ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 140/2010

Deliberând asupra contestației

în anulare de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată pe

rolul acestei instanțe sub nr. 5732/1/2009, la data de 2 iulie 2009,

contestatoarele C.I.G. și B.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimații

Consiliul local sector 5 București și Primăria municipiului București, anularea

Deciziei civile nr. 4899 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul

nr. 10449/3/2007.

În motivarea

contestației în anulare, petentele au arătat că, prin sentința civilă nr. 673/2007

a Tribunalului București, s-a respins acțiunea formulată de reclamante,

contestatoarele din prezenta cauză, având ca obiect acordarea de despăgubiri

aferente apartamentului situat în București, sector 5, demolat fără temei

legal.

Apelul formulat de

reclamante a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 624/2007 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

După pronunțarea

acestei hotărâri, reclamantele au decis schimbarea avocatului ales,

împuternicind, pentru declararea recursului și formularea motivelor de recurs,

pe S.C.A. P. și Asociații, conform mandatului avocațial încheiat la 26

noiembrie 2007.

După comunicarea

deciziei Curții de Apel, reclamantele, prin societatea de avocați menționată

mai sus, au declarat și motivat recursul împotriva acestei hotărâri, în

termenul legal de 15 zile de la comunicare.

Pe parcursul

soluționării recursului, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității

căii de atac, admisă prin Decizia civilă nr. 4899 din 27 aprilie 2009, conform

căreia s-a constatat nulitatea recursului formulat de reclamante.

Această hotărâre este

rezultatul unei greșeli materiale, din eroare, instanța de recurs constatând

nulitatea căii de atac din perspectiva art. 306 C. proc. civ., deși acesta

fusese declarat, motivat și înregistrat în termenul legal, cu respectarea

dispozițiilor art. 301 teza I, 303 alin. (2), art. 101 alin. (1) și art. 104 C.

proc. civ.

În speță, instanța de

recurs a săvârșit o eroare materială în legătură cu declararea, motivarea și

înregistrarea recursului în termenul legal.

Astfel, Decizia civilă

nr. 624/2007 pronunțată de Curtea de Apel București a fost comunicată la 20

noiembrie 2007, către C.I.G., și la data de 21 noiembrie 2007, către B.M.

Acestea au declarat

și formulat motivele de recurs împotriva deciziei sus-menționate la data de 6

decembrie 2007, conform filelor 9-17 din dosarul de recurs, respectiv în a 15-a

zi liberă calculată de la comunicare, pentru B.M., și în a 14-a zi liberă

calculată de la comunicare, pentru cealaltă reclamantă.

Declarația și

motivele de recurs au fost înaintate către Curtea de Apel, prin poștă, la data

de 6 decembrie 2007, documentele doveditoare fiind depuse la dosarul cauzei.

Conform dispozițiilor

art. 104 C. proc. civ., actele de procedură trimise prin poștă, instanțelor

judecătorești, se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate

recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

Deși contestatoarele

au depus la dosar dovada trimiterii declarației și a motivelor de recurs,

plicul cu viza oficiului poștal aflându-se la fila 38 din acest dosar, aceasta nu

a fost observată de către Înalta Curte.

Și în ipoteza în care

s-ar putea prezuma că instanța de recurs a observat, din eroare, doar

declarația de recurs formulată de către avocatul care nu mai avea mandat

avocațial pentru exercitarea acestui drept, depusă la data de 24 octombrie 2007,

în dosar, recursul nu poate fi sancționat cu nulitatea, iar contestația în

anulare este întemeiată.

Dispozițiile art. 303

alin. (2) C. proc. civ. derogă de la dispozițiile art. 284 alin. (3) din

același cod, stabilind că, în măsura în care recursul a fost „făcut mai

înainte”, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la

comunicarea hotărârii.

Păstrarea soluției

pronunțate ar determina încălcarea accesului la justiție al recurentei, precum

și încălcarea dreptului la apărare, consacrată de dispozițiile art. 21 și 24

din Constituția României, precum și art. 6 din C.E.D.O.

Contestatoarele și-au

întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

La dosar au fost

depuse fotocopii de pe plicul de trimitere a motivelor de recurs în Dosarul nr.

10449/3/2007; de pe confirmarea de primire din 6 decembrie 2007, de pe tichetul

recomandatei cu același număr și de pe chitanța de plată a recomandatei

respective.

Analizând contestația

în anulare formulată de reclamante, din perspectiva art. 318 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele motive:

Potrivit textului de

lege sus-menționat, unul dintre cazurile în care se poate declara contestația

în anulare specială întemeiată pe art. 318 vizează situația în care dezlegarea

dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Dispoziția enunțată

are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului și care au avut drept rezultat pronunțarea unei soluții greșite.

Este vorba despre

greșeli comise de instanță prin confundarea unor elemente importante sau a unor

date materiale, elocvente în soluția pronunțată.

