ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5319/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 75 din 6.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, C., consilier superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița - Activitatea de Inspecție Fiscală și D., inspector în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița - Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul Inspecție Fiscală, astfel cum a fost completată și precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B..

Prin Decizia nr. 488 din data de 29.01.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual Insolvență E., ca nefondat.

La data de 9.03.2021, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. prin administrator F., în contradictoriu cu intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița prin D.G.R.F.P. Ploiești și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 75 din 6 aprilie 1017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia nr 488/29.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr x/2014, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu referire la Hotărârea CJUE pronunțată la 1 octombrie 2015 în Cauza C-201/14 și la Decizia ICCJ nr. 45/1016.

Prin sentința civilă nr. 21 din data de 21 februarie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 75 din data de 6.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești formulate de revizuienta - reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița prin D.G.R.F.P. Ploiești și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarat recurs revizuenta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării pe fond a cererii de revizuire formulate împotriva sentinței civile nr. 75 din 6 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în cadrul dosarului nr. x/2014

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1039/2012, precum și a celor statuate prin Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dezlegarea unor chestiuni de drept.

Admițând excepția tardivității, instanța de judecată a considerat că sunt relevante dispozițiile pct. 160 din Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora "... termenul de revizuire va curge de la data comunicării hotărârii definitive, supuse revizuirii". Astfel, instanța a reținut că nu poate fi primită interpretarea conform căreia termenul de o lună în care poate fi declarată calea extraordinară de atac a revizuirii ar începe să curgă de la data comunicării Deciziei pronuțate în recurs, întrucât o asemena decizie nu face obiectul revizuirii deduse judecății.

În opinia recurentei, instanța de fond a apreciat în mod greșit dispozițiile legale anterior enunțate, care prevăd posibilitatea declarării căii de atac a revizuirii în termen de o lună de la momentul pronunțării hotărârii definitive. Având în vedere că încălcarea normelor cuprinse în deciziile instanței supreme a avut loc, primordial, prin hotărârea instanței de fond, este evident motivul pentru care recurenta a înțeles să solicite revizuirea acestei hotărâri, iar nu a celei pronunțate în recurs.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile Deciziei CCR nr. 1039/2012 și ale Deciziei ICCJ nr. 45/2016, termenul de formulare a cererii de revizuire este de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii și nu de la data comunicării hotărârii instanței de fond, astfel cum în mod greșit a reținut Curtea de Apel Ploiești, întrucât această din urmă hotărâre nu era la acel moment definitivă, fiind deschisă calea de atac a recursului.

Subliniază faptul că hotărârea instanței de recurs nu a fost comunicată până în prezent și nici nu a fost redactată, astfel că se află încă în termenul pentru formularea cererii de revizuire cu privire la hotărârea instanței de recurs.

Printr-un alt rând de critici, recurenta a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 129, art. 148 din Constituția României, ale art. 4 din Tratatul privind UE, ale art. 288 TFUE și ale art. 509-513 din C. proc. civ., prin modul de soluționare a excepției tardivității, lipsind-o de posibilitatea de a obține aplicarea prioritară a dreptului comunitar.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată este insuficient motivată cu privire la soluția de admitere a excepției tardivității, întrucât nu a fost menționat termenul în care putea fi introdusă cererea de revizuire a hotărârii de fond, raportat la rămânerea sa definitivă. În opinia sa, raționamentul instanței este greu de înțeles și prin raportare la faptul că, în cauză, au fost acordate mai multe termene de judecată, în vederea atașării dosarului de recurs și într-un final, instanța a procedat la soluționarea cererii de revizuire, fără să mai aștepte atașarea acestui dosar, încălcând dreptul la apărare al revizuentei.

Deși legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

II.1. Răspunzând punctual criticilor aduse de recurentă sentinței atacate, Înalta Curte observă că unul dintre motivele de casare invocate de aceasta este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în accepțiunea titularei căii de atac, hotărârea recurată fiind incomplet sau insuficient motivată, neputându-se înțelege raționamentul instanței de fond, întrucât aceasta nu a arătat care era termenul în care putea fi introdusă cererea de revizuire a hotărârii de fond, raportat la rămânerea sa definitivă.

Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În concret, Înalta Curte constată că instanța a efectuat un examen laborios de legalitate, stabilind faptele și aplicând dreptul incident, cu evidențierea modificărilor legislative intervenite în materia dedusă judecății și a prezentat pe larg raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției de respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulate, făcând trimitere atât la aspecte particulare ale speței, respectiv la data comunicării sentinței împotriva căreia s-a îndreptat revizuirea și la data declarării acestei căi extraordinare de atac, cât și la temeiurile de drept incidente, respectiv dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 și Decizia nr. 45/2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept, incidentă în prezenta cauză.

Împrejurarea că recurenta pârâtă nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.2. În continuare, instanța de control judiciar observă că, prin memoriul de recurs, subsumat aceluiași motiv de casare, recurenta-revizuentă a invocat încălcarea dreptului său la apărare, ca urmare a pronunțării sentinței atacate de către instanța de fond, fără a aștepta atașarea dosarului de recurs, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși a acordat mai multe termene de judecată în acest scop.

