că pentru a beneficia de recalcularea rentei viagere era necesar și obligatoriu să depună o nouă cerere prin care să solicite punerea în aplicarea a noii legii. De la momentul dobândirii rentei viagere (2001) și până în momentul adoptării Legii nr. 225/2011 a beneficiat de rentă, nu a făcut nicio cerere de renunțare la acordarea ei, nu s-a întors în activitatea sportivă, în decursul a 10 ani a figurat în baza de date a pârâtului ca beneficiar al rentei viagere. Legiuitorul, prin Legea nr. 225/2011, a urmărit doar să modifice modul de calcul al rentei viagere, fără să introducă o nouă condiție pentru ca sportivii să beneficieze de această recalculare. Modul de calcul nu este de competența beneficiarilor rentei, ci aparține compartimentelor de specialitate, raportat la baza de date pe care o dețin, fiind în această evidență încă din anul 2001. Nu se poate justifica pronunțarea unei astfel de sentințe pentru simplul fapt că nu s-a depus o cerere, document pe care nici prevederile legale nu-l puneau în sarcina beneficiarilor dreptului. Instanța de fond face trimitere la metoda istorică de interpretare a normei juridice. Interpretarea istorică presupune analizarea împrejurărilor istorice în care a fost elaborată și adoptată norma juridică respectivă. Această metodă presupune cercetarea materialelor care au stat la baza elaborării normei juridice, precum și a expunerii de motive și a discuțiilor ce s-au purtat cu prilejul dezbaterii și adoptării actului normativ respectiv. Astfel, se dezvăluie motivația socială care a determinat pe legiuitor să reglementeze într-un anume fel o relație socială. De asemenea, metoda istorică are în vedere și examinarea noilor condiții social-economice în care se aplică legea, condiții care, de cele mai multe ori, diferă de cele inițiale. Prin expunerea de motive care a însoțit proiectul legislativ transformat apoi în lege, legiuitorul a urmărit să elimine unele discriminări care au apărut între diverși sportivi și a dorit să asigure minima siguranță a traiului de fiecare zi pentru foștii sportivi de performanță. Noul mod de calcul al rentei se aplică tuturor sportivilor, atât pentru cei care erau în plată în momentul adoptării Legii nr. 225/2011, cât și pentru cei care vor beneficia în viitor de renta viageră. A mai arătat că în urma studierii listei depuse de Ministerul Tineretului și Sportului, cu foștii sportivi cărora li s-a recalculat renta începând cu 01.07.2014, a constatat că sunt persoane care au beneficiat de majorare și la începutul anului 2012, cuantumul fiind tot de 0,6. A aflat de la foști colegi că de fapt, în ianuarie 2012, majorarea s-a făcut automat de către Ministerul Tineretului și Sportului doar la cei care aveau o a doua medalie de argint la olimpiadă, cuantumul prevăzut de legea modificată pentru această medalie fiind de 0,6. Cu siguranță, această majorare din 2012, făcută după apariția Legii nr. 225/2011, nu s-a datorat cererilor respectivilor sportivi pentru că, dacă sportivii ar fi făcut cerere, trebuia ca rentele să le fie majorate de atunci și cu coeficientul cu care li s-a majorat din data de 01.07.2014, respectiv coeficientul de 0,6 pentru medalia de aur la campionatul mondial sau alte medalii care intră la calcul. 3.2. În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului a arătat că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. Instanța își motivează dispoziția invocând, ca temei de drept, prevederi ale Ordinului MTS 491/2000 privind modalitățile de plată a rentei viagere acordate unor sportivi de performanță. Pagina a 6-a a sentinței cuprinde constatările instanței referitoare la data la care se face plata rentei viagere în cazul sportivilor retrași din activitate anterior anului 2000. Prin reținerea ca temei de drept a prevederilor acestui act normativ este încălcat art. 224 noul C. proc. civ., întrucât Ordinul MST 491/2000 nu a fost niciodată invocat pe parcursul judecății. Nici reclamantul, prin cererea de chemare în judecată sau prin precizarea acțiunii din data de 15.10.2015, nici Ministerul Tineretului și Sportului, prin întâmpinare, nici în cadrul dezbaterilor orale în fața instanței sau din oficiu nu a fost vreodată invocat acest temei de drept. Instanța și-a întemeiat decizia pe acest temei de drept, dar nu a acordat părților dreptul de a formula apărări pe parcursul judecății, producând în acest fel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii criticate, sens în care a invocat art. 175 alin. (1) noul C. proc. civ. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. a susținut că instanța a interpretat și aplicat în mod eronat art. 64 din Legea nr. 69/2000 considerând că nu prevede în mod expres condițiile în care este posibilă acordarea și, ulterior, recalcularea rentei viagere. Recalcularea rentei s-a făcut potrivit disp. art. 64, alin. (1) din Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin Legea nr. 225/2011 au fost modificate prevederile alin. (5), lit. b), respectiv alin. (6) ale art. 64 din Legea nr. 69/2000. Așadar, alin. (1) al art. 64 este în vigoare și se aplică tuturor persoanelor care doresc să beneficieze de dreptul de rentă. Prin folosirea de către legiuitor a sintagmei are dreptul la cerere și cu confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului este evident ca acesta a dorit, pe de o parte, să nu instituie acestei norme un caracter obligatoriu, iar pe de altă parte, să prevadă și procedura care trebuie urmată pentru prezumtivii beneficiari de rentă. Legiuitorul a instituit două condiții obligatorii și a condiționat acordarea dreptului la rentă viageră de îndeplinirea acestor două condiții, respectiv cererea sportivului și confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului. Reclamantul a înregistrat prima cerere privind recalcularea rentei viagere la data de 29.01.2014, iar confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului s-a realizat la data de 27.06.2014, astfel încât de la data de 01.07.2014, la împlinirea celor două condiții obligatorii, s-a născut dreptul reclamantului de a beneficia de recalcularea rentei. Renta a fost recalculată în urma verificării solicitării reclamantului de către comisia constituită prin Ordinul ministrului nr. 332/06.05.2014, care i-a acordat acestuia încă un coeficient de 0,6 aferent medaliei de aur la Campionatul Mondial. Începând cu luna octombrie 2014, după rectificarea bugetară din luna iulie, reclamantul a primit renta recalculată, retroactiv de la data aprobării, respectiv 01.07.2014. Cu privire la plata dobânzii legale, având în vedere că de la data de 01.07.2014, dată de la care s-a născut dreptul, renta a fost recalculată, solicită instanței să respingă capătul de cerere ca fiind neîntemeiat.

Apărările intimaților Recurentul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, reiterând susținerile din cererea de recurs.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pe care l-a formulat. II. Procedura de soluționare a recursurilor 1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14.12.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din 15.02.2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor. 2. Cu privire la fondul recursurilor Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, față de următoarele considerente: Reclamantul A. a fost sportiv de performanță și membru al lotului național de canotaj, obținând medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Barcelona în anul 1992 la proba 8 + 1 rame, precum și medalia de aur în proba de 4 + 1 rame la Campionatul Mondial din 1989, fiindu-i acordată o rentă viageră în cuantum de 1,2 + 0,6 salarii medii brute pe economie. Reclamantul beneficia de renta viageră în coeficient de 1,2 salarii medii brute pe economie încă din anul 2001, iar diferența în coeficient de 0,6 salarii medii brute pe economie i-a fost acordată începând cu data de 01.07.2014. La data de 29.01.2014, reclamantul s-a adresat cu cerere înregistrată sub nr. x la Ministerul Tineretului și Sportului, solicitând recalcularea drepturilor cuvenite în conformitate cu modificările aduse art. 64 prin Legea nr. 225/2011. 2.1. Recursul formulat de reclamant este nefondat, în mod corect stabilind instanța de fond că acesta are dreptul să beneficieze de la data de 29.01.2014 de renta viageră, potrivit modificărilor aduse art. 64 din Legea nr. 69/2000 prin Legea nr. 225/2011. În acest sens se au în vedere disp. Legii nr. 225/2011 prin care s-a dispus la art. I că "Articolul 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La alin. (5), lit. b) va avea următorul cuprins: "b) 50% din valoarea indemnizației corespunzătoare cuvenite potrivit lit. a) pentru următoarele medalii de aur și argint obținute la jocurile olimpice și pentru medaliile de aur obținute la campionatele mondiale sau campionatele europene." 