ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra revizuirii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.10.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Energiei, Ministerul Energiei-prin reprezentant legal Ministrul Energiei B. și C., în temeiul art. 8 alin. (1), (15) și 18 din Legea nr. 554/2004 a solicitat anularea actelor administrative: a) Ordinul Ministrului Energiei nr. 1099/11.10.2021 privind încetarea de drept a contractului individual de muncă - în cazul pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, a domnului A. - director general al Centrului Național de Management al Apei Grele; b) Ordinul Ministrului Energiei nr. 1112/13.10.2021 privind exercitarea cu caracter temporar a funcției contractuale de conducere vacante de director general gr. II la Centrul Național de Management al Apei Grele, de către domnul C., începând cu data de 14.10.2021.

S-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Ordinelor nr. 1099/11.10.2021 și nr. 1112/13.10.2021 până la soluționarea definitivă a prezentei cauze și pe cale de consecință, repunerea (reîncadrarea), de îndată, a reclamantului în funcția de director general al Centrului National de Management al Apei Grele, precum și repunerea sa în toate drepturile aferente acestei funcții, deținute anterior conform C.I.M. nr. 4/11.12.2018;

- în temeiul art. 8 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea Ordinelor nr. 1099/11.10.2021 și nr. 1112/13.10.2021 și repunerea (reîncadrarea) reclamantului în funcția de director general al Centrului National de Management al Apei Grele, cu toate drepturile aferente acestei funcții;

- în temeiul art. 8 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâților Ministerul Energiei și Ministrul Energiei să plătească reclamantului, în integralitate, despăgubiri materiale reprezentând drepturile salariate aferente funcției de director general al Centrului National de Management al Apei Grele, începând cu data de 11.10.2020 și până la reintegrarea efectivă a reclamantului în funcția de director general al Centrului National de Management al Apei Grele, sumele urmând a fi indexate cu indicele de inflație;

- în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 3 alin. (2) și art. 6 teza a II-a din O.G. nr. 13/2001 și la art. 1535 C. civ., obligarea pârâților Ministerul Energiei și Ministrul Energiei la plata de daune moratorii, constând în dobânda legală aferentă daunelor materiale solicitate;

- în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligarea pârâților Ministerul Energiei și Ministrul Energiei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 291 din 25.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Energiei și a lipsei calității procesuale active a reclamantului și a admis cererea de suspendare a Ordinelor nr. 1099/11.10.2021 și nr. 1112/13.10.2021 emise de către Ministrul Energiei, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Energiei, Ministerul Energiei - prin reprezentant legal Ministrul Energiei B. și C., până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Prin sentința nr. 2 din 06.12.2021, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 291 din 25.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Energiei, Ministerul Energiei - prin reprezentant legal Ministrul Energiei B. și C. și a dispus completarea dispozitivului în sensul obligării pârâților la plata către reclamant a sumei de 2000 RON reprezentând onorariu de avocat, respingând cererea de reducere a onorariului.

Prin încheierea din 06.12.2021 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Centrului Național de Management al Apei Grele.

Prin sentința nr. 68 din 14 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C.N.M.A.G.; a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministrul Energiei, Ministerul Energiei - prin reprezentant legal Ministrul Energiei B. și C.; a anulat Ordinele nr. 1099/11.10.2021 și nr. 1112/13.10.2021 emise de Ministrul Energiei și a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior; a obligat pârâții să plătească reclamantului despăgubiri materiale reprezentând drepturile salariale aferente funcției deținute începând cu 11.10.2021 și până la 25.10.2021, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație la care se va adăuga dobânda legală.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Energiei și Ministrul Energiei, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recursurile au fost înregistrate separat în cadrul dosului nr. 1310/54/2021 având ca obiect sentința nr. 68 din 14.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, însă având în vedere că motivele de casare erau identice, Înalta Curte le-a analizat prin considerente comune ambelor recursuri.

Prin decizia nr. 1 din 9 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-au admis recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Energiei și Ministrul Energiei; a fost casată în parte sentința recurată și, în rejudecare, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată și a fost menținută sentința recurată în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul Național de Management al Apei Grele.

