ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 140/2010

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 5732/1/2009, la data de 2 iulie 2009, contestatoarele C.I.G. și B.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Consiliul local sector 5 București și Primăria municipiului București, anularea Deciziei civile nr. 4899 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 10449/3/2007. În motivarea contestației în anulare, petentele au arătat că, prin sentința civilă nr. 673/2007 a Tribunalului București, s-a respins acțiunea formulată de reclamante, contestatoarele din prezenta cauză, având ca obiect acordarea de despăgubiri aferente apartamentului situat în București, sector 5, demolat fără temei legal.

Apelul formulat de reclamante a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 624/2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. După pronunțarea acestei hotărâri, reclamantele au decis schimbarea avocatului ales, împuternicind, pentru declararea recursului și formularea motivelor de recurs, pe S.C.A. P. și Asociații, conform mandatului avocațial încheiat la 26 noiembrie 2007. După comunicarea deciziei Curții de Apel, reclamantele, prin societatea de avocați menționată mai sus, au declarat și motivat recursul împotriva acestei hotărâri, în termenul legal de 15 zile de la comunicare. Pe parcursul soluționării recursului, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității căii de atac, admisă prin Decizia civilă nr. 4899 din 27 aprilie 2009, conform căreia s-a constatat nulitatea recursului formulat de reclamante.

Această hotărâre este rezultatul unei greșeli materiale, din eroare, instanța de recurs constatând nulitatea căii de atac din perspectiva art. 306 C. proc. civ., deși acesta fusese declarat, motivat și înregistrat în termenul legal, cu respectarea dispozițiilor art. 301 teza I, 303 alin. (2), art. 101 alin. (1) și art. 104 C. proc. civ. În speță, instanța de recurs a săvârșit o eroare materială în legătură cu declararea, motivarea și înregistrarea recursului în termenul legal. Astfel, Decizia civilă nr. 624/2007 pronunțată de Curtea de Apel București a fost comunicată la 20 noiembrie 2007, către C.I.G., și la data de 21 noiembrie 2007, către B.M. Acestea au declarat și formulat motivele de recurs împotriva deciziei sus-menționate la data de 6 decembrie 2007, conform filelor 9-17 din dosarul de recurs, respectiv în a 15-a zi liberă calculată de la comunicare, pentru B.M., și în a 14-a zi liberă calculată de la comunicare, pentru cealaltă reclamantă.

Declarația și motivele de recurs au fost înaintate către Curtea de Apel, prin poștă, la data de 6 decembrie 2007, documentele doveditoare fiind depuse la dosarul cauzei. Conform dispozițiilor art. 104 C. proc. civ., actele de procedură trimise prin poștă, instanțelor judecătorești, se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui. Deși contestatoarele au depus la dosar dovada trimiterii declarației și a motivelor de recurs, plicul cu viza oficiului poștal aflându-se la fila 38 din acest dosar, aceasta nu a fost observată de către Înalta Curte. Și în ipoteza în care s-ar putea prezuma că instanța de recurs a observat, din eroare, doar declarația de recurs formulată de către avocatul care nu mai avea mandat avocațial pentru exercitarea acestui drept, depusă la data de 24 octombrie 2007, în dosar, recursul nu poate fi sancționat cu nulitatea, iar contestația în anulare este întemeiată.

Dispozițiile art. 303 alin. (2) C. proc. civ. derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (3) din același cod, stabilind că, în măsura în care recursul a fost „făcut mai înainte”, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii. Păstrarea soluției pronunțate ar determina încălcarea accesului la justiție al recurentei, precum și încălcarea dreptului la apărare, consacrată de dispozițiile art. 21 și 24 din Constituția României, precum și art. 6 din C.E.D.O. Contestatoarele și-au întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. La dosar au fost depuse fotocopii de pe plicul de trimitere a motivelor de recurs în Dosarul nr. 10449/3/2007; de pe confirmarea de primire din 6 decembrie 2007, de pe tichetul recomandatei cu același număr și de pe chitanța de plată a recomandatei respective.

Analizând contestația în anulare formulată de reclamante, din perspectiva art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele motive: Potrivit textului de lege sus-menționat, unul dintre cazurile în care se poate declara contestația în anulare specială întemeiată pe art. 318 vizează situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale. Dispoziția enunțată are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept rezultat pronunțarea unei soluții greșite. Este vorba despre greșeli comise de instanță prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, elocvente în soluția pronunțată.