2. Alineatul (6) va avea următorul cuprins: "(6) Pentru sportivii care cumulează titlul de campion sau vicecampion olimpic cu cel de campion mondial sau european ori titlul de campion mondial cu cel european renta viageră acordată pentru cea mai bună performanță se cumulează cu cea pentru performanță inferioară, potrivit nivelurilor prevăzute la alin. (5) lit. b)."", iar la art. II că "Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2012." Anterior modificării, art. 64 din Legea nr. 69/2000 prevedea că "(1) Sportivul de performanță care a obținut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale și europene de seniori - probe olimpice are dreptul, la cerere și cu confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului, la o rentă viageră. (1 1 ) Sportivul de performanță care a obținut o medalie de aur la campionatele mondiale și/sau campionatele europene de seniori, la o probă sportivă ce a fost inclusă cel puțin o dată în programul Jocurilor Olimpice are dreptul, la cerere, la o rentă viageră. (2) Renta viageră prevăzută la alin. (1) reprezintă echivalentul a 1,5 salarii medii brute pe economie. (3) Pentru stabilirea rentei viagere se utilizează salariul mediu brut pe economie comunicat de Comisia Națională pentru Statistică pentru luna anterioară celei în care se face plata drepturilor. (4) Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a prezentei legi. (5) În funcție de nivelul performanței sportive, din renta viageră, calculată potrivit prevederilor alin. (2), drepturile lunare se acordă din 1,5 salarii medii brute pe economie, după cum urmează: a) - 100% pentru prima medalie de aur obținută la jocurile olimpice; - 80% pentru prima medalie de argint obținută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obținută la campionatele mondiale; - 70% pentru prima medalie de bronz obținută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obținută la campionatele europene; b) 50% din valoarea indemnizației corespunzătoare cuvenite potrivit lit. a) pentru următoarele medalii de aur obținute la jocurile olimpice, campionatele mondiale sau campionatele europene. (6) Pentru sportivii care cumulează titlul de campion olimpic și cel de campion mondial sau european ori titlul de campion mondial cu cel european renta viageră acordată pentru cea mai bună performanță se cumulează cu cea pentru performanța inferioară, potrivit nivelurilor prevăzute la alin. (5) lit. b). (7) Fondurile necesare pentru plata drepturilor prevăzute în prezentul articol se alocă de la bugetul de stat și se plătesc de Ministerul Tineretului și Sportului. (8) Modalitățile de plată a drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului și sportului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (9) Renta viageră prevăzută în prezentul articol se plătește lunar în RON și nu este impozabilă. (10) În perioada revenirii în activitate ca sportiv activ plata rentei viagere se suspendă." Se reține de către instanța de control judiciar, în acord cu prima instanță, că efectul modificării legislative menționate a constat în admiterea unui cumul între titlurile de campion sau vicecampion olimpic și cele de campion mondial sau european, respectiv între cel de campion mondial și cel european în vederea determinării rentei viagere acordate beneficiarului, în sensul cumulării celei acordate pentru cea mai bună performanță cu cea pentru performanța inferioară, indicându-se un cuantum al rentei subsidiare de 50% din valoarea celei aferente performanței mai importante. În cererea de recurs recurentul reclamant folosește impropriu termenul de "recalculare" a rentei viagere, întrucât modificarea art. 64 din Legea nr. 69/2000 nu are în vedere o recalculare a rentei viagere, ci, așa cum a subliniat și instanța de fond, un cumul între renta viageră acordată pentru cea mai bună performanță sportivă și cea acordată pentru performanța inferioară, până la data modificării sportivul beneficiind doar de renta viageră cuvenită pentru cea mai bună performanță pe care a realizat-o. Rezultă cu claritate că sportivul se bucură de o rentă viageră aferentă fiecăreia dintre performanțele recunoscute de lege ca fiind relevantă în scopul acordării remunerației, deci