Reîncadrând aceste critici de nelegalitate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 13 din C. proc. civ., "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. (3) Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (4) Instanța poate dispune înfățișarea în persoană a părților, chiar atunci când acestea sunt reprezentate."

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, excepția tardivității formulării cererii de revizuire a fost invocată la termenul de judecată din data de 19 aprilie 2022, la care procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, iar soluționarea acestei excepții a fost prorogată, succesiv, până la data de 21 februarie 2023, când a fost pronunțată sentința civilă ce face obiectul prezentului recurs.

Este adevărat că, în cauză, au fost acordate mai multe termene de judecată în vederea atașării dosarelor nr. x/2014 și nr. y/2014 aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă această împrejurare nu împiedica instanța de judecată să revină asupra măsurilor dispuse, în cazul în care nu le mai considera necesare. Singura îndatorire pe care o avea instanța, pentru respectarea dreptului la apărare, era să pună în discuția părților excepția tardivității cererii de revizuire, în măsura în care acestea ar fi participat la ședința de judecată. Având termen în cunoștință, se prezumă că recurenta-revizuentă, în virtutea obligației sale de a urmări în mod continuu stadiul procesului, avea posibilitatea luării la cunoștință și formulării unor concluzii scrise sau orale cu privire la această excepție, fiindu-i astfel respectat dreptul la apărare.

Așadar, nu pot fi primite susținerile recurentei-revizuente potrivit cărora aceasta a considerat, pe baza celor discutate la termenele anterioare, că instanța nu va pune în discuție fondul până la trimiterea dosarelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție, mai ales în condițiile în care, prin sentința recurată, nu a fost examinat fondul, ci a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire, care este o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului cauzei.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentei-revizuente îi incumba obligația de a face dovada existenței ipotezei încălcării unei norme de procedură sancționate cu nulitatea necondiționată, conform art. 176 din C. proc. civ. ori să invoce și să probeze existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură, astfel cum impun dispozițiile art. 175 din același act normativ.

Or, în speță, nu este întrunită niciuna dintre aceste ipoteze legale, întrucât, pe de o parte, aspectul referitor la atașarea dosarelor nu face parte din nulitățile exprese și necondiționate enumerate în cadrul art. 176 din C. proc. civ. și pe de altă parte, recurenta-revizuentă nu a făcut dovada existenței unei vătămări, atașarea dosarelor neputând conduce la o altă soluție decât cea dispusă de către instanța de fond, întrucât acestea nu prezentau nicio relevanță asupra termenului de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii.

În raport de considerentele arătate, Înalta Curte va respinge și aceste critici de nelegalitate, ca nefondate.

II.3. Abordând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că revizuenta A. S.R.L. și-a întemeiat cererea de revizure pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorității dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție.

Obiectul cererii de revizuire l-a constituit sentința civilă nr. 75 pronunțată la data de 6 aprilie 2017 de către Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal. Acest aspect este confirmat de motivele de fapt și de drept invocate de către revizuentă în cuprinsul cererii de revizuire și reiterate în memoriul de recurs.

Sentința atacată cu revizuire era supusă căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, astfel cum prevăd dispozițiile art. 27 din C. proc. civ.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la acea dată, termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire curge de la data comunicării hotărârii definitive.

Relevantă cu privire la acest aspect este și Decizia nr. 45/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 386/23.05.2017, respectiv paragraful 102, potrivit căruia "Din cuprinsul art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 rezultă că termenul de revizuire începe să curgă la data comunicării hotărârii supuse revizuirii".

Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al acestei decizii în condițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs reține că termenul de revizuire începe să curgă la data comunicării hotărârii supuse revizuirii.

Este adevărat că, în litigiul pendinte, revizuenta a înțeles să îndrepte cererea de revizuire împotriva hotărârii pronunțate inițial, asupra fondului cauzei și nu a hotărârii definitive pronunțate de instanța de recurs, însă această împrejurare nu poate schimba modul de calcul a termenului de exercitare a căii extraordinare de atac. Astfel, termenul de depunere a cererii de revizuire se raportează la hotărârea ce a făcut obiectul revizuirii.

Trebuie subliniat că termenele și condițiile în care pot fi exercitate căile de atac sunt reglementate prin norme de ordine publică, de la care nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga.

În acest context, nu pot fi primite susținerile recurentei-revizuente potrivit cărora termenul de revizuire ar fi trebuit să curgă de la data comunicării hotărârii pronunțate în recurs, întrucât acest termen nu se poate raporta la o altă decizie decât ce care face obiectul revizuirii. Data pronunțării hotărârii din recurs prezintă relevanță doar asupra aspectului determinării caracterului definitiv al sentinței atacate cu revizuire, nu însă și asupra termenului de exercitare a acestei căi de atac, care se raportează exclusiv la momentul comunicării hotărârii supuse revizuire, în speță, a sentinței civile nr. 75 din data de 6 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

În raport de această dată, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului legal, astfel că, în mod corect, instanța a admis excepția tardivități introducerii cererii de revizuire și a respins, în consecință, această cerere.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 C. proc. civ., fiind conformă prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și dată cu legala interpretare și aplicare a normelor de drept material și procedural, motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-revizuentă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 21 din data de 21 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.