Împotriva deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2021, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că a formulat cererea de revizuire, înainte de comunicarea hotărârii atacate, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat hotărârea atacată, ci implică doar argumentarea faptului că prin Hotărârea nr. 1/09.01.2024, Înalta Curte s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită, soluția publicată pe site-ul Inaltei Curți și pusă la dispoziția părților de către grefa instanței, fiind concludentă în acest sens.

Astfel, cum prin cererile de recurs, s-au stabilit limitele investirii instanței de recurs la "trimiterea cauzei spre rejudecare", rejudecarea cauzei de către instanța de recurs a încălcat aceste limite, astfel încât, hotărârea pronunțată este una nelegală raportat la prevederile dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care prevăd faptul că "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Privitor la înțelesul sintagmei "lucru cerut", revizuentul a susținut că acesta a fost lămurit în concret prin Decizia nr. 1412 din 21 mai 2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a hotărât faptul că: "Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut și reprezintă o consecință a nesocotirii principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este acela care stabilește limitele judecății, prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenția concret formulată."

În concluzie, a solicitat admiterea cererii și revizuirea deciziei nr. 1/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În stadiul procesual al revizuirii nu s-a formulat întâmpinare.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei s-a fixat termen de judecată la data de 21 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva normelor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. dă expresie principiului disponibilității în procesul civil și are în vedere ipotezele: extra petita (instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), minus petita (instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut) și plus petita (instanța a dat mai mult decât s-a cerut), prin raportare la prevederi cuprinse în C. proc. civ.

Sintagma "lucru cerut" din conținutul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se referă numai la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății, adică la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât în cererea reconvențională sau de alți intervenienți din proces, în cererile lor. Ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părțile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunțarea asupra lor, instanța pune capăt litigiului.

Potrivit art. 9 C. proc. civ. "(2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.", iar potrivit art. 22 alin. (6) din același cod: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel." De asemenea, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevede în mod expres că "Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel".

Așa fiind, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se analizează prin raportare la fondul pretențiilor concrete deduse judecății și se referă la neconcordanța dintre petitul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată de instanță.

În ceea ce privește calea de atac a recursului, mai trebuie arătat faptul că obiectul acesteia îl constituie hotărârea care se atacă, așa cum rezultă din prevederile art. 483 din C. proc. civ., iar nu soluția pe care instanța de control judiciar ar urma să o pronunțe. Din acest motiv, cererea de recurs trebuie, conform art. 486 C. proc. civ., să conțină datele de identificare ale părților, hotărârea atacată, motivele de nelegalitate invocate și semnătura recurentului, iar nu soluția pe care recurentul o solicită instanței de control judiciar.

În ceea ce privește soluția dată recursului, instanța urmează să se raporteze la prevederile art. 496-498 C. proc. civ. neoperând, din acest punct de vedere, principiul disponibilității.

Având în vedere aceste considerente, prin raportare la prevederile legale antereferite, Înalta Curte constată că instanța de fond și de recurs s-au pronunțat asupra cererilor deduse judecății, în limitele învestirii, ținând seama de obiectul acțiunii, de temeiurile de drept pe care a fost întemeiată și de motivele de casare invocate de recurenți.

Astfel, în concret, pârâții Ministerul Energiei și Ministrul Energiei și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Solicitările recurenților au fost, în principal, de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, de rejudecare a cauzei de către instanța de recurs, în funcție de motivele de casare care erau găsite întemeiate de instanța de control judiciar.

Înalta Curte, prin decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire, a apreciat că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat în cauză, cu consecința casării sentinței atacate, în parte, pe soluția de admitere și de anulare a ordinelor contestate, aceasta fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce-l privește pe reclamantul-intimat.

Cu privire la celelalte motive de nelegalitate invocate de recurenții-pârâți, care impuneau casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., instanța de recurs a considerat că sunt nefondate.

Prin urmare, soluția a fost pronunțată în raport de dispozițiile art. 496 C. proc. civ., care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța de recurs, astfel că nu se poate susține că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut în accepțiunea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, cum cererea revizuentului nu îndeplinește condițiile de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii ce vizează tipul cererilor circumscrise "lucrului cerut" cu privire la care pretinde că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate reține incidența motivului de revizuire reglementat la pct. 1 al textului de lege invocat, demersul părții fiind, prin urmare, inadmisibil.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2024, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.