fiecare performanță generează o rentă în mod distinct, suma finală de încasat fiind rezultatul unui cumul al tuturor rentelor menționate. Este evident faptul că pentru a beneficia și de cea de-a doua rentă viageră este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor reglementate de lege, printre acestea numărându-se și formularea unei cereri prin care se solicită acordarea rentei viagere pentru cea de-a doua performanță realizată. În consecință, nu poate fi reținută susținerea recurentului reclamant potrivit căreia instanța de fond a considerat în mod eronat că pentru a beneficia de recalcularea rentei viagere era necesar și obligatoriu să depună o nouă cerere. Nu este fondată nici critica privind metoda de interpretare istorică a normei juridice utilizată de prima instanță, Înalta Curte reținând că în considerentele sentinței recurate se face vorbire despre interpretarea teleologică (istorică), dar și despre interpretarea logică și sistematică a textului art. 64 din Legea nr. 69/2000, interpretare care, într-adevăr, conduce la concluzia primei instanțe, aceea că data de la care se bucură sportivul de performanță de renta majorată ca efect al cumulului este aceea a formulării unei noi cereri, după intrarea în vigoare a Legii nr. 225/2011. Este irelevant exemplul pe care îl dă recurentul reclamant, referitor la majorarea de salariu acordată în sistemul bugetar, de care salariații beneficiază fără a solicita, printr-o cerere, punerea în aplicare a legii, din moment ce în prezenta cauză nu este vorba despre o majorare a rentei viagere de care recurentul reclamant beneficia anterior modificării art. 64 din Legea nr. 69/2000, ci despre acordarea, în plus, a unei rente viagere și pentru performanța sportivă inferioară celei care a determinat acordarea primei rente viagere. În acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că formularea de către reclamant în anul 2001 a unei cereri prin care a solicitat acordarea rentei viagere are efect asupra dreptului recunoscut la acel moment în baza legii în vigoare, adică în condițiile art. 64 alin. (5), lit. a), a) doua liniuță din Legea nr. 69/2000 (forma de reglementare de la data cererii în discuție), respectiv "80% pentru prima medalie de argint obținută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obținută la campionatele mondiale;". Întrucât la acel moment, norma juridică incidentă nu prevedea vreun drept la un cumul între cele două performanțe, nu se poate prezuma că partea reclamantă a formulat cererea și în considerarea unei posibile modificări a legii în sensul celei intervenite prin Legea nr. 225/211. Astfel, acea cerere formulată la nivelul anului 2001 de reclamant viza doar solicitarea rentei la care acesta avea dreptul la acel moment, adică pentru medalia de argint câștigată la Jocurile Olimpice. Odată cu modificarea art. 64 din Legea nr. 69/2000, prin art. I al Legii nr. 225/2011, se năștea un nou drept la o rentă viageră aferentă următoarei performanțe ca însemnătate, respectiv medalia de aur câștigată la Campionatul Mondial, pentru valorificarea căruia reclamantul trebuia să formuleze cerere de acordare, așa cum prevede art. 64 la alin. (1) 1 menționat. Cum acesta a formulat cererea la data de 29.01.2014, dreptul său la diferența de 0,6 salarii medii brute pe economie urma să îi fie acordat începând cu luna februarie 2014 (adică prima lună completă, renta având scadența lunară), iar nu odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 225/2011, adică 01.01.2012. 2.2. Nefondat este și recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., invocate de acest recurent. Primul motiv de casare invocat, cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., are în vedere încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv încălcarea disp. art. 224 noul C. proc. civ. conform cărora instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu. Recurentul pârât apreciază că nu au fost respectate aceste prevederi, întrucât Ordinul MTS 491/2000 privind modalitățile de plată a rentei viagere acordate unor sportivi de performanță, la care se face referire în considerentele sentinței, nu a fost niciodată invocat pe parcursul judecății. Sub acest aspect, instanța de control judiciar constată că aplicabilitatea acestui ordin a fost reținută de prima instanță în ceea ce