O astfel de greșeală materială, în sensul art. 318 C. proc. civ., se referă și la ipoteza în care se constată nulitatea unui recurs argumentat de nedepunerea, în termenul legal a motivelor căii de atac exercitate, deși, din plicul atașat la dosar rezultă că motivele căii de atac respective au fost depuse recomandat, la oficiul poștal, înăuntrul termenului de motivare a recursului. În speță, prin Decizia civilă nr. 4899 din 27 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a constatat nulitatea recursului declarat de reclamante împotriva Deciziei nr. 624 din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. În pronunțarea acestei decizii, instanța de recurs a reținut că, potrivit dovezilor de comunicare a deciziei recurate, aflate la filele 27 și 29 dosar apel, această hotărâre a fost comunicată recurentei C.I.

la data de 20 noiembrie 2007, iar recurentei B.M. la data de 21 noiembrie 2007. Cele două reclamante au depus cerere de recurs la 20 octombrie 2007, nemotivat, cu mențiunea că nu li s-a comunicat decizia, pentru a depune și motivele. La data de 13 decembrie 2007 au formulat o nouă cerere de recurs motivată. Față de aceste aspecte, instanța a reținut că recursul a fost motivat cu depășirea termenului legal, de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, constatând nulitatea căii de atac, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, motivele de recurs au fost depuse cu plicul aflat la fila 38 dosar recurs, prin recomandata nr. 5236, plic care poartă doar o ștampilă lizibilă, cu data de 13 decembrie 2007, fără însă ca pe verso-ul documentului respectiv să se poată distinge data celorlalte ștampile aplicate pe plic și care reprezintă data trimiterii, prin scrisoare recomandată, a motivelor de recurs către Curtea de Apel București, a cărei hotărâre a fost recurată. În dosarul de față s-au depus, însă, înscrisuri în fotocopie din care rezultă data trimiterii motivării căii de atac, prin scrisoare recomandată. Astfel, motivele căii de atac au fost trimise către instanța de apel, la data de 6 decembrie 2007, cu recomandata, după cum rezultă din documentele atașate dosarului de contestație în anulare.

Față de data comunicării deciziei recurate către reclamante, reținută de către instanța de recurs, și anume, 20 noiembrie 2007, pentru recurenta C.I., și respectiv 21 noiembrie 2007, pentru recurenta B.M., termenul de motivare a recursului, calculat în condițiile art. 303 alin. (1) cu referire la art. 301 alin. (1) și la art. 101 alin. (1) și 104 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 6 decembrie 2007, pentru prima recurentă, și la 7 decembrie 2007, pentru cea de-a doua recurentă. Cum, potrivit înscrisurilor din dosar, rezultă că recurentele au depus motivele căii de atac exercitate, la oficiul poștal, în data de 6 decembrie 2007, cu scrisoarea recomandată, rezultă că termenul de recurs de 15 zile, prevăzut în art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., calculat de la comunicarea hotărârii pronunțate, conform regulii prevăzute de art. 301 alin. (1) din același cod, a fost respectat. În aceste condiții, soluția instanței de recurs, de constatare a nulității căii de atac, este bazată pe o evidentă greșeală materială, esențială în pronunțarea acestei decizii, Înalta Curte considerând că cererea de recurs ar fi fost înregistrată, la oficiul poștal, la data de 13 decembrie 2007, în loc de 6 decembrie 2007. Ca atare, în baza art. 318 C. proc. civ., fiind îndeplinite condițiile pentru admiterea contestației în anulare, Înalta Curte va admite calea de atac exercitată împotriva Deciziei nr. 4899 din 27 aprilie 2009 a acestei instanțe, pe care o va anula și va dispune acordarea unui nou termen pentru judecarea recursului, cu citarea părților.

Susținerile contestatoarelor privind modul de calcul al termenului de motivare a recursului, raportat la dispozițiile art. 284 alin. (2) - (4) C. proc. civ., nu au fost avute în vedere de către instanță față de argumentele prezentate mai sus, în raport cu data concretă a înregistrării căii de atac motivate, dar și de faptul că raportul dintre aceste dispoziții legale nu a fost avut în vedere de instanța care a pronunțat hotărârea anulată. Conform art. 274 C. proc. civ., îi va obliga pe intimați, ca părți căzute în pretenții, la plata sumei de 2.467,9 lei cheltuieli de judecată către contestatoare, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare a Deciziei nr. 4899 din 27 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de C.I.G. și B.M. Anulează decizia atacată și fixează termen pentru rejudecarea cauzei la data de 4 iunie 2010, cu citarea părților. Obligă pe intimați la plata sumei de 2.467,9 lei cheltuieli de judecată către contestatoare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2010.