ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1283/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2023, pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă, petenta A. a solicitat strămutarea procesului care face obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Iași. Cererea nu a fost timbrată.

Prin încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2023, Curtea de Apel Iași, secția civilă a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de petenta A., vizând strămutarea procesului care face obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Iași; a respins cererea formulată de intimata B. S.A., vizând amendarea petentei.

Împotriva încheierii de ședință din data de 13 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs petenta A.. În susținerea cererii de recurs, petenta a arătat că motivul respingerii cererii de strămutare a fost neachitarea taxei judiciare de timbru, deși chitanța, în original, a fost depusă la registratură, fără a se elibera un înscris doveditor.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 06 decembrie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluția din 20 martie 2024, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 15 mai 2024.

La acest termen de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării și a nulității recurs, pentru lipsa semnăturii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Față de dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, analizând excepțiile de netimbrare și de nulitate, pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătorești, pentru cererile neevaluabile în bani se taxează cu 100 RON.

Dispozițiile art. 33 din actul normativ mai sus menționat stipulează în sensul că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă se constată că o cerere este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii. Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Prin rezoluția din data de 13 decembrie 2023, Completul 10 - noul C. proc. civ. a stabilit că petenta datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă de timbru în cuantum de 100 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b), coroborate cu cele ale art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a dispus citarea petentei cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Astfel cum rezultă din adresa comunicată la 31 ianuarie 2024 și din procesul-verbal de înmânare a actelor procedurale către recurenta-petentă, aflat la dosar, aceasta a fost citată cu mențiunile privitoare la obligația de plată, cuantumul taxei judiciare de timbru și sancțiunea operantă în caz de neplată.

În acord cu jurisprudența instanței de contencios a drepturilor omului, cauza Iordache împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 6 din Convenție față de împrejurarea că instanțele naționale nu au explicat reclamantului consecințele neplății taxelor de timbru aferente soluționării apelului și recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că prin adresa comunicată la 31 ianuarie 2024, petenta a fost încunoștințată cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru și la sancțiunea anulării cererii de recurs, în caz de neplată.

Se constată că petenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei, sens în care intervine sancțiunea anulării cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte reține și împrejurarea că cererea de recurs este nulă, pentru lipsa semnăturii.

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 din C. proc. civ. indicând că "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Totodată, potrivit art. 194 alin. (1) lit. b), cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, în cazul părții reprezentate în proces, numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea, iar în teza finală, se stabilește că dovada calității de reprezentant trebuie anexată cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii" semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre consimțământul părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată.

Nulitatea fiind expresă, consecința este că sancțiunea va putea fi aplicată în condițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs depusă de petentă, la 27 noiembrie 2023, nu poartă semnătura olografă a petentei iar, prin rezoluția instanței din 13 decembrie 2023, s-a dispus citarea acesteia cu privire la obligația de a complini lipsa semnăturii, sub sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., astfel cum rezultă din adresa emisă la data de 20 decembrie 2023.

Recurenta-petentă nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să îi poarte semnătura și nici nu a fost prezentă la termenul acordat în vederea soluționării recursului, pentru a complini această lipsă.

Or, în lipsa semnăturii părților, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanța sa. O limitare a dreptului la acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii recurentei, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

În raport de toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ. care prevăd că în cazul în care au fost invocate mai multe excepții simultan, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc, Înalta Curte va constata prioritară excepția de netimbrare a căii de atac și, admițând excepția, va anula recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de ședință din data de 13 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.