privește modalitatea de plată a rentei viagere, ordinul prevăzând că: "Art. 1 - (1) Sportivii de performanță medaliați la Jocurile Olimpice și/sau medaliați cu aur la campionatele mondiale/europene de seniori în probe olimpice, retrași din activitatea sportivă, au dreptul la plata rentei viagere de la data de 1 ianuarie a anului următor retragerii din activitate. (2) Pentru sportivii retrași din activitate în anii anteriori anului 2000 plata rentei viagere urmează să se facă de la data depunerii cererii la registratura Ministerului Tineretului și Sportului. Art. 2 - Plata drepturilor prevăzute la art. 1 se face prin casieria Ministerului Tineretului și Sportului sau, la solicitarea beneficiarilor, prin mandat poștal ori prin virare în cont curent personal, în termen de cel mult 7 zile de la data comunicării salariului mediu brut pe economie pentru luna anterioară de către Comisia Națională pentru Statistică. Art. 3 - Realitatea rezultatelor obținute de sportivii de performanță, în vederea acordării rentei viagere, se confirmă de federațiile sportive naționale, la solicitarea Ministerului Tineretului și Sportului. Art. 4 - Încadrarea probelor sportive disputate la campionatele mondiale/europene de seniori în alte condiții decât cele desfășurate la Jocurile Olimpice în categoria probelor olimpice, precum și determinarea perioadei în care unele probe sportive au făcut parte din categoria probelor olimpice se efectuează de Comitetul Olimpic Român, la solicitarea Ministerului Tineretului și Sportului.". Conform mențiunilor din preambulul ordinului în discuție, acesta a fost emis având în vedere disp. art. 64 din Legea nr. 69/2000, în baza H.G. nr. 239/1999 privind organizarea și funcționarea Ministerului Tineretului și Sportului. Potrivit disp. art. 64 alin. (8) din Legea nr. 69/2000, modalitățile de plată a drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului și sportului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Rezultă, așadar, că acest ordin este un act administrativ emis în regim de putere publică, în vederea executării în concret a Legii nr. 69/2000, emitentul fiind recurentul pârât. În condițiile în care acest ordin este emis chiar de ministerul pârât, pentru punerea în executare a Legii nr. 69/2000, lege pe care reclamantul și-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului la recalcularea și plata rentei viagere începând cu data de 01.01.2012, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 225/2011 pentru modificare art. 64 din Legea nr. 69/2000, nu se poate considera că au fost încălcate disp. art. 224 din noul C. proc. civ. Pentru soluționarea cauzei care viza plata rentei viagere era necesară, în mod evident, analizarea modalității de plată a acesteia, modalitate reglementată de ordinul sus menționat. Chiar dacă nu s-a făcut referire în mod expres la acest act administrativ, analizarea reglementării pe care o cuprinde se impunea prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată și a faptului că ordinul fusese emis pentru punerea în executare a legii respective, incidente în cauză. Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la interpretarea și aplicarea eronată a disp. Legii nr. 69/2000, recurentul pârât susținând, în esență, că dreptul reclamantului s-a născut la data de 01.07.2014, după îndeplinirea cumulativă a celor două condiții și anume: depunerea cererii de către reclamant la 29.01.2014 și confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului data la 27.06.2014. Susținerea nu poate fi reținută întrucât, așa cum a concluzionat instanța de fond, ordinul emis chiar de pârât arată în mod expres că relevanță prezintă în cazul sportivilor retrași din activitate anterior anului 2000, la determinarea datei de acordare a rentei viagere, doar data depunerii cererii la registratura MTS, în timp ce verificările efectuate (realitatea rezultatelor obținute și încadrarea probelor sportive) intervin strict pentru stabilirea îndeplinirii condițiilor legale de acordare și pentru determinarea cuantumului rentei viagere. În plus, faptul că verificările efectuate de minister și "confirmarea" sa nu influențează data nașterii dreptului la acordarea rentei viagere rezultă inclusiv din raportarea la situația sportivilor retrași din activitate ulterior intrării în vigoare a legii, art. 64 