O astfel de greșeală

materială, în sensul art. 318 C. proc. civ., se referă și la ipoteza în care se

constată nulitatea unui recurs argumentat de nedepunerea, în termenul legal a

motivelor căii de atac exercitate, deși, din plicul atașat la dosar rezultă că

motivele căii de atac respective au fost depuse recomandat, la oficiul poștal,

înăuntrul termenului de motivare a recursului.

În speță, prin Decizia

civilă nr. 4899 din 27 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a constatat nulitatea

recursului declarat de reclamante împotriva Deciziei nr. 624 din 4 octombrie 2007

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

În pronunțarea

acestei decizii, instanța de recurs a reținut că, potrivit dovezilor de

comunicare a deciziei recurate, aflate la filele 27 și 29 dosar apel, această

hotărâre a fost comunicată recurentei C.I. la data de 20 noiembrie 2007, iar

recurentei B.M. la data de 21 noiembrie 2007.

Cele două reclamante

au depus cerere de recurs la 20 octombrie 2007, nemotivat, cu mențiunea că nu

li s-a comunicat decizia, pentru a depune și motivele.

La data de 13

decembrie 2007 au formulat o nouă cerere de recurs motivată.

Față de aceste

aspecte, instanța a reținut că recursul a fost motivat cu depășirea termenului

legal, de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, constatând nulitatea

căii de atac, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate,

motivele de recurs au fost depuse cu plicul aflat la fila 38 dosar recurs, prin

recomandata nr. 5236, plic care poartă doar o ștampilă lizibilă, cu data de 13

decembrie 2007, fără însă ca pe verso-ul documentului respectiv să se poată

distinge data celorlalte ștampile aplicate pe plic și care reprezintă data

trimiterii, prin scrisoare recomandată, a motivelor de recurs către Curtea de

Apel București, a cărei hotărâre a fost recurată.

În dosarul de față

s-au depus, însă, înscrisuri în fotocopie din care rezultă data trimiterii

motivării căii de atac, prin scrisoare recomandată.

Astfel, motivele căii

de atac au fost trimise către instanța de apel, la data de 6 decembrie 2007, cu

recomandata, după cum rezultă din documentele atașate dosarului de contestație

în anulare.

Față de data

comunicării deciziei recurate către reclamante, reținută de către instanța de

recurs, și anume, 20 noiembrie 2007, pentru recurenta C.I., și respectiv 21

noiembrie 2007, pentru recurenta B.M., termenul de motivare a recursului,

calculat în condițiile art. 303 alin. (1) cu referire la art. 301 alin. (1) și

la art. 101 alin. (1) și 104 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 6 decembrie

2007, pentru prima recurentă, și la 7 decembrie 2007, pentru cea de-a doua

recurentă.

Cum, potrivit

înscrisurilor din dosar, rezultă că recurentele au depus motivele căii de atac

exercitate, la oficiul poștal, în data de 6 decembrie 2007, cu scrisoarea

recomandată, rezultă că termenul de recurs de 15 zile, prevăzut în art. 303 alin.

(1) C. proc. civ., calculat de la comunicarea hotărârii pronunțate, conform

regulii prevăzute de art. 301 alin. (1) din același cod, a fost respectat.

În aceste condiții,

soluția instanței de recurs, de constatare a nulității căii de atac, este

bazată pe o evidentă greșeală materială, esențială în pronunțarea acestei

decizii, Înalta Curte considerând că cererea de recurs ar fi fost înregistrată,

la oficiul poștal, la data de 13 decembrie 2007, în loc de 6 decembrie 2007.

Ca atare, în baza art.

318 C. proc. civ., fiind îndeplinite condițiile pentru admiterea contestației

în anulare, Înalta Curte va admite calea de atac exercitată împotriva Deciziei

nr. 4899 din 27 aprilie 2009 a acestei instanțe, pe care o va anula și va

dispune acordarea unui nou termen pentru judecarea recursului, cu citarea

părților.

Susținerile

contestatoarelor privind modul de calcul al termenului de motivare a

recursului, raportat la dispozițiile art. 284 alin. (2) - (4) C. proc. civ., nu

au fost avute în vedere de către instanță față de argumentele prezentate mai

sus, în raport cu data concretă a înregistrării căii de atac motivate, dar și

de faptul că raportul dintre aceste dispoziții legale nu a fost avut în vedere

de instanța care a pronunțat hotărârea anulată.

Conform art. 274 C.

proc. civ., îi va obliga pe intimați, ca părți căzute în pretenții, la plata

sumei de 2.467,9 lei cheltuieli de judecată către contestatoare, reprezentând

onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în

anulare a Deciziei nr. 4899 din 27 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de C.I.G. și B.M.

Anulează decizia

atacată și fixează termen pentru rejudecarea cauzei la data de 4 iunie 2010, cu

citarea părților.

Obligă pe intimați la

plata sumei de 2.467,9 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 15 ianuarie 2010.