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 arătând că "Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate" or, dacă ar fi reală teza susținută de partea pârâtă sub aspectul relevanței acordate "confirmării" sale, atunci norma indicată imediat în precedent ar rămâne fără efect. Mai arată recurentul pârât că legiuitorul a instituit două condiții obligatorii și a condiționat acordarea dreptului la rentă viageră de îndeplinirea acestor două condiții, respectiv cererea sportivului și confirmarea Ministerului Tineretului și Sportului. Într-adevăr, pentru ca un sportiv să beneficieze de rentă viageră potrivit Legii nr. 69/2000 trebuie să fie îndeplinite cele două condiții sus menționate, dar reglementarea legală incidentă în cauză nu stabilește că renta viageră se acordă de la data confirmării de către minister a realității rezultatelor obținute de sportivii de performanță care solicit acordarea rentei. O asemenea susținere este lipsită de suport legal, câtă vreme ministerul pârât a stabilit, prin ordinul amintit, că sportivii de performanță medaliați la Jocurile Olimpice și/sau medaliați cu aur la campionatele mondiale/europene de seniori în probe olimpice, retrași din activitatea sportivă, au dreptul la plata rentei viagere de la data de 1 ianuarie a anului următor retragerii din activitate, iar pentru sportivii retrași din activitate în anii anteriori anului 2000 plata rentei viagere urmează să se facă de la data depunerii cererii la registratura Ministerului Tineretului și Sportului. Mai mult, chiar art. 64 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 precizează că renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate, rezultând că data acordării rentei nu este data la care ministerul confirmă realitatea rezultatelor obținute și încadrarea probelor sportive. În consecință, sub aspectul datei de la care instanța de fond a stabilit că reclamantul beneficiază și de cea de-a doua rentă viageră, sentința este legală. Ultima critică formulată de recurentul pârât are în vedere obligarea sa la dobânda legală aferentă, calculată în condițiile art. 3 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011 de la data fiecărei scadențe lunare și până la data plății efective. În cadrul acestei critici susține că de la 01.07.2014, dată de la care s-a născut dreptul, renta a fost recalculată, astfel că nu datorează dobânzi. Critica este nefondată, în mod corect prima instanță reținând că recunoașterea dreptului părții reclamante la o rentă viageră cumulată în cuantum de 1,2 + 0,6 salarii medii brute pe economie s-a făcut de pârât doar începând cu 01.07.2014, deși reclamantul a formulat cererea încă din 29.01.2014, fiind nejustificat refuzul pârâtului de stabilire a rentei începând cu luna februarie 2014. Obligația de plată pentru renta viageră suplimentară în cuantum de 0,6 salarii medii brute pe economie aferentă perioadei februarie - iunie 2014 are izvor legal, fiind scadentă lunar - art. 64 din Legea nr. 69/2000, astfel că omisiunea de acordare a sumelor respective impune debitorului să îl dezdăuneze în întregime pe creditorul său. Art. 1535 alin. (1) C. civ. (2009) prevede că "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.". Totodată, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. e) din același act normativ "(…) debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când: (…) e) obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.". Cum obligația de plată în litigiu are caracter legal, avându-și izvorul în disp. art. 64 din Legea nr. 69/2000, omisiunea ministerului de acordare și plată a sumei la care partea reclamantă era îndreptățită lunar în intervalul februarie - iunie 2014 se înfățișează ca un ilicit extracontractual, astfel că debitorul se găsește de drept în întârziere. Au relevanță în cauză și disp. art. 3 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2001 potrivit cărora "(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. (…) (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", aplicabile față de disp. art. 1535 alin. (1) C. civ. (2009) ca formă de evaluare legală a daunelor moratorii cuvenite creditorului al cărui drept de creanță pecuniară nu a fost plătit la scadență. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare invocate de cei doi recurenți, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.